CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
2.6. COMPOZIŢIA
Compoziţia este modul în care sunt organizate şi realizate elementele în spaţiul plastic, în aşa fel încât rezultatul să denote echilibrul. Ne reamintim că există o topografie a imaginii, începând de la elementele de bază, respectiv unităţile de imagine (punctul, linia, pata), şi ajungând la raporturi complexe de elemente (acord, contrast, variaţie de forme). Combinaţia tuturor acestora pe întreaga suprafaţă creează compoziţia. Aşadar, compoziţia se referă la absolut întreaga suprafaţă de lucru, pe când celelalte se referă la părţi din suprafaţă, deşi am văzut în subcapitolul anterior că există o variaţie totală a formelor , unde acestea ocupau toată suprafaţa. În acest caz, da, şi variaţia formelor şi compoziţia se referă la aceleaşi elemente. Cu toate astea variaţia formelor este subordonată principial compoziţiei. Aceasta din urmă are şi rolul de armonizare a elementelor pe când cealaltă este doar o constantă care reiese din simpla grupare a elementelor pe suprafaţă.
Teoria imaginii a descris destul de bine până acum compoziţia, aşa că acest subcapitol nu are ceva spectaculos în el. Singura noutate pe care eu o aduc în el este sistematizarea unor informaţii rămase încă neconectate cu o bază comună. Aici teoreticienii imaginii au cam rupt legătura cu intuiţioniştii de atelier iar eu doresc s-o refac şi să oficializez la nivel de teorie ceea ce la atelier destui profesori folosesc la nivel de intuiţie. Şi de data asta voi recurge la respingerea unor teorii oficiale adoptate de Ministerul Educaţiei, precum este de exemplu definirea în unele manuale a compoziţiei închise şi deschise. Dar, în mare parte, acest subcapitol rămâne la fel cum a fost şi până acum.
2.6.1. Centrul de interes
Ne putem imagina compoziţia ca fiind iradierea în exterior a unui epicentru informaţional, o zonă magică a imaginii, cunoscută sub numele de „centru de interes”. După cum s-a mai spus, acesta este locul unde majoritatea privitorilor se uită prima dată. Definiţia e bună, însă are dezavantajul de a nu spune nimic despre caracterul intrinsec al centrului de interes, raportându-se doar la exteriorul său, adică la modul în care grupurile sociologice relaţionează cu el. Dar imagologia a venit şi cu precizări intrinseci, care pot fi tratate ca adevărate criterii de recunoaştere a sa. Aceste principii (intrinseci) ale identificării elementelor ce devin centru de interes, în raport cu cele mai puţin importante, sunt:
- excepţionalul (minoritatea şi contrastul singular-plural ) raportat la comun, repetitiv, banal;
- locul de convergenţă a liniilor şi axelor, în raport cu restul traiectoriei lor;
- locul cu detalii superioare în raport cu cel mai nedetaliat;
- culorile calde în raport cu cele reci;
- contrastul în raport cu acordul. - contrastele radicale în raport cu cele estompate
Există mai multe situaţii în care o imagine are mai multe centre de interes. Lucrările cu foarte multe personaje ale lui Pieter Bruegel (bătrânul) reprezintă unul dintre cele mai bune exemple pentru asta. Ierarhia lor se poate stabili în mod foarte exact prin sondaje de opinie. De asemenea, există imagini cu un singur centru de interes. Acestea sunt simple, precum lucrările suprematiste ale lui Kazimir Malevich. Aşadar, putem deja stabili o primă clasificare pentru centrul de interes, respectiv:
- singular
- multiplu
În ceea ce priveşte topografia acestor centre de interes parţiale, ele pot fi:
- principale
- secundare
- terţiare
- cuaternare, etc.
În Manual de Educaţie Plastică pentru clasa a VII-a, Editura Corint 1998, la pagina 7 autoarele Rita Bădulescu şi Ecaterina Morar spun că centrul de interes mai mic se poate numi simplu „accent”. Nu mi se pare o soluţie terminologică viabilă atâta timp cât unul dintre principiile (intrinseci) ale centrului de interes este însuşi accentul. Cred că e mult mai potrivit să fie toate numite centre de interes, mai ales că, în general, o lucrare de artă are cam 3-4 niveluri de importanţă ale centrelor de interes. Excepţiile precum lucrările cu multe personaje ale lui Pieter Bruegel (bătrânul), pot fi trecute cu vederea. Oricum, inclusiv acolo poate fi stabilită o topografie a centrelor de interes, chiar dacă se ajunge la ordinul zecilor cu clasificarea.
