CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.1. Probleme administrative ale învăţământului de artă
Înainte de a descrie principalele probleme de metodică pe care le-am regăsit în textele pe care le-am studiat de-a lungul experienţei mele didactice, am însumat în acest subcapitol câteva precizări administrative legate de ingestia capitolelor anterioare în corpul disciplinelor teoretice de artă predate de la şcoala generală până liceu şi chiar universitate.
4.1.1. Crearea unei materii mai atractive pentru adolescenţi
Nu e o noutate că şcoala românească e cam rutinată. Am mai scris pe acest subiect aici . Pe hârtie totul e frumos şi la superlativ, în realitate majoritatea şcolilor din această ţară n-au avize sanitare şi nici profesori competenţi din cauza subfinanţării. Noi profesorii putem să ne îmbătăm cu apă rece, însă ordinul pe unitate a fost şi încă este ca România să devină exportatoare de forţă de muncă pentru activităţi pe care nativii occidentali nu le mai doresc. Prin urmare, majoritatea tinerilor trebuie „pregătiţi” pentru joburi de gunoieri, îngrijitori de bătrâni, constructori, căpşunari şi altele. Lipsa unor locuri de muncă decente în ţară îi face pe elevi să se resemneze încă la această vârstă cu aceste locuri de muncă.
Da, există câteva şcoli de elită, cu rezultate foarte bune la concursurile internaţionale, dar cu o floare nu se face primăvară. Putem să ne ascundem după hârtii editate în noul limbaj de lemn al Uniunii Europene, putem să băgăm capul în nisip ca struţul, însă realitatea asta confecţionată artificial este cu totul alta decât cea percepută de însuşi beneficiarul educaţiei, elevul. Faptul că elevii în majoritatea lor se plâng poate fi trecut pe baza lenei tipice adolescenţei de a face altceva decât distracţie. Dar faptul că absolvenţii de ani buni încă se plâng nu poate fi ignorat la nesfârşit. Da, se pot face campanii negativă de presă pentru astfel de critici ai sistemului de învăţământ (vezi cazul Selly!) , da se pot organiza diversiuni, cu plantări de probe incriminatoare, pentru cei ce lucrează în sistem şi doresc îmbunătăţirea lucrurilor, în aşa fel încât vocile lor să fie înăbuşite. Dar realitatea întârzierii funcţionale a şcolii româneşti pentru majoritate, rămâne vizibilă. Rezultatul este o permanentă degradare a şcolii româneşti în particular şi a societăţii româneşti, în general. Mi-e ruşine să scriu care sunt idealurile adolescenţilor de la liceele medii şi slabe.
Ştiu că noi ca profesori nu prea avem ce face pentru a schimba aceste pârghii, care acţionează mult deasupra puterii noastre. Atâta timp cât există perimetre şcolare în care acţionează puncte de internet gratuit, elevii nu se vor concentra pe învăţătură, şi vor fi înghiţiţi de falsele idealuri promovate de această nouă propagandă a dezumanizării instituită de capitalismul sălbatic. Ştiu sigur în Franţa operatorii de telefonie nu acţionează în perimetrul şcolilor. Dacă elevul are o problemă personală şi trebuie să comunice cu părinţii, fie sună de la şcoală, fie primeşte voie să iasă din perimetrul şcolii pentru a putea folosi telefonul mobil. Da, într-adevăr, nicio materie şi nici un profesor nu poate concura cu filmuleţele din Tik-Tok.
