|


Manelosspirit uber alles



Dedicatie pentru Apollinaire...

Babac contra MNAC sau protestul de la ora 5 de la galeria Galateca

|






Textul acesta a fost publicat pe data de 30 iunie 2005 pe lista de discutii Incepem


Linkuri catre texte scrise de autorii expozitiei:







La Galeria Galateca are loc un ciudat eveniment. O expozitie care se vrea a fi un protest la adresaMuzeului National de Arta Contemporana. Ce surprindedin primul moment este faptul ca expozantii suntdebutanti in ale protestului dupa ce au tacut chitic zeci de ani la adapostul regimului. Dar nu-i nimic, niciodata nu-i tarziu. Problema e ca miroase a un alt tip de protest, a unul care deplange „pangarirea” unor monumente reprezentative pentru epoci apuse de mai mult sau de mai putin recent.

Intre obiectele expuse si textele de protest ale autorilor nu exista vreo legatura clara si directa. Parca expozitia a fost facuta in criza de timp. Sau poate autorii nu mai sunt in stare sa mai lucreze cevasi sa-si coroboreze demersul teoretic cu cel practic.In cladirea noua si digitalizata de la BCU, cu aerconditionat, cu monitoare pe cristale lichide, cu acces pe baza de card, in fine, intr-o atmosfera de film recent cu James Bond, expozitia pare mai curand una de fosile preistorice. Oricum ar fi fost puselucrarile tot se simte ca parca acolo cineva a uitatsa faca putina curatenie. Sharpul tehnologiei deultima generatie discorda cu griul obosit siimbufnitzat al epocilor (totusi) apuse...

Intre obiectele expuse si textele de protest aleautorilor nu exista vreo legatura clara si directa.Parca expozitia a fost facuta in criza de timp. Saupoate autorii nu mai sunt in stare sa mai lucreze cevasi sa-si coroboreze demersul teoretic cu cel practic. In cladirea noua si digitalizata de la BCU, cu aerconditionat, cu monitoare pe cristale lichide, cuacces pe baza de card, in fine, intr-o atmosfera defilm recent cu James Bond, expozitia pare mai curanduna de fosile preistorice. Oricum ar fi fost puselucrarile tot se simte ca parca acolo cineva a uitatsa faca putina curatenie. Sharpul tehnologiei deultima generatie discorda cu griul obosit siimbufnitzat al epocilor (totusi) apuse...

Protestul teoretic mi se pare mai interesant si de aceea am sa "zabovesc" mai mult asupra lui. Mi-au artasatentia 4 expozanti. Primii doi sunt M. Gherasim si S.Dumitrescu, altul este P. Susara si, in final, A.Chira. Fara indoiala ca MNAC are probleme si e normal sa fieasa pt. o institutie vie care reactioneaza la mesajelevenite din exterior. Ar fi imposibil ca ea sa functioeze ideal intr-o societate plina de bube. Dartrebuie sa fim atenti din partea cui vin acestecritici. Pentru ca de ermetism nu cred ca poate fiacuzata.

Sorin Dumitrescu si Marin Gherasim nu protesteaza neaprat impotriva MNAC ci a civilizatiei contemporane in general. Primul o face din perspectiva religioasa celalalt, vecin, din cea metafizicalista. Atitudinea lor nu este gresita in sine ci este gresita pentru cajudeca cu valorile civilizatiilor de tip clasic pecele de tip contemporan. Sunt doua sisteme de valoricare nu functioneaza in afara graniteler lor.

Arta metafizica este ceva care oricand va rezona in perceperea mea. Insa sunt doua posibilitati de a oface; fie adaptezi vechea metafizica la civilizatiacontemporana, fie folosesti mijloacele traditionale dar revolutionezi metafizica. Gherasim foloseste ovarianta antica a metafizicii si de aceea cade inerori. Reprosul artei MNAC cum ca ar fi „ex nihilo”,se vede de la o posta ca este una la adresa arteicontemporane in general. Formula latina „Ex nihilo fit nihil” avea cu totul alt sens decat cel folosit de elpentru a respinge MNAC; ea descinde din filosofia presocraticilor si din cea aristoteliciana. Dupa acestea lumea are un principiu existent inaintea existentei propriuzise a existentei ei. Daca lumea provine din neant sau nu asta nu numai ca mintea noastra nu poate raspunde, dar ea nu poate nici macar sa puna corect premisele problemei lumii si a universului. Asta a aratat-o Kant analizand logica functionarii mintii inca din secolul XVIII. Dupa el nu s-a mai facut metafizica ca pana atunci fiind inlocuita de fenomenologie, hermeneutica si existentialism.

