Principiile artei teoretice 9. Reperele artei traditionale

|


vezi articolul precedent
Amenintarea robului si convingerea lui sa presteze munca in favoarea seniorului face parte din cultura clasica prin excelenta. Cu cat amenintarea este mai severa cu atat robul este convins sa fie mai eficient, sa aiba „frica de Dumnezeu”. O astfel de masura dezumanizeaza atat robul constrans sa ramana la o mentalitate primitiva cat si seniorul care devine o figura de piatra, gata oricand sa taie in carne vie atunci cand apar semnele nesupunerii. Acesta, la randul sau este terorizat de perspectiva posibilelor razbunari ale supusilor. Severitatea, rigiditatea, intoleranta, demnitatea excesiva si mandria sunt valori al moralei traditionale, cu ecouri profunde in starea sa psihica.
Temele artei traditionale vizeaza intrebarile filosofice ale omului cu privire la propria existenta sau exprimarea propriilor trairi, spre deosebire de temele artei primitive, care sunt independente de astfel de manifestari. Ea reflecta elementele religiei primitive, ca religie a convietuirii cu natura. Aceste intrebari se datoreaza unei angoase specifice mentalitatii clasice, respectiv tendinta robului spre revolta, reprimata de educatie si teama seniorului de revolta supusilor, sau de atacul unor seniori rivali. Atat robul cat si seniorul resimt profund in viata or cotidiana amenintarea mortii, fapt ce se regaseste, intr-un fel sau altul, in cultura lor. Arta traditionala incearca sa gaseasca un taram de refugiu iluzoriu in fata acestui razboi psihologic intre clasele sociale specifice statului clasic. Temele artei traditionale sunt:
  • Eternitatea si nemurirea sufletului este o tema specifica societatii traditionale, datorita supunerii celor care adera la o astfel de credinta fata de o autoritate sociala superioara. Sclavii societatii clasice isi accepta mai bine situatia daca li se face o astfel de promisiune culturala a vietii vesnice, iar eroismul seniorial este si el sustinut de convingerea ca dupa moarte sufletul va continua sa traiasca. Atat supunerea robului cat si eroismul seniorului sunt parte a societatii clasice, interactionand retroactiv si, astfel autoreglandu-se.
  • Iubirea traita la maxim, cu conotatii metafizice este tema care acopera regulile rigide ale societatii traditionale asupra sexualitatii. Sexualitatea este o gratificare importanta pentru omul clasic, in special pentru rob. Amenintarile specifice educatiei salbatice se convertesc psihodinamic in cresterea energiei libidoului *. Anatemizarea unui astfel de comportament de catre morala clasica este in masura sa inferiorizeze cultural robul in favoarea statutului privilegiat al seniorului. Pentru a o „scuza” pe a lui, seniorul avea nevoie de o „mica” ajustare culturala, asa ca investirea ei metafizicista a fost o solutie culturala de compromis. Inhibarea sau anatemizarea comportamentului sexual liber isi are reculul intr-o spiritualitate a amorului metafizic. Sexualitatea de tip clasic devine astfel nevroticista, cu toate complicatiile ei specifice, si regasita ulterior in cultura traditionala. Se poate vorbi de un beneficiu primar al iubirii clasice abstracte si necarnale (ca de altfel pentru orice simptom psihic) prin care indragostitul vrea sa isi obiectiveze apartenenta la o clasa sociala superioara. Fiind o sinteza intre sexualitate si maternitate, iubirea clasica este o portita de refugiu catre varsta de aur a copilariei din fata razboiului psihologic al societatii clasice.
  • Depresia, gasita in tematica elegiatica si tragica, reflecta subiecte concrete si evenimente istorice care au tendinta de a evidentia micimea omului in fata destinului a evenimentelor istorice, cosmice, geologice, etc. Immanuel Kant a teoretizat conceptul de „sublim”, ca pe un fel de forta mistica a naturii dezlantuite sau a imensitatii abstracte, gandite subiectiv de om. Insa toate acestea sunt in masura sa puna in evidenta forta metafizico-relgioasa a eroismului seniorului, puterea lui de a decide asupra supusului si, astfel, convingerea acestuia din urma spre a-i plati birul. Teama acestuia relativ la fortele stapanului sunt proiectate apoi in realitatea exterioara. In felul acesta mai intai se creeaza divinitatea** si apoi, acest concept semiateu de „sublim”, la care educatia salbatica are un rol hotarator.

    Un astfel de concept este in masura sa cuprinda in el mai intai nevoia umana de supunere si servire fata de o forta implacabila a universului, cu care omul clasic ameninta voalat posibilii sai agresori. Insa retragerea lui din albia traditionala a religiei, si mutarea catre elementele concrete ale naturii si universului, atesta pe de o parte indoiala stiintifica fata de vechile percepte ale religiei, si nevoia de siguranta stiintifica regasita in aceste elemente „sublime” palpabile si vizibile de oricine. Pe de alta parte el atesta un refuz incipient al sfarsitului epocii clasice de a accepta infruptarea autoritatii seniorului din cea a divinitatii. Cresterea ateismului sau coabitarea sa din ce in ce mai pregnanta cu elementele religioase se datoreaza in principal refuzului din ce in ce mai pregnant al omului clasic de a accepta puterea seniorului, ceea ce a si condus la limitarile drastice de putere specifice democratiei contemporane. Marile razvratiri ale supusilor impotriva regilor si imparatilor, ca Revolutia Franceza, sau cea Bolsevica, s-au facut cu mentalitati declarat atee. O astfel de eliberare politica de sub sclavagism se face cu pretul subminarii religiei, si conduce automat la anularea confortului iluzoriu al nemuririi sufletului din primul punct al aceste enumerari***. Existentialismul secolului al XX-lea, cu elementele sale depresive, de asemenea are coordonate ateiste clare. De aceea se poate spune ca elementele depresive sunt portile trecerii mentalitatii clasice catre cea moderna.

    Umorul este in fapt o contracarare a temei anterioare, fiind insa mai reprezentativ pentru clasele de jos. Structural vorbind, umorul este acel fenomen psihic ce permite eliberarea temporara si sublimata a tensiunilor psihice rezultate ca urmare a represiunii culturale la care sunt supse clasele de jos. Umorul excesiv, folosit fortat in aproape orice situatie, este tipic pentru un astfel de stadiu cultural. O astfel de stare emotionala este specifica organizarii societatii clasice. Folosirea lui in orice situatie, jovialitatea permanenta poate deriva in cultura kitsch, si o astfel de cultura este o parte din cultura clasica.



* Libidoul crescut in intensitate a animalelor pradate si scazut in intensitate la pradatori se datoreaza incercarii de adaptare a prazii la conditiile de mediu prin cresterea numarului de membri. Un libido puternic poate regla o astfel de cerinta de supravietuire a speciei animalului pradat. Psihologia experimentala a confirmat acest lucru prin observarea cresterii intensitatii libidinale la cimpanzeii carora li se administra periodic microsocuri electrice resimtite dureros in comparatie cu cei carora nu li se administrau astfel de microsocuri. 

** Este cunoscuta parerea lui Freud dupa care religia este de fapt o proiectare in univers a mentalitatii infantile oedipiene ce supravietuieste in adult. Dupa Freud, divinitatea este, in univers, pentru adult, ceea ce este parintele pentru copil in interiorul familiei. Sustin si eu aceasta idee. Dar cred ca, asemenea oricarui fenomen psihic complex de talia religiei, si in acest caz este implicata "supradeterminarea", adica prezenta unui alt sens, in principiu diferit fata de primul oferit in intelegerea sa. "Supradeterminarea" este un fenomen universal si foarte des intalnit, si nu rar, asa cum l-a gandit Freud. Actul psihic este o rezultanta a unor sensuri multiple, condensate in aceleasi continut. Pentru faptul ca psihanalistii au dat interpretari diferite unor astfel de acte psihice, multi au concluzionat ca "stiinta" lor ar fi una fantastica, ce nu se bazeaza pe realitate. Insa fiecare dintre ei vedeau unul sau cateva dintr-o multitudine de astfel de sensuri pe care le contine un act psihic. Asa ca multiinterpretarea e un fapt normal, astfel fiind construita mintea omeneasca. Din pacate si unii psihanalisti au ramas blocati in aceasta capcana epistemologica, refuzand sa accepte "parerile" altor colegi. De aceea nu am nici o intentie de a face aceeasi eroare de a respinge teoria freudiana microfamiliala a divinitatii, insa, per total, cred ca cea macroculturalista este mai importanta in pondere. Dar asta deja este o alta dezbatere. 

*** Freud a analizat si el acest fenomen, in fata caruia insa, din pacate, s-a oprit cu analiza doar la nivelul nevroticist oedipian-microfamilial, refuzand sa mearga mai departe si sa ii faca o analiza macrosocial-politica.  

18 comentarii:

parafaragaramus said...

In principiu tot ce scrieti este valabil, doar ca se vede intentia de subestimare a laturii religioase. O religie a libertatii absolute, o zugraviti atat de sumbru, in tonuri demne de Codul lui Leonardo, pe care-l consider un fals evident tendentios.

baldovin said...

Paradoxul relatiei cu religia e ca cu cat cineva devine sau se declara ateu sau mai putin religios cu atat sufletul lui se comporta mai religios. si viceversa e la fel de valabila: sfintii au niste ispite...

In ceea ce ma priveste traiesc profund aceasta ambivalenta de a lovi teoretic in religie dar fie de a o respecta fie de a oreinventa pur si simplu. Proiectul cu muzica pe care l-am lansat de 1 an a scos la iveala o latura metafizica la mine asa cum n-am mai avut pana acum. (iar metafizica-se stie- e religie argumentata)

In orice caz dubiile mele sunt fata de crestinsim si religiile moderne. Am un respect inclusiv teoretic fata de religiile primitive pe care le consider religii pure. Cele moderne sunt religii ale lui "homo momini lupus", sunt religiile ale unora impotriva altora.

Cat despre "adevarat" sau "fals"... ma lasa rece. Valori ca "adevar", "dreptate" , "frumuste" au facut epoca exact in cea mai mincinosa, mai injusta si mai urata perioada din istorie: ultimele 2 mii de ani ...

parafaragaramus said...

Sincer, habar nu am despre credintele primitive.
Complet de acord cu inghetarea pornirilor religioase in dogme si traditii, in catolicism mai mult, in ortodoxie mai putin. Eu m-am aplecat la modul barbar direct pe texte, pe cea mai veche traducere pe care am gasit-o. Sunt altii care le citesc in greaca, sau in sanscrita, si vad mai multe.
Nu m-as arunca la a judeca credintele numai prin prisma socialului, ca fiind de fapt mijloace de oprimare, la fel cum umorul eu il consider o reactie normala, daca nu obligatorie, la orice fel de violenta, nu numai un raspuns al sclavilor fata de stapani.
Apoi, stapan este cel pe care-l recunosti drept stapan, deci nu vad de ce acordati atata importanta relatiilor sociale ca generatoare in arta.

parafaragaramus said...

Cu asta inchei, ca transformam blogul in chat.
Sunt convins ca perceptia mea despre arta este formata de domeniul arhitecturii in care activez. Adica, la noi teoriile se transpun in practica imediat, si se verifica sau nu. Latura morala este impusa prin natura relationarii arhitecturii cu societatea. Asta daca nu vrem sa ne ploua in case, sau sa se surpe constructiile peste oameni. Multumesc pentru dialog!

baldovin said...

:) nu e chiar as simplu. Alegerea stapanului nu e ca alegerea unei statiuni de vacanta. Stapanul vine cu armata iar daca nu faci "alegerea corecta" nu mai poti face niciuna. Adica ai "de ales" intre a fi sclav sau a muri.
O astfel de realitate se vede clar in tot ce e arta clasica.
Inclusiv alegerea stapanului in societatea "libera" contemporana se face cu inginerii educationale, de PR si "morale" incredibil de eficiente si de discrete in acelasi timp. Dar asta e deja o alta tema de discutie.


Nu putem sa intelegem arta fara a o intelege ca o institutie sociala cu functionari, cu presedinti si cu public (platitor de taxe -simbolice in cazul asta)

baldovin said...

Nu-i nici o problema. Din punctul meu de vedere blogul e un fel de chat semipublic. Numai ca eu nu pot raspunde f. rapid fiind ocupat si cu altceva.

parafaragaramus said...

Mi se pare ca dvs. confundati sfintii cu fariseii.
Un sfant, intotdeauna, se va considera pe sine cel mai mare pacatos de pe fata pamantului.
Ce au facut imparatii, a fost sa se suprapuna peste imaginea lui Dumnezeu, iar acum, cand cineva vrea sa inteleaga faptele, trage concluzii gresite, dar corecte.

parafaragaramus said...

Discutie despre sclavi.
Nu exista inrobire mai rea dacat inrobirea sufletului.
Am clienti bogati, si nu ati vrea sa stiti cat sunt de macinati de dorinta de a face MAI MULTI bani. Nu mai au vreme sa se bucure de nimic, singura lor satisfactie este exercitatrea puterii, care ii dezumanizeaza.
Ce treaba ar avea un artist cu niste giboni ca astia?
Probabil ca greseala s-a facut chiar la nasterea termenului de "arta"

baldovin said...

