Principiile artei teoretice 20. Ce nu este arta teoretica dar pare sa fie

|


vezi articolul precedent

In 1966, artistul pop Robert Rauschenberg a colaborat cu inginerul Billy Klüver in incercarea de a gasi puncte comune intre arta si stiinta. Programul s-a numit E.A.T. (Experiment in Art and Technology). Rezultatul nu a fost o Arta Teoretica ci una la fel de ezoterica, deoarece nu teoriile erau cele cautate spre raspandirea in corpul comunitatii, ci posibilitatile noi de expresie ale noilor materiale pe care le ofera tehnologia, adica elementul moda si nu cel conceptual.

Arta Teoretica nu inseamna colajul unor idei stiintifice sau realitati experimentale ale domeniului cercetarii in scopul crearii unei lumi suprarealiste, mistice sau SF. Arta Teoretica este un simplu rezumat al unei teorii mai vaste pe care nu o distorsioneaza ci doar o simplifica pentru a fi mai bine inteleasa si integrata in mintea omului de rand. Arta Teoretica face exact drumul opus al artei traditionale care tinde sa complice si sa distorsioneze o realitate in asa fel incat sa fie favorabila unei clase sociale si nefavorabila alteia, de obicei clasa robilor. Cu adevarat interesant este faptul ca nu este necesar ca un artist sa accepte aceste principii pentru a face Arta Teoretica, dupa cum nici savantii care au facut-o involuntar nu si-au dat seama de asta. Am aratat mai sus ca Arta Teoretica s-a facut deja in istoria artei si s-a afirmat ca atare; daca acesti artisti acceptau principiile mai sus enuntate probabil ca le spuneau ei direct fara sa le mai enunt eu… Insa, in momentul in care iti faci un sistem teoretic despre societate si arta in general, in momentul in care judeci cultura dupa acest sistem conceptual si incerci sa iti manifesti aceasta atitudine, inclusiv in arta pe care o faci, atunci arta pe care o faci poate fi una esentialmente teoretica fara sa iti dai seama. Daca conceptia ta, indiferent cat de extravaganta, se regaseste direct si concret, (fara refaceri ezoterice) in productia artistica, atunci arta pe care o faci este Arta Teoretica.

Dimpotriva, refacerea unor teorii ale filosofiei clasice sau ale religiei, prin care transpare aceasta nevoie specifica societatii traditionale de a inrobi o alta comunitate/clasa sociala, asa cum s-a intamplat in societatea totalitarista in care s-a dezvoltat invatamantul romanesc in special, nu poate fi numit Arta Teoretica macar pentru acest motiv. Scopul acestor teorii este el insusi din start opus celui de explicitare a spiritului catre mase. Oricat de bine ar fi explicitate respectivele teorii de catre aceste manifestari artistice (desi ele folosesc tot simbolurile si ambiguitatile pentru a fi exprimate), totusi scopul lor este de la inceput ratat. Ele sunt esentialmente menite sa ii mentina omului de rand starea de rob si nu sa ii dezvolte capacitatile si libertatile, asa cum se intampla intr-o societate civilizata. „Inaltele culmi de progres” despre care vorbea propaganda totalitarista era doar o simpla poveste de adormit copiii caci realitatea era cu totul alta. Numai faptul ca aprobi acest sistem, ca il promovezi sau ca nu ai curaj sa ii recunosti putreziciunea te face in afara spiritului artei teoretice, in afara spiritului civilizatiei. Pe langa asta, nu trebuie uitat ca „ Conceptualismul” cu aviz de la Securitate, asa cum s-a facut in „elita” pedagogica din Romania, nu este decat un academism steril, cu idei traditionale, fie neinteresante pentru spirtul contemporan, fie batatorite si asimilate de comunitate cu mult inainte de afirmarea sa.

vezi articolul ulterior

11 comentarii:

parafaragaramus said...

"Nu poti sa te pretinzi a fi conceptualist si sa adopti o filozofie mistico-platoniciana sau o estetica prekantiana. "
Va rog, daca puteti sa dezvoltati putin ideea?
De ce trebuie sa distrugi ceva ca sa intelegi lucrul acela? De ce nu poti fi conceptualist, si concomitent, sa ai o perspectiva animista asupra artei? A fost Brancusi conceptualist sau minimalist?

baldovin said...

Bune intrebarile.

Conceptualismul face parte dintr-un program mai general de spargere a barierelor traditionale ale artei. Pe undeva prin anii 20 M. Duchamp a expus un pisoar pe care l-a numit "Fantana" .
Mai tarziu obiectul traditional a disparut total; Joseph Kosuth a expus o definitie.
Fireste,o viziunea traditionala poate sa spuna ca asa ceva nu e arta. Ok dar ce e? Isi permite limba sa inventeze un alt termen? Si chiar daca si-ar permite asa ceva totusi tipul asta de manifestari non traditionale exista la fel cum exista si geometria noneuclidiana. Noi stim ca 2 paralele nu se intalnesc pentru ca asta spune insasi definitia paralelelor: dar cineva si-apermis un joc dintr-acesta si acum iata o geometrie noneuclidiana indiferent de cat de utila e sau nu e in viata reala. La fel se intampla si cu conceptualismul si manifestarile nontraditionale care nu pot fi cumparate , care nu produc spasmele estetice traditionale , care sparg limitele artei si care nu sunt unanim recunoscute ca arta.

De fapt aceste manifestari au recunoscut mai mult sau mai putin declarat tocmai in publicul artei traditionale o anumita rutinare si perimare. Asteptarea miracolelor artei clasice este de fapt un semn de intrebare care se concretizeaza intr-o dezicere fata de ea. Iata ca prin aceste manifestari arta isi asuma un rol de revolutie organica, centrata nu pe obiectul in sine ci pe subiectul creator si public care se raporteaza la el. Facilitatea s superficialitatea voita si cautata are rolul de a pune sub semnul intrebarii tocmai pretiozitatea cu care arta traditionala e imbaalsamata.

Pentru Platon arta era copia de mana a 2 a ideilor pure. Pentru Kant arta era manifestare a "facultatii de judecare" a mintii. In orice caz ambii vedeau arta in mod traditional. Avem sunetul pt. muzica, materialul brut pt. sculptura, culoarea si desenul (2D) pentru pictura etc.--estetica clasica.

Am spus ca "nu poti sa te pretinzi a fi conceptualist si sa adopti o filozofie mistico-platoniciana sau o estetica prekantiana" pentru ca daca le adopti pe acestea de fapt adopti o viziune traditionala asupra lumii si implicit asupra artei. Concepte existau si pe atunci, normal, insa pentru a fi conceptualist trebuie sa ai o viziune metaesteticista asupra artei. In particular trebuie sa-i spargi barierele traditionale. Un astfel de demers respecta evolutia mentala a umanitatii; un primitiv poate crede ca e dominat de vraji si spirite avand un anumit gand pe cand un obsesional modern intelege ca gandul respectiv e produsul propriei minti si isi pune intrebari relativ la propria minte si nu la lumea exterioara. Conceptualismul a mutat si el interesul de la obiectul extern catre introspectie si idee.

Brancusi n-a fost nici minimalist si deci, cu atat mai putin conceptualist. Nu conteaza ca a avut veleitati teoretice. Nu asta inseamna conceptualismul (asa cum credeau si inca cred unii profesori de la UNA). Faptul ca folosesti materialele si regulile artei traditionale pentru a exprima o idee filosofica e doar un conceptualism rudimentar, primitiv. Arta clasica il foloseste constant. Conceptualismul pur inseamna renuntarea la obiect si dexteritatea tehnica, renuntarea la "stiinta" artei in favoarea interogatiilor asupra rolului artei fata de subiect sau societate. Nici Duchamp n-a facut-o pana la capat. Iar faptul ca el si Brancusi au fost amici nu inseamna ca celalalt a fost conceptualist. Brancusi a ramas fidel obiectului si revolutiei obiectului si nu a dat credit revolutiei subiectului asa cum a incercat conceptualismul.

Pe de alta parte minimalismul si-a dorit expres refuzul semnificatiei a sensului. Daca Brancusi ar fi fost minimalist nu ar fi numit asa "Coloana infinitului" ci "15 moduli si jumatate". E acelasi rezultat insa diferenta e de la cer la pamant: Brancusi reface povestea clasica cu arta pentru arta, cu metanaratiunile specifice mentalitatii clasice etc. iar minimalistii spun "traiti-va ba viata si nu mai venerati obiectele pt. ca asta nu e decat o repetitie sterila"

parafaragaramus said...

Deci, sa intelegem ca saracu' artist este singurul independent cu adevarat in lumea asta consumerista?
Sau ca pentru a fi artist este obligatoriu sa nu lucrezi pe bani?
Sincer, din perspectiva mea barbara, banii chiar nu conteaza in ecuatia asta.

parafaragaramus said...

Am uitat sa multumesc pentru raspuns.
Exista o confuzie mai nou, prin anii 90, intre arta conceptuala si cea intentionala, cel putin asa scrie wikipedia. Probabil la asta va referiti cand ziceti despre profesorii de la arte.
Nu cred in lucruri bune iesite fara un efort-cautare prealabile. Ceea ce se intampla mai nou, cu intrarea in zona sociala a artei, prin referinte scandaloase la anumite probleme pe care nu le neg, mi se pare distructiv pentru ideea de arta. Arta ar trebui sa inalte, sa incante, sa atinga resorturile cele mai ascunse ale sufletului (nu intelectului) uman, la fel ca o raza de soare o pajiste uda. (blea, ce kitchos suna, dar chir asa cred ca ar trebui). Ar trebui sa dea liniste, si viata, si bucurie de a trai. Ar trebui sa lasam pe altcineva sa judece lumea asta mizerabila, si sa facem ceva BUN!... nu mai bun decat altii, nu altfel ca altii, nu original, nu scandalos, nu inteligent, nu filosofic, nu distructiv, nu ironic. Parerea mea, de barbar.

baldovin said...

Multumesc si eu pentru vizita si comment.
replica la comment 1:
Nu trebuie luat chiar asa. Desi a fost incadrat de exegeti si in zona protestului politic, in special in tarile nedemocratice , conceptualismul nu s-a dorit un protest. Dimpotriva, mai mult s-a izolat intr-un turn de fildes elitist chiar daca de mute ori a scos camasa cu diferite gaselnite obiectuale. Oricum, el s-a manifestat ca si curent in sine aba putin dupa ce popartul era in voga si i-a invatat lectia. Adica a incorporat discursul consumerist -- etc. etc. povestea cu ironia si asumarea.
Apoi -- cu banii e o alta chestiune. N-au reusit ei conceptualistii sa vanda ca altii dar au mai vandut cate ceva. Totusi fara rezidente/curatoriat/muzee nu cred ca ar fi putut trai din arta lor-- iarasi o constanta care nu le e specifica doar lor.


replica la commentul nr. 2.
:) Conceptualismul nu e neaparat impotriva acestor valori dar vrea sa le depaseasca . Sau ma rog, a vrut, pentru ca recent se pare ca a renuntat la "idee" si s-a intors la obiect. De asta zic ca n-ar putea fi inteles ca un curent negativist, de protest fata de unul dominant (consumerismul in cauza) ci mai curand ca pe un efort metaartistic, de depasire prin arta a insasi valorilor traditionale ale artei. E un feedback al ideilor care la un moment dat ia forma de obsesie. E o joaca asemenea dadaismului pe care n-o pot judeca obiectiv din punct de vedere valoric decat cei de peste 50-100 de ani. In orice caz, dadaismul se apropie de centenar si inca asteapta verdictul. Inca se dezbate

parafaragaramus by baldovin said...

mesajul de a fost publicat de parafaragaramus inainte de celelalte 2 la care deja am raspuns. N-am observat instiintarea de la blogger decat mai tarziu asa ca il republic eu acum pentru a-i replica