Insa a ridica inductiv la generalizare o constanta asimtului comun, ceea ce produce un prim viciu ideatic, pentru ca apoi a cobori deductiv intr-o zona sensibildiferita de locul de unde se plecase, pare un fel decorupere a unui fisier prin conversie repetata indiferite formate. Originea acestei obiectii vine dinexperienta didactica, respectiv in faptul ca studentii care se documenteaza sau care cauta mai mult timp orezolvare a temei. Celui care nu s-a implicat inrezolvarea temei i se aduce acest argument „Ex nihilo...” care se traduce prin: „Nu ai investit nimic in lucrarea ta si nu ai nimerit nimic”. Din pacate oastfel de formulare alaturi de alte cateva au devenitin peisajul invatamantului de arta bucurestean pastile astenice ale unui jargon cu pretentii teoretice subtile. Adevarul este ca la fel cum discursul publicitar distorsioneaza maxime filosofice pentru ale folosi in dinamica comerciala, la fel s-a intamplatsi in acest caz pentru cea pedagogica. As spune chiarca, desi par diametral opuse, cele doua au mai multe similitudini.

Revenind la sensul originar al maximei, este clar cael nu poate fi folosit in argument. Toate lucrurile experientei posibile nu sunt ex nihilo, toate au cauze. A le gasi e ceva mai greu... Arta de la MNAC are cauze atat la nivelul obiectului cat si la nivelul„softului” instalat. Ea nu este o generatie spontanee, iar lergatura si conditionarea ei fata de artatraditionalista exista.

In ceea ce-l priveste pe S. Dumitrescu, el se scarpina sociologic la urechea opusa pentru ca, la final sa conchida intr-un singur cuvant: „icoana” (cu uppercases). Fireste ca o replica punct cu punct la un astfel de text ar fi tot o astfel de scarpinare, de aceea ma rezum la a spune ca artistul este acela care schimba ceva, este cel care isi impune propriile teorii si propriul stil de viata, fara sa se prostitueze in fata unor modele gata fabricate, batatorite si chiar fosilizate ca metafizica antica sau bizantinismiul poleit cu modernitate.






Apoi daca totusi alegi sa faci o arta bazata pevalorile ascetismului religios sau filosofic, de ce nu esti consecvent pana la capat? De ce nu te retragi intr-o manastire sau in munti? Scapi de tumultul deranjator al vietii contemporane. Ce vrei de fapt? Sa ne-ntoarcem la Evul Mediu? A esuat odata. Gata!

Susara are momente cand pare un sprijinitor al artei contemporane insa omul nu s-a decis. Astept cu nerabdare sa vad ce se mai intampla. Textul sau consta in cateva puncte impotriva MNAC care sunt irelevante. Un teoretician cred ca ar fi trebuit sa foloseasca niste principii (generale) in dinamica argumentarii si nu simpla retorica. Singura astfel de tentativa de generalizare este o presupusa imposibilitate de existenta a unui muzeu de arta contemporana. Argumentul seamana cu cel al lui „ex nihilo”. Nu poate sa existe dar exista...


Mai departe se desprinde in aceste obiectii faptul ca muzeul nu poate functiona pentru ca sunt tensiuni intre Mihai Oroveanu si Ruxandra Balaci, ca aceasta din urma nu stie nimic de arta contemporana etc. Asta nu e argument. Pare o declaratie spusa „la nervi”.





L-am pastrat pentru final pe regele Soare, qui est Ra (colegii si-aduc aminte de ce... ) Acest Chira este un caz mai special. Cunosc cativa oameni care au plecat de la el din grupa, dupa marlanii incredibile. Din fericire eu nu am avut decontact cu el dacat la diploma. Omul are mari regrete pentru ca nu s-a facut militar sau politician, mai degraba dupa ce a esuat ca inginer. Are o nevoie patologica de a decide ca ungeniu, vrea sa puna la punct in mod eroic de parca arpoza pentru o statuie ecvestra. Nu vrea sa-l surprinda paparazzi jos de pe cal! Un Napoleon al artei romanesti! Se comporta de parca ar detine adevarul absolut alaturi de criteriile artei scapate din cutiaPandorei.

Textul sau este realmente penibil. Un amestec carpitde filosofie carteziana marcaureliana in variantarudimentara si sintagme de genul „victoria fortelorbinelui”, „competenta axiologica complexa” „generaliiartei” „criterii ale artei”.


Chira aduce MNAC reprosul cum ca ar duce o politicalipsita de „criterii ale artei”. Reprosul este menit aaduce in prim plan viceversa, respectiv ca el ar aveaaceste criterii. Trebuie observat ca el nu vorbestedespre anumite parti ale artei, (clasica, primitiva,contemporana) ci vorbeste despre arta ca totalitate. El pretinde ca ca detine piatra filosofala a artei. Dar totusi pierde din vedere ca criteriile suntnumitori comuni ai unor clase de obiecte, iar acesteclase se stabilesc dupa ce obiectele respective suntepuizate teoretic, adica dupa ce se cunosc indeajunsrelativ la gradul de generalizare al acestor clase incare ele sunt incluse. Dar daca arta este un fenomenpsihic prin excelenta, a pretinde ca cunosti cel maicomplicat mecanism din lumea proxima intr-atat incatsa oferi criterii exclusiviste pentru clasificareaproduselor sale - sufletul omenesc- este o aberatie.

