CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.6.4.3. Compoziţia figurativă şi abstractă
Am făcut deja diferenţa dintre imaginea figurativă şi abstractă la sfârşitul capitolului 1 . În această secţiune voi continua cu detalii cele spuse acolo, respectiv că imaginea figurativă imită o realitate (concretă sau posibilă) în timp ce cea abstractă nu imită realitatea, ci devine ea însăşi o realitate.
Există 2 forme de artă abstractă în care se includ toate celelalte, respectiv cea geometrică, în care se folosesc forme geometrice, şi cea informală, în care se folosesc pete spontane. Vasilly Kandinsky, Vasarelly şi minimalismul geometric sunt parte din prima formă de abstracţionism. Jackson Pollock , Villem de Kooning şi taşiştii europeni sunt tipici pentru ce-a de-a doua formă.
Lângă acestea se pot adăuga încă două forme, respectiv cea naiv-infantilă , aşa cum apare la Miro, Klee, Dubuffet sau Basquiat şi cea stilizată, aşa cum se vede la Brâncuşi (Domnişoara Pogany), desenele simple ale lui Picasso din perioada postbelică şi unele logo-uri din design. Ambele forme sunt parcă la jumătatea drumului între figurativ şi abstract. Abstracţionismul infantil e cu un picior în curtea figurativă pentru că semnele existente în el sunt recognoscibile de o mare majoritate, aproape de unanimitate, ca fiind elemente din natură. Pe de altă arte, el are celălalt picior în grădina abstracţionismului deoarece acele semne nu imită fidel formele naturale.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre stilizare, cu menţiunea că formele sunt fie geometrizate, după cum zice Victor Dima în manualul de clasa a VI-a editat de Editura Teora,1998 - pagina 25 , dar şi simplificate, ceea ce înseamnă o netezire a liniilor realiste ale formelor plastice, şi nu a celor naturale, concrete. Această simplificare nu este necesar să se reducă la formele geometrice, însă, în limbajul curbelor Bezier, acestea au puţine puncte de ancoră şi lungi linii de ancoră. Adică ele sunt lipsite de detalii, fără însă să fie şi forme geometrice de bază precum pătrat, cerc, dreptunghi, triunghi, pentagon etc. Dimpotrivă, formele infantile pot avea anumite detalii şi liniile pot avea lisă de netezime, cu unghiuri sau curbe bruşte. Iată că stilizarea nu constă de fiecare dată în geometrizare, aşa cum spune Victor Dima în definiţia din primul capitol.
În desenele lor, copiii reduc capul unui personaj la cerc sau cerc aproximativ. Rezultatul nu este o stilizare ci o infantilizare a imaginii. Stilizare este reducerea ei la o formă asemănătoare cu forma naturală, precum forma de ou a figurii Domnişoarei Pogany a lui Brâncuşi. Observăm o anumită fidelitate a stilizării faţă de forma naturală, spre deosebire faţă de tendinţa de deformare după regulile perspectivei emoţionale pe care o redau copiii sau primitivii. Această deformare poate deveni geometrizare dar aşa ceva nu se poate numi stilizare.
0 comentarii:
Post a Comment