CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.6.2. Reguli de asociere/disociere ale tipurilor de centru de interes
Între aceste noţiuni de diviziune există relaţii logice de echivalenţă, supra/subordonare, contrarietate şi contradicţie. Ne putem imagina că această secţiune se apropie destul de mult de logică, prin urmare şi de matematică. Ştiu că există destui oameni din domeniul artelor care detestă aceste domenii, aşa că îi avertizez de pe acum că pot sări la următoarea, pentru a nu-şi mai pierde timpul. Ea nu impietează în nici un fel înţelegerea textului din următoarele secţiuni. Am decis să o public pentru că aduce o mai mare lumină asupra a ceea ce sunt aceste diviziuni ale centrului de interes menţionate în secţiunea precedentă. Deşi, se poate vedea, asemenea logicii şi matematicii, o astfel de secţiune are şi o doză tipică de absurd în ceea ce priveşte utilitatea, deoarece foloseşte o argumentare mult mai dificilă decât cea a descrierii din secţiunea precedentă a acestor tipuri de centru de interes: dacă cineva n-a înţeles de acolo, pot jura că nu va înţelege nici de aici… Dar, asta e, unele lucruri trebuie făcute până la capăt.
O primă relaţie logică foarte uşor de observat între aceste tipuri de centru de interes este cea contradicţie dintre cel unanim şi cel instabil. Am fi tentaţi să confundăm contrarul acestuia din urmă, adică cel fix, cu cel unanim, însă primul este o noţiune mult mai largă. El îl conţine pe cel unanim însă se referă şi la situaţiile în care un grup minoritar de sondaj alge alt centru de interes decât pe cel ales de majoritate. Din acest punct de vedere, între centrul de interes unanim şi cel fix există contrarietate, pentru că primul e declarat centru de interes principal de către toţi subiecţii iar celălalt şi de către o majoritate (neunanim).
Apoi, există tipuri centru de interes între are există relaţie logică de supra/subordonare. De exemplu, centrul de interes instabil este în acelaşi timp şi parţial, în sensul că există unii subiecţi care aleg un alt centru de interes principal decât cel de referinţă. Dar viceversa nu este valabilă, adică centrul de interes parţial nu este în acelaşi timp şi instabil; de exemplu, zâmbetul Monalisei atrage privirile majorităţii pentru prima dată înaintea ochilor sau altor elemente faciale din celebrul tablou. Dar o minoritate se uită în alte zone decât gura, prima dată. Pentru ei nu contează atât de mult povestea burlescă a acestui zâmbet. Un pictor poate observa întâi craclu-urile pastei smălţuite din zona de lumină, gândindu-se astfel cu nostalgie modul în care această pictură s-a îngălbenit într-o jumătate de mileniu, faţă de cum arăta iniţial. Desigur, dacă înainte de a vedea imagine i se injectează în atenţie o falsă temă de atenţie, precum întrebări de genul „Era Monalisa ştirbă?”, atunci s-a putea ca şi el să se uite prima dată tot în acelaşi loc. Altfel, în afara unor elemente perturbatoare puternice, grupurile sociale care votează centrul de interes îşi menţin alegerea şi în alte condiţii.
Centrul de interes instabil mai este în acelaşi timp în mod obligatoriu şi multiplu, deoarece ambele cazuri implică cel puţin un al doilea centru de interes în imagine. Şi nici de data asta viceversa nu este valabilă; cel multiplu nu este în acelaşi timp obligatoriu şi instabil; audienţa de obicei nu va oscila continuu între alegerea unui centru de interes principal, în cazul unei imagini cu centre de interes multiple. În cazul unei topografii terţiare sau cuaternare, audienţa îşi poate schimba preferinţele, însă până la urmă se stabilizează, şi fiecare alege conform cu valorile lor personale.
Centrul de interes multiplu este în acelaşi timp obligatoriu şi sau parţial. Chiar dacă el este instabil, conform cu argumentarea din paragraful anterior, un anume centru de interes trebuie să fie principal şi altul secundar, ca multiplu. Prin urmare, vom avea o alegere parţială (minoritară) pe lângă cea majoritară. Dar, spre deosebire de celelalte două cazuri de mai sus, de data asta viceversa este valabilă: centrul de interes parţial este în acelaşi timp obligatoriu şi multiplu; dacă nu ar fi multiplu, atunci ar trebui să fie singular (contrariul său), iar acesta nu are cum să fie parţial deoarece nu mai există un alt centru de interes care să devină majoritar. Prin urmare, cele două noţiuni sunt echivalente.
De aici putem deduce şi că orice centru de interes singular este în acelaşi timp şi unanim; nu poate fi parţial sau instabil, pentru că asta ar însemna să fie în mod implicit şi multiplu: dacă o parte din privitori se uită în altă parte, atunci această zonă devine un alt centru de interes faţă de cel iniţial. Dar nu şi orice centru de interes unanim este în acelaşi timp şi singular; de exemplu, în numeroasele variante ale temei „Adoraţia păstorilor”, Isus este centru de interes unanim, ca nucleu axiologic al lumii pământeşti, conversiunea materială a divinităţii. Chiar şi cei de altă religie decât cea creştină sunt obligaţi de regulile compoziţionale ale centrului de interes să se uite la copil: acesta este minoritate nobilă, în raport cu adulţii din jurul lui, privirile lor şi a animalelor converg către el, zona este cea mai aglomerată, şi cea mai contrastantă din toată suprafaţa. Principalele contraste din artă din această zonă sunt de obicei cel închis-deschis, de complementare, stânga –dreapta (cald-rece) şi cel de extensie. Mai pot apărea şi contrastul de saturaţie şi cel al culorilor în sine. Contrastele din natură existente în această zonă sunt cel biologic (divin-carnal, animal-uman, tânăr-bătrân, sau frumos-urât), cel de mărime şi cel numeric (singular-plural).
Păstrând simetria din relaţia dintre centrul de interes instabil şi parţial, cel unanim este în acelaşi timp şi fix. Primul are o forţă uriaşă de a atrage privirile, aşa că nu poate nimic concura cu el pentru a-l face instabil. Şi, ducând simetria cu cazul de mai sus până la capăt, cel fix nu este în acelaşi timp şi unanim. Exemplul cu zâmbetul Monalisei de mai sus funcţionează şi în sens invers, în acest caz.
În sfârşit, un centru de interes difuz/inexistent nu poate fi în acelaşi timp şi reprimat, deşi cei mai mulţi dintre cei ce refuză să se uite în zona sensibilă, asta ar dori să comunice. Diferenţa dintre cele două tipuri de centru de interes este că primul nu se distinge foarte clar de restul de elemente, în timp ce al doilea este … prea vizibil. În fapt, cu cât un centru de interes este mai difuz, spre inexistent, cu atât el îşi pierde însăşi calitatea imagologică de centru de interes. Putem de aici deduce că toate celelalte tipuri de centru de interes se înscriu şi în tipul clar. Iar cel mai clar dintre ele este cel reprimat, deoarece acesta persistă cel mai mut în memorie, după cum psihanaliza a spus-o de mai bine de 100 de ani. Aşadar, între centrul de interes clar şi toate celelalte prezentate în secţiunea anterioară în afară de unul, există o a doua relaţie de echivalenţă logică, pe lângă cea parţial şi multiplu, despre care am spus mai sus. Excepţie face, desigur, cel difuz/inexistent, cu care se află în relaţie de contrarietate/ contradicţie. Dacă centrul de interes nu este clar atunci nu putem stabili dacă se înscrie în restul.
0 comentarii:
Post a Comment