CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.3. Câteva exemple de lipsă de coerenţă sau de repetiţie plată a datelor din manualele şcolare de educaţie artistică
În primele 2 subcapitole am arătat care sunt problemele individuale de comunicare. În acest al treilea subcapitol voi descrie drumul acestor probleme până la capătul său, la elev sau student. Însumarea problemelor teoretice, pe care le-am expus în primele 3 capitole la problemele de comunicare descrise până acum în acest capitol, poate duce la confuzii în ceea ce-l priveşte pe beneficiarul educaţiei, fie el elev (copil) sau student (adult). În acest subcapitol voi descrie câteva astfel de probleme de înţelegere a cerinţelor din partea elevilor, sau lipsa de parcurgere coerentă a domeniului teoriei imaginii, datorită neconcordanţelor datelor din manualele şcolare.
4.3.1. Lipsa de concordanţă terminologică a manualelor şcolare
Sunt unele domenii unde specialiştii se împart în curente şi opinii, şi nu se pot pune de acord. Filosofia sau istoria sunt exemple în acest sens. Dar, la nivel ultraspecializat, există măcar o temă ce implică curente de opinii între profesionişti. În teoria imaginii există unanimitate între specialişti în ceea ce priveşte majoritatea temelor. Dar există unele în care specialiştii nu se pot prune de acord. Am tot făcut referire în acest text la anumite neconcordanţe între viziunile specialiştilor. Cea mai stringentă dintre acestea este clasificarea tipurilor de variaţie a formelor, căreia i-am dedicat o secţiune specială în capitolul 2 al acestei lucrări . Un alt exemplu de neconcordanţă între viziunile specialiştilor este cel al clasificării liniilor, căreia de asemenea i-am dedicat o secţiune specială . Un alt exemplu este cel al contrastului întunecat-luminos şi cel clarobscur, care fie sunt văzute ca unul şi acelaşi lucru, fie ca diferite, după cum am arătat în secţiunea dedicată acestuia . Şi exemplele pot continua.
Pedagogia nu poate fi învinuită aici, deoarece problema e în însuşi câmpul ştiinţific al disciplinei. I se poate imputa doar faptul că nu ezită să abordeze aceste teme,faţă de care nu există unanimitate, acceptând una dintre variante şi respingând-o pe cealaltă, fără să-i ia în calcul argumentele. Pedagogii ar trebui să iasă din pielea lor ideologică şi să vadă şi partea cealaltă! Personal cred că am făcut acest lucru. Acest text se vrea a fi împăciuitor între viziunile diferite despre o temă sau alta, pentru a aduce neconcordanţe pe cât posibil la un numitor comun. De aceea îmi doresc ca acest text să conducă la o dezbatere publică între specialişti pentru a tranşa aceste probleme; ori ne punem de acord, ori scoatem aceste teme din manualele de şcoală generală şi liceu, pentru a fi tratate la nivel de studii superioare, ca aporii în domeniu.
Pe lângă aceste teme aporetice, sunt altele pentru care, deşi există unanimitate între teoreticieni, totuşi autorii de manuale nu le concordă, din diverse motive. Am să prezint în continuare alte exemple în acest text, nemenţionate până acum. În manualul de clasa a V-a editat de Editura Teora în 2009, pagina 22, petele sunt împărţite în plate (decorative) sau picturale. În manualul Educaţie plastică pentru clasa a V-a, Editura Ars Libri, 2017, pagina 23, autoarele Elena Stoica, Ionela Cârstea şi Adina Grigore clasifică petele în spontane şi elaborate. Cele 2 clasificări se referă la lucruri diferite, într-adevăr; prima se referă la forma petelor iar cealaltă la modul de realizare. Cele două clasificări nu se exclud, precum în cazurile de mai sus, şi pot funcţiona împreună. Tocmai asta e problema: cele două trebuie menţionate fiecare, altfel cea nemenţionată pare că nu ar fi acceptată. E bine să se folosească aceiaşi termeni pentru concordanţă, sau să se menţioneze ambele criterii de clasificare. O astfel de opţiune se regăseşte, din fericire, în manualul Educaţie plastică pentru clasa a VI-a editat de Grup Media Litera în 2019; la pagina 32 autoarele Oana-Mari Solomon, Cristina Rizea şi Daniela Stoicescu folosesc ambele clasificări, arătând şi interconectivitatea dintre ele, în terminologia „Pata picturală spontană” sau „Pata picturală elaborată”.
