CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.5.8. Exemple de analiză a variaţiei de forme în imagini
A fost un subcapitol greu şi cam lung, dar pentru cine a avut răbdare să citească, acum e momentul să culeagă fructele muncii depuse. Chiar şi pentru cei ce s-au împotmolit în text există o posibilitate de înţelegere mai sumară a sa, prin aceste exemple concrete. Însă, pentru o înţelegere completă a modului de clasificare propus de mine aici, e nevoie ca, după consultarea acestor exemple, reîntoarcerea la teoria din secţiunile anterioare. În această ultimă secţiune acestui penultim subcapitol voi face analiza de imagine, adică voi descifra tipurile de variaţie a formelor, aşa cum le-am descris în clasificarea în secţiunea anterioară, în imagini concrete. Aşadar, cu tabelul de clasificare a variaţiei formelor din secţiunea anterioară în faţă, şi cu cele spuse în continuare, se poate înţelege şi de către elevii de liceu cele spuse în acest subcapitol până acum. Pentru cei de şcoala generală e suficientă clasificarea din tabelul secţiunii anterioare; după acel model ei pot desena diferite variante de variaţii ale formelor, fără să se încarce cu teoria.
Pentru început voi menţiona că majoritatea imaginilor din istoria artei prezintă variaţie similară şi aleatorie a formelor. Mai rar se poate vedea variaţie progresivă şi cea repetitivă, aşa cum le-am descris în tabelul din secţiunea anterioară. Însă în imaginile de mai jos voi analiza şi descrie şi aceste cazuri mai rare. Am să încep cu celebra Monalisa. Fiind o imagine figurativă, în ea se pot deosebi pe de o parte variaţia formelor ca volume, acolo unde luminile şi umbele se văd clar, şi variaţia formelor ca pete, acolo unde acestea nu se văd. Principalul tip de variaţie a formelor existent în această imagine, precum şi în majoritatea imaginilor figurative este cel similar şi aleatoriu-accidental. Vedem în ea o mulţime de forme asemănătoare (nu identice) sau chiar mai mult diferite decât asemănătoare. Cele asemănătoare se pot vedea în părul personajului, pe veşmintele sale şi pe fiecare element luat individual.
Cutele de pe bustul rochiei formează variaţie similară – dreaptă – oblică, deoarece fac parte din acelaşi material, şi au apărut în urma unui proces similar de încreţire a materialului textil. Dimpotrivă, voalul strâns de pe umărul Giocondei se încadrează în variaţie similară aliniată pe o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată, formele fiind dispuse longitudinal şi par că se împletesc. Variaţie similară mai găsim şi la degetele ambelor mâini, dar de data asta aliniată la o traiectorie consecutivă – dreaptă – oblică de forme (repetiţie neidentică a degetului, formă ce are rol de celulă de variaţie).
Linia zigzagată de pe mâneca mâinii drepte a Giocondei ne poate duce în eroare cu privire la variaţia unor unde sau la vectorii unui grafic. Imaginea pe care o analizăm nu este o schemă a variaţiei formelor, ci o variaţie reală a formelor pe care trebuie să o analizăm. În acea zonă trebuie să identificăm celula de variaţie pentru a o clasifica apoi în tipul aferent de variaţie a formelor. Această celulă de variaţie este un trapez care se repetă aproximativ simetric într-o formă, asemenea unui papion îndoit la mijloc. Din jumătatea de sus a schiţei pe care am făcut-o mai jos vedem că aceste forme spaţiale nu se repetă identic, ci în variaţie similară – dreaptă – oblică. La fel putem vedea şi în partea de jos a acestui detaliu în privinţa variaţiei petelor.
