vezi articolul precedent
12. Consumismul ca „reintoarcere” la arta traditionala
Atunci cand elementul moda consta in principal in remodare, in revenire, sau repetitie manierista a unor forme artistice consacrate, avem de a face cu cultura consumista. Principalul reper al culturii consumiste este evident publicul larg, ca public neprofesionist si insuficient culturalizat in arta. Acest public nu a asimilat istoria culturii fie din lipsa de educatie, fie din lipsa de timp, fiind in mare parte ocupat cu obtinerea celor necesare pentru traiul zilnic.
Termenul „consumism” dat acestui gen de cultura este foarte nimerit deoarece productiile culturale comerciale seamana cu niste alimente care au efect pe termen scurt, prin nutrientii de care organismul are nevoie. In aceleasi fel si aceste productii sunt „consumate” momentan, dupa care altele le iau locul si ajung sa fie uitate. Nu toate productiile culturale consumiste ajung sa fie uitate. Sunt unele care vor rezista timpului. Dar majoritatea lor vor avea o astfel de soarta. Spre deosebire de cultura consumista, sunt putine operele de arta ale culturii mari care inca incanta desi ele pot sa nu mai inspire pe contemporani.
Desi traieste in contemporaneitate, acest gen de public este mai curand configurat dupa cultura clasica, traditionala. Stilul sau de viata atesta o cultura traditionala, iar reperele culturii traditionale se cristalizeaza in sufletul sau in urma experientei sociale de fiecare zi. Profilul unui astfel de consumator este cel al urmasului sclavului clasic. Desi a primit anumite drepturi fata de stramosii sai (dreptul de schimbare a stapanului prin demisie, sau remunerarea proportionala cu dificultatea jobului prestat), totusi el a ramas un sclav, devenind sclav modern. Desi este inconjurat de bunuri, produse si alimente, care in trecut erau specifice claselor superioare, publicul culturii de masa are o viata psihica foarte asemanatoare cu cea a stramosilor sclavi.
Sclavul modern nu mai este amenintat cu moartea pentru a servi pe stapani, ci ademenit cu capcane consumiste spre a semna contracte si a servi pe cei privilegiati. La fel ca si stramosii sai, si sclavul modern, caruia i se spune pompos si mincinos „muncitor liber”, simte nevoia de evadare din prezent intr-o lume mai buna, prin dragoste ideala sau prin credinta unei vieti vesnice fericite, atinse fie dupa moarte, dupa modelul religiilor traditionale, fie chiar in timpul vietii, dupa modelul mai nou al asanumitului „vis american”. Acesta promite fericirea si izbanda in schimbul obedientei fata de mentalitatea corporatista si de aliniere intr-o ierarhie a comenzilor. Asemanarea intre propaganda „visului american” si promisiunea pe care soldatul roman o primea in antichitate de a deveni cetatean liber la Roma, dupa incheierea stagiului militar, este absolut uimitoare.
La fel ca si sclavul clasic, si cel modern isi venereaza si isi si uraste in acelasi timp stapanii si idolii. In epoca moderna acestia nu se mai reduc la figurile religioase si politice ca in trecut, ci au devenit actori, sportivi, muzicieni etc. Insa principala diferenta a culturii de masa de astazi fata de cea traditionala a secolelor trecute este permisivitatea sporita. Cultura de masa in general nu se oboseste sa adopte obiceiuri ale claselor superioare, si atunci cand o face devine, evident, kitsch. Autenticitatea ei ramane insa prezentare a vietii claselor inferioare, ticurile lor verbale, rutina zilnica datorata dozei de libertate in plus pe care sclavul modern o are fata de cel clasic. In trecut clasele de jos aveau mult mai multe restrictii in exprimarea propriilor ganduri si a propriului stil de viata, imitand invariabil kitschos moravurile claselor superioare. Cultura consumista contemporana nu a scapat nici ea de riscul kitschului. De fapt consumismul insusi s-a cristalizat incepand de la cultura kitsch care s-a profesionalizat in timp. Sunt foarte multe productii consumiste care uneori trec inapoi in zona kitschului, incercand sa imite cultura claselor superioare. Predispozitia la kitsch a culturii consumiste este data de dispretul de sine a sclavului modern (ca public principal al culturii consumiste) ce urmeaza dispretului de sine a celui clasic pe care il mosteneste. Nevoia de evadare intr-o alta lume si disponibilitatea de a se prezenta ca membru al unei astfel lumi (superioare) implica acest tip de lipsa de autenticitate specifica kitschului.
Desi are numeroase continuturi specifice elementului moda in ea, cultura consumista se centreaza pe elementul jurnalistic. Povestea spusa sugestiv sau povestea inedita este ceea ce atrage publicul intr-o lume noua, diferita de a sa. Dupa cum am sustinut intr-o alta lucrare, asanumitul postmodernism este in buna parte a sa o obiectivare teoretica a disponibilitatii unor artisti de a face ceva afaceri din revinderea unor inovatii culturale mai vechi pe care publicul le-a uitat sau nu le-a cunoscut. Reintoarcerea la traditie, cu care se lauda acest presupus postmodernism, este de multe ori impotenta de a o depasi.
Dar cultura consumista nu se rezuma doar la asta. Ea este o afacere in toata regula care functioneaza dupa regulile unei industrii. Ea este un adevarat produs comercial, iar publicul plateste pentru el. Cultura consumista este o afacere extrem de profitabila, fiind un adevarat basm pentru mentalitatea naiva a muncitorului sclav, in care se proiecteaza. Frustrarea statutului de sclav, frustrarea fata de minciunile gogonate ale statului de drept si ale drepturilor omului sunt carpite la nivel subliminal cu acest gen de povesti de adormit copiii, create cu multa atentie in agentiile de productie consumista. Ele transforma frustrarea, si oboseala de seara a sclavului, in optimismul si entuziasmul sau de dimineata. In urma acestui entuziasm, cu care el isi face treaba zilnica, clasele privilegiate prospera.
Chiar daca nu face reclama directa vreunui produs, cultura consumista pastreaza sus moralul muncitorului si il motiveaza pentru o noua zi de munca. Daca armata ameninta sclavul clasic sa munceasca si sa fie profitabil, iata ca astazi sclavul modern este „motivat” de noua armata de vedete sa serveasca sistemul. De aceea, pe langa profitabilitatea vanzarilor directe, pe parcursul anumitor filme fabricate la Hollywood, pot fi vazute produse carora li se face reclama, dar si mesaje politice cu continut nepopular. Prin intermediul atentiei scazute a spectatorului fascinat, aceste mesaje ajung sa se intipareasca subliminal in mintea muncitorului consumator odata cu consumul productiei consumiste. Cultura consumista a reusit sa spele imaginea claselor privilegiate pentru crima sclavagista. Ea a reusit astfel sa inchida gura religiei, care a recunoscut din cele mai vechi timpuri ca sclavagismul clasic este un pacat, inlocuind astfel armatele clasice de recrutare si fortare a sclavului sa serveasca. Sclavul modern nu mai e fortat sa devina sclav, ci vine singur la recrutare, „nesilit de nimeni”. Scapand de vina sclavagismului clasic, neoliberalismul contemporan plateste bani grei in plus celor angrenati in productiile consumiste. Iata de ce cultura consumista este o industrie foarte profitabila, una dintre cele mai profitabile.
vezi articolul ulterior
0 comentarii:
Post a Comment