United Arab Emirates at 2009 Venice Biennale

|
07-09-2009

I entered the UAE pavilion pushed by a big curiosity. "It’s not you it’s me" seemed to be very promising. I was expecting to see the Arabic cultural resistance to western corporatist imperialism, the courage of some people that have the nerve to show to the whole world their cultural autonomy in front of consumerism ultimate expansion. "It s not you it’s me" seemed to be a fair defense to this neocolonialism. To express the refusal the technology and civilization with their language as the biennale itself sounded very interesting thing.


But after several steps inside the pavilion I was surprised to see a mock-up of some building that are going to be build up and become the base of future cultural institutions. The buildings seemed as fancy as the ones that were raised up before in this country as everybody knows. But the biggest disappointment was a kind of press conference pretending to be performance art made by so-called local artists, man and woman, who actually looked like Hollywood stars with Arabic specific. They were really beautiful individuals. I could admire the Arabic shape of Angelina Jolie , beautiful. So far so good. There was only a problem; this press conference was pretending to be performance art.



So after Performance Art/Happening was and still is questioned today by birocratoid mentalities as being actually art now they are in the situation of being corrupted into the opposite pole by the power of money. These mentalities are about to call art all the authorities’ actions in the shape of some statements made by some consecrated artists but mechanical understood and applied. Beuys might have been said that everybody is an artist (from what one can say that everything is art) but if I see in the gallery the same things from the news and commercials than I do the same thing that I do with the TV. I turn it off. I am not saying that the political speech made by politicians or in the commercials and Hollywood movies (which is basically the same thing) could not become art in the frame of enlarging its limits in the last century. Let’s just say that it is just me that I am tired of such kind of art as the impressionism had got tired of academism at the end of 19 century, ok?


On the other hand, such a new possible pushing further of limits of art I really really doubt that could be done just by UAE as long as not only the controversy of acceptance Performance Art as art is not favorable to the spirit of biennale but there are not existing even the specific cultural institution that make this controversy possible and there are not artists. I know some guys that were very prout of themselves for stepping over capitalism from feudalism to socialism as Superman when they were prisoners of medieval mentality.

I am not going to buy the story of such a subtle possible irony that audience did not observed. That press conference took on the serious reason path dealing with the anthropologic and philosophic side of audience and forgetting the artistic one. It is just that the reasons and debay are the clothes only for contemporary spirit and not its content. I think that the farthermost away point from this spirit was the expression "His Highness" about their political leader. If one use "His Highness" formula referring to a politician one should also release a wind or something as ironic homage. Otherwise there is no contemporary art but classical one. One doesn’t need Venice Biennale but pyramids, palaces, castles, military parades etc. No matter how many galaxies have UAE hotels or how many fancy cars and how big money the mentality is not western yet.



I found really funny a kind of politician (liar) answer "we are concerning of improving…" . O really? I imagine some feminists dressed with Arabic veil… If I would participate to such "performance" then I would rise a question like „How stupid do you think we are?" or I simply walked away raving to the next pavilion. Contemporary art is facile. But playing is also facile for a child but very hard for somebody who has lost his/her childhood.

Psychological analyzed "It’s not you it’s me" proved itself to be no fair rejection of western culture as I expected but a strange and ambivalent way of apologizing for not enough aligning to it but for commercial reasons. "It’s not you it’s me" from the speech of the two seemed to me to be a valet blank and impersonal bow towards the wealthy tourist in front of a fancy hotel. We open a pavilion at Venice Biennale, we create local stars and behave trendy for you to become our tourists and get us richer. We have no big reputation, we came from periphery but we are ready to catch up, look we have western beautiful suits and limousines, can we get in? Haven’t we learned so well to make business?

