Principiile artei teoretice 9. Reperele artei traditionale

|


vezi articolul precedent
Amenintarea robului si convingerea lui sa presteze munca in favoarea seniorului face parte din cultura clasica prin excelenta. Cu cat amenintarea este mai severa cu atat robul este convins sa fie mai eficient, sa aiba „frica de Dumnezeu”. O astfel de masura dezumanizeaza atat robul constrans sa ramana la o mentalitate primitiva cat si seniorul care devine o figura de piatra, gata oricand sa taie in carne vie atunci cand apar semnele nesupunerii. Acesta, la randul sau este terorizat de perspectiva posibilelor razbunari ale supusilor. Severitatea, rigiditatea, intoleranta, demnitatea excesiva si mandria sunt valori al moralei traditionale, cu ecouri profunde in starea sa psihica.
Temele artei traditionale vizeaza intrebarile filosofice ale omului cu privire la propria existenta sau exprimarea propriilor trairi, spre deosebire de temele artei primitive, care sunt independente de astfel de manifestari. Ea reflecta elementele religiei primitive, ca religie a convietuirii cu natura. Aceste intrebari se datoreaza unei angoase specifice mentalitatii clasice, respectiv tendinta robului spre revolta, reprimata de educatie si teama seniorului de revolta supusilor, sau de atacul unor seniori rivali. Atat robul cat si seniorul resimt profund in viata or cotidiana amenintarea mortii, fapt ce se regaseste, intr-un fel sau altul, in cultura lor. Arta traditionala incearca sa gaseasca un taram de refugiu iluzoriu in fata acestui razboi psihologic intre clasele sociale specifice statului clasic. Temele artei traditionale sunt:
  • Eternitatea si nemurirea sufletului este o tema specifica societatii traditionale, datorita supunerii celor care adera la o astfel de credinta fata de o autoritate sociala superioara. Sclavii societatii clasice isi accepta mai bine situatia daca li se face o astfel de promisiune culturala a vietii vesnice, iar eroismul seniorial este si el sustinut de convingerea ca dupa moarte sufletul va continua sa traiasca. Atat supunerea robului cat si eroismul seniorului sunt parte a societatii clasice, interactionand retroactiv si, astfel autoreglandu-se.
  • Iubirea traita la maxim, cu conotatii metafizice este tema care acopera regulile rigide ale societatii traditionale asupra sexualitatii. Sexualitatea este o gratificare importanta pentru omul clasic, in special pentru rob. Amenintarile specifice educatiei salbatice se convertesc psihodinamic in cresterea energiei libidoului *. Anatemizarea unui astfel de comportament de catre morala clasica este in masura sa inferiorizeze cultural robul in favoarea statutului privilegiat al seniorului. Pentru a o „scuza” pe a lui, seniorul avea nevoie de o „mica” ajustare culturala, asa ca investirea ei metafizicista a fost o solutie culturala de compromis. Inhibarea sau anatemizarea comportamentului sexual liber isi are reculul intr-o spiritualitate a amorului metafizic. Sexualitatea de tip clasic devine astfel nevroticista, cu toate complicatiile ei specifice, si regasita ulterior in cultura traditionala. Se poate vorbi de un beneficiu primar al iubirii clasice abstracte si necarnale (ca de altfel pentru orice simptom psihic) prin care indragostitul vrea sa isi obiectiveze apartenenta la o clasa sociala superioara. Fiind o sinteza intre sexualitate si maternitate, iubirea clasica este o portita de refugiu catre varsta de aur a copilariei din fata razboiului psihologic al societatii clasice.
  • Depresia, gasita in tematica elegiatica si tragica, reflecta subiecte concrete si evenimente istorice care au tendinta de a evidentia micimea omului in fata destinului a evenimentelor istorice, cosmice, geologice, etc. Immanuel Kant a teoretizat conceptul de „sublim”, ca pe un fel de forta mistica a naturii dezlantuite sau a imensitatii abstracte, gandite subiectiv de om. Insa toate acestea sunt in masura sa puna in evidenta forta metafizico-relgioasa a eroismului seniorului, puterea lui de a decide asupra supusului si, astfel, convingerea acestuia din urma spre a-i plati birul. Teama acestuia relativ la fortele stapanului sunt proiectate apoi in realitatea exterioara. In felul acesta mai intai se creeaza divinitatea** si apoi, acest concept semiateu de „sublim”, la care educatia salbatica are un rol hotarator.

