CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
3.9.3.4. Designul corpului (Vestimentaţia/costumul, tunsoarea şi machiajul)
Această temă se potriveşte pentru clasa a X-a (16 ani)
Vestimentaţia/Costumul este ansamblul de elemente reversibil-detaşabile care acoperă corpul uman. Deşi există vestimentaţie experimentală, ce nu poate fi repurtată, de cele mai multe ori hainele put fi detaşate de pe corp şi ulterior reataşate. Există situaţii când o piesă de vestimentaţie este folosită doar odată pentru un anumit eveniment, sau când ea se deteriorează exact la prima purtare. În primul caz ea este expusă ca vestigiu al evenimentului, ca mărturie asupra sa. În celălalt caz e aruncată la gunoi sau cedată într-un fel sau altul unei alte persoane. Dar, acestea sunt situaţii rare. De obicei hainele sunt detaşate de pe corp şi ulterior reataşate până ies din modă sau se rup.
Criteriul reataşării este decisiv pentru a face diferenţa dintre haine şi păr sau unghii. Dacă avem păr pe corp sau unghii mari nu se cheamă că suntem şi îmbrăcaţi. Acestea sunt şi ele iniţial ataşate de corp şi se pot detaşa prin tăiere, dar după aceea nu mai pot fi ataşate după cum au fost iniţial decât prin proceduri complexe. De exemplu părul poate fi implantat şi unghiile pot fi lipite. Unghiile false chiar au devenit o modă în cosmetica feminină. În aceeaşi măsură, chirurgia plastică are efecte de lungă durată sau chiar permanente asupra formei corpului, în special a feţei. Acesta se aplică intracorporal, pe când vestimentaţia, tunsoarea şi machiajul se aplică la suprafaţa corpului.
Criteriul organicităţii ar putea fi şi el folosit până la un anumit punct, într-o definiţie precum „vestimentaţia/costumul şi machiajul sunt ansamblele de elemente anorganice care acoperă corpul uman”. Însă ştim că blănurile şi ţesăturile tradiţionale, din care s-au făcut piese de vestimentaţie, sunt organice, aşadar definiţia aceasta nu e suficient de cuprinzătoare. Am putea folosi criteriul fiinţei vii şi atunci definiţia ar deveni „vestimentaţia/costumul este ansamblul de elemente moarte (non-vii) care acoperă corpul uman”. Însă triburile primitive folosesc frunze sau coajă de copac pentru confecţionarea de piese de vestimentaţie. Aşa că tot prima definiţie e mai bună.
Însă ea are defectul că nu acoperă întreaga clasă de design prezentată aici, respectiv vestimentaţia şi machiajul; acesta din urmă este ataşabil de corp, însă nu mai este şi reataşabil după demachiare. Perniţele şi şerveţelele demachiante nu mai pot fi folosite la remachiare şi se aruncă după aceea. Şi totuşi din încercările anterioare putem da o definiţie mai bună decât prima, în care am putea introduce şi machiajul: „vestimentaţia şi machiajul este ansamblul de elemente care acoperă corpul uman şi nu îşi au originea în acesta”. Observăm că această definiţie cuprinde şi vestimentaţia experimentală, ce nu poate fi repurtată după ce a fost detaşată de corp decât după ce artistul/designerul reia munca de asamblare.
Definiţia de mai sus este perfectă pentru vestimentaţie şi machiaj, însă nu pentru întreg design al corpului, respectiv nu şi pentru tunsoare. Părul îşi are originea în corpul uman. Prin urmare trebuie să găsim o altă definiţie care să îl conţină şi pe acesta. Punctul comun ale celor 3 manifestări de design corporal este exact suprafaţa corpului, primele 2 sunt detaşabile de corp iar tunsoarea e foarte puţin intrată în corp, atât cât firul de păr este fixat în celulele foliculare. Observăm o adevărată progresie în modul în care aceste elemente se raportează la suprafaţa corpului: părul intră un pic în piele, machiajul stă lipit de piele, iar vestimentaţia e un pic mai depărată de corp, în zona proximă. Prin urmare o definiţie completă a designului corporal ar fi următoarea:
„Designul corpului constă în aplicarea unor elemente artificiale la suprafaţa corpului sau modificarea formei părului în aşa fel încât să determine forme echilibrate şi expresive.”
Înainte de a încheia această secţiune am să justific decizia de a încadra aceste trei forme în design şi nu în artă. Faptul că produsul rezultat actului de înfrumuseţare nu este vandabil, în sensul că unul însuşi nu este de vânzare, ne poate face să credem că înfrumuseţarea corpului ar fi de fapt artă. Cu toate acestea nu tot designul este vandabil. De exemplu, afişul este conceput nu pentru a fi vândut cât mai curând pentru a face reclamă unui produs anume. Din punctul acesta de vedere el este parte din întreaga campanie publicitară care vinde acel produs. În acelaşi fel şi înfrumuseţarea corpului face parte din popularizarea care o aduce respectivei persoane, făcând-o mai atractivă, mai influenţatoare a deciziilor celorlalţi. Într-un fel sau altul persoanele care folosesc înfrumuseţarea corpului sunt parte dintr-o ierarhie şi folosesc „farmecele” pentru a-i influenţa financiar (direct sau indirect) pe ceilalţi. Există „body art” , ce trebuie diferenţiat net de machiaj de exemplu, pentru că nu are intenţia de echilibrare a proporţiilor cranio-faciale în scopul înfrumuseţării, ci de folosire a sa ca suport sau ca instrument.
0 comentarii:
Post a Comment