CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
3.9.1. Etapele modei
Această temă se potriveşte pentru clasa a X-a (16 ani)
Moda (ca noutate) şi demodarea (ca desuet) sunt fenomene cu explicaţie psihdinamică (individuală) şi alta socio-dinamică (de grup). În primul caz se explică prin reacţia psihicului uman (şi nu numai), în faţa noutăţii. Ciorile şi alte animale colectează obiecte strălucitoare tocmai datorită aspectului lor diferit faţă de cele comune. Despre rolul noului în descărcarea energiei psihodinamice blocate în reţele mnezice izolate, am scris în mai multe rânduri precum aici sau aici , şi voi mai scrie în ultimul capitol. În cel de-al doilea caz moda şi demodarea reflectă atracţia şi respingerea actorilor sociali, nevoia de justificare a poziţiei privilegiate a unei clase, precum şi de anatemizare (modernă) pentru clasele inferioare, încă destinate a sluji pe prima. Ambele interese psihice se împletesc în acelaşi fenomen al evoluţiei obiectului de la lansare până când e aruncat la gunoi sau reciclat.
Există 3 etape ale modei, la care se adaugă o a 4-a ce o reia oarecum pe prima, după cum urmează:
1. Avangarda (ultimul răcnet) : este etapa în care un artist sau un designer de top creează nişte forme ce inovează tehnic şi stilistic domeniul. Se referă atât la forma produsului, realizată exclusiv de designeri, dar şi la conţinutul produsului, realizat de ingineri, manufacturieri, constructori, etc., ce implică exclusiv funcţionalitatea, utilitatea sa. Seducţia unui asemenea obiect este atât de mare încât clienţii cei mai bogaţi vor să îl achiziţioneze spre a-l face parte definitoriu pentru clasa lor. Spre a nu fi achiziţionat de membrii claselor inferioare şi a nu deveni desuet, iniţial clasa superioară e dispusă să plătească o sumă foarte mare de bani în schimbul său.
2. Popularizarea: este etapa în care acei designeri mai puţini valoroşi încep să imite produsele din etapa avangardei. Produsele sunt de obicei mai slabe calitativ, însă pot conţine şi inovaţii tehnice. Ele nu mai pot vândute clasei de top, însă cei din clasele de mijloc sunt dispuşi să le achiziţioneze pentru a imita pe cei din prima clasă. Preţurile sunt mai mici decât în primul caz. Poate apărea şi fenomenul second-hand, când produsul iniţial este înlocuit de un altul cu calităţi mai performante; clasa de sus îl revinde la un preţ mai mic celei imediat următoare. Cu toate astea, sumele încasate din vânzarea produsului sunt foarte mari, dar şi numărul de produse este mult mai mare decât în etapa avangardei. Per total câştigurile producătorilor sunt mai mici decât în etapa avangardei, deoarece apare şi concurenţa.
3. Demodarea: este etapa în care produsul începe să fie dezavuat şi de clasa mijlocie. Deja în avangardă produsul a fost înlocuit cu un altul, iar clienţii de top se gândesc deja la un al treilea, încă necunoscut pentru clienţii claselor de mijloc. Aceştia vor să îl achiziţioneze e cel de-al doilea, devenit simbol al clasei de top. Prin urmare, fenomenul second-hand devine tipic pentru această etapă, proprietarii de bunuri din clasa mijlocie vânzându-le la rândul lor la un preţ şi mai mic celor din clasele de jos. Totuşi produse demodate pot fi şi noi fabricate, producătorul extrăgând maxim de profit posibil din linia de producţie, până la limita balanţei dintre costurile de producţie şi preţul de vânzare. Faţă de preţul iniţial din perioada avangardei, produsul a suferit o mare pierdere de valoare financiară, ajungând la deprecierea maximă. Dacă el este lansat chiar în perioada de demodare, atunci calităţile creative ale designerilor sunt foarte mici, la fel ca şi cele ale clienţilor care nu îşi dau seama că produsul e deja demodat şi că achiziţionarea lui îi conferă imagine de clasă socială inferioară. Multitudinea de produse similare, pe fondul scăderii cererii, duce la scăderea preţurilor.
4. Remodarea: se referă la reintrarea unui obiect în modă, după ce a trecut prin toate etapele anterioare. După etapa demodării majoritatea obiectelor ajung la recondiţionare de material sau direct la gunoi. Numărul lor se reduce dramatic, astfel treptat întrunindu-se condiţiile rarităţii, specifice obiectelor scumpe din prima etapă. Pe măsură ce estompează legăturile concrete cu epoca în care el a înflorit, el devine arhetip definitoriu pentru ea. O întreagă categorie de oameni care s-au debarasat de el în intenţia naturală de a urma moda, se reîntoarce la el în intenţia de a-şi recupera trecutul.
Cel mai bun exemplu în acest caz este automobilul de epocă. El a fost demodat în raport cu automobilele mai joase ca înălţime, aşa cum au apărut în anii 1950. De atunci s-au demodat încă vreo 5-6 generaţii de forme de automobile, astfel încât legătura cu primul s-a rupt. Apariţia unui singur astfel de automobil atrage invariabil privirile, fiind un exemplu de contrast singular-plural (numeric) , şi impunându-se astfel net în faţa celor comune de pe stradă.
Vestigiile istorice în general au o astfel de atracţie şi aduc şi nevoia de colecţionare a celor înstăriţi pentru întărirea iluziei de a se confunda cu timpul şi istoria. O bună parte din valoarea artei are la bază această nostalgie. Dar remodarea implică o ciclicitate a formelor pe un interval de timp mai mic decât cel al succesiunii curentelor în istoria artei. Bolurile pălăriilor şi tocurile pantofilor de damă evoluează ciclic pe o perioadă de aproximativ 10 ani. Recuperarea formelor trecutului nu este o realitate culturală nouă, iniţiată de aşa-numitul postmodernism, ci o constantă a civilizaţiei contemporane.
Moda şi demodarea sunt fenomene tipice designului, cu caracterul său multiplicator. Totuşi ele se aplică şi în artă, într-o formă ceva mai diluată. Etapele de popularizare şi demodare se pot aplica şi la artă, cu unele diferenţe. Însă în cea mai mare parte ele aparţin designului. Explicaţia pentru aşa ceva constă în faptul că omul simplu nu are direct acces la artă pentru a se plictisi de ea. El are însă acces la derivatele utilitare ale acesteia, adică în obiectele de design. Fiind unicat şi nefiind afectate de inflaţia multiplicităţii, obiectele de artă îşi păstrează în bună măsură valoarea. Însă şi ele pot fi afectate de aşa ceva, iar fluctuaţia preţurilor lucrărilor marilor artişti a fost şi încă este o realitate concretă. Practic întreaga artă modernă a apărut tocmai datorită plictisului profesioniştilor faţă de arta tradiţională, în special cea baroc şi rococo.
0 comentarii:
Post a Comment