În ceea ce priveşte criteriile intrinseci de precizare, putem vorbi de centru de interes:
- clar
- difuz/inexistent
Există opere de artă cu centru de interes clar determinabil după ambele modalităţi de precizare atât prin sondare sociologică cât şi prin corelarea criteriilor intrinseci. Majoritatea imaginilor se înscriu în această categorie. Dar există anumite opere de artă fără un centru de interes clar determinabil. De exemplu lucrările abstract-gestualiste ale lui Jackson Pollock, friza decorativă şi orice fel de suprafaţă cu repetiţie nelimitată de element/modul decorativ, minimalismul geometric şi o parte din abstracţionismul geometric de repetiţie nu au un centru de interes clar conform criteriilor intrinseci de definire. Dacă ne uităm la „Coloana Infinitului”, nu găsim vreun modul care să fie centru de interes în faţa altuia. Dacă Brâncuşi ar fi pus la bază un modul întreg, atunci am putea fi tentaţi să acceptăm jumătatea de modul cu care coloana se termină ca fiind centru de interes al acestei lucrări, conform principiului excepţionalului. Dar Brâncuşi a pus o jumătate de modul şi la bază, aşa că elementul excepţional nu există.
În general opera de artă devine centru de interes în raport cu ansamblul de elemente proxime din spaţiul depozitării ei. Dar, dincolo de lipsa de principiu de identificare, există o majoritate care se uită într-un anumit loc pentru foarte multe din imaginile ce se înscriu în şirul menţionat mai sus. Sondajul sociologic poate arăta acest lucru. Nu trebuie să ne lamentăm prea tare în privinţa restului de imagini pentru care nici măcar sondajul sociologic nu poate unde se află centrul de interes. Putem să acceptăm că acesta pur şi simplu nu există. Asta nu înseamnă că teoria centrului de interes şi procesul de analiză al imaginii ar trebui abandonate. Dimpotrivă, el trebuie descoperit izolat şi descris acolo unde există.
După criteriul sociologic al majorităţii, centrul de interes se poate clasifica în:
- unanim
- parţial
Centrul de interes este unanim atunci când toată lumea se uită exact în acelaşi punct, ca de exemplu un singur lucru, o singură pată. Putem intui că imaginea este în mare parte constituită dintr-un fond realizat prin tentă plată. Dimpotrivă, centrul de interes este parţial atunci când nu toată lumea se uită prima dată în acelaşi loc, şi e nevoie de sondaj sociologic pentru a determina ierarhia.
Criteriul sociologic al majorităţii poate duce şi la altă diviziune a centrului de interes. Acolo unde două centre de interes total diferite, au argumente aproximativ egale pentru a fi declarate centru de interes principal, putem avea un centru de interes:
- fix
- instabil
Audienţa poate să-l decidă provizoriu ca principal pe unul sau pe celălalt în funcţie starea de moment. Am făcut cu elevii mei nişte sondaje de opinie spre a vedea unde s-au uitat ei prima dată la imaginea de mai jos. Am dat puncte fiecărui centru de interes votat de fiecare dintre ei şi la final am numărat voturile.
Am avut surpriza să constat că elevii cu care făceam ore dimineaţa alegeau tulpina de bambus ca fiind centrul de interes, iar cei care făceau spre sfârşitul orelor de curs, alegeau soarele. Ambele centre de interes au cam aceeaşi pondere, dar în sens negativ unul faţă de altul: soarele e excepţia luminoasă iar tulpina e excepţia întunecată. Elevii de dimineaţă alegeau tulpina în acord cu starea lor psihică, fiind mai obosiţi şi morocănoşi. Dimpotrivă, gândindu-se la perspectiva libertăţii de după terminarea orelor, elevii de după masă alegeau soarele, un element mai optimist. Aşadar starea psihică, anotimpurile şi momentele zilei influenţează decisiv alegerea centrului de interes.
În demagogia politicianistă răul e sprijinit prin mijloace diverse în percepţia publică, astfel că, ajunge să fie ales de o majoritate, conform acestui principiu al stătilor psihice momentane. După efectele paradoxale sau foarte puternice produse asupra psihicului nostru, centrul de interes poate fi:
- acceptat
- reprimat
O imagine cu conţinut perturbator poate fi ocolită de anumiţi privitori, deşi exact acolo sunt tentaţi să se uite prima dată. Însă unii îşi reprimă atenţia precum ne reprimăm privirea faţă de sudura cu aparatul electric. Temele de cruzime sau cu conţinut erotic se înscriu în această situaţie. Chiar şi dacă gradul de perturbare este mic, precum o bătălie sau nuduri decente (nepornografice), totuşi stabilirea centrului de interes după sondaj sociologic poate eşua, după cum principiul democraţiei poate eşua. Acest eşantion nu este reprezentativ pentru stabilirea centrului de interes aşa că pentru un sondaj obiectiv este recomandată evitarea acestor teme.
0 comentarii:
Post a Comment