CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
3.9.3.5.3. Afişul, panoul, bannerul, pliantul, coperta de carte, ziarul şi web-site-ul
Această temă se potriveşte pentru clasa a X-a (16 ani), cu excepţia unor remarci politice ce apar în text
Afişul (la fel ca bannerul, pliantul) este un logo ceva mai explicit. Ne aducem aminte din secţiunea anterioară că unele logo-uri se reduceau la iniţialele numelui companiei, după cum e cazul cu „M”-ul alungit din logo-ul McDonalds. Iată că şi afişul poate face acest lucru, cum e cazul cu cel de mai jos unde iniţialele titlului BL compun o imagine pe 4 coloane, într-un stil cubist, prin transparenţe şi fragmentarea planurilor.
Acelaşi principiu al suprapunerilor transparente de litere şi în afişul de mai jos, însă fără fragmentarea planurilor poate fi văzut şi în afişul de mai jos.
Afişul trebuie să folosească culorile şi formele logo-ului, iar dacă produsul are particularităţi diferite, atunci trebuie să găsească un punct comun cu acestea. Uneori posterul este făcut de către aceeaşi companie care face şi produsul, iar rezultatul este o continuare a imaginii pe care departamentul de marketing a construit-o până atunci. O astfel de corelaţie este o continuitate firească a campaniilor precedente. Însă se întâmplă ca o companie să sponsorizeze un eveniment sau o activitate cumva contrară şi chiar contradictorie propriului interes. Este cazul cu băncile, companiile petroliere sau cele constructoare de maşini care sponsorizează competiţiile sportive de amatori. Logo-ul şi designul imaginal al unei bănci trebuie să fie ordonat şi stabil, pentru a stimula încrederea clienţilor. Însă evenimentul e unul sportiv, dinamic. Acesta e cazul cu afişul din 2021 pentru Bucharest Marathon, al cărui principal sponsor este o bancă, la care am să revin un mic mai jos.
Din păcate, omul simplu, insuficient şcolit în materie de artă, nu face diferenţa între afiş şi grafica sau arta în general, la fel cum anticii şi medievalii nu făceau diferenţa dintre artă şi tehnologie. Pentru foarte mulţi o imagine tipărită de dimensiuni mai mari decât A3, ar fi un afiş (poster), precum afişele pentru concerte, filme sau diferite campanii. Spre deosebire de artă, afişul trebuie să aibă un titlu şi câteva precizări sub el, care de cele mai multe ori au finalitate comercială, în sensul că publicul fie cumpără bilet de intrare pentru evenimentul promovat, fie cumpără un produs, fie rămâne cu o imagine cosmetizată despre o persoană sau companie cu apucături controversate. Nu se poate vorbi de afiş dacă nu conţine text care să se încadreze în aceste limite. O imagine tipărită care nu conţine text, sau textul nu promovează ceva, este o copie sau un print şi se încadrează la artă. În limba engleză există o diferenţiere clară între termenii „poster şi „wallpaper”,care î limba română s-ar traduce prin „afiş” şi ”poster” (un sens diferit al cuvântului din engleză). Mulţi artişti fac şi design grafic, unii reuşesc mai ine în al doilea domeniu, alţii mai mult în primul. Alţii reuşesc în ambele, cum a fost cazul cu Henri de Toulouse-Lautrec, care a făcut mai multe afişe de succes, adăugând text reclamă la picturile lui.
În general afişul trebuie să se desfăşoare după schema de mai jos. Acest model e specific pentru afişele filmelor de la Hollywood, însă se aplică şi altor contexte. În general există o regulă în designul afişului: se folosesc 3 fonturi şi fiecare reprezintă grade diferite de generalitate ale conţinutului. Titlul reprezintă gradul maxim de generalitate. Apoi subtitlul îl completează cu detalii în plus, iar apoi un paragraf mai mare sau mai mic sub cele două aduce şi mei multe detalii. Această regulă se aplică şi modelului de ziar, copertă de carte sau web-site.
Există însă cazuri de afişe de mare succes făcute fără imagine şi doar cu 2 fonturi, precum cel de mai jos (Die Gute Form),făcut de Armin Hofmann.
Diferenţa dintre afişul şi banner este aceea că primul se prezintă de cele mai multe ori în poziţia portret (uneori în poziţia peisaj) şi păstrează intacte sau aproximative proporţiile standard. Mărimea lui este A3, uneori şi A2; o dimensiune mai mare îl face panou iar una mai mică îl face pliant, cu toate că uneori există şi afişe tipărite pe A4, lipite pe diferite suprafeţe. Dimpotrivă, banner-ul are proporţii diferite de cele standard, fiind un dreptunghi foarte alungit, aşezat pe poziţia orizontală.