Însă dacă ne resemnăm într-o atitudine de absenţă, atunci noi înşine contribuim la această stare de degradare progresivă a şcolii şi, implicit, a societăţii însăşi. În aceşti ani extrem de tulburi, în care am pendulat între proiecte de design grafic şi învăţământ, am trecut prin foarte multe şcoli. Orele din liceele mai slabe sunt foarte haotice, în special cele de „Educaţie Vizuală”. Pe moment pare mai uşor pentru noi de scos telefonul şi conectare la reţelele sociale, precum elevii. Însă o astfel de atitudine înseamnă demisie sau, mai grav, închiderea şcolii. Mai bine discutăm cu elevii pe teme de sport, maşini şi filme decât să-i lăsăm pradă acestor capcane emoţionale ale lumii virtuale. Mai bine adaptăm disciplina la educaţie legislativă, citindu-le texte de lege din Codul Penal, care au incidenţă cu interesele şi activităţile lor. De asemenea, mărturiile despre abuzurile din închisoare ale foştilor condamnaţi îi poate ajuta să nu ajungă pe căi greşite. Perversitatea instituţiilor represive ale sistemului social îi pedepseşte când comit astfel de infracţiuni şi ilegalităţi, dar ocoleşte sistematic avertizarea lor în prealabil faţă de consecinţele acestor fapte. (Se poate vorbi despre o adevărată cultură a crimei instigate de plăcerea de a pedepsi a acestor instituţii)
Pentru şcolile ceva mai bune putem face orele un pic mai atractive pentru a-i smulge pe elevi din autismul falselor idealuri date de reţelele de socializare şi jocurilor video şi a-i aduce înapoi în lumea concretă. Ideal ar fi să-i atragem doar cu artă, însă elevii din liceele tehnologice sau chiar teoretice sunt mult mai înclinaţi către design. Acesta este cultura de masă specifică epocii contemporane, iar noi ca profesorii trebuie să ne adaptăm acestei tendinţe. Din păcate, în manualele de liceu şi chiar în cele de şcoală generală, design-ul este tratat foarte sumar, pe 2-3 pagini, undeva la 5-10 % din ce am descris eu în precedentul capitol (al 3-lea) . Subiectul e mult mai amplu decât descrierile mele, însă pentru această vârstă aceste teme trebuie tratate introductiv.
În acel al 3-lea capitol am făcut o introducere pentru toate subspecii de design, pentru o întâmpinare a posibilelor interese de învăţare ale elevilor, în funcţie de particularităţile fiecăruia. Fiecare dintre aceste subspecii au un potenţial de atragere a atenţiei adolescenţilor, în această intenţie de revitalizare a pedagogiei artei şi ajustare a ei la datele actuale existente în lumea reală. Intenţionat am sărit peste designul de automobile, pentru că majoritatea dintre ei ştiu despre el mai mult decât nivelul introductiv cu care le-am descris pe celelalte. Această temă poate fi în mod special o cale de atragere şi evaluare discriminator-pozitivă pentru elevii mai puţin atenţi şi mai puţin respectuoşi faţă de instituţia şcolii, aşa cum am întâlnit la liceele tehnologice cu clase sportive.
Personal am experimentat unele din aceste subspecii de design direct, atât ca hobby, cât şi ca profesie . Nu mă pricep la toate dintre ele, nu am luat contact direct cu toate; pentru unele a trebuit să consult anumite baze de date. Rog specialiştii să intervină şi să-mi scrie în reţelele de socializare dacă au ceva de adăugat sau corectat la acest nivel introductiv de descriere a fiecăruia. Iată că astfel se poate face un de manual colectiv de educaţie artistică şi design, cu informaţii cât mai optim generalizate pentru adolescenţi, în aşa fel încât profesorul să aibă un ghid de predare pentru clasele de liceu ! Apoi, având câteva direcţii, profesorul însuşi îşi poate face o planificare mai atractivă pentru elevi. La fel se întâmplă şi cu istoria artei, studiată în ultimul capitol al manualelor de şcoală generală, timp de 2-3 ore pe fiecare an. După cum profesorul de educaţie artistică poate face câteva ore de istoria artei, pe care a studiat-o sporadic şi în care nu e specialist, la fel poate face şi cu aceste subspecii de design, din care mai ştie câte ceva, fie direct, fie indirect, prin natura profesiei.
0 comentarii:
Post a Comment