CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
1.2.1. Tempera şi acuarela
Limba română a dezvoltat în ultima jumătate de secol anomalia terminologică a echivalării dintre termenii „Tempera” şi „acuarela”, ambii cu sens de material activ. De fapt doar primul trebuie să aibă sens de material activ. Celălalt este o tehnică de tempera sau acrilic cu multă apă. Acuarela vine de la termenul „aqua” (apă). Pornind de la cutiile cu tablete concentrate (aproape uscate) de vopsea care se dizolvă în apă, făcute de firma „Acuarela” din anii 1960, copiii au denumit acuarele aceste tablete. Ei au crescut şi între timp au dat un sens greşit termenului „acuarelă”, prin care se confundă materialul cu tehnica. Astfel că s-a ajuns la un fenomen unic de distorsionare semantică specific exclusiv limbii române. Primind acest sens deformat, termenul corect de „acuarelă” începe să primească deformări absurde precum „acuarea” (în sens de tabletă singură), după intuiţia declinării la singular a cuvântului „acuarele”. Am auzit destui elevi folosind astfel de declinări.
Unii profesionişti din domeniul artei sau pedagogiei artei au făcut şi ei rabatul către acest sens. De exemplu, în manualul de clasele a V-VIII, editat de Editura Didactică şi Pedagogică din 1997, la pagina 51, Victor Pavel vorbeşte despre „acuarele şi tempera” cu sens de material. Acelaşi lucru se poate vedea în manualul de „Educaţie plastică” de clasa a IX-a, Editura Teora, 1999; la pagina 46, se spune că „Acuarelele sunt făcute din pigmenţi foarte fini…”. De asemenea, în „Ghid metodic de educaţie plastică” , Editura Compania 2007, Ion Pîrnog foloseşte la pagina 97 expresia „cutii de acuarele”. La pagina 142 din aceeaşi lucrare putem citi „se colorează cu acuarele”. În manualul Educaţie plastică pentru clasa a V-a Editura Litera Internaţional Chişinău 2016, la pagina 9 Zinaida Ursu descrie acuarela ca material alături de guaşă, tempera şi culorile acrilice. La fel face şi Eliza Puică-Vasilache în manualul de clasa a VI-a, la pagina 79, publicat în acelaşi volum cu anteriorul. La pagina 9 din manual Educaţie plastică pentru clasa a VII-a,editat de Grup Media Litera în 2019, autoarele Oana-Mari Solomon, Cristina Rizea şi Daniela Stoicescu scriu că „Acuarelele sunt culori în stare solidă aflate în cutie de plastic”. Cu toate astea, la pagina 11 se admite faptul că acuarela este o tehnică de lucru.. În „Ghid metodic de educaţie plastică pentru clasele I-II” , Editura Erc Press , autoarele Ana Stoica, Maria-Cristina Ciofâlcă şi Rozeta Badea scriu la pagina 9 că „Acuarela se dizolvă uşor în apă, se fluidizează, obţinându-se un lichid colorat pe care îl numim tentă…”. Mai sus, la aceeaşi pagină observăm lipsa de distincţie clară între material şi tehnică: „Este materialul cel mai des folosit de către copiii de la clasele I-II, în această tehnică realizând majoritatea temelor…” . La pagina 12 din manualul de Educaţie plastică pentru clasa a V-a, Editura Ars Libri 2017, autoarele Elena Stoica, Ionela Cârstea şi Adina Grigore prezintă acuarela ca material: „culori de apă: guaşe, tempera, acuarele, acrilice şi culori de ulei”
La pagina 32 din „Ghid metodic de educaţie plastică (pentru clasele I-IV)”, Editura Petrion 1997, acuarela e descrisă ca tehnică în subtitlul „Tehnica acuarelei”, alături de Tempera şi Guaşa, dar din prima frază vedem că ea tot ca material e văzută:
„Acuarela se fluidizează cu apă, obţinându-se un lichid colorat şi care aşternut cu pensula pe hârtie, nu se şterge prin atingere, după uscare.”
(ortografia este a autoarelor)
La pagina 80 din lucrarea „Curs de desen” Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti 1996, Ion Şuşală scrie despre „culori de tempera” şi „culori de acuarelă” de parcă cele 2 grupe nu s-ar întrepătrunde.
În Wikipedia putem citi că tempera se face cu ajutorul unor cleiuri (lianţi) precum gălbenuşul de ou, miere sau cazeină în timp ce vopseaua de acuarelă se face „de obicei” din pigment cu gumă arabică. Formula „de obicei” lasă loc pentru acceptarea şi a altor lianţi precum ceilalţi , recunoscuţi, ai temperei. Numai că acuarela se face fără nicio problemă şi cu acrilice, unde liantul este o răşină polimerică.
Remarcăm că pentru limba engleză nu există traducere a acestei pagini. Ea are sens doar în România , unde termenul „acuarele” a suferit acea deformare eronată. Pentru limba engleză se foloseşte mai mult termenul „watercolor” şi mai rar „aquarella”.
În manualul de „Educaţie plastică” pentru clasa a V- a, Editura Litera Internațional Chișinău 2016, pagina 9, Zinaida Ursu foloseşte sintagma „culori de acuarelă”, acceptând total faptul că aceasta este o tehnică. Autoarea mai spune că aceste vopsele se obţin „pe baza cleiurilor vegetale, a mierii şi a altor componente. Mai jos la aceeaşi pagină vedem că autoarea restrânge tempera exclusiv la amestecul de pigment cu emulsie. În Manual de „Educaţie plastică” de clasa a IX-a, editura „Economică Preuniversitaria” 2004 , pagina 46, Doina Marian descrie acuarela ca tehnică de lucru preistorică. Tot aici autoarea spune că acuarela s-a făcut în Egiptul antic prin combinarea de pigmenţi cu gumă arabică şi gălbenuş de ou.
Restrângerea ei doar la vopseaua cu liant de gumă arabică este inoportună şi duce la ciudăţeniile semantice de mai sus. E adevărat că tempera s-a făcut iniţial cu cazeină şi gălbenuş de ou. Apoi numărul de cleiuri care au permis diluarea vopselei în apă a crescut. Dar nu există nici un motiv pentru a crede că guma arabică nu ar putea fi inclusă în această grupă de cleiuri pentru tempera. Prin urmare nu e deloc necesară crearea unui nou material denumit „acuarele”. De fapt foarte mulţi profesionişti cred că ea face parte din grupa cleiurilor din tempera. De exemplu, în cartea sa „Pictura în ulei” la pagina 10 profesorul Liviu Lăzărescu spune că există o tempera cu ou şi o tempera cu cleiuri (vegetale). Plus că, repet, acuarelă se poate face şi din vopsele acrilice şi chiar din cele de ulei lungite cu esenţă de terebentină.
Aşadar, în ciuda acestor deformări terminologice care au cuprins termenul „acuarela” în limba română, noi profesioniştii trebuie să acceptăm faptul că amestecul de pigment cu gumă arabică determină tempera, la fel ca în cazul oricărui amestec cu clei natural solubil în apă. Avem sarcina să refacem sensul iniţial al termenului „acuarela” în acord cu sensurile din limbile de circulaţie internaţională şi să uităm de firma buclucaşă care a adus aceste deservicii în limba română.
0 comentarii:
Post a Comment