Nu stiu de ce insa cred ca nu ati aflat inca de celelalte 2 bloguri ale mele -- in special "baldovin concept". Am analizat acolo in detaliu situatia sclavului contemporan pe care mai nou armatele statelor pe care le slujeste nu il mai ameninta ci il iluzioneaza (frumos) cum ca de fapt ar fi om liber. Sunt sigur ca ati fi atras de temele de acolo (exista link in panelul dn stanga catre aceste bloguri)

parafaragaramus said...

Adica, un artist contemporan nu face decat sa inflameze situatia sociala si mai tare, marind astfel distanta intre suflete. Eu cred ca arta ar trebui sa vindece si sa bucure orice fiinta, oricat de rea si pervertita ar fi ea, prin cautarea unor punti de comunicare la un nivel cat de barbar se poate al sufletului omenesc.

parafaragaramus said...

Iar daca e sa alegi intre a fi sclav si a muri, eu stiu ce as alege. :)

parafaragaramus said...

Am citit si ce ati scris dincolo.
Eu aleg sa-i dau Cezarului ce-i al sau, inneca-s-ar cu aur! Impartirea de azi in sclavi si stapani se face pe baza de aur, iar pe mine nu ma intereseaza acest material.
Pentru unii eu sunt stapan, pentru altii sunt sclav, si asa mai departe, in sus sau in jos.
Viata este in alta parte!

parafaragaramus said...

Oricum, discutia despre religie este delicata.
Daca crezi, lucrurile capata un sens, si primesti niste raspunsuri, sau, ca sa nu va supar, ti se pare ca primesti niste raspunsuri.
Daca nu crezi, tot ce vezi studiind credinta este un cadavru, pe care nu-l poti intelege cu intelectul, si toata treaba pute si se contrazice singura. Cel mult poti s-o intelegi mecanicist, in felul lui Eliade, care le-a amestecat pe toate, si bune si rele, si s-a dus inspre psihanalizabil cu ele.

parafaragaramus said...

Libertatea adevarata se cumpara cu foame.

baldovin said...

Incepand cu Isus sclavii au inceput sa se sinucida. Experienta sclavilor revoltati sub conducerea lui SPartacus i-a facut pe stapani "s-o lase mai moale" si au unceput sa subventioneze o cultura care sa le creeze iluzia ca sunt liberi. Cei mai multi au crezut o astfel de gogoritza si inca cred si astazi-- Hollywoodul e apogeul unei astfel de culturi.

Totusi daca nu esti conducator de osti/politician sau ai parinti in acesta situatie nu poti sa spui ca nu esti sclav decat daca te retragi in munti. Nici manastirea nu e de ajuns desi acolo situatia ta se amelioreaza.
Artistii sunt totusi ceva mai avantajati; probabil ca au cea mai mare libertate dintre toti

parafaragaramus said...

Arta in felul in care o privim (sau o priveau cei de la inceputul secolului 20), a aparut relativ recent.
Pe vremea lui Spartacus, sclavilor nu cred ca le pasa de asa ceva.
Hollywood-ul nu e altceva decat o afacere ca toate celelalte, in care scopul principal este sa se faca bani. Banii nu sunt o valoare adevarata, in acceptiunea mea, si in sine, dupa cum bine zice Zeitgeist, sunt o expresie a unei datorii.
Asta nu inseamna ca nu ne putem folosi de ei, si ca nu trebuie sa facem ceva pentru cineva, spre a-i obtine, doar ca nu asta ar trebui sa devina scopul nostru in viata. Nu cred ca este chiar atat de greu sa faci suficienti bani pentru a putea sa traiesti decent, si a-ti permite sa fii independent. Conteaza ceea ce doresti, ca daca vrei sa traiesti ca un stapan, esti deja robul banului. De-aia zic ca viata e in alta parte, la o bere cu prieteni buni, de exemplu.

parafaragaramus said...

Cat despre mersul in munti sau la manastire, va intreb, stiti cumva ce este in capul meu, acum? Stiti cumva ce gandesc cu adevarat, daca nu v-as fi spus?

parafaragaramus said...

Referitor la comentariul dvs nr2, cred ca aveti perfecta dreptate, cu cat un om este mai consecvent cu el insusi, cu atat interiorul sau tinde spre religios, in adevaratul sens.