Ansamblul facial de nas, gură, ochi, sprâncene etc., se înscrie în variaţie aleatorie-accidentală a formelor. S-ar putea să ne încurce cuvântul „accidental” referitor la faţă, şi să ne gândim la cicatrice sau diverse diformităţi faciale. Acestea pot şi ele întări şirul de variaţie aleatorie-accidentală, însă nu îl definesc. Accidentul în şirul de variaţie înseamnă şi deformarea unor elemente iniţial identice, dar şi aducerea altora de altă natură sau formă. Nasul, gura, ochii şi restul de elemente faciale au aceeaşi natură organică, însă sunt foarte diferite ca formă. Cei doi ochi sunt identici ca formă, însă ei singuri nu sunt suficienţi pentru a determina un şir de variaţie; pe lângă ei noi percepem şi restul de forme faciale. De asemenea, ne poate duce în eroare cuvântul „aleatoriu”. Ştim că există proporţii ale elementelor portretului care variază foarte puţin. Prin urmare dispunerea elementelor faciale în portret se face după aceste proporţii aproape identice. Însă acestea nu sunt dispuse regulat, şi nici măcar similar în portret. Distanţa dintre nas şi gură e alta precum cea dintre nas şi sprânceană, de exemplu. Ca să fie similare ar trebui ca nasul, gura, ochii sau sprâncenele să aibă forme similare. Asta înseamnă să avem o faţă plină de ochi sau de nasuri… Ar fi ciudat dacă am arăta aşa. Spunem că există persoane cu raporturi faciale regulate, dar sensul acestei formule este diferit decât cel folosit de mine pentru a numi un tip de variaţie de forme; el se referă la proporţiile ideale, nu la echidistanţă sau asemănare de forme. Aşadar portretul, dacă este realist făcut, este întotdeauna variaţie aleatorie-accidentală a formelor indiferent de unghiul sau numărul de dimensiuni în care e redat. Aceste forme pot fi văzute ca aliniate la o traiectorie regulată, în mod echidistant sau nu. O să vedem mai jos că un portret realizat în manieră cubistă poate fi înscris în variaţie similară de forme geometrice, rectangulare. În aceeaşi clasă poate fi inclus şi un portret realizat în manieră abstracţionist geometrică.
Elementele decorative din dantela rochiei Giocondei se văd ca variaţie progresivă de mărime şi tranziţie a formelor din cauza perspectivei. Dacă am fi văzut această rochie aşezată pe un umeraş sau pe un pat, întinsă şi fără cute, atunci aceste elemente de dantelărie s-ar fi încadrat în arta decorativă. Dar, mai întâi, noi nu o vedem frontal, deoarece Gioconda e redată în semiprofil. Apoi nu o vedem rochia întinsă, deoarece ea se curbează pe corpul ei. Prin urmare, în loc de repetiţie şi alternanţă specifice artei decorative, vom avea variaţie progresivă de mărime şi tranziţie a formelor, din cauza deformărilor perspectivale specifice.
În privinţa părului ondulat, care se vede în special în partea stângă a privirii noastre (în dreapta Giocondei), avem o combinaţie secundară între variaţia – consecutivă – curbă – şerpuită de forme orientate longitudinal pe traiectorie (fiecare şuviţă luată individual) şi variaţia similară (şuviţele aranjate împreună). Dacă şuviţele s-ar vedea constant, fără umbrele şi luminile care fragmentează continuitatea formei şerpuite, atunci am avea o combinaţie simplă de variaţie similară (în rând) şi cea consecutivă – dreaptă – verticală – longitudinală (în coloană). Dreaptă? Cum să fie variaţie dreaptă, că se vede clar că părul e ondulat? Într-adevăr forma este ondulată, însă noi nu facem analiză de formă în acest caz, ci analiză de variaţie de forme. În acest context nu contează forma luată individual, ci modul în care ea se raportează la alte forme cu care se grupează. Forma luată individual contează doar dacă e alungită, pentru stabilirea poziţiei transversale sau longitudinale, şi atât. Chiar dacă am avea cercuri de mărimi similare dispuse unul lângă celălalt precum şuviţele din părul Giocondei, ele s-ar înscrie tot în variaţia consecutivă – dreaptă.
