Principiile artei teoretice 5. Stadiile culturii umanitatii reflectate in arta

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Primul stadiu cultural al umanitatii este cel primitiv, adica acela al coabitarii in aceeasi manifestare atat a religiei cat si a stiintei. Capacitatea cognitiva specifica acestui stadiu este una limitata la cunostinte foarte restranse cu privire la lume, specializate pe mediul proxim. Lipsesc cunostinte despre cosmos si microcosmos. Eventualele conceptii despre lume si univers se comprima intr-o mitologie (religioasa si nu stiintifica). La fel ca si stiinta, nici arta nu are independenta fata de religie. Nu poate fi conceputa pentru aceasta perioada o arta care sa nu reflecte religia. Religia primitiva este mai putin o religie cosmica (in special datorita lipsei unor cunostinte astronomice ceva mai avansate), cat mai ales o religie a comuniunii si convietuirii cu natura. Omul primitiv nu se inchide intre zidurile cetatilor ci este parte a junglei, a mediului natural. Zeitatile sale nu isi au lacasuri in spatii cosmice, cum se intampla cu religia clasica, ci in animalele si plantele padurii.

Tematica artei primitive nu vizeaza „omul ca masura a tuturor lucrurilor”, asa cum se vede in arta traditionala, ci omul ca partener al lucrurilor, si chiar ca supus acestora, in masura in care ele ii constituie religia. Obiectele de arta primitiva sunt prezentate independent de persoana artistului si a omului primitiv si nu au nici un scop de a atesta nivelul spiritual al cuiva anume, ci doar de a promova religia intregii comunitati.

Cel de-al doilea stadiu este cel clasic, traditional, al ezoterismului, alchimiei, francmasoneriei etc., adica in general al echivocului fata de o lume din ce in e mai complexa. Specific pentru acest stadiu este inceputul de indoiala religioasa, stiintifica si filosofica, unde arta incepe sa isi manifeste independenta de religie. Apare centrarea pe om sau pe alte elemente decat cele religioase. Din punct de vedere istoric, acestui stadiu ii este perioada cuprinsa intre clasicismul grec si modernism.

Arta traditionala vizeaza teme specifice societatii ierarhizate si structurate dupa reguli fixe. Omul societatii traditionale resimte dureros discriminarile la care este supus in favoarea binelui general. Faptul ca trebuie sa se supuna neconditionat unei autoritati superioare („capul plecat sabia nu il taie”), si sa nu protesteze impotriva acesteia, ii provoaca o anumita angoasa. Represiunea nemiloasa impotriva oricarei forme de revolta fata de cei ce ridica birul face din omul clasic un om incapabil sa se exprime, un om introvertit. Fie el sclav, fie stapan, amenintarile vin din toate partile. Ele vin fie de la stapani pentru sclavi, fie de la rivali sau chiar de la revolta supusilor pentru stapani. Omul clasic este invariabil un om anxios. Refugiul in perioada primei copilarii este un reper fundamental pentru mentalitatea si arta sa. Recuperarea acestei perioade de aur, sau cautarea disperata a edenului, in care acest razboi psihologic dispare, este un punct de reper pentru arta traditionala.

Cel de-al treilea stadiu este acela al modernitatii. El corespunde indoielii stiintifice maxime, a unui aparat cognitiv extrem de circumspect si specializat pe experientele speciei din ultimele secole. Nu se poate spune ca acest stadiu cultural este diferit total de celelalte. Se poate spune doar ca individualitatea lor este mai pregnanta, ceea ce face ca formele culturale sa ia uneori alura neobisnuita. Individualitatea si originalitatea artistului este mai importanta decat traditia. Ea este folosita mai curand ca reper de neurmat decat ca reper de urmat. Revolutiile si inovatiile tehnologice sunt ingredientele succesului modern, iar acestea nu se fac cu obedienta clasica ci cu curajul si incapatanarea moderna de a face ceva nou si de a intrece miturile clasice. Neincrederea in metanaratiuni* nu este o constanta doar a ceea ce s-a numit „postmodernism”, ci a intregii culturi moderne. Vechile teme ale culturii clasice de cautare si implinire spirituala sunt in general abandonate. Edenul modernilor nu mai este o gradina plictisitoare cu fantani arteziene, desi fiecare si-ar dori-o la un moment dat pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Modernii fie izoleaza un colt banal din mediul lor social, si il ridica apoi la rangul de opera de arta, fie cauta senzatii tari in cultura lor.

* Jean-François Lyotard -The Postmodern Condition: A Report on Knowledge (1979)

vezi articolul ulterior

Tweet