CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.6.4.2. Compoziţia statică şi dinamică
Compoziţia statică are axe verticale şi orizontale predominante faţă de cele oblice. Culorile calde sunt plasate în josul paginii iar cele reci în susul paginii. De asemenea, formele mari, întunecate şi grele sunt plasate în josul paginii, iar cele mici, luminate şi uşoare în susul paginii. Schemele compoziţionale şi formele în general existente în suprafaţă sunt triunghiul cu vârful în sus şi ipotenuza orizontală (trapezul orientat similar), pătratul sau dreptunghiul poziţionate cu laturile paralele sau perpendiculare pe suprafaţă.
Compoziţia dinamică este exact invers: axele sale predominante sunt oblice, iar cele verticale şi orizontale sunt rare şi cu pondere mică (dacă au pondere mare, atunci compoziţia se duce către cea statică). Culorile calde sunt plasate în susul paginii, iar cele reci în josul paginii. Formele mari, întunecate şi grele sunt plasate în susul paginii, iar cele mici, luminate şi uşoare în josul paginii. Schemele compoziţionale şi formele în general existente în suprafaţa compoziţiei dinamice sunt cercul, rombul, pătratul dreptunghiul şi alte patrulatere poziţionate cu laturile oblice pe suprafaţă. După cum spun termenii asociaţi, compoziţia statică redă staticismul şi echilibrul simplu, în timp ce cea dinamică redă dinamismul şi echilibrul fragil, temporar, gata să fie înlocuit.
La fel ca şi în cazul cu compoziţia închisă şi deschisă, şi în acest caz există o interferenţă între elementele statice şi dinamice în interiorul imaginii. Cele mai multe imagini au astfel de interferenţă, cu predominanţă spre una sau alta. Spre deosebire de compoziţia închisă şi deschisă, în acest caz ne putem imagina compoziţii total statice sau total dinamice. De exemplu o imagine cu suprafaţă dreptunghiulară compusă din dreptunghiuri, cu formele şi culorile dispuse după regulile de mai sus, este una perfect statică. Pe de altă parte ne putem imagina că o imagine cu suprafaţă elipsoidală, compusă din elipse şi cercuri, şi ea având formele şi culorile dispuse după regulile de mai sus, este una perfect dinamică. Însă, de cele mai multe ori formele statice şi dinamice interferează între ele în imagine, cu preponderenţă spre una sau spre alta.
0 comentarii:
Post a Comment