În această pictură mai vedem forme grupate în acelaşi element natural precum e lacul (râul) din stânga Giocondei, munţii sau cerul. Fiecare dintre acestea sunt compuse din forme similare (în special lacul/râul şi munţii) sau aleatorii, chiar dacă insuficient delimitate unele de altele, aşa cum vedem la cer. Lacul/râul pare să fie o variaţie similară de umbre ale munţilor prelungite pe luciul apei împreună cu o variaţie similară de valuri. Pentru munţi alinierea se face la o traiectorie consecutivă ce uneori pare dreaptă – orizontală, alteori pare curbă, regulată şi neregulată. Fiind în depărtare nu ne dăm clar seama de care dintre ele este mai potrivită. Observăm că dacă obiectele grupate sunt făcute din acelaşi material sau substanţă, atunci variaţia de forme e foarte probabil să fie similară. Am descris mai sus cutele similare în din rochia Giocondei. Înainte de lacul/râul din stânga vedem un pisc ce e alcătuit din forme similare ce sunt aliniate la o traiectorie consecutivă care este fie dreaptă – orizontală, cu rotaţie neregulată (sau aproape regulată), fie curbă regulată sau neregulată. Per total, observăm că imaginea este un ansamblu de mai multe şiruri de forme, adică o variaţie a variaţiei, în acelaşi timp fiind şi o variaţie totală.
Mai departe am să analizez imaginile prezentate de cele două manuale, din punctul de vedere al clasificării variaţiei formelor propuse de mine în secţiunea anterioară. Am să încep cu pagina 37 din manualul de „Educaţie Plastică”, clasa a VI-a, editat de Editura Teora. Covorul maramureşean din partea dreaptă sus este în mare parte artă decorativă, unde se folosesc repetiţia, simetria şi alternanţa. Cu toate astea, acele forme asemenea unor furculiţe se înscriu în variaţie progresivă – de mărime a formelor. Prin urmare, imaginea este un exemplu de variaţie parţială, chiar dacă zona pe care se desfăşoară şirul de variaţie e mai mică în raport întreaga suprafaţă.
În imaginea de imediat mai jos vedem câteva grupuri de pete alăturate, care se înscriu în variaţie similară de forme, deoarece au mărimi aproximative. Fiecare grup se înscrie în variaţie aleatorie – accidentală de forme, deoarece petele au mărimi şi forme diferite; pata neagră e cea mai mică în toate grupurile, iar pata ocru-galbenă are forme alungite în 5 din cele 6 grupuri. Alinierea petelor în grupuri se face după traiectorie curbă-neregulată, cu excepţia celei din mijloc-stânga, ce se aliniază consecutiv – drept – oblic. Pe lângă acestea, mai vedem pete verzui ceva mai discrete, care se înscriu tot în variaţie similară.
În imaginea din dreapta jos avem variaţie similară dar şi aleatorie – accidentală de forme aliniate concentric – circular – neregulat, fapt care o înscrie în categoria de variaţie a variaţiei formelor. Prezenţa petei groase din partea de sus face ca alăturarea să nu fie similară. În partea din dreapta jos vedem un grup de puncte ceva mai mari; nu suntem obişnuiţi să asociem punctul cu forma, ci doar pata. Cu toate astea şi punctul poate intra în incidenţa variaţiei de forme; am arătat în această secţiune că punctul este de fapt o pată mai mică. În cazul de faţă, variaţia este similară şi aliniată la mai multe traiectorii consecutive – curbe – neregulate.
Lucrarea lui Vasarely din dreapta jos a acestei pagini 37 este un exemplu de şiruri repetitive şi chiar alternative (decorative) de cercuri şi pătrate aliniate consecutiv – drept – vertical, orizontal şi oblic. Aşadar imaginea are elemente decorative certe; pe lângă alternanţă mai pate fi văzută repetiţia (identică) de cercuri roşii înscrise în pătrate albastre, pe întreaga suprafaţă. Ele alternează cu cercurile colorate gradiental, care se înscriu în variaţie de forme repetitive, cu toate că unii autori acceptă faptul că degrade-ul este o calitate a artei decorative. Personal, nu accept această opţiune teoretică, din motivele expuse aici . Cea mai mare parte a artei figurative prezintă astfel de tranziţii gradientale între culori sau lumină şi umbră. Dacă ele apar uneori inserate în compoziţii decorative, asta nu înseamnă că devin automat decorative, ci doar că imaginea are un element plastic în amalgamul de elemente decorative.
În fine, chiar dacă acceptăm degrade-ul ca parte a artei decorative, asta nu schimbă mult situaţia de faţă, deoarece imaginea este oricum foarte aproape de arta decorativă. Probabil că dacă am fi văzut-o într-o moschee orientală am fi încadrat-o în arta decorativă. Însă, fiind făcută de Vasarely, suntem nevoiţi s-o încadrăm la limita artei Op cu cea decorativă. Din acest punct de vedere, dacă am accepta că degrade-ul este o calitate a artei decorative, această imagine nu ar avea nici un element plastic în ea, devenind total încadrată în arta decorativă. Tocmai diferenţierea în cauză este în măsură să îi ofere un punct de sprijin în arta plastică. Fiind constituită dintr-o alăturare de elemente decorative cu acest degrade (plastic) imaginea se înscrie, aşadar, în variaţie parţială de forme.
Lucrarea lui Ugo Nespolo, din stânga sus a paginii 38 a aceluiaşi manual, prezintă şi ea în mare parte şiruri de forme similare şi aleatorii. 4 astfel de şiruri atrag în mod special atenţia. Primul este cel de variaţie progresivă – de mărime şi tranziţie, în combinaţie cu variaţie consecutivă – dreaptă – orizontală, verticală şi oblică, în zona caroiajului de pătrate negre din partea de sus-dreapta a imaginii.
Variaţie progresivă – de mărime şi tranziţie mai poate fi văzută şi la creasta verde din partea din dreapta jos, dar de data aceasta în combinaţie cu variaţie consecutivă – curbă – neregulată. Acest caz este cel de-al 2-lea exemplu de şir de forme, din cele 4 anunţate.
Cel de-al 3-lea exemplu este şirul forme similare, asemenea unor cornete de îngheţată, plasat la gâtul personajului. Aceste forme sunt aliniate consecutiv – drept – şi recombinate secundar cu rotaţie neregulată; observăm că nu există o rotaţie evidentă între cornetele din partea stânga; dacă cel din stânga ar fi fost simetric cu cel din dreapta în privinţa rotaţiei, atunci am fi avut rotaţie regulată.
Cel de-al 4-lea exemplu este şirul forme dreptunghiulare alungite similare din zona abdomenului. Ele sunt dispuse consecutiv – drept – vertical. Prima, şi a doua dinspre stânga spre dreapta sunt uşor oblice, însă şirul poate fi aproximat ca vertical mai curând decât ca oblic. Având diversitate de şiruri de variaţie, această imagine e un alt exemplu de variaţie a variaţiei de forme.
Lucrarea lui Sergio Lombardo, „Stocastica HIQ-SAT” din dreapta paginii 38 prezintă exclusiv forme geometrice liniare, în general triunghiuri şi patrulatere. Formele sunt în mare parte aleatorii, însă se întrevede un şir de forme negre oarecum similare în partea de sus a imaginii, după cum se vede mai jos:
Observăm în acest posibil şir o rotaţie şi distribuţie neregulată a formelor în alăturarea lor pe o traiectorie ce pare consecutivă – curbă – regulată. Variaţie de forme similare mai poate fi şi acest şir neregulat, deşi ele se apropie mult de cele aleatorii geometrice - neregulate.
Alăturare de formelor similare pe o traiectorie ce pare consecutivă – curbă – neregulată mai poate fi văzută şi în privinţa patrulaterelor albastre din centru
O oarecare alăturare de forme progresive – de mărime şi tranziţie poate fi văzută la şirul de triunghiuri albastre din partea stângă, aşa cum le-am izolat în imaginea de mai jos. Însă, fiind la o distanţă cam mare unele de altele, mijlocite de forme similare, iar cele de jos mai curând în patrulatere, şirul nu este o variaţie progresivă tipică:
Însă, prin alăturarea acestor şiruri, şi această imagine se înscrie şi ea în variaţie a variaţiei de forme.
În partea din dreapta jos a acestei pagini 38 avem lucrarea lui Picasso „Ambroise Vollard”, care prezintă alăturare de forme similare şi aleator-geometrice. Cubismul a geometrizat toate formele şi le-a redus la un numitor comun cromatic, uneori monocrom. În imaginea dată avem astfel o mulţime de forme rectangulare sau ascuţite, inclusiv în zona portretului, pentru care sunt specifice mai curând liniile curbe. O singură formă e mai curbată în acest amalgam de forme liniar-drepte, respectiv pata neagră din zona jos-stânga. E suficient pentru a da verdictul de şir aleator, pe lângă cel similar. Dar, chiar dacă nu ar exista această pată, observăm că formele nu sunt toate asemănătoare, unele sunt mai alungite, altele mai pătratice, fără a face parte dintr-o progresie de tranziţie.