    Un astfel de concept este in masura sa cuprinda in el mai intai nevoia umana de supunere si servire fata de o forta implacabila a universului, cu care omul clasic ameninta voalat posibilii sai agresori. Insa retragerea lui din albia traditionala a religiei, si mutarea catre elementele concrete ale naturii si universului, atesta pe de o parte indoiala stiintifica fata de vechile percepte ale religiei, si nevoia de siguranta stiintifica regasita in aceste elemente „sublime” palpabile si vizibile de oricine. Pe de alta parte el atesta un refuz incipient al sfarsitului epocii clasice de a accepta infruptarea autoritatii seniorului din cea a divinitatii. Cresterea ateismului sau coabitarea sa din ce in ce mai pregnanta cu elementele religioase se datoreaza in principal refuzului din ce in ce mai pregnant al omului clasic de a accepta puterea seniorului, ceea ce a si condus la limitarile drastice de putere specifice democratiei contemporane. Marile razvratiri ale supusilor impotriva regilor si imparatilor, ca Revolutia Franceza, sau cea Bolsevica, s-au facut cu mentalitati declarat atee. O astfel de eliberare politica de sub sclavagism se face cu pretul subminarii religiei, si conduce automat la anularea confortului iluzoriu al nemuririi sufletului din primul punct al aceste enumerari***. Existentialismul secolului al XX-lea, cu elementele sale depresive, de asemenea are coordonate ateiste clare. De aceea se poate spune ca elementele depresive sunt portile trecerii mentalitatii clasice catre cea moderna.

    Umorul este in fapt o contracarare a temei anterioare, fiind insa mai reprezentativ pentru clasele de jos. Structural vorbind, umorul este acel fenomen psihic ce permite eliberarea temporara si sublimata a tensiunilor psihice rezultate ca urmare a represiunii culturale la care sunt supse clasele de jos. Umorul excesiv, folosit fortat in aproape orice situatie, este tipic pentru un astfel de stadiu cultural. O astfel de stare emotionala este specifica organizarii societatii clasice. Folosirea lui in orice situatie, jovialitatea permanenta poate deriva in cultura kitsch, si o astfel de cultura este o parte din cultura clasica.



* Libidoul crescut in intensitate a animalelor pradate si scazut in intensitate la pradatori se datoreaza incercarii de adaptare a prazii la conditiile de mediu prin cresterea numarului de membri. Un libido puternic poate regla o astfel de cerinta de supravietuire a speciei animalului pradat. Psihologia experimentala a confirmat acest lucru prin observarea cresterii intensitatii libidinale la cimpanzeii carora li se administra periodic microsocuri electrice resimtite dureros in comparatie cu cei carora nu li se administrau astfel de microsocuri. 

** Este cunoscuta parerea lui Freud dupa care religia este de fapt o proiectare in univers a mentalitatii infantile oedipiene ce supravietuieste in adult. Dupa Freud, divinitatea este, in univers, pentru adult, ceea ce este parintele pentru copil in interiorul familiei. Sustin si eu aceasta idee. Dar cred ca, asemenea oricarui fenomen psihic complex de talia religiei, si in acest caz este implicata "supradeterminarea", adica prezenta unui alt sens, in principiu diferit fata de primul oferit in intelegerea sa. "Supradeterminarea" este un fenomen universal si foarte des intalnit, si nu rar, asa cum l-a gandit Freud. Actul psihic este o rezultanta a unor sensuri multiple, condensate in aceleasi continut. Pentru faptul ca psihanalistii au dat interpretari diferite unor astfel de acte psihice, multi au concluzionat ca "stiinta" lor ar fi una fantastica, ce nu se bazeaza pe realitate. Insa fiecare dintre ei vedeau unul sau cateva dintr-o multitudine de astfel de sensuri pe care le contine un act psihic. Asa ca multiinterpretarea e un fapt normal, astfel fiind construita mintea omeneasca. Din pacate si unii psihanalisti au ramas blocati in aceasta capcana epistemologica, refuzand sa accepte "parerile" altor colegi. De aceea nu am nici o intentie de a face aceeasi eroare de a respinge teoria freudiana microfamiliala a divinitatii, insa, per total, cred ca cea macroculturalista este mai importanta in pondere. Dar asta deja este o alta dezbatere. 

*** Freud a analizat si el acest fenomen, in fata caruia insa, din pacate, s-a oprit cu analiza doar la nivelul nevroticist oedipian-microfamilial, refuzand sa mearga mai departe si sa ii faca o analiza macrosocial-politica.  

18 comentarii: