CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
Capitolul II
2. GRAMATICA IMAGINII
Gramatica imaginii este un ansamblu de elemente de limbaj plastic între care există raporturi diferite în scopul comunicării unor conţinuturi emoţionale. Gramatica limbii foloseşte reguli ale modificării cuvintelor în aşa fel încât să capete sens în propoziţii şi fraze. Şi gramatica imaginii foloseşte reguli, dar pentru mijloace de limbaj diferite decât cele ale celui realizat cu ajutorul cuvintelor. Regulile gramaticii imaginii vizează declinarea (diversitatea) formelor şi culorilor în scopul realizării unei imagini. Deşi există diferenţe între cele două gramatici, totuşi similarităţile lor sunt mai multe. Ambele au profesionişti, respectiv lingvişti pentru gramatica limbii şi artişti pentru gramatica imaginii. Ambele au un public consumator care le foloseşte „instinctiv” regulile deşi nu le pot tot timpul verbaliza. În ambele cazuri nu profesioniştii creează gramatica, ci întreaga comunitate de utilizatori ai ei. Profesioniştii o iau ca pe un dat sociologic şi extrag regulile folosirii ei în aşa fel încât să îi creeze coerenţă în cazul unor manifestări noi, inerente evoluţiei civilizaţiei.
Nici un profesionist al gramaticii, lingvist sau artist, nu poate schimba fundamentul gramaticii celor două limbaje. Regulile acordării subiectului cu predicatul nu sunt cunoscute de toţi vorbitorii, însă sunt aplicate natural, inconştient, în cursul vorbirii. Un poet experimental poate încerca să spargă aceste reguli în poeziile lui. O anumită parte din comunitatea de vorbitori poate că îl va aprecia. Dar fiecare va înţelege că experimentul său este o convenţie temporară şi nu va folosi aceste reguli în mod constant. În acelaşi fel imaginea unui bebeluş se va asocia mereu cu tandreţea şi fericirea. S-au făcut filme de groază cu bebeluşi, unele dintre ele foarte reuşite. Dar frica de bebeluşi e doar un simptom rar al nevrozei fobice. De cele mai multe ori vom simţi încântare în prezenţa unui bebeluş şi nu teamă.
Profesioniştii ambelor gramatici sunt cei ce „prescriu legi” atât pentru noi expresii şi cuvinte din limbă, cât şi pentru noi manifestări ale artei, aşa cum spunea Immanuel Kant. Lingviştii sunt chemaţi să dea verdicte faţă de formele tradiţionale, asemenea unui judecător, doar atunci când există două reguli care se contrazic. Ei aleg una dintre variante ca fiind corectă, în acord cu ansamblul de reguli folosite în situaţie similară de comunitate. Verdictul lor poate fi un imbold pentru vorbitorii ce cunosc regulile gramaticii dar nu îi afectează pe cei care vorbesc natural limba după aceleaşi reguli simţite inconştient. De aceea muntenii trebuie să facă un efort intelectual conştient pentru a face corect acordul la plural al predicatului cu subiectului. În mod natural ei au acest dezacord „în sânge” şi îl aplică la nivel comunitar. La fel se întâmplă cu cuvintele „iasă” şi „iese” în mod exclusiv folosite în toate tipurile de propoziţie de olteni. În general cei fără studii avansate folosesc primul cuvânt iar ceilalţi pe cel de-al doilea în toate cazurile. Puţini sunt cei care folosesc alternativ ambele cuvinte, în acord cu regulile lor de folosire. Dar, mai mult decât atât, există situaţii în special în limba scrisă unde majoritatea nu acceptă regulile lingviştilor. Viitorii vorbitori vor tranşa această problemă iar regula stabilită de profesionişti poate fi ignorată.
Principala diferenţă dintre gramatica limbii şi gramatica imaginii este aceea că prima este mult mai exactă. O să vedem la compoziţie că sunt reguli ale asocierii tipurilor de compoziţie, dar încălcarea lor nu impietează aspectul final al imaginii. Dimpotrivă, încălcarea regulilor gramaticii limbii poate determina probleme de comunicare. Imaginea este de cele mai multe ori mai detaliată decât descrierea făcută prin limbă, însă aceste detalii nu sunt date de gramatica ei. Dimpotrivă, limba foloseşte foarte mult descrierea prin analogie sau definiţie de gen proxim şi diferenţă specifică.
O altă diferenţă este dată de obiectivele studierii celor două gramatici. Gramatica limbii ajută la precizia comunicării. Cea a imaginii nu poate aspira la aşa ceva însă oferă instrumentele pentru o semantică şi, mai ales, pentru o psihanaliză a artei, aşa cum au încercat alţii şi am încercat şi eu în ultimul capitol. Gramatica imaginii nu ne ajută să devenim artişti mai buni, spre deosebire de cea a limbii, care ne face vorbitori mai precişi; pe măsură ce regulile gramaticale sunt învăţate, vorbitorul se apropie de a deveni un lingvist din vorbitor natural. Dimpotrivă, învăţarea gramaticii imaginii nu conduce invariabil la a deveni şi artist. Gramatica imaginii este un preambul spre a înţelege de ce anumite imagini rămân în conştiinţa publică mai mult decât altele. O să vedem că culorile calde şi cele reci, acordurile şi contrastele cromatice au o mare însemnătate pentru a înţelege semnificaţia imaginii şi a o descifra semantic.
Gramatica imaginii conţine 4 părţi, respectiv cromatologia, o adevărată omoloagă a părţii de propoziţie din gramatica limbii, elementele de limbaj plastic, oarecum similare cu partea de vorbire din limbă, la care se adaugă teoria variaţiei formelor şi teoria compoziţiei. În continuare voi intra în detaliu la fiecare pe rând în ceea ce priveşte temele insuficient abordate sau cu probleme teoretice. Aşa cum am spus din introducere, nu voi face o descriere exhaustivă a acestor părţi, ci voi expune doar contribuţia mea la dezvoltarea lor.
0 comentarii:
Post a Comment