În schimb, lucrarea lui Eftimie Modâlcă „Oţelari”, din partea de jos- dreapta, este un exemplu de variaţie parţială a formelor, din pricina fondului roşu ce pare realizat în tentă plată. Şi în acest caz pot fi văzute şiruri de forme similare şi aleatorii. În zona din dreapta jos avem o conglomeraţie de forme aleator-geometrice, iar în zona din centrul imagini se vede o alăturare de forme aleator - accidentale (cele verzi, mici). În zona din dreapta sus vedem forme similare, foarte aproape de a fi încadrate în repetitive. Faptul că nu sunt complete le duce în zona similarităţii, nu repetitivităţii. Repetiţie (decorativă) pare că există în cele 3 şiruri verticale de sfere din dreapta jos. Dimpotrivă, dacă mutăm privirea un pic spre stânga din acea zonă, vom vedea un şir de 3 linii drepte îngroşate, care le înscrie în variaţie progresivă – de mărime, aliniată consecutiv – drept – oblic.
Detaliul din lucrarea lui Gheorghe Zidaru „Miting pentru pace”, din stânga sus a paginii 39, pare de asemenea un exemplu de variaţie parţială a formelor, datorită fondului realizat în tentă plată. Variaţia de forme este aleator – accidentală. Ele au o anumită similaritate care poate tenta pe cineva să le includă în categoria similare; însă îmi par a fi mai curând diferite decât asemănătoare. De asemenea, n-ar putea fi trecute nici la clasa aleator-geometrice, deoarece formele existente nu sunt bazic-geometrice, ci au o geometrie complex-neregulată, tipică formelor accidentale. Alinierea acestui şir se face conform unei traiectorii consecutivă – dreaptă – verticală.
În partea din dreapta sus, la detaliul din afişul lui Nagai, vedem o variaţie progresivă de mărime a unei forme determinată de o linie curbă neregulată. Ea pare a fi şerpuitoare (regulată) însă vedem că intervalul celulei de variaţie se schimbă în mod neregulat. Trebuie să fim atenţi să nu cădem tentaţiei de a include traiectoria de aliniere în categoria consecutivă – curbă – neregulată! La fel ca şi în cazul Giocondei, nici aici nu analizăm forma în sine a celulei de variaţie (linia curbă neregulată), ci traiectoria alinierii formelor, care este consecutivă – dreaptă – verticală. Progresia de mărime a acestei linii curbe neregulate creează iluzia bidimensională a unor ţevi acoperite de o prelată, care se rotesc regulat. În acest caz nu există o combinaţie secundară de caracteristici de variaţie, ci o supradeterminare de forme de variaţie; linia şerpuită determină la nivel individual o primă celulă de variaţie, respectiv linia şerpuită neregulat, care evoluează orizontal. Dar ea supra-determină ulterior la nivel colectiv o altă celulă de variaţie, respectiv cilindrii care se rotesc din poziţie oblică spre cea verticală, şi apoi iar oblică. Imaginea este variaţie totală a formelor.
Lucrarea lui Andre Lhote „Rugby”, din stânga-jos a aceleiaşi pagini 39, lasă să se întrevadă o variaţie similară de forme dreptunghiulare prin care sunt stilizate geometric în special coapsele personajelor. Ele sunt aliniate la o traiectorie consecutivă – dreaptă – oblică. Şi gambele ne oferă variaţie similară de forme, ce par aliniate la o traiectorie consecutivă – dreaptă – orizontală, şi care se rotesc neregulat. Variaţie similară de forme mai poate fi văzută la formele dreptunghiulare alungite de pe tricoul personajului din stânga-sus, sau prin succesiune de puncte albe şi negre. Primele două exemple sunt aliniate la o traiectorie consecutivă – dreaptă – orizontală. Punctele negre sunt aliniate la traiectorii consecutive – curbe – neregulate. În imagine mai vedem şi o variaţie aleator-geometrică, prin alăturarea unor forme geometrice precum dreptunghi, triunghi sau semicerc. Aşadar, şi în acest caz avem de a face cu o variaţie a variaţiei formelor.
