CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
3.9.3.1.3. Problema spaţiului în arhitectura locuinţei
Această temă se potriveşte pentru clasa a X-a (16 ani)
Arhitectura locuinţei repetă problema spaţiului arhitecturii urbanistice. Lipsa de spaţiu în arhitectura urbanistică se răsfrânge şi asupra celei locuinţei, iar efectele sunt aceleaşi, respectiv senzaţia de închisoare. Din nefericire capitalismul implică retragerea timpurie din slujbe mai bine plătite către altele mai puţin bănoase ar mai puţin solicitante (downshifting) , ceea ce implică şi renunţarea la o locuinţă mai puţin opulentă. Cel mai indicat pentru retragerea din slujbele foarte bine plătite şi stresante este părăsirea şi a spaţiului urban aglomerat în favoarea unei locuinţe într-o localitate mai mică, mai puţin aglomerate. Însă de cele mai multe ori o astfel de retragere nu aduce şi relocarea, ci mutarea într-o locuinţă mai puţin spaţioasă, ceea ce aduce un factor stresant în plus.
Aşa se face că obiectele personale strânse în 10-20 sau 30 de ani pot ajunge să asfixieze spaţiul noii locuinţe. Ataşamentul de ele e de înţeles, pentru că ele creează biografia cuiva. Însă el poate fi toxic în acest caz, deoarece transformă locuinţa într-un depozit iar timpul liber este automat apoi asociat cu timpul de lucru şi munca este program. Lipsa de spaţiu sau de resurse financiare pentru depozitarea mobilierului sau altor elemente de interior este şi o problemă individuală. La fel cum arhitecturii urbanist trebuie să găsească soluţii pentru ameliorarea acestei senzaţii de sufocare, şi locatarul trebuie să amelioreze spaţiul interior.
E mult mai bună renunţarea la aceste obiecte decât o astfel de autoclaustrare a transformării locuinţei într-un depozit. Dacă, de exemplu, cineva vinde o casă mai mare şi aduce o masă prea mare, sau un pat prea mare în noua locuinţă, atunci şi-a sacrificat spaţiul vital iar noua locuinţă pare mai curând o închisoare. Aşadar, e foarte indicat ca elementele de mobilier de interior să fie pe măsuri potrivite cu camera în care sunt plasate. Hainele puse prin toată camera dau accentuează lipsa de spaţiu; mai bine umblăm cu aceleaşi haine o săptămână decât să le înşirăm prin locuinţă. Surprinzător, aranjarea lor în dulapuri durează în jur de 10 minute, o nimica toată în raportul cu disconfortul pe care îl creează răspândite peste tot. 2-3 haine puse pe canapea sau pe spătarul scaunului nu produc disconfort, după cum putem vedea în imaginea de mai jos. Însă, dacă numărul lor creşte, atunci creşte şi sentimentul de haos pe care spaţiul aglomerat îl induce percepţiei noastre.
Iată mai jos un exemplu de bucătărie de exterior făcută într-un spaţiu relativ mic, însă fără să sufoce. Ferestrele, care dau spre vegetaţie abundentă, deschide şi mai mult spaţiul. Materialul transparent al acoperişului îl face de fapt tot o fereastră
Spaţiul mic al unei băi nu trebuie aglomerat şi mai mult cu o cadă înăuntru. El trebuie să se reducă la un duş, după cum vedem în imaginea de mai jos. Observăm că deşi spaţiul e foarte mic, totuşi senzaţia de sufocare nu există. Asamblarea unor echipamente sanitare ceva mai speciale adaugă un plus de confort încăperii
Spaţiul interior poate fi „mărit” la nivelul percepţiei subiective prin adăugarea unui mobilier transparent sau în care sunt decupate anumite găuri, precum biblioteca. Desigur, dacă spaţiul de la început mic, prezenţa bibliotecii mai mult sufocă decât aeriseşte. Însă plasarea unor elemente decorative precum scafele sau diferite cabluri verticale poate păcăli ochiul să creadă că trăim într-un spaţiu mai larg decât este în realitate. În imaginea de mai jos putem vedea cum amplasarea unor ziduri false, cu decupări ce permit vederea spaţiului de dincolo, creează sentimentul de adâncire a spaţiului, creând practic 4 încăperi din una singură, dar oferind şi comoditatea spaţiului mai mare al reunirii lor.
