CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.3.5. Etapizarea progresivă a materiei în funcţie de vârstă
Problema se accentuează atunci când nu există o ordine a temelor în a fi distribuite pe ani de studiu şi pe grad de dificultate, în funcţie de vârsta şi capacităţile copilului. Altfel există riscul ca unele teme să fie făcute de 2 ori în ani diferiţi, iar altele să nu fie făcute deloc. Cea mai mare parte a materiei este sistematizată pe ani de studiu, în funcţie de nivel de dificultate, dar am văzut în secţiunile anterioare că sunt şi situaţii în care acest lucru nu se întâmplă. Asta nu e neapărat o tragedie pentru cei mici, care sunt atraşi mai curând de exprimarea sinelui decât de datele teoretice. Ei sunt furaţi de nevoia de a se exprima direct prin actul creator aşa că pot trece cu vederea sincopele din teorie, atunci când le sesizează. Dar, de cele mai multe ori nu le sesizează nici pe acestea şi nici teoria. Nu trebuie să intrăm în panică pentru asta. E cel mai bine să-i lăsăm să se exprime prin desen şi pictură mai curând decât să le împuiem capul cu teorii.
Dar, pentru cei ce nu au înclinaţie şi atracţie pentru exprimarea prin imagine, materia trebuie sistematizată, în aşa fel încât aceste anomalii să nu se întâmple. Materia de „Educaţie vizuală” de la liceele nevocaţionale se expune cel mai mult acestui risc. Anumite teme se pretează pentru vârste mai mari, altele se pretează pentru vârste mai mici. Am văzut unele exprimări şi teme de clase mari, inclusiv liceu, care par a fi adresate unor copii de clasa a I-a. Pe de altă parte, unele teme din manualele de clase mici se pretează mai curând pentru adulţi. Majoritatea autorilor de manuale de dinainte de anul 2000, fie abordează teme prea grele pentru vârsta specifică clasei căreia îi este dedicat manualul, fie nu se pot opri cu detalierea unei teme, şi ajung să facă conferinţe detaliate de nivelul studenţilor la arte. Deseori ni se poate întâmpla să cădem în descrieri prea detaliate, la oră. Noroc că suntem acolo lângă copii, mai răspundem concret la nelămuriri, sau mai spunem o glumă pentru a reveni la nivelul lor.
Dar dacă alunecarea în detalieri şi cerinţe prea complexe pentru elevi se face într-un manual, atunci asta nu e în regulă. De exemplu, în lucrarea „Educaţia plastică în ciclul primar”, editată de Polirom în 1998, autorul Aurel Dascălu spune la pagina 8 că elevul trebuie să poată face … „analiză estetică”. El a trasat acestei discipline 4 obiective din care îl citez pe al 2-lea, pentru a ne face o idee despre planul său:
„Dezvoltând elevului capacitatea de analiză estetică, îi dezvoltăm capacitatea de a explica conţinutul unei opere de artă, de a o clasifica într-o anumită categorie, de a o caracteriza o creaţie plastică după anumite criterii”.
Sunt mulţi studenţi de la universităţile de arte care nu pot face asta. Dar iată că autorul în cauză are pretenţia ca un elev să o facă la ciclul primar. Părerea mea este că la nivelul primar este prea devreme pentru a preda copiilor teorie. La vârsta asta ei trebuie lăsaţi să deseneze/picteze ce vor şi cum vor. Voi reveni cu detalii despre acest subiect într-o secţiune ulterioară.
Mai departe, în aceeaşi lucrarea menţionată mai sus, la pagina 13, Aurel Dascălu prezintă o planificare pentru clasa a I-a cu temele teoretice ale manualului de clasa a V-a, şi chiar de a VI-a. De asemenea, în „Ghid metodic de educaţie plastică pentru clasele I-II” , Editura Erc Press , autoarele Ana Stoica, Maria-Cristina Ciofalca şi Rozeta Badea introduc teme teoretice de clasa a V-a şi a VI-a, nepotrivite pentru ciclul primar. Dacă materia se rezumă la un ciclu de teme practice, unde teoria să fie redusă la câteva propoziţii opţionale, atunci consider că abordarea este oportună. Dar manualul trebuie să constea în precizarea temei de lucru şi în indicaţii privind realizarea lucrării mai mult decât în teorie.
Aceeaşi problemă poate fi văzută şi în „Caiet de Educaţie plastică pentru clasa I” , Editura Tiparg. La pag 24, autoarele acestui caiet abordează forma, o temă mult prea complexă, ce se studiază în clasa VI-a mai detaliat. La această vârstă nu are ce să rămână pentru viitor în mintea unui copil de 6-7 ani. Partea bună din acest manual este punerea în versuri, în genul „Cartea Cu Apolodor” a lui Gellu Naum, a materiei. Aşa ceva este o inovaţie foarte reuşită, pe care n-am mai întâlnit-o în manualele autohtone de specialitate. Reducerea nivelului de detaliu şi versificarea este reţeta pentru un manual ideal la ciclul primar. Din păcate, în varianta destinată copiilor cu un an mai mari, „Caiet de Educaţie plastică pentru clasa II-a”, editată de aceeaşi editură, s-a renunţat la expunerea în versuri. În schimb s-a continuat cu expunerea unor teme precum ton, compoziţie figurativă şi altele, specifice ciclului V-VIII.
La fel se poate vedea în „Ghid metodic de educaţie plastică (pentru clasele I-IV)”, Editura Petrion 1997; la pagina 25 se prezintă un plan de lecţie în care sunt cuprinse cunoştinţe despre compoziţia statică-dinamică şi închisă-deschisă. Chiar aşa? S-au terminat temele despere materiale şi tehnici încât trebuie să trecem la clasificarea tipurilor de compoziţie ? Eu zic că la această vârstă copiii trebuie lăsaţi să se exprime liber, şi să experimenteze sugestiile instrumentelor şi materialelor. În continuare am să ofer nişte schiţe de programe pentru educaţia artistică, începând de la ciclul primar, şi ajungând până la învăţământul superior de artă. Mai multe argumente pe această temă se regăsesc în secţiunile următoare.
0 comentarii:
Post a Comment