Imaginea din dreapta jos este o combinaţie dintr-un şir de variaţie aleatoriu – mixte (geometrice şi accidentale) de forme. Ele au formă alungită şi se aliniază la o traiectorie concentrică – radială. Imaginea este o variaţie totală de forme.
În ceea ce priveşte pagina 40, avem în dreapta sus pictura „Parabola orbilor” de Pieter Bruegel cel Bătrân.
Observăm în această imagine o variaţie similară a personajelor generale, aliniate la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată. De asemenea, distribuţia personajelor pe această traiectorie este una neregulată, deoarece între personaje se află distanţe variabile. Apoi, fiecare personaj are forme subînscrise în forma sa generală, care variază similar sau aleatoriu. Cele similare pot fi văzute în cutele hainelor ultimelor două personaje din şir, pe mâneca personajului al doilea ce trage de cele 4 din spate, şi în cutele pantalonilor primelor 2 personaje. Forme similare sunt ramurile copacilor; acestea au şi rotaţie neregulată şi distribuţie pe traiectorii consecutive – curbe – neregulate.
La fel se poate spune şi despre frunze; probabil că printre ele se poate găsi şi variaţie repetitivă sau chiar progresivă de mărime. Acest fapt se poate întâmpla chiar şi accidental datorită numărului mare de forme similare (frunze) din imagine. Din această cauză nu voi mai face efortul de a le selecta şi da ca exemplu. Oricum, acest exemplu este foarte clar la ferigile şi restul plantelor din partea stângă, jos. Mai multe astfel de plante prezintă variaţie progresivă – de mărime, aliniată pe traiectorii consecutive – curbe – regulate, în care se poate sesiza şi un oarecare unghi de rotaţie.
În restul imaginii mai pot fi observate variaţii similare de păsări în zbor (centru, sus), sau pe sol (mijloc, dreapta). De asemenea, în spatele şirului de personaje se vede o alăturare de case în variaţie similară de forme. La fel se poate spune şi despre biserica din plan îndepărtat. Aşadar, şi această imagine se încadrează în variaţie a variaţiei formelor, fiind şi variaţie totală.
În ceea ce priveşte lucrarea lui Theodor Pallady „Flori şi ceaşcă de ceai”, observăm o variaţie similară a florilor şi frunzelor. Florile sunt aliniate la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată în timp ce frunzele sunt aliniate la una consecutivă – dreaptă – oblică. Fiind forme alungite, acestea au şi o rotaţie neregulată de-a lungul şirului de variaţie. Florile nu se văd foarte clar, aşa că pot fi interpretate ca nişte pete albe, şi astfel şirul de variaţie se poate continua către cele două pete albe de pe cană şi cele două de pe lămâi. Variaţie similară mai poate fi văzută şi la nivelul motivului alternativ existent pe materialul (probabil textil) pe care stau obiectele. Într-o redare realistă, probabil că această succesiune s-ar fi putut încadra în repetiţie sau alternanţă decorativă. În cazul de faţă formele sunt doar similare, nu identice. Însă, combinate între ele, aceste şiruri de variaţie a formelor pot crea variaţie aleatorie – accidentală aliniate concentric – radial – neregulat.
Pictura lui Paul Cezanne „Natură moartă cu mere şi portocale” conţine variaţie aleatorie – accidentală de forme în zona draperiei colorate din spate dreapta, cea din spate stânga, şi a celei albe din faţă. În primul caz observăm şi o aliniere consecutivă – dreaptă – oblică. În celălalt caz vedem o aliniere consecutivă – curbă – neregulată, la fel ca şi în cazul draperiei colorate din spate stânga. Aceasta din urmă conţine variaţie similară de forme. Portocalele şi merele sunt la limita variaţiei similară şi cea repetitivă; şirul de forme este extras din zona repetiţiei (identice) înspre variaţia repetitivă doar de ansamblul cromatic diferit dat fiecărui fruct. Alinierea formelor se face la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată, cu excepţia celor 4 fructe din dreapta, care par aliniate la una consecutivă – curbă – şerpuită, cu distribuţie neregulată.