Observăm că imaginea de mai sus se împarte în 2 coloane. Dacă ne uităm la următorul afiş, observăm că el conţine 3 coloane, fiecare putând sta independent ca afiş în sine pentru o categorie de interese pe care producătorul vrea s-o comunice ţintei.
La fel ca şi în cazul instituţiei ANAF cu logo-ul său de companie privată, nici în buricul târgului, SUA, instituţiile nu-s mult mai breze. La nivelul sistemului militar de informaţii din vârful piramidei statului imaginea este foarte atent lucrată. Sunt luate în considerare şi dezinformări şi conspiraţii artificiale pentru a le degrada imaginea celor care au o părere proastă despre vârful piramidei sociale sau stat în general. Însă în ceea ce priveşte o instituţie precum EB 5 specializată în consultanţă pentru emigranţi, imaginea nu e făcută la nivel profesionist. Dacă ne uităm la site-ul instituţiei vedem un design bazic. Afişul probabil că a fost comandat de nişte şefi tot cam ca pe la noi, care nu se pricep la marketing şi imagine. De aceea, afişul pare mai curând de promovare a imaginii unei bănci sau a unei clinici medicale, decât a unei autorităţi instituţionale. Doar Statuia Libertăţii duce cu gândul la emigrare, deşi New-York-ul n-a fost singurul punct de intrare în SUA, iar instituţia are filiale în toată ţara. Aşa că eu am să-l tratez ca pe un afiş pentru o instituţie, ci pentru o companie privată ce se adresează clasei mijlocii.
Vedem în el elementele aliniate pe două coloane, din care câteva sparg alinierea. Observăm capul personajului feminin care iese din fanta oblică. Mai vedem cotul său drept care, de asemenea, sparge alinierea verticală a celor 2 coloane, intrând înspre prima, în timp ce umărul se aliniază la această graniţă. De asemenea, umărul stâng se duce până aproape de marginea suprafeţei, spărgând paginaţia coloanei date de blocul de text din dreapta jos. Rigiditatea statică a coloanelor este spartă de flexibilitatea posturii relaxate a personajului dar şi de oblicele fantei şi celor două triunghiuri din dreapta sus şi stânga jos. Dozajul formelor şi direcţiei oblicelor se echilibrează între ele; greutatea personajului (dreapta) este contrabalansat de titlul, subtitlurile şi antetul din stânga sus, de statuia Libertăţii din dreapta mijloc şi de marele triunghi din dreapta jos. Fanta oblică ascendentă stânga-dreapta împreună cu direcţia braţelor sunt contrabalansate de cele două ipotenuze ale triunghiurilor, ambele înclinate tot oblic, dar în sens opus. Per total, afişul în cauză comunică siguranţa, experienţa, controlul , dar şi disponibilitatea de a sparge regulile, după cum am văzut la elementele care sparg regula pe suprafaţă. Afişul comunică ce trebuie să comunice în general o firmă: „avem principii de fier, dar la nevoie, avem şi altele”, care în definitiv înseamnă spiritul pragmatismului care guvernează capitalismul.
În afişul de mai jos vedem muzică lounge, o ambianţă calmă, spartă din când în când de un sunet ascuţit şi lung, reprezentat de liniile subţiri şi regulate din stânga jos şi dreapta sus, sau de un sunet grav, reprezentat de textul cu font gros (bold) din stânga pe verticală şi dreapta pe orizontală. Imaginea pare o adaptare către design a unei lucrări mai aerisite de Juan Miro, fiind o alăturare de 4 coloane, discontinue sau sparte de câte un element care încalcă rigiditatea regulii. Curbele dau un pic de savoare dinamică calmului general reieşit din staticismul acestor verticale.
Iar în afişul de mai jos vedem un design structurat pe 5 coloane, fiecare dintre ele colorată diferit, conform cu 5 puncte de interes ale unei reuniuni de tineri, din câte se vede din figurile redate de fiecare dintre ele. Înclinarea uşor oblică a axelor lor arată disponibilitatea spre flexibilitate a evenimentului mai curând decât rigiditatea. Formele mai mult spontane decât elaborate arată o degajare a regulilor dar culorile delicate arată că nu se fac totuşi „mişcări bruşte”, ci rafinate. Acestea sunt în mod clar notate asemenea unui meniu de web-site, sub denumirea evenimentului. Oricine este binevenit , pentru oricine există loc, şi asta se vede numai din extinderea spaţiului de menţionare a datei de 23 iunie peste 2 coloane şi mai mult de jumătate dintr-a 3-a. De asemenea, menţiunea din pata galben uşor nesaturată din dreapta sus (uşor de înţeles pentru vorbitorii de engleză sau cei cunoscători ai istoriei nazismului), cum că intrarea e liberă, întăreşte această idee. Fontul este amestecat de majuscule şi minuscule, cu lăţimi mai mari sau mai mici, ceea ce arată disponibilitatea spre acceptare a tuturor, dar cu condiţia alinierii la nişte reguli de bază, după cum însuşi textul de jos o spune. Din câte se vede, tinerii vor face ceva mai serios mai întâi, apoi vor dansa şi vor socializa. A treia imagine, făcută pe negativ oferă şi promisiunea unor lucruri uşor necurate, atractive pentru tineri, dar în limitele menţionate mai sus. Sper ca evenimentul să fi fost aşa cum a promis afişul şi că toată lumea a rămas cu amintiri plăcute de atunci!
În afişul de mai jos nu vedem intenţia spre echilibru şi stabilitate, ci disponibilitatea de trăire a unor senzaţii puternice, specifice evenimentelor de cultură electronică. Laserele şi visualurile sunt anunţate de liniile regulate şi transparente ce par a fi lumini intermitente. Orientarea spre stânga a oblicelor este foarte puternică, iar contrabalansarea degetelor spre dreapta nu are aceeaşi forţă pentru echilibru. Figura personajului arată de asemenea o intenţie de a trăi clipa indiferent de consecinţe. Gestul cu mâinile pare magic, asemenea celor de mânuirea a butoanelor platanelor. Fermitatea zigzagurilor unghiurilor descriu sunetele de acid ale başilor, conturate de fante subţiri care par a fi cadenţa tobelor. Contrastul între luminat şi întunecat se realizează atât între partea de sus şi cea de jos, precum şi între text şi fundal.
În zona opusă designului lounge aerisit stă cel al culturii urbane, cu petele, împroşcăturile şi picurările preluate direct din expresionismul abstract şi adaptate regulilor afişului. Deşi fontrurile sunt în bună măsură nepotrivite faţă de contextul dinamic al imaginii, totuşi ele sunt suficiente spre a transforma o imagine de artă într-un afiş (design). Un pic de variaţie progresivă de mărime a formelor la punctele din dreapta jos, şi repetate mai luminat în stânga, şi acest haos formal poate fi oarecum îmblânzit într-o imagine coerentă.
Dacă înlocuim organicitatea petelor împroşcate cu dinamismul apocaliptic al unor componente industriale, conectate la un motor, cu variaţie mult mai regulată de forme obţinem un afiş precum cel de mai jos. Apropierea de linii paralele ne face să auzim mişcarea sacadată şi ascuţită a roţilor dinţate interconectate prin zimţi, curele, lanuri, etc.
Acelaşi principiu al aglomerării sufocante în jurul unui punct de atracţie, dar într-o notă de randări 3D amestecate şi recombinate poate duce la un afiş de acest gen
Dinamismul acestor forme contorsionate poate părea sufocant uneori. Însă recursul la aşa ceva poate fi o soluţie de animare ale unor campanii specifice instituţiilor de asistenţă socială, lăudabile ca intenţie de reconţinere a defavorizaţilor în societate, dar vestite prin plictiseală şi monotonie. Companiile de turism au imagini care se inspiră din entuziasmul haotic al alăturării acestui gen de forme.
Ca exemple negative de afiş, revin la afişul Bucharest Marathon, observăm o foarte slabă corelare între intenţia comandată de bancă ţi rezultatul final. O astfel de intenţie e de la început sortită eşecului, deoarece comunică o minciună. Creditul împovărează pe clienţii obişnuiţi ai băncilor în general, îi condamnă de fapt la sclavie modernă, la ore suplimentare de muncă şi depresie. Băncile sponsorizează aceste evenimente sportive pentru a contracara aceste lacune umanitare cu valorile acestui gen de activităţi, respectiv veselia şi libertatea. Dacă nici designerul nu a fost foarte inspirat.
Observăm irosirea spaţiului din partea dreaptă cu nişte semne uşor înclinate, ce n-au nici un fel de legătură cu alergarea şi sportul în general. Acolo erau mult mai bine plasate siluetele alergătorilor, eventual tăiate de marginile suprafeţei pentru a deschide compoziţia şi astfel a o dinamiza , în acord cu evenimentul sportiv. De asemenea, în loc de acorduri de galbenuri şi orange-uri desaturate, designerul ar fi trebuit să folosească mai multe contraste, în special cel de stânga-dreapta (cald-rece) şi complementare . De asemenea, pentru compoziţia dinamică, aşa cum se doreşte a fi afişul, culorile calde şi închise, împreună cu mari şi grele trebuie plasate în susul paginii, nu în jos , aşa cum a făcut autorul. De asemenea, în loc să pună logo-ul IAAF lângă celelalte două, designerul a pus un fel de pliant sau imaginea unui ambalaj în care e prezent şi logo-ul.
