CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
3.3. Filmul
Această temă se potriveşte pentru clasa a X-a (16 ani)
Teatrul şi filmul trebuie să se înscrie în categoria artelor timpului. În introducerea din Manualul de Educaţie Plastică pentru clasa a X-a, Editura Sigma 2005, Adina Nanu le numeşte „arte cinetice”. Însă această titulatură intră peste celebrul curent structurat în jurul lui Alexander Cadler , numit chiar „artă cinetică”. Mai mult decât atât, dacă „deplasarea în spaţiu” este definitorie pentru acest grup de arte, şi dacă filmul artistic este în mod expres inclus aici, atunci în mod analog ai trebuie atras orice este animaţie , inclusiv o parte din design. A pune arta video sau VJ pe aceeaşi treaptă cu teatrul şi filmul este o eroare, chiar dacă în aceste două mari categorii intră tendinţe extrem de diferite.
La un moment dat în limba engleză, filmul s-a numit imagine mişcătoare („motion picture” sau „moving picture”- de aici şi prescurtarea „movies”). Senzaţia de mişcare vine de la incapacitatea ochiului de a sesiza pauza între mai multe imagini prezentate succesiv foarte rapid. De fapt, putem spune invers, anume că există o capacitate a analizatorului vizual omenesc de a crea mnezic o mişcare coerentă, conform cu experienţa iniţială. Începând de la 10-12 cadre pe secundă, analizatorul vizual începe să creeze această conjuncţie coerentă a mişcării compuse din imagini statice. Numărul de cadre/secundă creează rata de redare a filmului, numită fps (frame per second).
Vechile role de film folosite până la apariţia aparaturii analogice de redare arată cadre aproape identice dispuse longitudinal, succesiv pe o bandă. Banda trecea prin faţa unei surse puternice de lumină asemenea unei scări rulante. Un dispozitiv asemenea unei elice se învârtea prin faţa fascicolului luminos şi permitea întreruperea acestuia şi redarea benzii doar când un cadru întreg apărea exact în faţa fascicolului luminos, nu când era la jumătate. În felul acesta, imaginea proiectată pe ecran era formată din foarte scurte aprinderi şi stingeri. Dacă numărul de astfel de scurte stingeri şi aprinderi este mai mare de 24, în decurs de o secundă, atunci ochiul omenesc va percepe această scurtă clipire de imagini ca pe o mişcare.
Conectaţi un monitor vechi la un computer pornit şi încercaţi să filmaţi cu telefonul imaginea redată! Vezi observa nişte mici dungi care arată împrospătarea cadrelor pe care le rulează monitorul.
3.3.1. Filmul artistic, documentarul, reportajul, ştirea filmată, şi reclama
Filmul este o redare a unui scenariu. Scenariul este un text care urmează momentele subiectului din literatură şi este sau poate deveni operă literară. Filmele pot reda o întâmplare reală sau una fantastică, inexistentă. De obicei el reflectă o anumită viziune a regizorului despre un subiect sau altul, de obicei neîmpărtăşită de toţi oamenii. De obicei filmul artistic are în jur de 90 de minute. Există însă seriale cu un număr mai mare de episoade, telenovele cu un număr de sute şi uneori mii episoade, sau scurt metraje cu un număr mai mic de minute.
O variantă prescurtată a filmului artistic este video-clipul muzical. Multe dintre acestea au apărut datorită filmului care a inspirat sau al cărui producător a făcut un concurs pentru coloana sa sonoră. Apoi video-clipul respectivei piese preia scene din respectivul film. Pese celebre precum „I will Always love you” sau „Heart must go on” au fost coloane sonore pentru filmele „The bodyguard” sau „Titanic” ce au beneficiat apoi de video clip făcut din scenele acestor filme.
La polul opus filmului este ştirea simplă citită de un reporter de pe foaie sau de pe prompter care se rezumă la punctul culminant. Cu cât ştirea e mai detaliată cu atât se prezintă şi deznodământul sau a unei părţi din el. Întregul program de ştiri presupune o simplificare a momentelor subiectului, de obicei simplificându-se expoziţiunea şi desfăşurarea acţiunii. Însă genericul programului de ştiri sau al secţiunii sale (de exemplu „Beaking News”) au rolul de intrigă.
Reportajul, este o ştire detaliată cu durată de 10-20 minute (uneori poate dura şi mai mult) este o ştire mai detaliată, cu interviuri ale unor oameni implicaţi în povestea redată şi cu descrieri de la faţa locului, fie scrise fie filmate, ale situaţiei. Genericul e simplu sau nu există.
Documentarul este o producţie aflată între reportaj şi filmul artistic. În el de obicei se folosesc efecte speciale şi o viziune politică, filosofică sau religioasă neîmpărtăşită de toţi oamenii. Însă interviurile, evenimentele şi situaţiile prezentate sunt reale.
Toate aceste forme devin reclamă, promo dacă au scopul promovării unui produs sau unui proiect politic.
0 comentarii:
Post a Comment