"It’s not you it’s me" shows a kind of provincial hesitation inside the big city, a behavior that wants no trouble. This expression reveals an inferiority complex about the western media propaganda culture concerning its own lack of specific contemporary social cultural frame. But beyond this there comes out smoothly a very strange, unexpected, rigid and paradoxical superiority. This expression is used by somebody that takes over itself the fault of a relationship failure but doesn’t want bad feelings from the other one. But it is usually used when the other one is angry, suffer and ask for explanations because of this breaking apart. So it is easy to see how the situation of the third one oedipal rejected is projected into western culture. So "It’s not you it’s me" seems to unconsciously become a sort of comfort for "letting down", for "leaving" the western contemporary culture. This is a kind of ambivalent hand given by the one who has chosen a better opportunity. And look how on the other hand there comes up some kind of provincial pride with a classic-colonialist shape that almost express its scorn for the western contemporary "degenerated art".

This reply changes looks absolutely fabulous to me: the reporter: "So we agree to disagree": the diva: "No, we agree to recommit in 2011". Oh my god! Have you seen how she had got the last word just like a goddess who just gives birth to some kind of new world? Have you seen how she saw the common points between the two cultures and not the differences only like western pragmatic and warrior people? I almost forgot that this conference was imagined and directed by her and her team from the first place. This reply looks very much like: 1. "Stop contradicting everything I say"; 2. "I don’t contradict what you say at all". How you seen how the "press conference" ended with a revelation? How you seen how the inferiority complex turned up into superiority one? I already feel guilty not just for rejecting UAE pavilion but for not worshiping such a metaphysical consolation.



The feeling that I had in UAE pavilion was that of lack of communication and, of course, of being deceived. I felt both soft soaped and treated with the arrogance of a traditional complex of superiority putted in the wrong place, in an untraditional space.

UAE is probably the most western Arabic country. I don’t know if such a social experiment would lead to a happy end or to something authentic. But in this particular moment UAE find theirselves in a strange transition to contemporary civilization like Romania itself. Old behaviors are mixed with new western emancipate ones and the result is an authentic kitsch. Personages/situations like Borat, Gigi Becali who gets out of limo and milk the ships with his own hands or celebrating the wining of Bahrain Formula 1 big prize by drinking no alcohol champagne (the alcohol is forbidden in this country) are funny and sometime terrible examples of such transition.

I am not sure if on this blog is appropriate for giving advices but I feel like doing this: so, as a western guy I don’t want you to change. But if you want me in your country you gave to accept also the fact that I might get drunk and sing on the streets on the middle of the night. You just can’t take my money only! Decide if you find yourself comfortable into my space! Coz if you are not comfortable then nobody forces you to stay and get a pavilion at Venice. It is not a shame not to have it. I really want you to stay in your culture and to admire you from the distance. If you have a problem with my life in my house why don’t you just leave? I don’t want you to stand up in front of me in the first place nor to keep proving your wisdom and your highness in philosophy afterwards. I am already tired of my own philosophy. It is true that you on your own are vulnerable against corporatist propaganda. But you have to fight for yourself to keep your authenticity. Forget about me and be just you! Don’t try to be me if you feel like! Otherwise sooner or later you would become tired and sick of my lifestyle and you will revenge on me for deceiving with corporatist false ideals!


PS
The UAE situation is not unique. All art refer itself to society in the way UAE pavilion refers to contemporary western culture. I will publish on the "concept" blog an entry meant to analyze art in general view starting from this "accident" with UAE pavilion.

Emiratele Arabe Unite la bienala de la Venetia

|
07-09-2009



Am intrat in pavilionul Emiratelor Arabe Unite de la Venetia cuprins de o mare curiozitate. Titlul "It s not you it’s me" (e din cauza mea nu a ta) parea foarte promitator. Vedeam deja rezistenta culturala araba in fata imperialismului corporatist occidental, vedeam curajul unor oameni care au nervul de a-si afirma autonomia culturala fata de expansionismul metastazic al consumismului. "It s not you it’s me" mi se parea o legitima aparare in fata acestui neocolonialism. A-ti afirma refuzul tehnologiei si al civilizatiei cu mijloacele acesteia asa cum e bienala mi s-a parut un lucru foarte interesant.

Dupa cativa pasi in interiorul pavilionului ma trezesc cu o macheta a unor viitoare institutii culturale ce ar urma sa fie facute. Constructiile pareau la fel de grandioase ca si acelea ce au fost ridicate de-a lungul timpului in acest spatiu. Culmea dezamagirii a constituit-o un fel de conferinta de presa regizata sustinuta de doi asanumiti artisti locali, barbat si femeie ce pareau de fapt niste actori de gen Hollywood, cu alura araba. Niste exemplare umane foarte reusite. Am putut admira varianta araba a Angelinei Jolie, frumoasa, frumoasa. Bun. O singura problema insa; conferinta era vopsita in performance art.


Iata ca dupa ce mentalitatile birocratoide au contestat si inca contesta dreptul unor manifestari de gen performance art si happening de a se numi arta iata ca se ajunge la polul opus atunci cand e vorba de niste bani la mijloc. Aceste mentalitati au facut ele cumva incat sa le pice si lor ceva acolo si sunt aproape de a numi deja arta toate actiunile autoritatilor in lumina unor expresii si maxime rostite de artisti consacrati si repetate (cum altfel decat) mecanic. O fi spus el Beuys ca oricine e artist (de unde se poate spune ca orice e arta) insa daca vad si in sala de expozitie si ce aud la stiri si ce vad in reclame atunci fac ce fac si cu televizorul. Il opresc. Nu zic ca discursul politic, reclamele si productiile Hollywood (cam acelasi lucru in principiu) nu ar putea deveni arta in contextul extinderii limitelor artei ce s-a produs in ultimul secol. Doar ca, sa zicem ca eu m-am saturat de arta asta ca impresionistii de academisti, ok?

Pe de alta parte intr-o astfel de noua extindere a limitelor artei ma indoiesc ca ar putea fi facuta tocmai de EAU in situatia in care nu doar disputa cu acceptarea performance-art ca arta nu e favorabila spiritului bienalei dar nici macar institutiile culturale nu functioneaza deoarece nu exista si artistii sunt aproape inexistenti acolo. Mai stiu eu pe unii care se laudau ca au trecut direct de la feudalism la socialism ca Superman fara sa mai treaca prin capitalism dar de fapt ei ramasesera ca mentalitate tot in feudalism.

Sa nu mi se serveasca o posibila ironie atat de fina incat nici aplaudacii prezenti (oare si ei regizati ?) la eveniment nu au sesizat-o. Conferinta de presa simulata a luat-o pe cararea argumentelor serioase apeland la latura filosofico-antropologica a audeintei si mai putin la cea artistica. Numai ca argumentele si dezbaterea sunt doar haina spiritului contemporan.
Cred ca cel mai departe de acest spirit si de cel al artei contemporane in general a fost sintagma "His Highness" referindu-se la conducatorul lor de acolo. Arta contemporana nu prea are limite si limitari insa cred ca are un numitor comun in ceea ce nu face. Nu idolatrizeaza politicienii, regii si liderii de orice fel. Daca folosesti „His Highness" referindu-te la un politician intr-un cadru de arta contemporana trebuie sa dai si-un part sau ceva pe post de omagiu ironic. In caz contrar faci arta clasica. Nu ai nevoie in acest caz de Bienala de la Venetia ci de niste piramide, palate, resedinte, parade militare, omagii etc. Indiferent cate galaxii ar avea hotelurile din EAU si cate masini luxoase si capital ar fi acolo mentalitatea inca nu e occidentala.


Hilara rau de tot mi s-a parut si replica specifica unor politicieni mincinosi „facem demersuri pentru imbunatatirea…" Serios? Parca si vad niste feministe arabe cu voal… Probabil ca daca as fi fost la o astfel de conferinta de presa as fi avut si eu o intrebare de genul: „Cam cat de naivi ne credeti?" sau pur si simplu m-as fi ridicat fluierand o melodie si as fi plecat la urmatorul pavilion. E usor sa faci arta contemporana. Si pentru un copil e usor sa se joace dar foarte greu de facut daca nu (mai) esti copil indiferent de cate eforturi vei face.

Analizat psihologic "It’s not you it’s me" se dovedeste de fapt a fi mai putin o legitima respingere a culturii occidentale asa cum ma asteptam cat o ambivalenta scuza de nealiniere fata de ea in scop comercial. "It’s not you it’s me" din discursul celor doi mi s-a parut a fi de fapt in primul rand a fi o plecaciune sterila si neempatica a valetului de la hotel luxos in fata turistului. Deschidem un pavilion bienala de la Venetia, ne comportam occidental, numai veniti in EAU ca turisti ca vrem sa ne imbogatim si mai mult. Am venit din periferie dar suntem gata sa ne emancipam, uite ne-am pus si costume, ne-am luat limuzine, ne primiti? Hai ca uite cat de bine am invatat sa facem afaceri!

In "It’s not you it’s me" se simte nesiguranta provincialului care vine prima data in oras si nu vrea sa supere pe nimeni. El atesta un complex de inferioritate in fata culturii de propaganda mass-media occidentale, simtindu-se cu musca pe caciula pentru lipsa unui cadru social specific artei contemporane. Dar, dincolo de asta, o superioritate ciudata, rigida si paradoxala apare de unde nu te astepti. Astfel de replici se dau in cazul despartirilor de catre cineva care isi asuma vina esecului dar cere clementa, empatie sau un resentiment cat mai mic din partea celuilalt. Dar expresia se foloseste de obicei in situatia in care celalalt sufera si cere explicatii din cauza esecului relatiei. Asadar trebuie ca situatia exclusului oedipian este usor proiectata in cultura occidentala. In mod inconstient "It’s not you it’s me" devine astfel o consolare fata de „parasirea" culturii occidentale contemporane, o ambivalenta mana intinsa de pe pozitia celui care a avut de ales o varianta mai buna. Iata cum pe de alta parte se simte si un orgoliu la fel de provincial cu tenta originar colonialist-clasica care aproape ca isi manifesta deschis dispretul pentru „arta degenerata" occidentala.

Urmatorul schimb de replici mi se pare pur si simplu mirobolant: ziaristul: "Deci suntem de acord ca nu putem cadea de acord"; diva: "Nu. Suntem de acord sa mai incercam si in 2011". Mama cum a avut ea ultimul cuvant de parca o zeita a dat nastere unei noi lumi! Cum a facut ea pace si a vazut punctele comune intre cele doua culturi si nu diferentele dintre ele asa cum fac pragmaticii si razboinicii occidentali! Aproape ca uiti ca de fapt respectivul conflict de idei a fost imaginat tot de ea! O astfel de replica seamana cu : 1. „Nu ma mai contrazice atata!"; 2. „Dar nu te contrazic deloc!" Cum s-a si incheiat „conferinta de presa" imediat cu o revelatie! Ati vazut cum initialul complex de inferioritate s-a incheiat cu un complex de superioritate? Incep deja sa ma simt vinovat nu numai ca nu apreciez pavilionul EAU dar (lucru la care nici nu ma asteptam) si pentru ca nu venerez o astfel de metafizica consolare.


Sentimentul pe care l-am avut in relatia cu pavilionul EAU a fost acela de necomunicare si, evident, de nesinceritate. In discursul prezentat acolo fie m-am simtit lingusit fie tratat de sus de un traditional complex de superioritate cultural care se manifesta impropriu intr-un spatiu netraditional.

EAU este probabil cea mai bogata si cea mai occidentala tara araba. Nu stiu daca in viitor un astfel de experiment social va fi unul fericit si va duce la ceva autentic. In momentul acesta EAU este o tranzitie bizara oarecum ca Romania unde vechile reflexe sunt amestecate cu comportamentele occidentale emancipate. Rezultatul este un kitsch ciudat de autentic. Un Borat , un Gigi Becali care coboara din limuzina sa mulga oile, sau sampania fara alcool deschisa de castigatorul marelui premiu al Bahrain (tara unde alcoolul e interzis) la Formula 1 sunt exemple amuzante si uneori dramatice ale unei astfel de tranzitii.

Nu stiu daca pe blogul acesta se cuvin niste sfaturi dar simt nevoia sa zic si eu vreo 2: mai, eu ca occidental nu tin ca tu sa te schimbi. Dar daca ma vrei la tine in tara trebuie sa accepti si faptul ca s-ar putea sa ma imbat crita si sa cant pe strazi. Nu poti sa imi iei doar banii! Hotaraste-te daca esti in largul tau in bienala mea! Daca nu esti in largul tau atunci nimeni nu te obliga sa ramai si sa ai pavilion. Nu e o rusine sa n-ai pavilion la Venetia. Chiar vreau sa ramai in cultura ta iar eu sa te admir de la distanta. Daca tu ai o problema cu modul in care sunt eu in casa mea de ce nu pleci pur si simplu? Nu vreau sa stai drepti in fata mea si la fel nu vreau nici ca dupa aceea sa-mi demonstrezi cat de cel mai mare filosof esti tu cu intelepciunea ta. Sunt deja satul eu de a mea. E adevarat ca propaganda corporatista occidentala pare de nestavilit si tu nu ii poti face fata singur. Insa va trebui sa faci si tu ceva sa iti pastrezi autenticitatea. Fii tu insuti si nu incerca sa pari occidental daca nu esti! Pentru ca mai devreme sau mai tarziu iti va veni lehamite de stilul meu de viata si vei vrea sa te razbuni pe mine cum ca te-as fi ademenit in neautenticitatea corporatista!

PS.
Situatia EAU nu e unica ci intreaga arta se afla fata de societate in aceasi situatie in care pavilionul EAU se afla fata de cultura occidentala contemporana. Voi publica pe blogul „concept" un articol intitulat „Bienala de la Venetia sub lupa pavilioanului EAU" menit sa analizeze fenomenul artei in general pornind de la acest „accident" cu pavilionul EAU.

Binala de la Venetia - 2009 - a 53 -a editie

|
In mod normal un astfel de megaeveniment ar avea nevoie de cateva luni intregi de contacte directe pentru a fi digerat cum trebuie. Adica trebuie vizitat si revizitat. Eu n-am reusit decat o prima vedere cu explonatele si chiar sunt cateva pavilioane care mi-au scapat (programul bienalei e pana la 6 pm). Chiar si la o singura vedere tot mi-a luat 2 zile. Pe langa bienala propriuzisa mai exista si cateva evenimente colaterale foarte interesante si ele pe care trebuie sa le cauti prin labirintul venetian si asta iti poate lua alte cateva zile. Eu n-am avut decat o saptamana la dispozitie si nici timp ulterior pentru a cauta pe net texte si informatii despre ce am vazut. Asa ca o sa-mi spun si eu parerea la nivel de stfel de prima vedere.

Mi-au placut f. multe lucruri depre care probabil ca as fi putut scrie mai pe larg daca nu le-as fi vazut adunate toate deodata ci individual. Oricum nu pot sa fac o retrospectiva, suntem pe un blog (personal) totusi.

Mai intai treb'e spus ca am ramas imun la manifestarile conceptualiste. N-am rtetinut nici un text si nu mai imi aduc aminte daca am vazut vreunul. Nici macar "vederile" de promovare a lucrarii cu textul curatorilor nu l-am citit. Adevarul este ca intr-un asemenea megaeveniment conceptualismul se vede f. greu. N-ai timp sa rumegi si cauti obiectul/imaginea/filmul cu mura-n-gura. Cred ca am s-o las si eu p-asta cu conceptualismul si arta teoretica si am sa ma intorc la constructia de obiect artistic clasic.