Putem vedea că între cerinţele de imagine a fost şi promovarea oraşului Bucureşti pe plan internaţional, pentru a atrage alergători din toată lumea. Însă simbolurile oraşului respectiv Casa Poporului şi Ateneul sunt recunoscute doar de localnici, deoarece detaliile s-au topit sub filtrul 3D aplicat peste ele. Acest filtru a dinamizat un pic formele însă le-a făcut de nerecunoscut per total. Podul Basarab e mai vizibil, însă fiind mai recent construit nici n-a avut timp să devină vreun reper internaţional.
Dinamizarea imaginii Casei Poporului pentru a fi adaptată la un logo pentru o competiţie sportivă în Bucureşti a eşuat şi pentru cazul Bucharest Half Marathon. Desigur, e foarte greu de dinamizat o formă principial statică precum cea a acestei clădiri. Însă nici designerul n-a făcut minuni. Pe lângă asta, logo-ul Bucharest Half Marathon a continuat oarecum fontul din logo-ul Petrom, (deşi nu este tocmai acelaşi) companie care a organizat în trecut această competiţie.
Fiind înfiinţată în haosul de imediat după 1990, Petrom are un logo ce vorbeşte singur despre ce s-a întâmplat cu România în ultimii 30 de ani. Fontul ales nu are conexiune cu activitatea de prelucrare a petrolului. Acest logo a fost ales/comandat de nişte politruci şi securişti grobieni ce au preluat industria de după 1989 şi au falimentat-o sau au cedat-o concurenţei din afara ţării. Inconsistenţa dintre placiditatea fontului şi agresivitatea simbolului denotă exact acea discordanţă între vorbe şi fapte pe care am subliniat-o în secţiunea anterioară, tipic designului în general, dar care se vede şi mai acut în situaţia designului făcut de amatori. Mai mult decât atât, punerea imaginii lupului dacic în simbol, pe de o parte este menită să inducă în eroare despre falsul naţionalism al acestei companii (şi a celor care i-au trasat destinele), absorbită de fapt de OMV, iar pe de altă parte, arată chiar agresivitatea unui animal de pradă, care reflectă cumva aceeaşi situaţie a industriei româneşti în general de după 1989. A ajusta un astfel de logo la afişul semi-maratonului a pus designerul la grea încercare.
Cu toate acestea afişul semi-maratonului Bucureşti din imaginea de mai jos, e mult mai bine făcut. Designerul a reuşit să îmbine la maxim interesele imaginale care i-au fost cerute. El a preluat culorile logo-ului din stânga sus şi le-a aplicat în 90% din afiş. Inclusiv imaginea cu alergătoarea are culoarea roz pe maieu. Ar fi fost şi mai bine dacă ar fi colorat negrul pantalonilor scurţi în acel albastru închis. Cele două culori fac contrast stânga-dreapta, fapt care se asociază cu compoziţia dinamică. Pe lângă acestea contrast mai face şi albul, cu care este colorat o parte din text. Pentru a se crea un contrast şi mai mare, designerul a introdus şi galbenul, pe care îl vedem în jurul textului cu data evenimentului sau a conturului unei forme dinamice. A folosit axe oblice, esenţiale pentru compoziţia dinamică. De semenea formele mari, închise şi grele sunt sus, în timp ce jos putem vedea alte 3 logo-uri mai mici, împreună cu spaţiul alb. Ar fi fost perfect dinamică dacă ar fi plast şi culori calde în partea de sus
Dar iată calea spre un afiş care să redea atât motivarea alergătorilor de a-şi bate propriul record (observăm că poziţia alergătorilor este pentru sprint , nu cea pentru maraton. Dacă punem în spatele acestor siluete clădirile emblematice ale Bucureştiului, ceva mai recognoscibile, acestea se dinamizează invariabil, conform cu contururile care se suprapun peste ele şi în felul acesta putem avea şi o promovare a oraşului în lume.
Din păcate, un rechin uns preşedinte pe la aceste companii în urma unor interese dubioase, care nu face sport şi care stă cea mai mare parte în avion, limuzină şi yacht, nu va înţelege cum să coordoneze o campanie de organizare a unui maraton. Dacă e pus să decidă imaginea unui eveniment sportiv, el va avea mai curând în minte altceva decât alergarea, iar rezultatul îl vedeţi mai sus
0 comentarii:
Post a Comment