Lucrarea lui Ştefan Luchian, „Anemone” este posibil să fi fost o variaţie parţială a formelor în varianta iniţială, prin tenta plată din fundal. Astăzi ea pare craclată şi semitransparentă; straturile de dedesubt se întrevăd odată cu trecerea timpului şi transparentizarea stratului de deasupra. Rezultatul este acela că şi fundalul se vede ca o variaţie discretă de forme închise şi uşor mai deschise. Florile roşii constituie un şir de variaţie similară aliniat consecutiv – curb – regulat. Şi florile albe sunt un şir de variaţie similară, dar sunt aliniate la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată. Vaza are variaţie aleatorie – accidentală de forme alungite, aliniate la o traiectorie consecutivă – dreaptă – verticală. Împreună, aceste şiruri constituie, de asemenea, variaţie a variaţiei formelor.
Lucrarea lui Henri Matisse „Dansul” (copie aici) are variaţie aleatorie – accidentală de forme discrete în zonele de verde şi albastru; tenta vibrată permite astfel de interpretări subtile de forme aleatorii aliniate în mare parte la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată. Mâinile personajelor din horă se aliniază la o traiectorie concentrică – circulară – neregulată. Trunchiurile şi picioarele se aliniază la o traiectorie concentrică – radială – neregulată. Întregul grup de personaje pare să determine o traiectorie concentrică – circulară – regulată (elipsă).
Pagina 41 prezintă 2 măşti, într-adevăr simetrice, însă variaţia formelor presupune o alăturare de mai multe elemente decât atât. Dacă cuplul simetric s-ar repeta de mai multe ori (pe orizontală în acest caz), atunci variaţia formelor s-ar înscrie în clasa repetitivă, aliniată la o traiectorie consecutivă – dreaptă – orizontală , cu rotaţie de 180 grade. (Chiar dacă formele n-ar fi colorate diferit, totuşi acest gen de repetiţie/simetrie nu poate fi inclusă în arta decorativă, chiar dacă repetiţia e identică). Însă, aşa cum se prezintă acum, variaţia de forme conţine variaţie aleatorie – accidentală, aliniată la o traiectorie consecutivă – dreaptă – verticală.
În continuare o să analizez manualul de clasa a VI-a, editat de editura „ALL Educational”. Am vorbit mai sus în treacăt despre pagina 54
Imaginea din stânga este o variaţie similară şi aleatorie – accidentală şi geometrică de forme alungite, aliniate la o traiectorie consecutivă – dreaptă – verticală şi orizontală. Împreună, şi aceste şiruri constituie variaţie a variaţiei formelor.
Sculptura în ronde-bosse, ce reprezintă capul zeului Poseidon, este o variaţie a variaţiei formelor. Ea este compusă dintr-un ansamblu de elemente faciale împreună cu părul de pe barbă şi din scalp. Primul se înscrie în variaţie aleatorie – accidentală aliniată la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată. În varianta tridimensională a sculpturii, părul este variaţie similară, aliniată la o traiectorie consecutivă – curbă – regulată. Dacă analizăm imaginea ca fotografie (bidimensională), atunci şuviţele de păr din barbă se aliniază la o traiectorie consecutivă – dreaptă – oblică.
Lucrarea „Domnişoara Pogany” a lui Brâncuşi este şi ea o variaţie a variaţiei formelor, compusă din ansamblul de forme faciale stilizate, precum părul şi cele două luate în întreg, între care şi mâna. În varianta de formă tridimensională, nasul şi pleoapele se înscriu în variaţie similară aliniată fie la o traiectorie consecutivă – curbă – regulată, fie la una consecutivă – dreaptă – orizontală, combinată cu o rotaţie în unghi regulat. În varianta bidimensională (din fotografie), se vede foarte slab pleoapa din plan secund; dar dacă o luăm în considerare atunci şirul se aliniază fie la o traiectorie consecutivă – dreaptă – oblică, cu o rotaţie ce pare neregulată în acest caz. Părul în formă de evantai, după cum am menţionat în secţiunea aceasta , este variaţie progresivă de mărime a formelor, combinată cu cea de tranziţie între cerc şi elipsă alungită, ambele în formă tăiată, incompletă. Şirul este aliniat la o traiectorie consecutivă – curbă – regulată, şi are şi o rotaţie regulată.
