4.2.10. Atenţie la plagiat!

|



CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI


Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă

4.2.10. Atenţie la plagiat!



Am văzut în mai multe manuale faptul că autorii nu prezintă numele teoreticienilor din care au citat. Ei descriu o teorie sau alta dar nu precizează numele celor ce le-au lansat, creând astfel falsa impresie că ei ar fi autorii acelor teorii. Sunt manuale unde Johannes Itten nu e niciodată citat, deşi ca mai mare parte ale teoriilor prezentate sunt lansate de el. Din fericire, noi specialiştii ştim asta, şi facem imediat corelaţia. Dar sunt cazuri de teorii lansate de autori mai puţin cunoscuţi, care ar trebui citaţi. De exemplu Nicolae Filoteanu şi Doina Marian, în manualul „Desen artistic si educaţie plastică” de clasa a VI-a, editura „ALL Educational” , la pagina 21, preia regula acordului descrisă de teoreticianul francez Paul Serusier, fără să-l citeze. Am scris despre un astfel de caz succint mai sus în acest text . Poate a fost o scăpare şi atât. Dar într-o ţară unde furtul sau plagierea au devenit reguli ale succesului, eu zic că e bine să nu ne asumăm munca altora ca fiind a noastră… Altfel poate ajungem şi noi profesorii să-i învăţăm pe copii că furtul e mai sănătos decât munca asiduă... Şi atunci am terminat cu pedagogia şi şcoala în general.


Chiar dacă elevii de şcoală generală sau chiar liceu nu trebuie să-şi încarce memoria cu teoreticienii care au elaborat aceste teorii, totuşi această confuzie poate fi evitată. Se pot pune note de subsol care să ateste ce şi cui aparţin respectivele teorii, pentru precizare. Nu ştiu cum vor fi percepute teoriile mele de comunitatea teoreticienilor însă avertizez de pe acum pe viitorii editori de manuale să mă citeze dacă le vor folosi. Am întâlnit multe cazuri de elevi care au preluat texte sau lucrări ale altora şi le-au semnat cu numele lor, în special în acest experiment al şcolii online. Nu e cel mai plăcut lucru să le fac „educaţie” şi şefilor profesorilor, elaboratorii de manuale şcolare, dar avertizez că voi acţiona în instanţă pe cel ce ar recurge la furtul intelectual pe viitor…

Acest text se continuă aici








0 comentarii: