CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.5.5. Tipuri de variaţie a formelor după gradul de acoperire a suprafeţei
După modul în care formele ce variază sunt dispuse pe suprafaţă clasificarea tipurilor de variaţie a formelor se face prin 3 subclase:
- variaţie totală formelor, atunci când variaţia formelor se face pe întreaga suprafaţă. Cel mai bun exemplu aici sunt fie lucrările aglomerate ale lui Breugel sau Cranach fie lucrările lui Jackson Pollock din seria „Numărul…”.
- variaţie parţială formelor, atunci când variaţia formelor se face pe doar o parte din suprafaţă, după cum e cazul cu imaginile pe un fundal plat (un nor pe cer senin, de exemplu). Am dat într-o secţiune anterioară exemplul cu lucrarea „Vega 3” a lui Victor Vasarely; aceasta se poate vedea că are în părţile laterale o succesiune alternativă de pătrat negru şi pătrat alb cu aceleaşi dimensiuni. Această zonă din imagine aparţine artei decorative. Variaţie a formelor există în ea doar în zonele de deformare a pătratelor. Această imagine este de asemenea un exemplu tipic de variaţie parţială formelor.
- variaţie a variaţiei formelor, se află între cele două de mai sus, şi apare atunci când există o aglomeraţie de forme dispuse pe o parte din suprafaţă şi altă aglomeraţie în restul suprafeţei. Mozaicul figurativ, cu un stil de variaţie a celulei de variaţie (elementelor de mozaic) pe feţele personajelor şi alt stil pe veşminte, este cel mai bun exemplu aici.
Variaţia variaţiei formelor presupune un ansamblu de elemente asemenea modulului din arta decorativă, cu diferenţa că regulaţia aşezării lor în ansamblu nu este atât de strictă ca acolo, după cum formele însele nu sunt identice. Aceste ansambluri de variaţie pot ele însele varia, devenind un fel de metaforme, după cum este alternanţa în arta decorativă. Alternanţa de variaţie este repetiţia unui astfel de modul, supraformat ca element singular, deşi el este compus dintr-o din mai multe elemente interconectate; modulul se repetă identic, dar elementele care îl compun se repetă periodic, alternativ. Repetiţia aproximativă a acestor ansambluri de forme dispuse în variaţie creează o variaţie a variaţiei formelor. Deşi ele creează în final un întreg, analiza atentă a dispunerii şi evoluţiei lor pe suprafaţă atestă aceste variaţii ale caracteristicilor variaţiei în general.
Variaţiile acestor caracteristici ale distribuţiei elementelor pe suprafaţă sunt de mai multe tipuri. Variaţia intervalului creează ceea ce Victor Dima numeşte „ritm aglomerat-dispersat” în manualul de „Educaţie Plastică” pentru clasa a clasa a VI-a, editat de Editura Teora în 1998, pagina 38. Formele aglomerate pot deveni centru de interes dacă sunt alăturate lângă altele dispersate. Plasarea lor spre marginile suprafeţei, a fost reţeta artei tradiţionale. Fie că a fost portret, fie că a fost compoziţie cu personaje, aglomeraţia elementelor a atras privirile. Pentru a fi pusă şi mai bine în evidenţă ea a fost aerisită prin forme mai distanţate, destinate să devină centre de interes secundare. Diferenţa tehnică dintre ele stă exclusiv în această variaţie a intervalului.
0 comentarii:
Post a Comment