CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
3.9.3.1.1. Tipurile de arhitectură
Această temă se potriveşte pentru clasa a X-a (16 ani)
Clasificarea arhitecturii se face în mod constant la cursul de istoria arhitecturii. Evoluţia stilurilor de la ziguratul mesoponamian până cele din zilele noastre este cea mai bună clasificare. Dar un asemenea curs poate lua şi un an de zile. Ce-i drept, în lipsa unui manual pentru clasa a XI-a, profesorii de arte de la liceele teoretice mai fac uneori o istorie a patrimoniului arhitectural românesc, cu conexiunile sale internaţionale. Aşa ceva se apropie destul de mult de un curs de istoria arhitecturii. Dar o astfel de opţiune e posibilă doar pentru acele clase care au disciplină de arte şi după clasa a X-a. Pentru restul de clase un astfel de curs nu e posibil, şi atunci trebuie ridicat nivelul de generalizarea a clasificării în aşa fel încât ea să poată fi predată într-o oră sau două. Asta voi face în următoarele secţiuni.
Principala funcţie utilitară a arhitecturii este protecţia împotriva ploilor şi zăpezii. Această funcţie e realizată de acoperiş. Acoperişul este de mai multe feluri; după complexitatea materialelor el poate fi:
- tradiţional, făcut din materiale clasice precum lemn, roci, ţiglă, tablă
- modern, făcut din materiale noi precum metalele uşoare, sticla, plasticul, fibra de sticlă, beton (de înaltă calitate).
Structura acoperişului se regăseşte în întreaga construcţie aşa că şi pereţii exteriori sunt de obicei în acord cu acesta, uneori chiar confundându-se cu el.
După formă, acoperişul poate fi:
- planar, adică încadrabil pe o suprafaţă plană sau mai multe. Aceasta poate fi
- curb, care are cel puţin o axă principală curbă.
Unele clădiri se rezumă la acoperişul pus pe piloni, după modelul foişorului. Însă, cu cât timpul petrecut în interiorul clădirii e mai mare, cu atât elementele sale se diversifică şi forma sa devine mai complexă. Protecţia împotriva vântului, frigului dar şi căldurii prea mari se face prin pereţii exteriori, care izolează interiorul de exterior. Odată cu ridicarea gradului de complexitate a clădirii, funcţia ei se extinde către confort ridicat precum aclimatizare, igienă sau recreativitate.
După gradul de complexitate, arhitectura individuală se împarte în:
1. bazică, în care intră construcţiile artizanale modeste. Materialele construcţiei sunt brute, luate direct din natură, foarte puţin prelucrate. Acestea pot fi gheaţa (pentru iglu), ramuri, buşteni, frunze, pământ, roci, piei de animale, ţesături etc. Regulile de asamblare a materialelor în întreg sunt transmise din generaţie în generaţie, inovaţia existând foarte puţin.
2. medie , în care intră spaţiile comune de locuit şi sedii ale unor instituţii sau firme mici sau mijlocii. Materialele construcţiei sunt comune, prelucrate industrial sau artizanal, precum cărămida, cimentul, BCA-ul, placajul, sticla, oţelul etc. Rareori un arhitect profesionist este cooptat în construcţie, proprietarul construind cum crede el că e mai bine. Modul de construcţie este cel preponderent în comunitate, şi de data asta inovaţia nu există sau e minimă.
3. complexă, în care intră construcţiile particulare de lux şi sedii ale unor instituţii sau firme mari. Materialele construcţiei pot fi ş comune dar şi rare, împreună cu însăşi realizarea arhitecturală, care de obicei e făcută de un arhitect profesionist.
După gradul de izolare faţă de restul membrilor comunităţii arhitectura individuală se împarte în:
1. publică, permite accesul tuturor membrilor comunităţii în ea, precum:
2. de elită, este o arhitectură de echipă şi permite doar unor membri ai comunităţii
3. de locuit, este o arhitectură particulară, care permite familiei şi apropiaţilor ei accesul în interiorul ei.
În manualul de Educaţie plastică pentru clasa a V-a, Editura Litera Internațional Chișinău 2016, pagina 7, autoarea Zinaida Ursu împarte arhitectura în:
- de cult
- de clădiri civile
- memorială
- de construcţii fortificate
Observăm că criteriul de diferenţiere între aceste clase nu este structura intrinsecă a construcţiei, ci scopul ei. Prima clasă conţine templele, bisericile, moscheile, sinagogile etc. A treia conţine arcele de triumf şi cavourile. A patra conţine acele clădiri militare, deşi fortificaţiile se referă şi la întăriri suplimentare pentru a preveni influenţa negativă a naturii asupra clădirilor, precum digurile. A doua conţine majoritatea construcţiilor existente într-o comunitate, altele decât cele menţionate până acum. Totuşi cred că punctul4 se poate reuni cu punctul 2, iar rezultatul se apropie de clasificarea propusă de mine mai sus.
* Acoperişul ogival nu trebuie confundat cu cel gotic, pentru care ogiva este semn definitoriu. Cu toate astea, ogiva nu intră în forma (exterioară) acoperişului gotic, ci în structura sa. Acoperişul gotic este planar oblic (în şarpanta).