Da, aici este spaţiu mai mare, iar senzaţia de sufocare e din start diminuată. Într-un spaţiu mai mic, precum cel de jos, tipic pentru locuinţele majorităţii, a izola o parte conduce în mod invariabil la micşorarea de facto al spaţiului şi accentuarea senzaţiei de sufocare. Soluţia este izolarea unor spaţii apropiate de ziduri, şi spargerea monotoniei. Observăm în imaginea de mai jos faptul că zona de mijloc a încăperii rămâne liberă: doar o măsuţă simplă, o canapea modestă şi scaunul (ce poate fi relocat cu uşurinţă) acoperă spaţiul acela, unul vital. Datorită numeroaselor decupări de forme, acestea acţionează în sens expansiv pentru spaţiul redus, accentuând senzaţia de mărire, dar fără să încurce propriuzis accesul în diferite puncte ale încăperii. Dimpotrivă, este tocmai biblioteca ce animă monotonia zidurilor specifică apartamentelor de bloc. Ea este mică, nu se pretează la un număr mare de cărţi sau reviste. Rafturile şi obiectele decorative puse în ele reuşesc să facă pentru spaţiu ce fac zidurile false în imaginea de mai sus. Rafturile închise pot conţine haine şi alte elemente utilitare care n-au loc în dulapul din dormitor. De asemenea, tablourile de pe zidul din stânga creează un adevărat trompe l’oeil modern în monotonia sa. O scafă pe tavan ar fi putut dinamiza şi monotonia tavanului.
Decorarea cu imagini bidimensionale a unui zid poate ţine loc de tablouri pentru spargerea monotoniei sale, după cum vedem pe podeaua din interiorul de mai jos. Simplitatea tablourilor conferă o senzaţie de comod, de uşor, pe care locuinţa trebuie să o dea. Panotarea lor în poziţii alternative dinamizează simplitatea, exact atât cât să-i anuleze riscul de a deveni monotonie. Designerul a sacrificat masa din interior, dar şi canapeaua inerentă acesteia, în favoarea aerisirii maxime a spaţiului. Flectarea unei saltele banale poate ţine loc de canapea într-un mod surprinzător. Nu în ultimul rând, plasarea către exteriorul său, aproape de ziduri, a plantelor de apartament are acelaşi rol pe care vegetaţia îl are în arhitectura urbanistică. Un dulap în care să fie depozitate hainele ar mai presa un pic spaţiul, însă poate fi un compromis discret pentru lucrurile personale. Însă dacă aducem 2 dulapuri deja am stricat ambianţa interiorului.
Dar, un design delicat, care să facă plăcută locuirea, poate fi făcut şi din forme minimale, într-un spaţiu redus, după cum putem vedea în imaginea de mai jos. Designerul nu şi-a propus senzaţia de mărire a spaţiului; acest lucru se poate datora faptului că ce vedem este un colţ dintr-o locuinţă mult mai spaţioasă. Dar, indiferent dacă imaginile de pe pereţi sunt printuri sau reale, iar zidurile ar fi eventual ferestre, un astfel de spaţiu poate oricând fi recreat într-o garsonieră. Utilitatea dulapurilor se îmbină în mod reuşit cu aspectul auster al încăperii. Echilibrul compoziţional al formelor negre, în dialog cu cele albe, accentuează senzaţia de calm. În acele dulapuri ar putea fi depozitate un număr destul de mare de haine scurte. Ne putem imagina în partea dreaptă un dulap pentru haine lungi,, şi atunci am rezolvat problema garderobei. Masa din mijloc nu este tocmai utilitară, însă şi ea aduce un plus echilibrului general şi originalităţii negocierii spaţiului. Covorul pe care stă, poate însă să devină scaune, şi s-o facă utilă, creând astfel ambianţa meselor joase ale ceremoniei ceaiului japonez. Ce-i drept, initimitatea caldă a statului pe covor creează o oarecare discrepanţă cu austeritatea minimalistă a încăperii. O masă cu picioare ceva mai înalte, pentru oaspeţi ceva mai formali, poate rezolva şi acest aspect.
Aşadar există soluţii multiple pentru a transforma dezavantajul spaţiului mic într-un avantaj al transformării sale într-un spaţiu delicat, intim. În România, dar nu numai, există o proastă tendinţă de a aglomera spaţiul, şi aşa mic, cu scafe şi mobilier iar rezultatul este acea senzaţie apăsătoare. Cei mai mulţi dintre noi nu suntem orăşeni, ci am emigrat la oraş din spaţiul tradiţional, rural. În acest spaţiu este specifică judecarea bogăţiei după numărul de bunuri personale. Oarecum asemănător se întâmplă şi pentru stilul de viaţă occidental. Însă sufocarea unei locuinţe modeste spre mici cu „averea” personală, este cea mai proastă soluţie. Nu suntem deloc bogaţi dacă locuim într-un „depozit”, ba dimpotrivă. Este mult mai eficientă debarasarea de lucrurile inutile, atât pentru confortul personal cât şi pentru onestitatea faţă de cei care ne calcă pragul. Din păcate, pe lângă diversiunile politice care afundă progresiv România în groapă, deportarea economică la care este supus acest popor se datorează şi incapacităţii personale de a gestiona spaţiul de locuit. Mulţi pleacă din ţară în special pentru a găsi un astfel de confort, însă rezultatul este că dincolo vor avea un spaţiu chiar şi mai mic datorită chiriei mari. Dimpotrivă, propria locuinţă va avea un aspect de rai dacă vom învăţa abc-ul armonizării ei. Şi, pornind de la ea, putem să aducem armonie şi în propria ţară.
0 comentarii:
Post a Comment