CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.5.7. Clasificarea variaţiei formelor
Variaţia formelor are două caracteristici care pot determina o clasificare coerentă dacă le gândim combinatoriu; primul este raportul formelor între ele, cealaltă este alinierea lor la un element exterior, diferit faţă de formele şirului. Primul caz este dat de rândurile tabelului de mai jos. Celălalt este redat de coloanele sale. Rezultatul îmbinării celor două caracteristici este aproape întreg spectrul de variaţii ale formelor, adică însăşi clasificarea sa. Încă odată subliniez ce am spus deja în secţiunile anterioare, anume că teoria care vine pe susţinerea acestei clasificări nu se pretează pentru elevii de şcoală generală şi nici pentru cei de liceu, ci doar pentru studenţii de la facultăţile de profil şi specialişti. Însă, pentru vârstele mici, putem veni doar cu „pozele”, ceea ce face deliciul lor, în defavoarea textului. Cred că tabelul acestei secţiuni poate fi de ajuns ca ei să înţeleagă ceva din acest foarte spinos subiect al variaţiei formelor. În felul acesta ei pot lua exemplu în a face propriile lor lucrări conform cu această temă.
În secţiunea aceasta am descris deja raportul formelor între ele, care creează variaţie progresivă şi aleatorie. Aceste două caracteristici constituie grosul coloanelor tabelului de mai jos, deci treaba clasificării e pe jumătate făcută numai din descrierea noţiunii de „variaţie a formelor”. Fiecare dintre ele se împarte în câte două clase. Deja am arătat în secţiunea linkată mai sus faptul că variaţia progresivă se împarte în cea de mărime şi cea de tranziţie. E uşor de intuit că variaţia aleatorie se împarte într-o formă regulată şi alta neregulată. Cea regulată este dată de forme geometrice diferite (regulate) care se succed aleatoriu într-un şir. Neapărat trebuie precizat faptul că se succed aleatoriu; dacă ele se succed după o regulă atunci intră sub incidenţa alternanţei din arta decorativă. Cea neregulată vizează succesiunea de forme negeometrice (neregulate) sau din aceeaşi clasă, dar care au suferit diferite accidente care le face diferite ca aspect. Iarăşi trebuie să precizăm faptul că acestea din urmă trebuie să fi fost deformate sau alterate într-un anume fel, în caz contrar ele intră sub incidenţa repetiţiei din arta decorativă. Am numit „geometrică” forma regulată şi „accidentală” pe cea neregulată, pentru simplul motiv că aceşti termeni sunt un pic mai descriptivi şi mai uşor de ţinut minte.
Pe lângă aceste două clase de bază există alte două clase, diferite de primele, care se apropie în grade diferite de repetiţia din arta decorativă. Prima este variaţia similară a formelor, principial identică cu clasa de linii similare din categoria „număr”, genul „multiple”. Această variantă de variaţie a formelor este la graniţa dintre varianta regulată (progresivă) şi cea neregulată (aleatorie). Pietrele asemănătoare dispuse una lângă alta în albia râurilor constituie un exemplu tipic pentru aşa ceva. Menţiunea asemănării parţiale a formelor lor face diferenţa în primul rând faţă de repetiţia (identică) din arta decorativă, iar apoi faţă de variaţia regulată (progresivă). Evoluţia şirului de variaţie nu se face după vreo regulă anume; alăturarea acelor forme derivă din însele accidentele naturii care le-a lăsat astfel. Dar reţinem că în cazul variaţiei similare a formelor acestea au o bază comună foarte mare. Dacă în şirul de variaţie al pietrelor sunt dispuse şi alte elemente precum lemne, bolovani, frunze şi alte obiecte diferite (care reduc ponderea bazei), atunci variaţia formelor devine aleatorie. Viceversa e la fel de valabilă: dacă omul vine şi pune regulă strictă între aceste obiecte similare, cu o matriţă sau orice fel de ajustare a lor la dimensiuni regulate, atunci alăturarea lor devine automat regulată: dacă dimensiunile sunt identice, atunci ea devine repetiţie, iar dacă ele sunt progresive ea devine variaţie (progresivă).