Structura acoperişului se regăseşte în întreaga construcţie aşa că şi pereţii exteriori sunt de obicei în acord cu acesta, uneori chiar confundându-se cu el.
După formă, acoperişul poate fi:
- planar, adică încadrabil pe o suprafaţă plană sau mai multe. Aceasta poate fi
- orizontală, care se termină cu o terasă sau cu un zid orizontal izolat clasic
- oblică, (în şarpantă) ce poate fi simplă sau multiplă
- oblică, (în şarpantă) ce poate fi simplă sau multiplă
- curb, care are cel puţin o axă principală curbă.
- circulară, precum cupola, turla sau ogiva*.
- de curbe complexe, precum cel din imaginea de mai jos
- de curbe complexe, precum cel din imaginea de mai jos
Unele clădiri se rezumă la acoperişul pus pe piloni, după modelul foişorului. Însă, cu cât timpul petrecut în interiorul clădirii e mai mare, cu atât elementele sale se diversifică şi forma sa devine mai complexă. Protecţia împotriva vântului, frigului dar şi căldurii prea mari se face prin pereţii exteriori, care izolează interiorul de exterior. Odată cu ridicarea gradului de complexitate a clădirii, funcţia ei se extinde către confort ridicat precum aclimatizare, igienă sau recreativitate.
După gradul de complexitate, arhitectura individuală se împarte în:
1. bazică, în care intră construcţiile artizanale modeste. Materialele construcţiei sunt brute, luate direct din natură, foarte puţin prelucrate. Acestea pot fi gheaţa (pentru iglu), ramuri, buşteni, frunze, pământ, roci, piei de animale, ţesături etc. Regulile de asamblare a materialelor în întreg sunt transmise din generaţie în generaţie, inovaţia existând foarte puţin.
2. medie , în care intră spaţiile comune de locuit şi sedii ale unor instituţii sau firme mici sau mijlocii. Materialele construcţiei sunt comune, prelucrate industrial sau artizanal, precum cărămida, cimentul, BCA-ul, placajul, sticla, oţelul etc. Rareori un arhitect profesionist este cooptat în construcţie, proprietarul construind cum crede el că e mai bine. Modul de construcţie este cel preponderent în comunitate, şi de data asta inovaţia nu există sau e minimă.
3. complexă, în care intră construcţiile particulare de lux şi sedii ale unor instituţii sau firme mari. Materialele construcţiei pot fi ş comune dar şi rare, împreună cu însăşi realizarea arhitecturală, care de obicei e făcută de un arhitect profesionist.
După gradul de izolare faţă de restul membrilor comunităţii arhitectura individuală se împarte în:
1. publică, permite accesul tuturor membrilor comunităţii în ea, precum:
- sedii de instituţii
- magazine, mall-uri
- spaţii de petrecere a timpului liber (cinematografe, cluburi, restaurante şi altele)
- staţii de transport în comun
- lăcaşuri de cult
- magazine, mall-uri
- spaţii de petrecere a timpului liber (cinematografe, cluburi, restaurante şi altele)
- staţii de transport în comun
- lăcaşuri de cult
2. de elită, este o arhitectură de echipă şi permite doar unor membri ai comunităţii
- cluburi, restaurante, hoteluri de lux, se află la limita arhitecturii publice, dar care au clienţi înstăriţi, aşa ca majoritatea nu îşi petrec mult timp prin zonă.
- instituţii de elită, respectiv în ea, respectiv cei ce lucrează pentru o anumită companie privată sau pentru o instituţie care deţine secrete de stat sau necesită cunoştinţe speciale de protecţie personală sau de evitarea unor dezastre.
- instituţii de elită, respectiv în ea, respectiv cei ce lucrează pentru o anumită companie privată sau pentru o instituţie care deţine secrete de stat sau necesită cunoştinţe speciale de protecţie personală sau de evitarea unor dezastre.
3. de locuit, este o arhitectură particulară, care permite familiei şi apropiaţilor ei accesul în interiorul ei.
În manualul de Educaţie plastică pentru clasa a V-a, Editura Litera Internațional Chișinău 2016, pagina 7, autoarea Zinaida Ursu împarte arhitectura în:
- de cult
- de clădiri civile
- memorială
- de construcţii fortificate
Observăm că criteriul de diferenţiere între aceste clase nu este structura intrinsecă a construcţiei, ci scopul ei. Prima clasă conţine templele, bisericile, moscheile, sinagogile etc. A treia conţine arcele de triumf şi cavourile. A patra conţine acele clădiri militare, deşi fortificaţiile se referă şi la întăriri suplimentare pentru a preveni influenţa negativă a naturii asupra clădirilor, precum digurile. A doua conţine majoritatea construcţiilor existente într-o comunitate, altele decât cele menţionate până acum. Totuşi cred că punctul4 se poate reuni cu punctul 2, iar rezultatul se apropie de clasificarea propusă de mine mai sus.
* Acoperişul ogival nu trebuie confundat cu cel gotic, pentru care ogiva este semn definitoriu. Cu toate astea, ogiva nu intră în forma (exterioară) acoperişului gotic, ci în structura sa. Acoperişul gotic este planar oblic (în şarpanta).
0 comentarii:
Post a Comment