CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.5. VARIAŢIA FORMELOR. REPETIŢIA APROXIMATIVĂ
Variaţia formelor se referă la ceea ce manualele numesc „ritm”. În a doua secţiune a acestui subcapitol voi explica de ce am preferat o astfel de formulă în locul acestui cuvânt ce pare mai simplu. Acest subcapitol e ceva greu de parcurs, dar şi foarte frumos, după cum se vede la sfârşitul său. El se adresează mai curând specialiştilor decât elevilor. Aşa că, dacă vă încurcaţi în noţiuni şi paragrafe, puteţi să săriţi direct la secţiunea numită „Clasificarea variaţiei formelor”, pentru a vedea concret în imagine la ce mă refer, şi a înţelege mai uşor teoria. Ultima secţiune poate fi un ajutor pentru cei ce nu au putut ţine pasul cu argumentarea foarte complexă din următoarele secţiuni.
2.5.1. Variaţia formelor ca variantă formală (tridimensională) a acordului cromatic
Obiectele pe care le vedem în jurul nostru sunt create din atomi. Substanţa din care e făcut un obiect e compusă din atomi identici. Dar obiectele sunt diferite între ele atât ca formă cât şi ca substanţă. După cum am tot spus în secţiunile anterioare , dacă diferenţa dintre ele este foarte mare sau extremă atunci relaţia lor este de contrast. Dacă ele sunt mai mult asemănătoare decât diferite, aşa cum e cazul cu acordurile cromatice, atunci relaţia dintre ele este cea de variaţie. La finalul subcapitolului anterior am descris, printre alte contraste ale naturii, şi contrastul de formă, ca alăturare de forme diferite precum un cerc lângă un dreptunghi. În acest subcapitol voi descrie alăturarea de forme asemănătoare, precum un pătrat lângă un dreptunghi. Observăm deja că acestea nu sunt identice. În secţiunea viitoare voi detalia diferenţa dintre alăturarea de forme identice (repetiţia) şi cea de forme asemănătoare. Deocamdată voi detalia diferenţa dintre alăturarea de forme asemănătoare şi cea de forme diferite.
Variaţia formelor este acelaşi lucru cu variaţia culorilor în acordurile cromatice. Elementele de variaţie a formelor sunt varianta tridimensională a acordului cromatic. Şi în cazul acordurilor cromatice dar şi în cazul variaţiei formelor există alăturare de elemente armonice. Şi culorile şi formele care se repetă aproximativ pe suprafaţă au o anumită bază comună, un numitor comun, la care se adaugă o variaţie de diversificare. La acordul cromatic baza era dată de o culoare sau gri (mediu sau extrem) cu care culorile de variaţie sunt amestecate. În cazul variaţiei formelor, baza constă în forme asemănătoare dar nu identice. Acordul cromatic în general presupune alăturarea de pete plane de nuanţe oarecum diferite, chiar dacă au aceeaşi bază. Dimpotrivă variaţia de forme se referă şi la pete de aceeaşi culoare sau şi la forme tridimensionale sau redate în perspectivă în spaţiul bidimensional. După cum acordul cromatic are o bază mai importantă decât variaţia în acelaşi fel se întâmplă şi cu variaţia formelor.
- elementele alăturate sunt făcute din substanţă identică iar forma diferă de la un obiect la altul. Exemplu pentru aşa ceva este un rând de copaci .
- elementele alăturate sunt făcute din substanţe diferite dar formele sunt asemănătoare precum un rând de case, chiar dacă sunt colorate diferit. Casele au forme asemănătoare în sensul că au acoperiş, pereţi, ferestre, uşi, etc. Dar ele sunt diferite ca substanţă, unele fiind din cărămidă, altele din lemn, altele din beton etc. La nivel de imagine substanţa devine însăşi culoarea cu care sunt colorate, care după cum ştim, diferă de la casă la casă.
Prin urmare, variaţia formelor poate fi numită acord de forme. Diferenţa faţă de acordul cromatic este că ea nu se referă la relaţia dintre culori, ci la relaţia dintre forme care se pot realiza şi cu ajutorul culorilor. În mod implicit variaţia formelor se raportează la contrastul de formă (din natură) după cum acordul cromatic este în relaţie corelativă cu contrastul cromatic. Practic între acordul/contrastul cromatic şi variaţia/contrastul formelor există aceeaşi diferenţă/asemănare precum există între culoare şi formă ca membrană sau piele a culorii.
Similaritatea dintre acordul cromatic şi variaţia formelor continuă şi la celelalte reguli ale acordului: multitudinea de elemente asemănătoare alăturate face variaţia de forme mai vizibilă, spre deosebire de contrast; fie că e contrast al artei fie că e unul al naturii (cel de formă) alăturarea se reduce doar la două elemente. Şi în cazul variaţiei formelor şi în cel al acordului cromatic, cu cât numărul de elemente asemănătoare armonice alăturate este mai mare cu atât relaţia de variaţie este mai vizibilă. Desigur, viceversa e la fel de valabilă: cu cât numărul de elemente asemănătoare alăturate e mai mic în raport cu cel de dezacorduri sau culori seci ale imaginii, cu atât mai puţin vizibil. La fel putem spune şi despre regula suprafeţei/mărimii din acordul cromatic care se repetă şi la variaţia formelor. După cum acordul cromatic este mai vizibil dacă se desfăşoară pe suprafeţe mai mari, la fel şi variaţia formelor este mai vizibilă dacă ele sunt mai mari. În sfârşit, înconjurarea cu elemente contrastante, a treia regulă a acordului cromatic, se poate observa şi aici. După cum o zonă cu acorduri cromatice se vede mai bine dacă e înconjurată de griuri sau tente contrastante cu dominanta lor, în acelaşi fel variaţia de forme este mai vizibilă dacă fie acestea sunt separate între ele, fie zona pe care se desfăşoară e înconjurată de forme contrastante.
Am arătat în această secţiune faptul că e necesar două elemente alăturate să creeze un contrast. Dacă se alătură două forme diferite ele creează contrast de formă . Dacă la succesiunea de forme se adaugă şi altele, creându-se un fel de omoloagă în artele plastice a frizei (din arta decorativă), atunci se creează o variaţie a formelor, indiferent de cât de diferite ar fi două dintre ele, în cadrul succesiunii. La nivelul alăturării de două forme diferite, atunci contrastul este vizibil. Dacă în alăturare se adaugă şi altele, atunci contrastul se estompează şi în mod paradoxal se apropie de acord. Cu cât numărul de forme dintr-o succesiune este mai mare cu atât ele încep să semene între ele. Dacă alăturăm un pătrat lângă un cerc atunci vom avea contrast de forme. Dacă lângă ele alăturăm şi un triunghi vom crea un contrast mai mic de formă pe de o parte în alăturarea sa cu pătratul, pe de alta în alăturarea cu cercul. Orice altă formă diferită de acestea am adăuga de aici încolo în succesiune creează un contrast mai mic decât celelalte. Pe măsura adăugării de forme, succesiunea devine un acord mai mare. Astfel că ne putem imagina că o astfel de friză abstractă formată din forme precum pătrat, cerc, triunghi, romb, dreptunghi, trapez, etc. devine şi ea variaţie a formelor. Condiţia e ca desfăşurarea lor pe suprafaţă să se realizeze conform unei anumite reguli, precum ar fi mărimea asemănătoare.
0 comentarii:
Post a Comment