CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.2.2. Culori şi griuri
Albul şi negrul nu se găsesc în spectrul cromatic (ROGVAIV), în care lumina naturală se descompune. Ele sunt prin urmare denumite „nonculori” în terminologia românească de specialitate. Soluţia aceasta terminologică pare solidă, însă se creează astfel un conflict cu limba naturală. Acest lucru nu-i o dramă prea mare pentru că limba însăşi conţine o contradicţie a înţelesurilor noţiunii în care le include; pe de o parte nu se gândeşte la alb şi negru ca fiind altceva decât culori dar pe de altă parte face o netă distincţie între imaginea alb-negru şi cea color. Asta deoarece problematica aceasta era binecunoscută până la apariţia tiparului. Pictura tradiţională, principala creatoare de imagine, găsea mai curând pigmenţi coloraţi decât alb, de exemplu. Marourile au fost luate brut din argilă fină (lut) , de unde şi denumirea de „siene” (pământuri în limba italiană) a gamei de la maro deschis la maro-închis.
Când a apărut fotografia şi ulterior televiziunea, lumea s-a resemnat cu ideea că aceste reprezentări exacte ale realităţii au acest cusur al incapacităţii de redare policromă a imaginii. Lumea era obişnuită prin tehnicile diferite de multiplicare tradiţională a imaginii din gravură, cu toate variantele ei, ajungând până la litografie. Abia trecerea la tiparul CMYK sau la televiziunea color lumea a experimentat marcarea unei astfel de valenţă diferită în limba naturală a înţelesului cuvântului „culoare”. Încă se printează alb-negru, aşa că realitatea tehnologică nu diferă de acea perioadă. Problema e că limba naturală nu a absorbit deloc acest nou cuvânt „nonculoare”, în ciuda acestei contradicţii semantice. Limba naturală nu a preluat absolut deloc acest cuvânt şi foloseşte pentru alb-negru în majoritatea cazurilor tot termenul „culoare”.
Şi atunci când majoritatea decide să folosească un cuvânt cu un anumit sens, minoritatea de specialişti trebuie să găsească altul. Este ceea ce s-a întâmplat cu termenul „isterie” preluat din psihopatologie de limbajul comun cu sens de furie. În faţa democraţiei populare psihopatologia a trebuit să vină cu un alt termen pentru precizare, cel de „histrionie”. Din acest punct de vedere situaţia pare similară cu cea din psihopatologie; publicul larg nu foloseşte termenul „nonculoare” după cum nu foloseşte nici pe cel „histrionie”. Teoria imaginii îl poate folosi fără teamă. Însă sunt teoreticieni care lasă să se întrevadă că între culori şi nonculori e mai mare asemănare decât deosebire. De exemplu, în cartea sa „Arta culorii” la pagina 19, Johannes Itten le-a menţionat ca fiind „culori acromatice” (Johannes Itten - The Art of Color_ The Subjective Experience and Objective Rationale of Color (1974, Wiley) -) . Formula se repetă şi la pagina 56. Dar la pagina 46 el vorbeşte de „culoarea alb” şi „culoarea negru”, aşa cum folosim aceste cuvinte în limbajul uzual.
E posibil ca traducerea din germană (limba în care a scris Itten) în engleză să fie viciată. Îi rog pe cititorii care sunt informaţi pe această temă să-mi lase un comentariu sau să-mi scrie un mesaj pe social-media (în speranţa că aceste reţele îmi vor permite comunicarea cu necunoscuţii) dacă este aşa! Din păcate/fericire am foarte multe proiecte la care lucrez şi chiar şi 30 de minute sunt foarte preţioase pentru mine. Aşa că nu am putut cerceta singur această posibilă eroare de traducere. Însă Itten nu ar fi sigurul care ar folosi cuvântul culoare cu acest sens. Pe tot parcursul cărţii sale „Culoarea în artă”, Ed. Polirom, Iaşi, 2009 , Liviu Lăzărescu, foloseşte sintagmele „culoarea negru” sau „culoarea alb” (e.g. pag 73 ) .
Iată că nici măcar specialiştii nu adoptă total acest compromis terminologic! Uneori limbajul uzual vine peste teorii populare rudimentare şi din acest motiv terminologia populară trebuie precizată. Însă în privinţa culorilor ştiinţa nu poate spune prea multe decât ce ştie omul simplu. Cele câteva coordonate numerice ale lungimii de bandă ale undelor spectrului cromatic nu înseamnă o descriere sistematică a firescului şi misteriosului fenomen natural al luminii şi culorilor.