Restul de imagini din acest capitol al acestui manual sunt destul de asemănătoare, aşa că n-am să reiau analiza pentru fiecare în parte. Secţiunea aceasta a ieşit destul de lungă, aşa că n-o să mai insist pe analiza lor. Merită atenţie specială imaginea (figura) 7.10 de la pagina 56. Deşi linia folosită în imagine este o combinaţie între clasa „aleatorii” (categoria „număr”, genul „multiple”), şi cea „neregulate” (categoria „netezime”, genul „curbe”) , totuşi, în privinţa variaţiei de forme pe care le generează, încadrarea este la clasa „similară”, în şiruri diverse (variaţie a variaţiei formelor) aliniate consecutiv în toate variantele.
La pagina 57 în figura 7.14 recunoaştem variaţia progresivă de mărime, combinată cu un degrade de saturaţie, aliniată la o traiectorie concentrică – spiralată. Un caz special este şi figura 7.13, care este o variaţie similară de forme curbe.
Acestea sunt aliniate mai întâi la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată (sau chiar posibil regulată) cu rotaţie regulată;
apoi fiecare şir se aliniază mai departe concentric – circular – neregulat . Rezultatul este în mod accidental şi o variaţie progresivă de mărime, aliniată concentric – radial – neregulat
Figura 7.17 ne poate duce în eroare să credem că imaginea ar fi o variaţie repetitivă sau similară de forme, prin urmele de ştampile care se repetă. Însă între spaţiul dintre formele de repetiţie vedem intercalate alte forme, mai mari sau mai mici, ceea ce face ca variaţia să fie una variaţie aleatorie – accidentală. Ele ar putea fi ignorate dacă şirul de variaţie ar fi mai compact, şi formele mai apropiate. De asemenea, dacă numărul de forme de acelaşi model ar fi mai mare, atunci şirul ar fi mai vizibil şi s-ar încadra la variaţie repetitivă de forme. Acesta este cazul formei florii albastre, care are şi variantă roşie (dreapta), neagră (stânga jos) sau violetă (sus) . Dar, pentru faptul că în toate aceste variante forma este doar parţială, ieşind din suprafaţă, ea nu se vede complet şi nu dă impresia de repetiţie. Dacă florile albastre din dreapta jos nu ar fi avut acele cercuri albe pe petale, atunci s-ar fi creat un şir de variaţie similară. Însă acele pete albe creează o diferenţă ce se adaugă la cea a numărului de petale, fapt ce face din şir o variaţie aleatorie – accidentală mai curând decât una similară. Aşa ceva se poate însă vedea mai clar la formele mai mici precum cele roşii din mijloc, aliniate la o traiectorie consecutivă – curbă – neregulată; acestea pot fi clasificate în variaţie similară, deoarece şirul nu este impregnat şi cu alte forme precum în cazul celor mari.
Acesta a fost complicatul subcapitol dedicat variaţiei formelor. Acest gen de analiză a imaginii se poate face pentru elevii de la liceele de artă, pentru imaginile cu variaţii simple, şi pentru studenţi, pentru imaginile cu variaţii complexe. Recomand prudenţă în predarea acestor noţiuni la elevii şcolilor generale sau la liceele teoretice care au ore de „Educaţie vizuală”! Scopul disciplinei pentru elevii şcolilor generale nu este neapărat teoria, cât adaptarea la cerinţele unei teme de lucru! După cum am mai spus, pentru vârstele mici, variantele de variaţie a formelor sunt utile ca exemple din care ei să-şi aleagă un model pe care să-l adapteze la propria manieră de lucru. Dar, dacă cineva vrea să experimenteze acest gen de analiză pe alte şcoli decât liceele şi facultăţile de artă, mi-ar prinde bine un mesaj despre cum a decurs predarea. Puteţi să-mi scrieţi pe conturile mele de pe majoritatea reţelelor sociale şi despre acest subiect sau despre orice legat de acest studiu.
0 comentarii:
Post a Comment