vezi articolul precedent
Orice perceptie pe care noi o avem se datoreaza nu numai obiectului pe care il percepem ci si experientei trecute asupra claselor de obiecte in care acesta se incadreaza. O astfel de experienta este apoi proiectata cognitiv in obiectul extern, iar acesta este perceput final abia dupa ce acest proces cognitiv retroactiv se realizeaza. Fondul psihic intra si el in acest proces. O constitutie psihopatologica speciala face ca rolul obiectului extern sa se diminueze iar continuturile interioare proiectate sa aiba rol decisiv in perceptia finala a obiectului. De exemplu, un fond psihopatologic nevrotiform va percepe copacii dintr-un parc intunecat ca pe niste aratarii sau ca pe niste criminali gata de atac. Numai experimentarea directa a obiectului (in cazul de fata pomii) prin iluminare sau altceva poate conduce la linistirea partiala si provizorie a anxietati initiale, deoarece datele reale despre obiect sunt mai importante calitativ decat continuturile fobice proiectate in acesta. Pentru un schizofrenic, al carui aparat cognitiv este profund destructurat, informatiile superioare calitativ despre obiect sunt aproape inutile; el nu doar ca i-ar vedea ca pe niste agresori pe acei copaci, dar i-ar si auzi cum il persecuta fie zi fie noapte, indiferent de calitatea informatiilor obtinute de simturi. In acest caz, puterea psihicului profund este mai mare decat cea a psihicului cognitiv, superior.
Iata in ce mod experientele trecute sunt decisive pentru perceptia obiectelor prezente. In acelasi fel percepem si arta nu doar ca obiect natural dar si ca obiect cu semnificatie culturala. Noi vom vedea in „Domnisoarele din Avignon” toate etapele anterioare si posterioare ale lui Picasso. Vom vedea acolo „Guernica”, „Artistul si modelul lui”, „Portretul Dorei Maar” , minotaurii sai si toate lucrarile sale care ne vin in minte.
In gandirea populara au ramas cateva proverbe interesante pe aceasta tema: „Rade ciob de oala sparta” este menit sa arate in ce fel subiectul tinde sa vada in exterior ceea ce ii este propriu lui insusi. Primul care a demonstrat sistematic proiectia unor continuturi interioare in realitatea exterioara in procesul cunoasterii a fost Immanuel Kant, dincolo de intuitiile anterioare ale unor sofisti antici si ale lui David Hume.
Primul care a demonstrat stiintific, cu exemple concrete si cu fapte verificabile proiectia a fost Sigmund Freud. Cu filosofia lui gnoseologica, I. Kant s-a apropiat foarte mult de o abordare stiintifica a domeniului cunoasterii insa el a folosit concepte filosofice traditionale pe care a incercat insa sa le carpeasca stiintific. Acest lucru i-a reusit doar partial. Opera sa a ramas, din aceasta cauza, cu un picior in campul filosofiei, chiar daca teoriile sale stau la baza epistemologiei contemporane sau anumitor curente din psihologie. De exemplu, Gestalt- psihologia are ca principiu de baza faptul ca psihicul uman reuseste sa recompuna si sa isi imagineze un ansamblu complet, odata ce se prezinta doar o parte din acesta. Asta insemna ca el proiecteaza continuturi mentale in realitate, dupa care le reasambleaza si le proceseaza interior.
Daca conceptele kantiene sunt uneori prea largi pentru a fi considerate stiinta, dimpotriva cel de „proiectie” lansat de Freud este prea stramt, fiind redus la ceea ce el a numit „Mecanisme de aparare ale Eului”. Dupa Freud, Eul ar expulza in exterior lucruri care ii provoaca neplacere, si astfel s-ar elibera pe sine de aceasta povara. Psihologia freudiana are dezavantajul ca refuza sa faca pasul si catre zonele superioare ale mintii, catre cognitie, catre logica si inteligenta, concentrandu-se doar pe zonele mediane, infantile ale acesteia. De fapt, fenomenul de expulzare pe care l-a observat Freud nu este un „mecanism de aparare al Eului”, asa cum credea Freud, ci principiul fundamental de functionare a mintii. El functioneaza identic fie ea in zona mediana a mintii, cea raspunzatoare pentru simptomele nevrotice, fie ea in zona ei superioara, cognitiva, cea raspunzatoare pentru rezultatele stiintifice. Nu pot intra in mai multe detalii aici. Aceasta lucrare nu este totusi una de psihologie, este un pic nepotrivit pentru a diseca in detaliu aceasta teorie. Am abordat in detaliu aceasta problema in „Dinamica psihologiei abisale”. Ma limitez in a spune ca conceptele din a doua topica freudiana (Sine, Eu, Supraeu) au ele insele o doza de neclaritate in ele, si, din aceasta cauza, teoria sa despre proiectie imprumuta neclaritatea de la insasi Eul pe care el l-a definit ca atare. Prin urmare, consider ca conceptul de „proiectie” introdus de el trebuie largit mult mai mult fata de limitele psihopatologiste pe care el i le-a trasat.
0 comentarii:
Post a Comment