Am luat în considerare o a 4-a variantă în care repetiţia formelor este perfectă, cu excepţia culorii. Aceasta este variaţia repetitivă a formelor. Să luăm exemplul unui şir de dreptunghiuri care sunt dispuse consecutiv (se repetă identic), dar sunt colorate diferit! Această diferenţă cromatică nu evoluează după un ciclu alternativ, aşa că această repetiţie nu poate fi înscrisă în alternanţa din arta decorativă. Repetiţia identică a formei duce în mod clar respectivul şir către arta decorativă. Dar faptul că nu se repetă culoarea după o regulă anume o trimite decisiv către arta plastică, chiar dacă imagina aparţine mai curând de design decât de artă. Apropierea acestei alăturări de principiul repetiţiei din arta decorativă este atât de mare încât se poate pune întrebarea de ce să o mai numim variaţie în loc să fie numită simplu repetiţie incompletă, de exemplu. Se poate numi şi aşa, însă e exact acelaşi lucru. Acest tip de alăturare tot trebuie să fie diferenţiat atât de variaţia aleatorie cât şi de cea progresivă a formelor, care sunt de asemenea repetiţii incomplete. În cazul variaţiei progresive diferă gradele de mărime sau de tranziţie. În cea aleatorie diferă dimensiunile asemănătoare, dar nu identice.
Într-adevăr, aspectul cromatic nu contează pentru identificarea variaţiei repetitive a formelor; dar în acest caz vorbim în mare parte de pete bidimensionale care sunt citite de mintea noastră în cheie perspectivală, tridimensionalistă, după cum am arătat aici . Aşadar, culoarea se vede cel puţin concomitent cu forma. Da, apropierea acestui şir de repetiţia din arta decorativă este extremă, dar asta nu e cine ştie ce problemă. Orice fel de generalizare teoretică implică aşa ceva; numai elementele individuale sunt perfect delimitate unul de celălalt. Am arătat mai sus în ce mod arta decorativă şi cea plastică interferează între ele. Apoi, am văzut într-o secţiune anterioară că între pictură şi desen există astfel de zonă tampon. Nu trebuie să ne sperie o astfel de interferenţă cu repetiţia identică a formelor. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi cu mărimea din variaţia progresivă; forma este de asemenea identică. Prin urmare, pentru a fi consecvenţi în clasificare şi a judeca după acelaşi standard, trebuie introdusă şi această variantă a variaţiei repetitive.
Şi cu asta practic am descris toate clasele din caracteristica raportului formelor între ele din clasificarea variaţiei formelor, aşa cum se poate vedea în rândurile tabelului de mai jos. În continuare vom trece la descrierea caracteristicii alinierea lor la un element exterior, ce vor constitui coloanele acestui tabel. La fel ca în cazul „liniilor radiale” , şi variaţia formelor se poate împărţi în concentrică şi consecutivă. În primul caz formele se desfăşoară radial, iar în cel de-al doilea ele se desfăşoară una lângă cealaltă. Observăm că şirul consecutiv se aliniază pe o anumită traiectorie iar cel concentric se aliniază echidistant (circular sau progresiv de mărime în cazul spiralei) la un punct (centrul cercului). În ceea ce priveşte varianta consecutivă, ea repetă tipurile principale de linii, drepte şi curbe. Cele drepte sunt verticale, orizontale şi oblice. Cele curbe sunt regulate şi neregulate. Din exces de spaţiu (spre deosebire de clasificarea liniilor) am adăugat şi clasa de linii şerpuite, ca variantă foarte apropiată a celor regulate.
În ceea ce priveşte categoria variaţiei concentrice a formelor, ea se diferenţiază de cea consecutivă – curbă pentru că realizează cerc complet, sau o rotaţie de spirală completă; dimpotrivă variaţia consecutivă – curbă rămâne în perimetrul continuităţii expansive din spaţiul consecutivităţii, şi nu a rotaţiei complete care se întoarce în zona de unde a plecat, specifică variaţiei concentrice.
Variaţia concentrică a formelor se poate împărţi în circulară şi radială, dacă formele şirului de variaţie sunt alungite; formele din prima clasă sunt tangente pe circomferinţa cercului concentric la distribuţia lor, iar celelalte sunt convergente/divergente către/din acesta. Dispunerea circulară sau radială a acestor forme alungite se face fie în sensul traiectoriei de aliniere, pentru primul caz, fie perpendiculare pe el, în cel de-al doilea. Dacă formele şirului de variaţie nu sunt alungite atunci nu se poate stabili orientarea lor în sensul traiectoriei de aliniere sau perpendicular pe el şi prin urmare cele două clase sunt identice. După cum am menţionat mai jos, eu am pus în tabel ambele variante precum şi pe cea spiralată, pentru că nu m-a mai constrâns spaţiul, precum la clasificarea liniilor, astfel putând da mai multe exemple.
