Principiile artei teoretice 14. Conceptualismul si progresia conceptuala in istoria artei

|


vezi articolul precedent
Din modul in care arta a evoluat se poate observa ca conceptul, datele stiintifice isi fac loc progresiv incepand din negura istoriei pana in zilele noastre. Asta se intampla deoarece civilizatia evolueaza catre o mentalitate stiintifica, pragmatica in detrimentul celei religioase care reprezinta o anumita etapa in istoria civilizatiei. Evident ca intre cele doua fenomene spirituale nu se pot face demarcatii radicale; religia si stiinta au elemente comune insa diferenta dintre ele este aceeasi ca aceea dintre automobilul arhaic si masinile de Formula 1. Iata de ce in zilele noastre cultura este din ce in ce mai teoretica (sau pragmatica – vezi cazul fenomenului de advertising) chiar si atunci cand face apologia copilariei, edenului si intoarcerii la fericirea simpla a spiritului primitiv.
La sfarsitul secolului al 18-lea Immanuel Kant publica „Critica ratiunii pure”, lucrare care avea sa schimbe din temelii modul de intelegere a lumii prin analiza nu atat a lumii cat a puterii mintii de a o intelege. Pornind de la scepticismul lui David Hume relativ la justificarea cauzalitatii Kant a pus bazele atat a fenomenologiei cat si a analizei limbajului si a filosofiei analitice in general. Kant a facut o rocada metodologica refuzand sa acorde mintii omenesti forta magicista traditionala de a intelege natura personala si intrinseca a lucrurilor. El a acceptat doar faptul ca mintea omeneasca este aceea care proiecteaza modele cognitive in realitate pe care apoi le intelege conform. Cele mai importante curentele din psihologie accepta astazi acest lucru iar gestaltismul a facut din asta nucleul sau central.
A trecut ceva timp pana cand artistii sa reia o astfel de idee mai mult sau mai putin constient si declarat si sa faca din ea o tema centrala desi un Leonardo spunea mai mult sau mai putin evaziv ca arta este o „cosa mentale”. Conceptualismul este momentul unui astfel de curaj revolutionar de metainterogatie pe care arta si-o face statutului sau insasi la fel cum in filozofie acest lucru se facuse inca de pe timpul lui Kant. Tematica elementului conceptual este interogatia despre arta si estetica in general si a fost inaugurata de catre Marcel Duchamp odata cu expunerea de obiecte „readymade”.
Se stia si inainte de conceptualism ca obiectul de arta nu are valoare in sine si ca doar mintea omeneasca este cea care il investeste proiectiv cu o astfel de valoare insa nu s-a spus acest lucru direct in produsul artistic. Evident ca acest lucru se putea face doar cu spargerea traditiei inclusiv a statutului colectionarului de arta care este legat mai mult sau mai putin de traditia insasi. Mitologia artei traditionale, elitismul ei sunt doar investitii mistice ale autoritatilor religioase si politice. Scopul unei astfel de mutatii culturale se datoreaza fie imbunatatirii vointei spiritelor sau zeitatilor pentru cazul societatii primitive fie mentinerii dominantei si stapanirii asupra robilor prin cultura si educatie specific societatii clasice.
Dadaismul a intuit o astfel de perspectiva si a dat drumul manifestarilor de tip antiarta tocmai datorita simtirii unei astfel de perspective sociale ipocrite a artei traditionale. Antiarta dadaismului inseamna intoarcerea radicala impotriva unui astfel de statut social al artei. Insa, dupa cum voi arata mai jos, dadaismul nu a avut curajul si puterea sa mearga mai departe si sa si explice publicului scepticismul sau. Abia conceptualismul a avut acest curaj de a spune deschis si simplu ca valoarea artei nu tine de obiect ci de ceea ce se investeste in el. Un astfel de demers este in masura sa submineze insasi institutia artei si insusi statutul social al artistului. Daca obiectul este lipsit de valoare si daca doar ideile impachetate in el conteaza atunci arta nu isi justifica statutul mistic pe care statul i-l confera. Ea este libera si gratis la fel cum insele ideile sunt. Conceptualistii si-au asumat acest risc care la prima vedere le submineaza propriul statut social. Joseh Beuys a primit mustrari din partea conducerii universitatii unde preda tocmai pentru credinta sa cu radacini in vechiul dadaism dupa care fiecare om este artist. O astfel de idee submina inclusiv statutul invatamantului de arta pe langa statutul social al artei in genere.
Prin manifestarile sale specifice conceptualismul nu a facut insa pasul catre o explicitare concreta a acestui fenomen si l-a pastrat intr-un soi de secret ezoteric cu accente ironice si mizantrope specific artei traditionale iar ceea ce s-a numit postmodernism a preluat aceasta latura. Evident ca omul de rand nu intelegea si nu intelege nimic din manifestarile antiarta ale dadaistilor insa inclusiv omul de rand ia o pozitie antiarta astazi in aceeasi masura in momentul in care nu mai merge la concerte, nu mai merge la cinema, stinge televizorul si nu viziteaza muzeul. Iata ca diferentierile elitiste incep sa se pulverizeze la o analiza mai amanuntita.
Tipul acesta de continut cultural nu mai foloseste aluzia si intuitia, nu mai foloseste „sublimarea” si spunerea a ceea ce este inadecvat si interzis de catre cultura oficiala ci vorbeste direct si fara ocolisuri despre orice tema. Omul traditional nu isi poate permite tipul acesta de libertate deoarece autoritatile l-ar pedepsi sever. Nici conceptualismul nu s-a putut elibera total de aluzie si echivoc in continutul sau manifest si acesta este cazul cel mai clar. Dimpotriva, arta teoretica spune adevaruri inca insuficient digerate de organizarea sociala si provoaca spasme convulsive sistemului inca neadaptat nivelului spiritual al omului contemporan si ramas tributar organizarii traditionale.

vezi articolul ulterior

0 comentarii: