„Voina wanted” la MNAC

|


Vineri seara la MNAC a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente pe care aceasta institutie l-a gazduit, invitarea grupului Voina sa isi prezinte activitatea. La MNAC au avut loc evenimente interesante si diverse, poate nu e bine sa le comparam unele cu altele tinand cont de filierele diferite pe care s-au cristalizat. Daca ne gandim la editiile Rockolectiv, Santiago Sierra despre care am scris si eu aici  sau apropierea de lumea designului  insa limitele dintre arta si activism politic s-au difuzat in asemenea maniera incat acceptarea sau refuzul demersului lor nu mai are nici un fel de conotatie estetico-critica ci depinde de pozitia politica a spectatorului. Viata si arta acestor artisti se constituie din luptele de strada cu fortele de ordine si cu ragazul din inchisoare. Principalul lor reper este acela de a pune sub lupa reprimarea libertatilor cetatenesti din partea autoritatilor.

Insa atata timp cat intre arta, politica si stil de viata marginal sau mafiot inca exista o separatie vizibila se poate spune cred ca Voina reprezinta cea mai radicala miscare artistica cu penetrare mediatica din lume. Bandele underground de gen MS 13 din America sau Mungiki din Kenya au mai putina legatura cu arta si mai mult cu mercenariatul sau activitatile marunt-mafiote. De asemenea actiunile grupului Voina trebuie diferentiate clar de activitatile protestatarilor politici violenti (numiti impropriu anarhisti) care de obicei se strang cu ocazia reunirii liderilor mondiali si repeta acelasi gen de manifestari, respectiv batai cu politia, devastari de magazine etc. Dimpotriva actiunile grupului Voina au in ele acea alura de creativitate boema specifica artei chiar daca, dupa cum se poate vedea in filmul de mai jos, instrumentele specifice protestatarilor violenti sunt si folosite mai mult sau mai putin de la caz la caz si de catre Voina insa par total diferite fata de celelalte:


De asemenea, desi pare ca are o filiera academica, Voina pare sa realizeze o ruptura radicala fata de arta oficiala si dialogul cu istoria artei. Spre deosebire de performerii romantici ai anilor 80 prin care actionismul a scos cel mai vizibil capul in lume, actiunile grupului Voina se incadreaza perfect in spatiul public. Ei nu au nevoie de vreo referire subtila la istoria artei, nu intra intr-un dialog transtemporal cu reperele ei ci o ignora total pur si simplu. Desi unii dintre ei au studii artistice si par sa fi pierdut ceva timp prin biblioteci (in special Aleksei Plutzer-Sarno) totusi tuturor membrilor sai le este specifica vigoarea realitatii stradale. Stiu sa se catere pe garduri inalte, au dexteritati speciale in lupta cu fortele de ordine sau in manipularea de device-uri si elementelor sociale specifice vremurilor de azi.



Alpinismul urban cu care se catara pe cladiri si lanseaza bannere imense, lucrul cu aparatul de proiectie laser prin care proiecteaza semnul pericolului de moarte (craniul si oasele) pe o cladire oficiala importanta, folosirea vitanjei pentru a scrie un mesaj imens cu dejectii pe un camp inzapezit sunt semne ale integrarii acestor oameni in spatiul social concret spre deosebire de izolarea in turnul de fildes al spatiului expozitional al performancerilor romantici. Imi vine in minte aspectul ezitant si anonim pe care Beuys de exemplu l-a avut in celebra sa actiune de colectare a gunoiului lasat de o multime de demonstranti. Beuys s-a vazut abia dupa ce ei au plecat si, mai ales in gunoiul expus in galerie. Dimpotriva membrii Voina sunt foarte vizibili chiar si atunci cand actioneaza in interiorul multimilor. De asemenea se poate vedea aparitia „departamentului de filmare” care se face si el in conditii speciale de catre un membrul al gruparii al carui principal scop este filmul si abia apoi eventualul ajutor pe care il poate da unui alt membru atacat de fortele de ordine. Iata cum punerea artei inaintea vietii face ca aceste actiuni sa fie catalogate drept arta si nu de simpla si sterila violenta de strada.