Mai trebuie artat ca arta nu are valoare perena. Perceptia artei se modifica odata cu modificareasocietatii. Rejudecarea ei se face indiferent de cespun muzeele. Valoarea, la fel ca si comunicareapresupune trei actori: obiectul evaluat, ofertantulcare detine obiectul si cel care cere obiectul. Pe cejustificare se poate suprapozitiona Chira in intreagamasa de cerere a obiectului de arta pentru a-i oferivaloarea si criteriile artei? Dar fireste, uitasem, suntem la ora de cartezianism de balta si nu se accepta ca valoarea sa fie rezultanta dintre cerere sioferta.

Un loc special in analiza mea il are „competenta axiologica complexa”. Un filosof nu ar intelege cevrea sa spuna Chira; anume, conform cu cele spuse maisus, el ar fi competent in stabilirea valoriioperelor. Nici macar medievalii nu si-au permis safaca o stiinta despre evaluarea operei de arta. Chira a dat nou sens axiologiei. A auzit el ca axiologia serefera la valoare si a si trantit un sughitzconceptual. Ce nu stie el este ca in axiologie artaeste doar una dintre valori, fiind o valoare in sinerelativa la alte valori, deci este tratata general printr-un proces de aplicare la realitate a anumitor principii generale. Axiologia nu se ocupa cu evaluarealucrurilor particulare, a operelor de arta in acestcaz. Conceptul de valoare din axiologie nu esteacelasi cu cel din arta. Valoarea din axiologiecorespunde mai curand unui cadru etic si juridic, sinu unuia psiholodinamic ca acela din arta. Unul serefera la comunitate si apoi la individ iar celalat la individ si apoi la comunitate. Prin generalitatea sa el este presupus universal aplicandu-se fiecaruiindivid, in timp ce valoarea artistica nu este universala, se adreseaza initial idividului care poatesau NU sa reactioneze la ea. Generalizarea valorii lacomunitate nu se face prin universal ci prin asociere colectiva a indivizilor. (Vezi raporturile logice dintre notiuni). Draga Chira esti varza tatuco.

Dar eu stiu cate este problema lui Chira. Lui ii estefrica de incertitudini. Eroismul lui este unul al filosofului/artistului de curte. Omul pune stampile, scrie dosare, procese verbale. El are o teama tipic functionareasca de nesiguranta pe care o contracareazain rigiditate. De fapt insasi aroganta satotalitarista nu este decat contracararea unui complexde inferioritate a provincialului incapabil sa seupdateze la oras. Asta nu este neaparat ceva de detestat, insa devine o problema atunci candsolutiile personale de cicratizare a dezradacinarii devin program educational national.

La sfarsit e toata savoarea. Parca ar fi in arena cuun taur caruia ii aplica lovitura de gratie. Concentrarea e maxima. Auziti: “Muzeu nu e, Nationaln u e, Arta nu e”. Fiti atenti la modul pedagogistsalbatic in care se declara criteriu indubitabil alartei si valorii. Magister dixtit.Vad o urma de prm-ism in reprosul nationalitatii MNAC. Pot simti un iz de nostalgie fata de vremuri decatva timp apuse. Ce-i thathae, ti-e frica deconcurenta? Ti-e teama ca ti-a plecat publicul catretelenovele si nu-ti mai cumpara picturicile?Tatuca Chira cre’c-ai incurcat textul; era vorba deMNAC si nu de MNA. Replica asta era de acum 50 de ani.Sau poate ca intr-un puseu de anamneza ti-ai dat seamaca ai fi chiar ultimul om de pe pamant care sa decline contemporaneitatea muzeului pentru simpul motiv caesti mort de mult. Cat despre faptul ca nu ar fi muzeu, aici ai dreptate.Sunt sigur ca stii mai bine ce este un muzeu. Dar vezitu, muzeu nu este doar cel al figurilor impaiate. Ca,vezi cum e, noi astia tradatorii de spirit nationalavem cam multe pe cap in preocuparile noastreinternationaliste si nu ne permitem sa inventam un alt termen asa pentru ca sa-ti creem tie iluzia ca lumeasi limba ar fi incheiate. Dar sa stii ca exista muzepe acolo, le-am vazut eu. Dar, ma rog, poate ca astate intereseaza mai putin, tinand cont ca te lauzi cuex nihilo.