Ma bucur ca Bruce Nauman a castigat la bienala.



Lucrarea lui a fost una dintre preferatele mele atat ca tema cat si ca realizare artistica.




A reusit sa surprinda modul in care societatea actuala ameninta sa se anihileze si sa se distruga pe sine si cum infesteaza comunitatile externe nonoccidentale cu intruziunea sa colonialista sub motivul emanciparii lor, modul in care inteligenta devine letala .





Refuzul inteligentei si incetarea blamarii prostiei cred ca e principalul reper al spiritului contemporan.










Totusi nu lucrarea lui mi-a placut f. mult. Cel mai mult mi-a placut stadionul lui Alexei Kallima din pavilionul Rusiei. Cred ca surprinde chiar si la nivel f. indirect relatia dintre politic si sport, dintre nimicul pe care factorul politic il transforma in valoare prin manipulare si propaganda. Videoinstalatia in cauza refacea drumul in sens invers: de la circul electoralosportiv la liniste subita. Mi s-a parut o foarte penetranta invitatie la reflectie.








Instalatia lui Andrei Molodkin cu kitschul cu "Victoria din Samothrace" alimentata cu un lichid inchis ce aduce a sange mi s-a parut si ea geniala. Din ideea de kitsch ca degradare a autenticului deducem degradarea ideei de succes, de victorie, de corporatie, decaderea spiritului epic si epopeic clasic si inlocuirea acestor valori cu anticolonialismul contemporan .








Nu toata lumea a apreciat Rusia, am intalnit si reactii de dezaprobare. Si mie mi s-a parut motociclistul din perete o prostie. Insa cred ca Rusia a arat bine anul asta. "Danger musem" cu ictura de Dubossarsky din sectiunea evenimentelor colaterale mi-a placut si ea. Am pictat si eu asa pana de curand, mi se pare depasit modul ala de abordare a lucrurilor dar totusi mi-a placut pentru ca am trecut si eu prin el.


Mi-au mai placut f mult oglinzile sparte ale lui Michelangelo Pistoletto.




M-am gandit la superstitia cu oglinda sparta care e 7 ani de ghinion si la destinul artei alternative ca arta damnata. Acum imi vine in minte cantecul cu "iubesc pisica neagra" :). Ghinionul e o constanta a artistului, eu m-am obisnuit cu el si a inceput sa-l simt ca o parte din mine si sa-l iubesc asa ca am facut poze voluptoase in fiecare din oglinzile lui Pistoletto.




Intersant a fost si Pavilionul Nordic. Mi-a placut Elmgreen & Dragset.



Multa lume a apreciat instalatia asta si ma mir ca n-a luat marele premiu.




Ideile care iti vin dupa ce vezi inecatul in piscina sunt diverse si amuzante. Jocul asta al ironiei cu tragedia ma prinde f. mult pe mine.





Ca barfa am auzit ca tipul a avut si un ceas scump la mana dar l-au furat.








(Ps. Inainte sa ajungem noi...)


I-a uite si ceva ce are legatura cu ultimele mele productii artistice ;). E vorba despre viata marchizului de Sade.