Multumesc pentru raspuns.
Din ce am citit eu despre Brancusi, omul nu vroia sa fie parte a vreunui curent, si spunea sa asteptam pana dupa moartea lui ca sa discutam estetica cu el.
Pe wikipedia, la definitia conceptualismului, apare o avertizare cum ca se face o confuzie frecventa a termenului cu un asa-zis "intentionalism", prezent de fapt in toate felurile de arta, intentionalism rezultat din intrebarea "ce a vrut sa spuna artistul?".
Eu, personal, consider arta drept o forma de cautare a adevarului. Daca se considera estetica clasica o bariera in aceasta cautare, atunci conceptualismul in varianta occidentala pare calea de urmat.
Am o problema in receptarea acestei forme de arta, in sensul ca o inteleg si o admir cu intelectul, dar, fir-ar, nu simt nicio placere sau revelatie privind-o.
Gandirea occidentala scoate intelectul din legaturile firesti cu lumea inconjuratoare, catalogand ca barbara credinta crestina, de fapt, care pune in slujba sufletului stiinta mintzii.
Apoi, estetica clasica, dupa cum s-a dezvoltat in timp, ar putea sa exprime niste legi structurale ale lumii noastre, nu doar niste simple idei prezente in capul fiecaruia. Adica, nu cumva ne punem singuri palmele pe ochi, ca sa nu vedem?

baldovin said...

:). S-ar putea ca acceptarea interioritatii sau exterioritatii artei sa fie de fapt criteriul pentru o estetica clasica si una contemporana. In orice caz conceptualismul este de partea introspectiei, a subiectivitatii.

Cat despre cautarea adevarului... A renuntat ea filosofia sa-l mai caute -- fenomenologia fiind singura ramasa in vechea matca a filosofiei dupa ce filosofia stiintei a devenit ea insasi stiinta (epistemologie) si si-a luat zborul. Inclusiv logica a ajuns sa fie recunoscuta drept matematica a argumentarii : ea a renuntat sa mai pretinda ca studiaza adevaraul ci doar forma lui. Ori daca filosofia a renuntat ea insasi la investigarea lumii si la valorile adevarului clasic nu mai putem sa credem ca arta ar cauta adevarul. Cu atat mai mult cu cat arta insasi nu a oferit cine stie ce adevaruri de-a lungul istoriei. Poate daca folosim acceptiunea populara a adevarului (ca in formularea "Eu sunt calea adevarul si viata") am mai putea face concesii.

Nu voia el Brancusi sa fie parte a vreunui curent dar pana la urma orice produs artistic se incadreaza in ceva.
Din punctul meu de vedere Brancusi este un abstractionist.
Intr-adevar asta e confuzia facuta de acei profesori pedanti de care am amintit. Cu mentiunea ca presupusul "conceptualism" inteles de ei mot-a-mot este un intentionalism teoretic. El se refera la anumite probleme metafizice (fireste si ele perimate pentru filosofia contemporana) pe care acesti profesori -- cu state pe la vechea securitate-- le-au bagat in arta lor. Oricum din cate am discutat eu cu ei prin cand erasm student si pe alea le-au interpretat gresit.

parafaragaramus said...

Filosofia, ca si stiinta, si arta, toate astea sunt facute de oameni. Oamenii mai si gresesc, sau mai mult gresesc, decat fac ce e bine. Pana la urma, adevarata ramane doar credinta artistului in ceea ce face. Credinta care-l face sa "toarne" suflet in arta, si chestie care daca nu e prezenta, se simte de catre receptor. Parerea mea, de barbar...

parafaragaramus said...

Cat despre afirmatia ca daca filosofia a renuntat, de ce arta ar trebui sa caute adevarul, chiar dvs. spuneati ca domeniile incep sa se suprapuna. Deci, de ce nu?

baldovin said...

@ 1
Ok. dar sufletul nu e neaparat suflet clasic. Modernitatea imbatraneste si ea si se sedimenteaza in suflet la fel ca si meantalitatea clasica supravietuitoare in fiecare dintre noi.
@2.
Dacafilosofia si arta incep sa se suprapuna iar filosofia a renuntat treptat sa mai caute adevarul atunci si arta urmeaza acelasi trend. Cred insa ca arta exprima prin limbaj mai putin tehnic, mai primitiv ceea ce ofera filosofia in limbaj specializat

parafaragaramus said...

Si uite-asa, ajungem la eterna problema: exista sufletele, si daca da, cat cantearesc ele?
Trecem intr-o zona off-topic.
Credinta mea este ca exista, si mai mult, sunt create, si le avem in grija. Altii sunt liberi sa creada ce vor.