Principiile artei teoretice 4. Arta traditionala ca exercitiu psihoterapeutic

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Marea problema a omului civilizat este tocmai discrepanta intre stilul de viata contemporan si cel primitiv, regasit in comportamentul si ideatia infantila, dar si in straturile cele mai profunde ale memoriei adultului. Acestea sunt corespondente cu varsta infantila si devin din ce in ce mai ignorate si mai repudiate odata cu maturizarea si mentalitatea utilitarista specifica acestei varste. Ele insa nu dispar total, ci intra intr-o oarecare stare de amorteala. Aceste continuturi psihice profunde ajung sa fie izolate, prizoniere ale abisurilor sufletului. Ele astfel mediaza drumul energiei venite de la instinct sau de la complexele fundamentale ale psihicului. Uneori insa, mentalitatea adulta respinge etic si strategic lipsa de finalitate utilitarista a mentalitatii infantile. Acest fapt face ca vechile canale de circulatie a energiei psihodinamice sa se astupe treptat. Din aceasta cauza mintea omeneasca devine o artrita energetica, odata cu astuparea acestor retele mnezice. Omul civilizat devine astfel un parvenit, un dezradacinat care nu reuseste sa isi gaseasca locul in lume.

Din aceasta cauza avem nevoie de arta. Ea este facuta pentru a gasi corespondenta intre straturile mnezice profunde cu mentalitatea primitiva a copilariei si cele superioare ale omului adult cu mentalitatea sa lucida si utilitarista. Arta este menita sa dreneze acele canale blocate intre cele doua tipuri de mentalitate si sa permita circulatia fluida a energiei, ceea ce inseamna de fapt impacarea dintre ele. Ea reface aceasta legatura rupta intre straturile mnezice profunde si cele superioare. Arta este un recurs voit si asumat la un limbaj si la o mentalitate primitiva sau infantila, tocmai pentru ca limbajul ei nu este unul foarte precis ci unul imprecis, primitiv. Din aceasta cauza vom avea oricand nevoie de arta. Teoria mortii artei este mai curand un gest melancolic.

Toate elementele gandirii primitive se pot regasi in figurile de stil ale literaturii traditionale. Personificarea atribuie obiectelor, lucrurilor si animalelor suflet omenesc si vointa. Ea este parte integranta constitutiva atat a gandirii infantile, cat si a celei primitive care o ridica efectiv la rang de religie. Celelalte trei figuri de stil presupun proiectari cognitive de elemente ale obiectelor, fiintelor sau lucrurilor sau chiar omului in elemente diferite ca structura si forma. De exemplu versurile „Si era una la parinti/…/Cum e fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele” arata o comparatie a fetei de care „Luceafarul” s-a indragostit, cu cosmosul si cu nucleul religiei crestine. Epitetul „codrii de arama” atesta o alaturare a metalului cu lemnul, in scopul descrierii unui sentiment uman fata de intunericul padurii in particular, relativ la intunericul general.

Toate aceste figuri de stil presupun de fapt un mod de gandire primitiv, insuficient argumentat si insuficient cristalizat stiintific. Din punct de vedere epistemologic, extinderea atributelor unor astfel de obiecte catre obiecte diferite structural si formal determina aparitia de paralogisme, de erori logice. Insa, pentru arta, ele sunt esenta. Si in celelalte arte exista anumite gramatici ale formei omoloage literaturii, asa cum este compozitia, acordurile cromatice/melodice, simbolurile etc. Toate acestea fac parte dintr-un limbaj subliminal, subinteles si subvorbit, inferior tehnic celui comun, al vietii de zi cu zi. Totusi arta le incurajeaza tocmai pentru a permite un anumit tip de decongestionare psihica. Ele sunt erori voite de judecata pe care mentalitatea traditionala le adopta tocmai pentru a trezi din amorteala un model de gandire profund, si de a-l face sa se scuture de energia psihodinamica blocata acolo. Exista reprezentari si continuturi psihice vechi de mii de ani adormite in negura straturilor mnezice profunde care sunt trezite de formele artistice. Situatia este asemanatoare cu cea a pestelui de desert care traieste sub pamant pe timp de seceta, si care se trezeste la viata doar odata la cativa ani atunci cand ploua si desertul se inunda. In timpul in care nu ploua el intra sub pamant si se inveleste intr-un soi de mucus, traind intr-un soi de hibernare. Asemenea ploii din acel desert, arta are acelasi rol de reinviere a unor continuturi psihice amortite. O astfel de reactivare a lor produce o decongestionare energetica a unei parti a psihicului ceea ce produce acea satisfactie a contactului cu arta.

Aici se poate observa asemanarea flagranta a acestui proces cultural cu „asociatia libera” a ideilor, asa cum apare in cura psihanalitica, sau, mai concret, cu „metoda actiunii paradoxale” din psihoterapia cognitivista (dar regasita in mai toate metodele de psihoterapie). Iata ca, inainte ca psihoterapia sa se faca in mod profesionist, arta traditionala avea acest rol de a produce psihoterapie la nivelul comunitatii. Acest model inca continua si astazi prin cultura de masa centrata in jurul fenomenului Hollywood desi, devenind o industrie, scopul initial dezinteresat a fost inlocuit de altele mai obscure.

Arta si evolutia spiritului uman 

Fenomenul artistic este un element cultural care se intinde pe durata a mii si mii de ani. Aparitia lui se datoreaza modului in care omul percepe si interpreteaza realitatea. Evolutia lui se raporteaza direct la modul in care omul ajunge sa stapaneasca realitatea, pe masura ce isi creeaza un bagaj informational transmis din generatia in generatie. Asadar, etapele evolutiei artei sunt si etapele evolutiei cognitive a umanitatii. O astfel de evolutie cognitiva nu a putut tot timpul fi comunicata stiintific, asa cum s-a intamplat si se intampla cu cultura primitiva ce exista astazi in anumita parti ale globului. Pentru aceasta cultura, recursul la arta nu se face in urma unor strategii de manipulare, asa cum s-a ajuns sa se faca in cultura de masa contemporana, ci datorita unei nevoi intrinseci de transmitere a informatiilor catre grosul comunitatii si speciei. Arta clasica, la fel ca si cea moderna, este o incercare de modificare a spatiului public sau intim in acord cu evolutia cunostintelor despre lume. Revolutiile interne ale individului nu au nici un sens daca nu sunt comunicate speciei. La fel ca si sexualitatea, care este menita sa realizeze selectia naturala si sa transmita cele mai bune gene la urmasi, si arta creeaza un soi de selectie naturala la nivel de obiecte proxime, comunicand semenilor altfel decat prin precizia si, uneori, rigiditatea limbajului stiintific. Arta se dovedeste astfel a fi un mediator catre specie a modului nou de a intelege, experimenta si trai lumea. Frescele bisericilor au fost initial un mod de comunicare a vietii lui Hristos, pentru cei ce nu stiau sa citeasca. Un astfel de fapt poate fi cheia intelegerii intregii artei.

Spiritul artei este strans legat de spiritul stiintei ce se regaseste in modul de percepere a lumii. Renasterea nu s-a datorat numai excesului de fonduri colectate de Roma de pe suprafata Europei care se inchina la papa, ci si unui mod nou de a vedea lumea, altfel decat se facuse in Evul Mediu. Daca ne gandim numai la revolutia stiintifica produsa de Copernic, care a afirmat ca Soarele e fix si Pamantul mobil, putem intelege inceputul perceperii de sine a omului nu ca singura specie inteligenta in univers, in jurul careia graviteaza restul lumii, ci ca una dintre multe alte specii posibile. Omul a inceput fi treptat sa se vada pe sine nu ca unicul fiu al lui Dumnezeu, asa cum spunea religia. Intre timp numarul celor care cred in existenta extraterestrilor este mult peste cei care pretind ca au si vazut astfel de creaturi.

Este foarte posibil ca arta primitiva descoperita in pesteri sa fi fost la origine o numaratoare sau o evidenta a animalelor de care omul primitiv era interesat. Dar, in acelasi fel e posibil ca imitarea siluetelor de animale pe aceste ziduri sa fie un act de magie specific relationarii cu mediul pe care il face primitivul. Aparitia impresionismului si gustul fata de natura este strans legata de nevoia omului de a evada din vechile cetati ce deveneau din ce in ce mai supraaglomerate, in conditiile in care noul nivel al moralei nu mai vedea cu ochi buni razboaiele de cucerire si necesitatea constructiilor de fortarete. In urmatoarele sectiuni voi intra ceva mai in amanunt in explicarea acestor principii.

vezi articolul ulterior

Tweet