De unde incepe si unde se termina "Coridorul din casa poporului" a lui Santiago Sierra

(Articol publicat pe netime.ro la data de 16 Oct 2005)


Miezul noptii. Ploaie de sfarsit de toamna rece si persistenta, fiind gata sa mai astepte o saptamana pana cand sa fie sigura ca a udat pe toata lumea. La intrarea in MNAC asteptau cam 80-100 de oameni. Umbrlele se buluceau unele intr-altele stropind rautacios umerii stapanilor umbrelelor rivale. Se intra doar cate o singura persoana direct de la punctul de control printr-un tunel colorat (sau tapetat, nu-mi dau seama) cu negru. Totusi nu era intuneric ci o lumina semichioara. Organizatorii au avut prezenta de spirit sa nu lase pe cineva absolut singur in acest tunel. Ceilalti se puteu vedea in fata la cativa metri. De asemenea fiecare era intrebat inainte sa fie lasat sa intre daca sufera de claustrofobie, fapt cu adevarat important. Un posibil atac de panica din partea unui claustrofob putea sa degenereze intr-o ambuscada. Asta pentru ca in interiorul tunelului erai flancat de doua siruri de femei care cerseau despartite de maxim 1 m pe fiecare rand. Poate ca nu ar fi tre buit sa li s e dea la toate sa repete acelasi text "Imi dati si mie un ban?" ci sa le lase pe ele sa improvizeze ceva de dragul diversitatii.
Unele erau somere poate, aflate la varste inaintate, altele erau machiate elegant pregatite poate pentru figuratie in vreun film de unde sa fie remarcate pentru o viitoare cariera. Se putea vedea dezamagire pe fata lor. Unele taceau si eyitau sa te priveasca in ochi desi probabli ca li se explicase clar ce aveau sa faca. Probabil ca banii primiti pentru acest rol li se pareau prea putini pentru aceasta umilinta, insa nu puteau nici sa renunte la ei. se putea citi dezamagirea pe chipul lor. Altele incercau sa treaca "cu umor" peste situatie. "Imi dai si mie geaca ta?" am auzit la un moment dat. Altele deja se gandeau deja la altceva. Am vazut acel tip de lumina palida cazand pe un obraz de fetiscana si prelungind pe ochii ei verzi sau albastri o umbra clarobscura. Am acut pentru moment impresia ca vad o prostituata din secolul al XVIII-lea langa un felinar. Cea mai mare part e a tunelului era constituita din scari pe care le urcai pana pe la etajul 4, dupa care le coborai si te trezeai deja afara, la vreo 10 m de locul din care ai plecat. Nu s-ar putea spune ca ai vazut muzeu, sau vreo sala anume. Ai urcat scarile lui Sisif si te-ai trezit tot jos. ai putea sa o iei de la capat.
Cand am plecat de acasa nu incepuse sa ploua. Cand s-a pus ploaia mi s-a parut ciudat ca actiunea sa se desfasoare la o astfel de ora tarzie. Plus de asta am ajuns si cu o ora mai devreme. A trebuit sa asteptam afara (insa doar putin multumita Ruxandrei Balaci care ne-a luat sus sa ne incalzim putin).
Pe moment nu mi-a picat bine aceasta penitenta dar rolul ei era clar. Fara indoiala ca oamenii puteau astepta in sala de la parter. Insa artistul a dorit acest tip de identificare cu cersetorii, care erau ei asezati inauntru intr-o inversare de roluri, facand din public un outsider, un homeless. Cui nu i-a venit ideea sa se opreasca intre acele femei si sa cerseasca asemenea lor? Cel putin d in cauza oboselii datorate urcarii scarilor la miezul noptii. Sia acest moment a fost bine ales pentru acest tip de rasturnare a valorilor, oboseala putand fi aliatul inducerii starii dorite de artist. Nu am mai asteptat eventualele discutii si am plecat sa ma odihnesc. Cand am ajuns in fata usii am observat ca nu mai am cheile. Le lasasem pe detectorul de metale de la intrare. Recunosc ca am regretat inca odata ca n-am ramas la filmul cu Banderas de pe HBO. Lucru nefast deoarece taximetristul mi-a citit disperarea si disponibilitatea...Dupa mult timp de somn fara vise, in noaptea asta a m visat ca proprietarul imi marise chiria, si, in cele din urma ma daduse si afara. Un cosmar pentru mine...


http://www.santiago-sierra.com

Tweet