Alt exemplu de neconcordanţă între datele din manuale este cazul cu clasificarea arcelor din arhitectură. În manualul de Educaţie Plastică pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas Educaţional 2008 (scris de Rita Bădulescu) sunt prezentate 3 variante de arc, respectiv cel în plin cintru, cel frânt (ogival) şi cel în mâner de coş (paner*). Dimpotrivă, autorii manualului de „Educaţie plastică” de clasa a VIII-a, editura „Corint” 1999, Viorica Baran, Virgil Neagu, Ileana Vasilescu, la pagina 34, oferă 5 variante, respectiv cel în plin cintru, cel în mâner de coş, cel rampant, cel ogival şi cel trilobat. La nivelul acesta de generalizare trebuie să ne decidem: ori le enumerăm pe toate, şi le includem şi pe celelalte 2, pe lângă clasificarea din manualul editat de Humanitas Educaţional în 2008, ori nu mai descriem niciunul. Nu se poate ca unii copii să înveţe o clasificare şi alţii alta. Pe de altă parte, „arcul frânt” e numit „ogival” acolo, o denumire mult mai exactă, mai ales că în clasa VI-a se studiază arta gotică. Iată o bună oportunitate de rememorare a cunoştinţelor!
O altă soluţie este cea a adăugării datelor în plus la un nivel avansat de studiu, cum este manualul pentru o clasă mai mare. Aşa ceva se întâmplă în cazul capitelurilor coloanelor egiptene, unde la liceu se dau în 3 variante iar apoi se vor mai învăţa alte 2 în facultate. Aceeaşi situaţie există şi în studiul contrastelor din materia specifică şcolii generale: în clasa a V-a se învaţă cele mai uşoare contraste, iar în clasele ulterioare se studiază şi restul, sau unele dintre cele nestudiate. Dar în cazurile de mai sus vorbim de aceeaşi categorie de elevi (cei de clasa a VIII-a), aşa că lucrurile trebuie lămurite.
Pe lângă lipsa de concordanţă tematică, există şi unele cazuri de lipsă de concordanţă terminologică între manuale. Un prim exemplu este dat de diferenţa de denumire a griurilor , despre care am detaliat în capitolul 2. Un alt exemplu este cel al variaţiei progresive a formelor pe care Nicolae Filoteanu şi Doina Marian o numesc „progresie” la pagina 42 din manualul de „Educaţie plastică” de clasa a VII-a, editura „ALL Educational” 1998. Această denumire se mai întâlneşte în manualul de Educaţie plastică pentru clasa a VIII-a Editura Ars Libri 2020, pagina 69 (autori Elena Stoica, Adina Grigore, Imets Laszlo şi Patricia Stoche) sau la pagina 41 din manualul de Educaţie Plastică pentru clasa a VII-a, Editura Corint, scris de Rita Bădulescu şi Ecaterina Morar. Dar, la pagina 29 din manualul de Educaţie Plastică pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas Educaţional 2008, Rita Bădulescu o numeşte „modificare succesivă a spaţiului”. La fel e denumită de Viorica Baran, Virgil Neagu şi Ileana Vasilescu la pagina 20 din manualul de „Educaţie plastică” de clasa a VIII-a, editura „Corint” 1999. În acest caz termenul de progresie este mult mai descriptiv şi poate acoperi foarte bine şi aceste teme de clasa a VIII-a.
* După cum am arătat în secţiunea aceasta , e mai bine numit „arc în mâner de coş” decât cel „în mâner de paner” pentru că cuvântul „paner” e un cuvânt mai puţin cunoscut.
0 comentarii:
Post a Comment