Daca pana acum realitatea ready made a fost adusa in spatiul galeriei iata ca grupul Voina scoate arta si o transpune in obiectele si sistemele realitatii sociale uitand total de galerie. Si aici nu vorbim despre scoaterea unor obiecte de arta din spatiul expozitional si plasarea lor in spatiul public asa cum s-a tot facut in ultimele 7-8 decade ci pur si simplu cu transferul artisticitatii in spatiul realitatii sociale. Acesti artisti nu sparg sintaxa unei imagini incercand sa dea noi reguli artei asa cum s-au produs pana acum si nici nu se multumesc cu extinderea spatiului expozitional catre cel stradal. Interesul lor este in principal anticiparea urmatorului nivel de libertate politica pe care umanitatea il va atinge iar acesta este cel al refuzului puterii politicienilor si a fortelor de ordine care de fapt atesta nu spiritul liber consimtit al principiilor democratiei ci ramasitele totalitariste din aceasta, gradul de tiranie si oligarhie (de care vorbea batranul Aristotel) care coexista in orice stat contemporan. Iata ca noutatea artei grupului Voina nu sta in genul materialelor de exprimare si nici in metadiscursul conceptualist ci in insasi libertatea politica exprimata creativ.

Desi i-a tot persecutat initial, autoritatile au invatat ca acesti „banditi” sunt altceva decat infractori de rand asa ca mai nou, din unele filme expuse vineri seara se vede o anumita toleranta a autoritatilor fata de grupul Voina. Am vazut cateva actiuni filmate in care autoritatile pur si simplu n-au mai intervenit, lasandu-i sa fure performativ din magazin sau sa isi realizeze actiunea fara sa mai intervina.



Un astfel de grup de fapt arata impotenta autoritatilor rusesti in a copia institutiile democratice occidentale iar persecutarea membrilor se soldeaza cu notorietatea grupului si implicit cu oglinda acestei incapacitati a lor in plan international. Democratia nu inseamna doar intarirea fortelor represive ci si institutii care sa absoarba eventualii capi ai rascoalei sclavilor. Rusia, la fel ca si Romania si alte tari se afla in aceeasi situatie. Politicienii lor n-au putut tine pasul cu civilizatia n-au ajuns din urma Occidentul la fel cum tatii si bunicii lor comunisti se laudau ca au sarit de la feudalism la comunism direct fara sa treaca prin… „burghezie”. In acelasi fel acesti urmasi de KGB-isti si securisti n-au putut atinge democratia inceputului de mileniu 3 in ciuda oligarhilor, masinilor, iahturilor, resedintelor aurite sau zgarienorilor pe care i-au imitat mot-a-mot din Occident. Ei abia acum invata din experientele pe care Occidentul le avea fata de miscarile sociale de protest din anii 1960.

Ca multora si mie mi s-a parut ca preotul deghizat in politist sau invers este cel mai reusit simbol.


Dintre lucrurile la care nu am subscris mentionez mai intai prezenta copilului in mijlocul unor evenimente stradale ce puteau deveni violente in care grupul era implicat. De asemenea folosirea injuraturilor si incercarea de exprimare artistica a lor prin pornografie mi s-a parut ca iau aspecte cam dezgustatoare. Aici se vede foarte clar in ce masura refuzul sau acceptul acestor actiuni depind de mentalitate si ideologie. In cazul meu nu as risca niciodata viata unui copil pentru nici un fel de opera din istorie chit ca s-ar duce pe apa sambetei toata istoria artei. Iar, relativ la asocierea injuraturii cu pornografia, nu subscriu. Cele doua realitati psihice mi se par la antipozi desi folosesc acelasi obiect de referinta.

Daca am incerca sa separam actiunea din filmul de mai jos de aspectul suburban si sa ne-o inchipuim ca pe un cult al falusului (care de fapt in mod paradoxal nu exista tocmai in prea abuzata si supraexcitata sexualitate occidentala) asa cum exista in unele spatii nonoccidentale atunci cred ca rezultatul poate fi perceput ca unul remarcabil.



De asemenea actiunea din filmul de mai jos a fost conceputa de ei ca pe un protest impotriva discriminarilor unde cativa homosexuali/lesbiene si emigranti sunt simulati a fi spanzurati intr-un supermarket. Pentru mine expresivitatea ei sta in protestul fata de noua inginerie sclavagista a consumismului



Poate ca nici n-ar mai trebui mentionat aici, numele „Voina” („razboi” in limba rusa) mi se pare nepotrivit indiferent de gradul de ironie cu care este investit.

Dincolo de asta actiunile Voina indeamna la meditatie. Intr-un stat echitabil nu trebuie sa fie prezentate doar punctele de vedere corporato-sclavagiste (acestea de fapt n-ar trebui tolerate deloc) ci si celelalte, cele antisclavagist-umaniste. De fapt sistemul trebuie sa se decida daca ii lasa sa se exprime prin institutiile sale si pe radicali sau nu ii lasa dar atunci trebuie sa se oblige sa le ofere un spatiu alternativ de locuit pe acest pamant, altul decat inchisoarea sau condamnarea la moarte asa cum li s-a oferit pana acum. In caz contrar sistemul se dovedeste a fi o iobagie moderna unde noii seniori ocupa cele mai importante resurse (ceea ce in trecut reprezenta pamantul agricol) iar ceilalti sunt nevoiti sa le devina sclavi pentru ca nu ar putea supravietui in alta parte.




Group Therapy cu Above & Beyond

|


7 march 2012


Glisati pentru varianta in limba romana

A meditation and astral turbo-digital explosion combination, to me Above & Beyond is the essence of trance. As both fragile-melancholic and hard-technlogica music, it totally defines my emotional background.



It seems that Jono, Tony and Paavo were willing for a certain change in their music once with „Group Therapy” . The most visible (or rather, audible) change seemes to me the metal hard bass dropping that was very used in short and frequent notes on most songs of "Tri-State Era" and "Sirens of the sea". In contrast, „Group Therapy” shows a more detailed processing, a greater depth and a more sensitive pads spaciousness. It is clear that the two elements do not really get along each other because they risk crowding the sound nuances, and the older "Home" experiment shows this. In my own musical experiments sometimes I had to choose between a certain rhythmical bass (or drum) electronic power and the pads twilight spatiality. "Home" is a happy case, this is my favorite song from the whole spectrum of trance. But some people did not like it. However, Above & Beyond bet on the pads once with "„Group Therapy” ". The rythm of songs starts as progressive house tracks that quickly turn into trance at the pads enter. As a gain compared to the previous two albums, seem the breaks sometimes applied to the pads through the stuttering effects with low values. Threre is a certain getting close to dubstep by the rhythmic variations drums but to other instruments

In addition to this, compared to the previous two albums, the classical piano is very rare useed in this last one (a bit unfortunately, I would say) . The classical piano was part of a very special mixture with the specific electronic trance sound. I found this mixture of old (piano) and new (electronic productions of the devices) as a very inspiring experiment of previous albums. The only moment where the old piano is heard now more clearly seemed the "Sun and Moon", one of the few pieces that rise up to „Tri-State Era” level:



Although there was not a very happy acoustics, the show was delightful and the audience was delirious. "„Group Therapy” " seems a new experience, but I believe that TATW songs are better. I wanted more of these in the Bucharest set. Anyway, the crowd seemed a bit unfamiliar with the older ones. The set started with "Breaking Ties" live version, but too few in the audience sang this absolutely gorgeous song. Instead, here is the public reaction to the latest "Thing Called Love":




And, as it came to successful songs, the most successful one of them seem to me "Alchemy", maybe the nearest song to those from TATW.

In the end I want to mention one objection about the Above & Beyond show in particular, and about the whole club live trance phenomenon, namely that sometimes the sound takes apocalyptic nuances, which seems to me not be specific to trance spirit. I have noticed this at both Tiesto and Armin. I do not know, maybe here in Romania we don’t have good enough sound amplification equipment, but the volume seemed too high, proportionly inverse with the sound quality. Besides sound nuances are lost every time you go to a show so remain for two days with the feeling that I have some beans in your ears. I think music should be filtered before reaching mentally throughout the body and spirit and not to enter directly through internal organs. I know that trance music is not listening at low volumes, but if I welds having my eardrums escape her originality.




7 march 2012

Amestec de meditatie astrala si explozie turbo-digitala, pentru mine Above & Beyond este esenta muzicii trance. O muzica fragil-melancolica si dur-technlogica in acelasi timp, ea imi defineste pe de-a'ntregul fondul emotional.



Se pare insa ca Jono, Tony and Paavo au fost dispusi la o anumita schimbare in muzica lor odata cu Group Therapy. Cel mai vizibil (sau , mai bine zis, auzibil) mi s-a parut disparitia hardbasului metalic ce se desfasura in note scurte si frecvente pe cea mai mare parte a pieselor marca „ Tri-State Era” si „Sirens of the sea”. In schimb, Group Therapy atesta o mai detaliata prelucrare, o mai mare profunzime si o mai sensibila spatialitate a padurilor. Este clar ca cele doua elemente nu prea se impaca deoarece risca aglomerarea nuantelor sonore iar experimentul din mai vechiul „Home” arata acest lucru. In propriile mele experimente muzicale a trebuit uneori sa aleg intre forta ritmica a unui bas electronic (sau tobe) si spatialitatea crepusculara a unor paduri. In „Home” s-a intamplat un caz fericit, piesa asta fiind preferata mea din tot spectrul muzicii trance. Dar unora nu le-a placut. In orice caz Above & Beyond a pariat pe paduri odata cu „Group Therapy”. Ritmul pieselor are alura de progressive house care se transforma rapid in trance la intrarea padurilor. Ca un castig fata de precedentele 2 albume mi se par pauzele aplicate uneori si la paduri prin efecte de sacadare cu valori scazute. Se simte si o oarecare apropiere de dubstep prin variatiile ritmice ale tobelor dar si a altor instrumente

In plus de asta, pot remarca fata de precedentele 2 albume, folosirea mai rara (un pic regretabila as zice) a pianului clasic care dadea o nota cu totul speciala prin alaturarea la soundul electronic specific trance-ului. Mi s-a parut foarte inspirat experimentul din albumele anterioare cu amestecul de vechi (al pianului) si nou (al device-urilor productiilor electronice). Singurul moment unde vechiul pian se aude mai clar mi s-a parut „Sun and moon” , una dintre cateva piese care se ridica la valoarea Tri-State Era:



Desi n-au avut o acustica prea fericita, spectacolul a fost incantator iar publicul in delir. „Group Therapy” mi se pare o experienta inedita insa consider ca piesele marca TATW sunt mai reusite. As fi vrut mai multe in setul de la Bucuresti. Publicul insa parea un pic nefamiliarizat cu precedentele. Setul a inceput cu „Breaking ties” in varianta live, insa prea putini din audienta au cantat aceasta piesa absolut superba. In schimb se poate vedea reactia publicului la mai noua „Thing called love” :



Si pentru ca a venit vorba despre piese reusite, cea mai reusita dintre ele mi se pare deocamdata „Alchemy” care poate ca e cea mai apropiata de TATW dintre toate cele noi.

O singura obiectie am fata de showul Above & Beyond in particular si fata de intregul fenomen trance, manifestat live in cluburi, si anume ca, uneori, sunetul ia nuante apocaliptice care nu mi se pare ca e specific spiritului trance. Am observat asta si la Tiesto si la Armin. Nu imi dau seama, poate nu avem echipamente de amplificare suficient de bune in Romania, insa volumul mi s-a parut mult prea ridicat, invers proportional cu calitatea sunetului. Pe langa faptul ca se pierd nuantele sonore, de fiecare data cand merg la un astfel de spectacol raman pentru 2 zile cu senzatia ca am niste boabe de fasole in urechi. Cred ca muzica ar trebui sa fie filtrata mental inainte de a ajunge in tot corpul sau spiritul si nu sa intre direct prin organele interne. Stiu ca trance nu e o muzica ce se asculta la volum mic, insa daca imi sudeaza timpanele risc sa imi scape ineditul ei.