CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.4.8. Probleme de elaborare în programele de Educaţie Vizuală pentru ciclul liceal
Am menţionat deja în secţiunea anterioară faptul că direcţiile (competenţele) generale şi specifice existente din programele şcolare de învăţământ liceal rămân aceleaşi precum în cele ale ciclurilor anterioare, cu diferenţa că cea practică devine opţională în raport cu cea teoretică, la fel cum cea teoretică este opţională la ciclul primar.
N-am găsit foarte multe programe de ciclu liceal non-vocaţional, dar cele găsite (3 la număr) sunt net superioare celorlalte. În secţiunea aceasta am lăudat programele şcolare din 2006 şi 2004 pentru coerenţa obiectivelor (competenţelor) generale, respectiv direcţia teoretică şi cea practică. Aminteam atunci faptul că diviziunea acestor principii generale în direcţiile specifice nu e lipsită de probleme, ca în toate cazurile de programe de artă pe care le-am găsit în mediul online. A venit acum momentul să detaliez aceste probleme. Programa şcolară din 2006, clasa a XI-a are direcţia teoretică „1. Utilizarea de materiale, de instrumente şi de tehnici specifice artelor plastice”, şi cea practică, „2. Exprimarea creativă, în limbaj plastic” . Spuneam în secţiunea linkată mai sus faptul că ce-a de-a doua direcţie tinde să intre peste prima, acesta fiind singurul cusur al enunţării acestui nivel. Dacă nu ar fi fost o disciplină de învăţământ vocaţional pedagogic (aşa cum era atunci structurat învăţământul liceal) i se poate reproşa, că nu menţionează caracterul opţional al direcţiei practice, în continuarea celor spuse în secţiunea anterioară. În acele vremuri educaţia plastică era destul de practică, iar desenul se apropia bine de cele făcute la şcolile vocaţionale de artă.
Un alt fapt pozitiv în această programă este coerenţa diviziunii al celui de-al doilea plan de generalizare G-S-M-L-P (competenţe generale – obiective specifice – capitole de manual – lecţii individuale – exerciţii/explicaţii detaliate ale profesorului) . Este singura programă în care am găsit o expunere coerentă a acestui nivel 2 de generalizare al competenţelor (obiectivelor) specifice. Trei lucruri i se pot reproşa şi acesteia, mai întâi faptul că punctul „2.5. Exersarea diferitelor tipuri de grafisme, în scopul dobândirii deprinderilor specifice caligrafiei” are totuşi aspect de nivel 3 sau chiar 4 de generalizare, adică de titlu de lecţie, plus că aparţine celeilalte direcţii, respectiv celei practice. Apoi, obiectivele specifice nu conţin istoria artei şi nu menţionează clar interpretarea, ca proces teoretic.
Nu am înţeles de ce în programa şcolară din 2006 clasa a XI-a, filiera teoretică, profil teologic, nu sunt repetate aceleaşi competenţe generale, de parcă învăţământul de artă teologic n-ar avea aceleaşi obiective generale iar arta bisericească ar fi diferită de arta în general. Obiectivele generale din această programă sunt:
„1. Valorificarea elementelor de patrimoniu cultural
2. Utilizarea elementelor componente ale limbajului cultural-artistic”
Observăm faptul că cele două formulări au aspect de obiective specifice, nu generale; ele pot fi supra-abstractizate într-un enunţ şi mai general. Probabil că editorul acestei programe este altcineva decât cel care a editat-o pe cea de mai sus. La fel este probabil să se fi întâmplat şi cu unele programe pentru liceele de artă, rămase în vigoare de atunci, care adaugă nejustificat o a treia competenţă generală. Nici editorul acelor programe şi nici cel al acesteia nu au înţeles principiile conceptului de „direcţie generală” în pedagogie. O să revin la această temă atunci când voi analiza programele disciplinelor liceelor de artă. Plus că, în ceea ce priveşte programa de faţă, punctul 1 seamănă mai mult cu pedagogia turismului, decât cu cea a artei. Cine ştie, autorul programei o fi pila vreunui neo-securist, şi i-a scăpat astfel interesul de castă faţă de România… Oricum, competenţele specifice derivate din acest punct au un net aspect muzeografic , care e cu totul altă disciplină decât cea a Educaţiei Plastice.
Cealaltă programă şcolară pe care am lăudat-o, cea din 2004 (de fapt setul de programe din ciclul liceal, nu l-am găsit pe cel de V-VIII), are direcţia teoretică „1. Receptarea într-o manieră personală a mesajului artistic la universul vizual”, şi cea practică, „2. Folosirea unor mijloace artistice pentru exprimarea sensibilităţii estetice”. La fel ca în cazul celei din 2006, şi aceasta prezintă o a treia competenţă generală la programele disciplinelor liceelor de artă, absorbabilă în cele două, după acelaşi model cu cel deja descris mai sus. Şi în privinţa acestui fapt voi intra în detaliu într-o secţiune viitoare. Cel mai important neajuns al acestei programe de liceu non-vocaţional este teoretizarea acestor obiective generale, care nu reflectă foarte exact direcţia teoretică şi cea practică din pedagogia artei. Sintagma „mijloace artistice” putea fi înlocuită de tehnici şi dexteritate, termeni mult mai precişi. De asemenea, „exprimarea sensibilităţii estetice” ţine de direcţia teoretică, nu de cea practică, deşi la nivel concret acestea trebuie îmbinate în acelaşi produs educaţional.
Aceste neclarităţi se răsfrâng exact în conceperea şi formularea obiectivelor specifice. În programa şcolară de Educaţie Vizuală (pe atunci numită „Educaţie Plastică”) de clasa a IX-a, putem vedea că enunţarea obiectivelor specifice au aceleaşi inadvertenţe precum celelalte programe, respectiv faptul că unele aparţin celeilalte direcţii. Acesta este cazul cu „1.3 Identificarea unor materiale şi tehnici, a funcţiei lor expresive şi a relaţiei dintre imaginea lor bi- şi tridimensională şi ambient”. Ea este prezentată ca aparţinând de direcţia teoretică, deşi ea are o formă principial practică, ţinând de materiale şi tehnici. De asemenea, ambele obiective specifice ale direcţiei practice au un nivel de generalitate foarte mic, specific celui de-aul 4-lea nivel de diviziune, adică al lecţiilor.
Acelaşi lucru se întâmplă în toate obiectivele specifice din programa de clasa a X-a, din acelaşi an. Ambele programe au aceleaşi puncte slabe în privinţa corelării tematice dintre primele niveluri de generalizare a obiectivelor. Diferenţa acestei programe faţă de cea de clasa a IX-a, în ceea ce priveşte această problemă, este că de data asta obiectivul specific „2.5 Argumentarea utilizării propriilor mijloace de expresie artistică”, ce aparţine direcţiei teoretice apare la direcţia practică.
Neajunsurile acestor programe nu sunt chiar mari şi se datorează lipsei de sistematizări a teoriei imaginii, aşa cum am descris-o eu pe întreg parcursul acestui text. Grav este în cazurile ciclului primar şi V-VIII, unde programele se prezintă mult sub nivelul manualelor. Iată că, în cazul de faţă, demagogul din fruntea ministerului a ştiut aici să atragă specialistul/ specialiştii şi nu l-a/i-a presat pentru a trage de păr aceste principii generale ale educaţiei în scop de propagandă de partid sau altceva. Dacă e lăsat în pace, aşa cum se vede aici, iată că programa este în cea mai mare parte bună, uşor de corectat.
0 comentarii:
Post a Comment