Pavilionul Serbiei mi s-a parut puternic . Au expus cantitati industriale prelucrate de par uman semifabricat luat de la frizeriile unei tari intregi. Nu stiu daca chiar din Serbia. Au reusit sa surprinda spiritul contemporan cu omul vazut ca o marfa odata cu degradarea moralei clasice si explozia corporatismului (cinic) contemporan. M-am gandit din nou la superstitiile populare privind parul tuns, la ascunderea lui in gradina de frica unor eventuale vraji. Primitivii folosesc parul pentru vrajile negative facute dusmanului pentru a-l imobiliza. Fetisurile lor arata ca niste papusi bizare. Scalparea e deja o practica primitiva f. cunoscuta. Expunerea de cantitati industriale de par ale omului contemporan m-a dus cu gandul la 2 lucruri diferite si chiar contradictorii. Unul ar fi paseismul, sentimentul pierderii autenticitatii infantile si a credintei primitive odata ce omul contempran devine adult. nu mai conteaza spiritele din acel par ci doar faptul ca el poate fi folosit ca izolare a tevilor pe timp de iarna de exemplu. Cel de-al doilea ar fi o idee paranoida dupa care sistemul social ar folosi acel par pentru a-si imobiliza sclavii la fel ca primitivii cu dusmanii lor. Imi place foarte tare tematica primitivismului supravietuitor in societatea "civilizata".





Pavilionul Romaniei mi s-a parut ok. Trecerea dintr-o camera in alta, incaperi si culoare inguste, iar pe deasupra o gradina cu zarzavat la mansarda e un portret interesant pt. Romania. Filmle mi s-au parut insipide insa. Cel cu chilienii a fost f. lung. Eu l-am vazut pe tot insa n-am vazut pe nimeni sa stea mai mult de 10 minute cat am stat eu. Am dubii si fata de alegerea temei. Nu stiu daca Bienala e un eurovizion unde fiecare vorbeste despre tara lui. Cred ca ar fi fost mai bine venita o tema mai generala decat o invitatie subtila (si chiar inconstienta) la turism .






Pavilionul Ungariei mi s-a parut foarte promitator la intrare cu tweningul intre portretele lui Rembrandt. Din pacate pavilionul se rupe fata de o posibila retrospectie a istoriei artei si o da in propaganda antinazista (ce oricand poate fi interpretata ca propaganda procapitalista). Evident oricand trebuie sa existe timp pentru deplangerea victimelor nazistilor dar asta e o alta tema. E adevarat ca destul de multe pavilioane au discontinuitati de genul asta (fapt inernet atunci cand expun mai multi artisti) insa pretentia de legatura prin portret asa cum apare la pavilionul unguresc, pornind de la portretele lui Rembrandt si ajungand la portretele subiectilor folositi cinic de nazisti pentru experimentele lor mi se pare fortata. Si chiar o jignire la adresa acelor victime. Cred ca s-a cazut intr-un derizoriu de proasta factura si s-a facut din genocid un fapt divers procedandu-se astfel.



Pavilionul Italiei mi s-a parut cam invechit. Si un pic cam mare (!!!) . Se cam ajunge pana la futurism (Marinetti) care deja a ajuns paseism...

Cu toate astea am gasit un film foarte frumos aici. In special muzica.






Poate ca pentru a contracara usoara imbatranire in pavilionul Italiei am gasit folosirea tehnicilor avansate de simulare 3D a realitatii



(cunoscatorii stie !!!)

apoi tot la italieni prin prezenta unui anumit tip de fotografie care se foloseste in special in publicitate.







Designul a mai fost de gasit in bienala si la chileanul Ivan Navarro printr-un joc al spatiilor prin care poti face un trompe l'oeil contemporan foarte necesar intr-un bar de exemplu cu care poti sa-i faci pe clienti sa se simta mai putin presati de lipsa de spatiu.












Ca dezamagire si chiar revolta mentionez Pavilionul Emiratelor Arabe Unite care au dat cu mucii in fasole de la prima prezentare incercand sa fie si fudule. Dar despre asta voi face un articol separat pe care il voi publica ori aici ori pe "baldovin concept". Depinde de modul in care voi dezvolta tema, ori catre o metareflectie asupra artei in general ori catre reflectie asupra subiectului artei ca produs social. Voi vedea.

Aici sunt banii dvs.

|




"Balada sclavului" 2009 --

|

Pornografia salveaza Romania

|

Selectii din filmul anterior

|
Photobucket


Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

click aici pentru a le putea vedea pe Picasa.