Aşadar, caracterul radial şi circular al acestei variaţii de forme nu se referă neapărat la existenţa unor cercuri concentrice, deşi aşa ceva se înscrie atât la linii (număr – multiple – progresive – radiale) dar şi aici la variaţia concentrică circulară de forme. Însă nu cercul propriuzis contează în această variaţie, ci centrul formei ce variază, adică concentricitatea, adică modul în care conturul formei gravitează în jurul acestui centru, şi modul în care repetiţia concentrică a formelor grupate pune în evidenţă acest centru.
Clasa spiralată se află cumva la limită între varianta consecutivă curbă şi cea concentrică. Am inclus-o în ultima pentru că în cealaltă sunt deja mai multe. Şi astfel am descris şi caracteristica alinierii formelor la un element exterior. Îmbinarea dintre cele două caracteristici descrie cea mai mare parte a variaţiei formelor.
Sunt alte câteva variante de variaţie a formelor pe care nu le-am mai precizat în acest tabel. La fel am făcut şi la clasificarea liniilor , cu anumite clase pe care nu le-am mai inclus în tabelul de clasificare, pentru a lăsa mai vizibile pe celelalte. În acest caz n-am mai făcut alte două coloane separate pentru variaţia consecutivă - dreaptă orizontală şi oblică. După cum am menţionat mai sus, am preferat să ofer câte o variantă pentru variaţia consecutivă curbă (şerpuită) sau pentru cea circulară (spiralată). Am dat exemplu doar pentru cea verticală pentru că fiecare poate roti în minte la 90 de grade sau mai puţin acea succesiune de forme, pentru a descrie astfel şi pe celelalte două clase de variaţie consecutivă – dreaptă a formelor.
De asemenea, am omis din acest tabel clasa accidentală din categoria „repetitivă”. Ea are forma de bază mai elaborată sau neregulată, spre deosebire de cea a variantei geometrice. De exemplu celebra lucrare a lui Andy Wharhol „The Marilyn Diptych” este un exemplu de varianta repetitivă- accidentală a variaţiei formelor, combinată cu varianta consecutivă – dreaptă – verticală şi orizontală. După cum se vede în primul rând de combinaţie cu coloanele de aliniere a formelor, există doar clasa geometrică (nenumită printr-o celulă specială de tabel). La fel ca şi în cazul tabelului clasificării liniilor, şi aici cele două variante pot fi puse dacă acesta este tipărit pe o dimensiune mai mare. Pentru varianta de carte tipărită sau de monitor comun e suficientă doar una dintre ele, deoarece oricine îşi poate imagina o formă naturală care se repetă, dar colorată diferit.
Nu mă caracterizează scrupulozitatea în viaţa de zi cu zi, dar se vede că uneori ajung la ea involuntar, disecând realitatea ştiinţifică sau dezinformările demagogice din mass-media. Aşa că dacă tot am ajuns să împart firul în 4 în acest subiect, mai fac o detaliere a nivelului de clasificare: formele geometrice, aşa cum se văd la clasele geometrice din categoriile repetitivă şi aleatorie se împart în regulate (triunghi isoscel/echilateral, pătrat, dreptunghi, cerc, romb, paralelogram etc.) şi neregulate (triunghi neregulat, patrulater neregulat şi restul formelor geometrice neregulate).
Categoria „Progresivă” are şi varianta „Mixtă” pe care, de asemenea, am omis-o intenţionat. Ea este foarte apropiată şi chiar se intersectează cu varianta „de tranziţie”. E foarte puţin probabil ca a doua formă către care evoluează şirul progresiv să aibă exact aceeaşi arie precum prima, deci e fie mai mare, fie mai mică; prin urmare varianta „mixtă” vine aproape întotdeauna „la pachet” cu varianta „de tranziţie”, chiar dacă nu e clar vizibilă. Dar şi ea poate fi văzută mai uşor cu ochii imaginaţiei micşorând sau mărind (scalând) una dintre cele două forme de la capetele şirului de tranziţie, respectiv ovalul sau dreptunghiul din coloana a doua de figuri.
Am mai omis din acest tabel şi varianta mixtă din categoria aleatorie. După cum se vede, am pus doar varianta „accidentală” şi „geometrică”. La fel ca şi în cazul de mai sus, şi aici cineva îşi poate imagina o succesiune de forme geometrice diferite (pentru varianta „geometrică”) amestecate cu forme neregulate (pentru varianta „mixtă”).
Variaţia formelor mai are varianta rotativă, ce se referă la modul în care se rotesc formele alungite de-a lungul succesiunii. Ea poate fi observată la clasa „circulară” a categoriei „concentrică”. Formele respective sunt tangente pe circomferinţa cercului şi se rotesc regulat la câteva grade în şirul de succesiune odată cu rotaţia acesteia. Dar ea nu se reduce doar la clasa „circulară”, ci se pretează la majoritatea caracteristicii raportului de forme din rânduri. Excepţie face aici clasa „aleatorie - accidentală” şi a cercului din varianta „geometrică”, precum şi a alinierii din coloane, cu excepţia clasei „radială” din categoria „concentrică”. Nu se aplică categoriei „aleatorie - accidentală” pentru că formele nu se aliniază cumva una la alta şi nu se poate stabili o regulă de rotaţie; oricât le-am roti, ele tot aleatorii par, aşa că o astfel de combinaţie este inutilă. Rotaţia majorităţii formelor geometrice poate fi văzută în succesiunea aleatorie din varianta „aleatorie-geometrică”. Aceste forme sunt triunghiul, dreptunghiul, pătratul, rombul, trapezul şi toate cele care conţin linii drepte. Excepţie face cercul care, fireşte, nu se vede la rotaţie. De asemenea formele clasei „radială” nu se rotesc; ele sunt doar convergente / divergente în centrul variaţiei radiale. Dacă nu sunt astfel, atunci clasa nu mai e ci devine „circulară”
Fiind aplicabilă şi variantelor de rând şi de coloană, nu am putut să includ varianta „rotativă” în acest tabel. Pentru aşa ceva ar fi trebuit să fac un alt tabel cu principalele variaţii de forme din cele la care ea se aplică. Dar, în loc de tabel am decis să arăt doar un singur exemplu, cu aplicarea ei la variaţia consecutivă – curbă – regulată - repetitivă, după cum poate fi văzut în imagineade mai jos:
Observăm că în această imagine există o regulă de rotaţie, respectiv unghiul de 45 de grade. Pentru ca variaţia de forme rotative să fie mai vizibilă este necesar ca unghiul rotaţie să fie de maxim 45 de grade. Dacă creşte numărul de grade al regulii de rotaţie, atunci rotaţia se vede mai greu. Ideal ar fi ca el să fie mai mic, de 5 sau 10 de grade. Ca exemplu putem vedea foarte bine rotaţia din clasa circulară, unde unghiul de rotaţie este chiar mai mic de 5 grade. Aceasta este clasa regulată a variantei „repetitive”. Desigur, ea implică şi clasa neregulată, unde unghiul de rotaţie nu este fix. Nu am mai făcut un exemplu şi pentru ea, fiecare şi-o poate imagina.
Ultima variantă de bază omisă în acest tabel este cea a distribuţiei neregulate a formelor în şirul de variaţie. Ea poate fi observată parţial la categoriile „similară” şi „aleatorie”. Nu se poate spune despre şirurile acestor variante că ar conţine forme egal distribuite. Spre deosebire de celelalte două categorii, pe care le-am prezentat în distribuţie regulată, distanţele dintre formele acestora sunt asemănătoare, dar nu agale. Ele pot fi şi egale, însă nu se văd ca atare datorită faptului că formele înşiruite sunt diferite între ele. Din această cauză, în aceste 3 variante aspectul echidistanţei poate fi ignorat. Fie că sunt egale, fie asemănătoare, distanţele dintre formele acestora par asemănătoare şi atât. Dar dacă ele nu mai sunt asemănătoare, ci foarte diferite, unele forme având aspect de vecinătate iar altele de depărtare, atunci se poate vorbi de distribuţie neregulată a formelor în şir. La fel ca şi în cazul variantei „rotative” de mai sus, şi aceasta se aplică tuturor variantelor din rânduri, aşa că n-am mai făcut vreo celulă, coloană sau vreun rând pentru ea. Fiecare îşi poate imagina cum arată depărtând sau apropiind formele între ele pe traiectoria desfăşurării şirului de succesiune. Singura regulă în acest caz este ca depărtarea să nu fie prea mare deoarece poate da impresia de sfârşit al şirului, şi atunci ieşim din tema variaţiei formelor.
În ceea ce priveşte alinierea şirului, toate formele alungite pot fi dispuse în 3 feluri, după cum urmează:
- în sensul traiectoriei de aliniere, precum în cazul variaţiei – concentrice – circulare;
- perpendiculară pe sensul traiectoriei , precum în cazul variaţiei – concentrice – radiale;
- unidirecţional , adică dispuse exclusiv vertical, orizontal sau oblic.