Da, nefăcând parte din spectrul cromatic, albul şi negrul nu sunt propriuzis culori, în sensul de culori spectrale. Dar nici termenii „nonculori” sau „culori acromatice” nu sună mai breaz. Eu am o jenă intelectuală care mă râcâie în conştiinţă de ani de zile cum că există şi o altă variantă de culori decât cele spectrale, în care sunt incluse aceste culori sau nonculori alb şi negru. Am aşa un sentiment că reflexia cromatică a obiectelor colorate e altceva decât spectrul ROGVAIV, aşa cum ni l-a lăsat Newton. Ce facem dacă ştiinţa viitorului va spune la un moment dat că alb şi negru ar fi totuşi cuprinse în spectrul lui Newton, dar din diferite motive nu le-am putut vedea până acum? Le-am mai putea numi atunci nonculori?
Mai mult decât atât, comunitatea fizicienilor luminii sunt de acord că amestecul substractiv al culorilor primare (luminoaste) din spectrul RGB, respectiv roşu + verde + albastru rezultă … alb. Cum ar fi posibil ca amestecul de culori să rezulte o „nonculoare”, adică altceva decât tot o culoare? Aici nu e un amestec chimic care să conducă la altă substanţă şi nici „judecăţi sintetice” ale intelectului de care vorbea Kant în teoriile lui despre cunoaştere... Este o simplă adăugare de substanţe. N-or fi ele fiinţe vii care să se împerecheze şi să de-a naştere la altă fiinţă… Şi chiar dacă ar fi aşa, tot şoareci ar mânca, precum zice proverbul.
Aşa că nu există suficient fundament ştiinţific pentru care albul şi negru să fie numite „nonculori”. De aceea inclusiv cei mai scrupuloşi specialişti tot n-o să poată folosi termenul acesta în limbajul colocvial. N-o să putem merge la librărie sau la magazinele de materiale pentru pictură şi să cerem nişte culori plus o nonculoare… Nu ne lasă inconştientul. Sună nefiresc. Mai bine le-am numi culori nonspectrale decât nonculori. În acest caz putem să folosim terminologia populară la magazinul de materiale: „vreau x culori între care un alb”.
În „Curs de desen, culoare, modelaj, compoziţie şi metodică” Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti 1999, la pagina 20 Ion Şuşală foloseşte termenul „neculori” pentru generalizarea clasei de elemente alb şi negru. Deşi este tot o aplicaţie negativ-logică la termenul „culori”, parcă acest termen sună totuşi un pic mai bine, mai natural decât abstractul matematicist din cuvântului „nonculori”. Dar, dacă vrem să stabilim o legătură terminologică mai vizibilă între culorile spectrale şi cele nonspectrale, eu cred că mai bine le-am numi „paraculori”.
Dar cel mai mic compromis terminologic cu ele este acela de a fi numite „griuri extreme”, plecând de la griul neutru care se ştie că este un amestec de alb şi negru. În sprijinul acestui compromis stă faptul că la nivelul pigmenţilor fizice rar se poate găsi alb sau negru pur. Majoritatea sunt nişte griuri extreme care tind spre alb sau negru, dar rar ajung alb sau negru absolute. Albul de titan pus lângă albul de zinc pare mai alb. Pe baza acestor diferenţe naturale de tonuri de alb s-au făcut şi reclame la detergenţi. Poate că vom găsi o altă substanţă pe lângă care inclusiv albul de titan să pară gri la fel cum înşelător spun reclamele despre detergenţii comuni. Şi atunci vom vedea că ceea ce credeam că e alb absolut e de fapt un gri…
Rămâne ca griurile neextreme, adică tonurile dintre alb şi negru să fie numite „griuri” , „griuri simple” , „griuri neutre” sau altfel. Iată că n-am terminat bine cu problema terminologiei încadrării albului şi negrului într-o noţiune că deja a apărut alta! Cum numim griurile aflate între griurile extreme? Aici neconcordanţa terminologică între specialişti este şi mai mare. Dragi colegi ce citiţi acest text, nu fiţi furioşi pe mine pentru că v-am tulburat liniştea! Problemele terminologice legate de griuri sunt mult mai vechi decât asta pe care am lansat-o eu. De exemplu Rita Bădulescu şi Ecaterina Morar (în Manual de Educaţie Plastică pentru clasa a VII-a, Editura Corint 1998, pagina 16) le numesc „griuri acromatice”. Ca un alt exemplu, Victor Dima (în manualul de clasa a VI-a editat de Editura Teora în 1998, pagina 3) le numeşte „griuri valorice”. Ele se află în opoziţie faţă de griurile colorate care se obţin din amestecul unei „nonculori” cu o culoare.
