CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.2.3. Folosirea unor formulări întortocheate, stufoase
Neclaritatea termenilor derivă în mod natural în neclaritatea expresiilor şi propoziţiilor. Am găsit astfel de formulări alambicate în manuale, care pot încurca pe copii. Uneori propoziţiile au un aspect absurd. Cine are experienţă mai mare ca elev în şcolile de artă poate recunoaşte asta la unii foşti profesori. Fiind nişte artişti visători, unii profesori au neglijat organizarea pedagogică. Mulţi dintre noi, cei care am intrat timpuriu în aceste şcoli, avem poveştile amuzante sau mai puţin amuzante din timpul şcolilor de artă, cu profesori care spuneau lucruri contradictorii, şi chiar absurde uneori, în intervale scurte de timp. Spuse în viu grai şi fără consecinţe nefaste în evaluare, asemenea expresii au savoarea lor de atelier. Ele reflectă statutul contradictoriul al artei însăşi. Dar când sunt tipărite într-un manual, îşi cam pierd farmecul. De exemplu în manualul „Desen artistic si educaţie plastică” de clasa a VI-a, editura „ALL Educational” autorii Nicolae Filoteanu şi Doina Marian folosesc la pagina 16 următoare propoziţie :
„Modularea prin suprapunere transparentă este un procedeu de a picta (…) cu zemuri foarte subţiri de culoare”
Poate că era bine să se introducă termenul „laviuri” pentru aceste „zemuri”. Chiar dacă e un neologism pentru clasa a VI-a, totuşi termenul „laviu” este mult mai precis decât cel de „zeamă”. Profesioniştii folosesc constant termenii aceştia în mod echivalent. Însă nişte copii de 12 ani pot avea probleme de înţelegere a termenului „zeamă”; el riscă să nu fie perceput ca „strat” de culoare deoarece duce cu gândul mai curând la lichidul în care e diluată vopseaua, decât la vopseaua în sine. Realitatea fizică a acestor straturi este că uneori laviurile pot fi mai groase, şi anume atunci când sunt aplicate pe suprafaţă, decât tuşele de vopsea păstoasă. Abia după ce acestea se usucă (apa se evaporă) straturile de vopsea rămân într-adevăr foarte subţiri. Dar asta nu înseamnă că „zemurile” sunt în general foarte subţiri, sau că modularea prin suprapunere transparentă se face doar cu „zemuri” foarte subţiri. Ele pot fi şi ceva mai voluminoase. Exprimarea din această propoziţie pare să fi fost mai curând una colocvială, de atelier, atunci când limbajul vorbit pare să nu ţină pasul cu fluxul de idei, iar discursul mai „mănâncă” din cuvinte cum preşcolarii mănâncă literele.
În manualul de clasele a V-VIII, editat de Editura Didactică şi Pedagogică în 1997 se spune la pagina 5 că educaţia plastică are ca scop „descifrarea (…) mesajului artistic în contextul epocii” . Ca adulţi noi ştim că orice simbol are în el încorporate o mulţime de mesaje, de semnificaţii. Încă nu ştim care sunt astea; psihanaliza a făcut câţiva paşi în descifrarea actelor psihice de la suprafaţa memoriei. În lucrările copiilor în care se regăsesc elemente precum casa cu membrii familiei se poate interpreta nevoia lor de dragoste maternă sau de siguranţă familială. Dar nici în cazul psihanalizei nu există unanimitate în „interpretare”. Cu atât mai mult, nu avem o metodă coerentă pentru interpretarea celor profunde. Dar artiştii sau pedagogii artei nu sunt nişte preoţi sau profeţi ai artei care interpretează pentru muritori mesajele ascunse ale artistului în arta sa, la fel cum face divinitatea în mitologie, lipsită paradoxal de mijloace de comunicare pentru a-şi comunica toanele zilnice muritorilor. Arta are alt tip de mesaj decât cele redate în textele sacre.
În acelaşi notă, la pagina 6 din acelaşi manual putem citi:
« În activitatea de iniţiere plastică nu există reţete; există însă o permanentă descoperire a sufletului copilului. Legat de aceasta, să nu uităm că datorăm naturii respect şi admiraţie, să avem în vedere că „natura detestă vidul” »
Observăm în primul rând lipsa semnului „!” la finalul propoziţiei imperative. O să revin la această temă cu o altă secţiune dedicată erorilor de ortografie din aceste manuale. Dincolo de asta, sufletul copilului nu e treaba pedagogului de artă ci a preotului, consilierului sau psihoterapeutului. Într-adevăr, ar fi bine ca un profesor de artă să mai sară un pic coarda şi să facă pe psihologul. Dar totuşi cele două discipline nu pot fi făcute bine în acelaşi timp. Aşa că putem doar admira sau chiar învăţa de la sufletul copilului, fără să-l descoperim noi pentru el. Însă asta nu prea are legătură cu învăţarea artei în general. Profesorul de artă trebuie să îi deschidă elevului orizonturile către tehnici, stiluri de lucru şi alte teme decât cele pe care el le face în mod constant, şi de care până la urmă se va plictisi.
Dacă venim cu astfel de idei către copii, atunci putem să fim siguri că nu ne mai urmăreşte nimeni şi vorbim la pereţi. Deocamdată nimeni nu poate găsi un „mesaj” în arta mare, dincolo de imaginea figurativă sau abstractă. Avem doar o bănuială că există aşa ceva. E foarte probabil să existe. Dar de aici până a spune că educaţia plastică are ca scop descifrarea acestui mesaj e o cale lungă. Ambiţia asta e prea mare pentru nişte copii de 10-14 ani, şi chiar pentru orice teoretician al limbajului şi simbolului în general. A crede că un profesor de arte ar putea găsi piatra filosofală a artei arată cel puţin o prea mare încredere a forţelor proprii. Aşa că, până a găsi o metodă mai exactă şi mai unanim acceptată de interpretare a „mesajului” artei, deocamdată teoria imaginii trebuie să se mulţumească în a descifra nişte relaţii între elementele imaginii precum acordurile, contrastele, compoziţia etc.
Ca artişti cu un puternic flux mintal, mulţi dintre noi experimentăm uneori aşa ceva. O formă mai accentuată a acestei situaţii se numeşte în psihopatologie „fugă de idei”. Subiectul vrea să comunice atât de repede fluxul său mintal încât sare peste cuvinte sau chiar reguli gramaticale în vorbire , nu pentru că nu le ştie ci pentru că nu mai e timp să le aplice. Trebuie să avem grijă să nu ajungem la aşa ceva ca profesori, pentru că nu ne mai înţelege nimeni! Iar dacă într-un manual facem aşa ceva atunci putem lăsa false impresii viitorilor adulţi.
0 comentarii:
Post a Comment