Am decis să folosesc câte una din cele trei poziţii pentru fiecare din clasele categoriei consecutive – curbe de variaţie a formelor. Dispunerea unidirecţional-verticală poate fi văzută în coloana regulată, cea unidirecţional-orizontală se vede în coloana şerpuită, iar cea unidirecţional-oblică se vede în coloana neregulată. Majoritatea coloanelor din tabel pot avea toate cele 3 forme de dispunere poziţională pentru formele alungite. Excepţiile sunt date de însăşi structura de definire a clasei care nu permite forme exclusiv alungite. Excludem din această regulă în primul rând categoria „aleatorie”, clasa „accidentală” şi parţial cea „geometrică”. Este imposibil ca toate absolut formele de variaţie aleatorie - accidentală să fie alungite; dacă ar fi astfel atunci ele ar fi similare sau repetitive, nu accidentală. Prin urmare, dacă nu toate formele sunt alungite, nu se vede dispunerea. Cât despre formele de variaţie geometrică, ele sunt într-adevăr mai mult forme alungite datorită diversităţii tipice formelor geometrice, dar nu sunt toate astfel; prin urmare nu se vede clar dispunerea unidirecţională, transversală sau longitudinală a lor în şirul de variaţie.
În cel de-al doilea rând excludem clasa radială, deoarece ea se defineşte exact prin faptul că formele sunt dispuse doar perpendicular pe în sensul traiectoriei de aliniere. În cazul clasei circulare ele pot fi dispuse şi unidirecţional şi exclusiv în sensul traiectoriei de aliniere, după cum am arătat în tabel. Faptul că ele devin unidirecţionale nu schimbă calitatea de circularitate a dispunerii. Însă dacă formele alungite nu sunt toate dispuse doar perpendicular pe în sensul traiectoriei, atunci şirul de variaţie devine circular, nu radial.
Spre deosebire de precedentele două cazuri, cu distribuţia neregulate şi rotaţia, în cazul de faţă am oferit prin clasele circulară, radială şi restul de clase aşa cum se văd în coloane (unidirecţional-verticală) toate cele trei exemple de combinare prin dispunere transversală, longitudinală sau unidirecţională a formelor alungite în şirul de variaţie. În celelalte cazuri am folosit dispunerea transversală, dar oricine îşi poate imagina şi varianta dispunerii longitudinale, după modelul clasei radiale.
Toate cele 3 clase din categoria de aliniere concentrică au şi formă neregulată. În tabel, se vede, eu am pus doar forma regulată. Cred că nu mai e cazul să arăt şi forma neregulată deoarece în principiu ea se observă în combinaţia cu categoria aleatorie. Succesiunea acestor forme diferite nu dă impresia de aliniere la o formă regulată chiar dacă într-adevăr se aliniază la una de acest fel; dimensiunile diferite ale formelor din şir face ca aspectul regulat să se piardă. Însă formele similare sau regulate se pot alinia şi la forme concentrice neregulate. E foarte uşor să ne imaginăm un cerc sau o elipsă deformată iar rezultatul va fi similar cu alinierea consecutivă – curbă – neregulată , cu diferenţa că traiectoria se uneşte cu punctul de la care a plecat, sau măcar se întoarce către el, pentru cazul spiralei neregulate.
Acestea sunt variantele de bază ale variaţiei formelor, cu combinaţiile primare dintre ele. Se poate deduce că există posibilitatea de recombinare secundară, terţiară, etc. a lor. De exemplu clasele „circulară” şi „radială” din categoria „concentrică”, combinate cu variaţia progresivă de mărime din punct de vedere al alinierii, se pot recombina cu aceasta în privinţa raportului formelor. Rezultatul este acesta:
În acelaşi fel aceste variante se pot recombina cu variaţia progresivă de tranziţie iar rezultatul este acesta:
Apoi numărul de recombinări este practic nelimitat. Geometria fractală foloseşte aceste variante complexe de variaţie a formelor. Însă, observăm că cu cât sunt mai complexe, cu atât imaginile reieşite astfel se duc mai mult spre arta decorativă. Acest lucru e de înţeles, deoarece însăşi variaţia progresivă a plecat de la limita artei decorative. Cu cât numărul de combinaţii creşte, şi imaginea devine mai complexă, cu atât centru de interes se risipeşte iar imaginea se duce spre arta decorativă.
0 comentarii:
Post a Comment