Victor Dima are o viziune restrictivă despre „griurile neutre”, susţinând că acestea ar fi rezultatul amestecului unor cantităţi egale de alb şi negru. Aceeaşi viziune o au şi autoarele manualui de Educaţie plastică pentru clasa a V-a, Editura Ars Libri 2017, Elena Stoica, Ionela Cârstea şi Adina Grigore, la pagina 44. Pentru această viziune sintagma în cauză se aplică doar la griurile necolorate mediane, nu şi cele apropiate de cele extreme. Dar personal nu văd de ce e nevoie de o astfel de particularizare a acestei formule atâta timp cât se poate folosi precizarea „mediu” pentru acest tip de griuri.
De aceea mulţi autori nu acceptă această restrângere a termenului. În manualul „Desen artistic si educaţie plastică” de clasa a VI-a, editura „ALL Educational” autorii Nicolae Filoteanu şi Doina Marian definesc la pagina 14 „griul neutru” ca fiind „Un gri necolorat obţinut din amestecul fizic între alb şi negru”. Această a doua variantă este susţinută şi de Liviu Lăzărescu în cartea sa „Culoarea în artă”, Ed. Polirom, Iaşi, 2009 pagina 114. Dar o pagină mai departe autorul spune că acestea se obţin de fapt în 3 feluri:
„1. amestec între alb şi negru
2. amestec între culorile primare (la care se adaugă puţin alb)
3. amestec între culorile complementare (dacă se respectă anumite proporţii – altfel rezultă griuri colorate)”
Ultima variantă este acceptată exclusivist de Rita Bădulescu şi Ecaterina Morar în manualul de clasa a VII-a citat mai sus, care consideră, după cum am menţionat, că amestecul de alb şi negru creează „griuri acromatice”. Din punctul lor de vedere acestea se deosebesc net de „griurile neutre” pe care le consideră rezultate exclusiv în urma amestecurilor de culori complementare care se anihilează reciproc. După cum se poate vedea, reducerea griurilor neutre doar la amestecul dintre culorile complementare este viziune e unică „pe piaţa” specialiştilor autohtoni. Doina Marian spune la pagina 19 din manualul de „Educaţie plastică” de clasa a IX-a, editura „Economică Preuniversitaria” 2004, că aşa ceva „este foarte greu de obţinut în mod practic”. Cu toate astea, la pagina 136 din cartea sa mai sus citată, Liviu Lăzărescu face o demonstraţie practică a amestecului de complementare care duce la astfel de griuri care par acromatice. În pagina precedentă autorul susţine că la aşa ceva se ajunge amestecând cantităţi egale de complementare. Fiecare poate face experimentul concret şi se poate convinge de veridicitatea celor afirmate acolo.
Iată o altă temă de dezbatere între specialişti pe care o lansez odată cu acest text! Problema neconcordanţei terminologice trebuie ajustată cât mai repede. Nu e primul şi nici ultimul caz de lipsă de acord teoretic şi terminologic între specialişti; o să revin la acest subiect în mod constant în această lucrare. Această situaţie e una dintre ele. Nevoia de uniformizare a concepţiilor este principalul imbold pentru care am scris acest text. Va trebui să ne dăm toţi teoreticienii artei cu părerea şi să vedem cum o scoatem la capăt în aşa fel încât să folosim aceiaşi temeni şi să nu zăpăcim elevii! Personal accept faptul că formula „griuri acromatice” este mult mai precisă decât cea a „griurile neutre”. Dar, tocmai datorită echivalării lor în rândul majorităţii specialiştilor, şi eu militez pentru aşa ceva. Nu văd de ce ar trebui să dăm un alt nume pentru rezultatul dintre amestecurile anihilant-reciproce dintre complementare, recunoscut de majoritatea specialiştilor ca fiind un gri colorat. Ce-i drept, unele astfel de griuri colorate sunt mai fade, altele mai saturate. Dar tot griuri colorate rămân. Aşa că nu cred că e nevoie de folosirea formulei „griuri neutre” pentru a le descrie, cu atât mai puţin cu cât, vedem, se dă un alt sens unei sintagme deja încetăţenite în limbajul majorităţii specialiştilor. Dar dezbaterea rămâne deschisă, aştept reacţii.
0 comentarii:
Post a Comment