CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.4.10.5.3.2. Cele 3 forme de design care se justifică a fi studiate în învăţământul superior de artă
Datorită acestui destin diferit a artei şi designului, doar trei forme de design se pretează pentru învăţământul superior de artă, respectiv cel grafic, cel de bijuterie, şi cel vestimentar. De primul e nevoie pentru că artiştii trebuie să-şi facă afişe şi alte materiale pentru expoziţiile lor. În felul acesta, ei pot atrage în sălile de expoziţie oameni care sunt bombardaţii zilnic cu imagini consumeriste. Chiar dacă afişul oferă în mod mincinos o altă imagine asupra ceea ce va găsi în sala de expoziţie, el poate duce la extinderea ariei publicului, măcar în scop educativ. Ideal ar fi ca artistul să poată colabora cu designeri profesionişti în conceperea acestor afişe, însă lipsa de resurse financiare nu le permite acest lucru. Dimpotrivă, din nevoia de rotunjire a veniturilor, artiştii deseori fac design grafic ei înşişi, temporar pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.
Design-ul de bijuterie a mers din preistorie mână în mână cu arta, aproximativ la fel ca arhitectura. Mulţi studenţi de la disciplinele boeme făceau şi comercializau mărţişoare. De aici până la bijuterie mai e un singur pas, şi destui artişti intră în această zonă. Designul vestimentar poate fi parte din ceea ce este un artist, aşa că şi acesta se pretează pentru studiul la facultate. Această ierarhie a formelor de design, care se asociază cu arta, se regăseşte în activitatea de designeri a absolvenţilor de învăţământ superior de artă. Cei mai mulţi fac design grafic, apoi unii fac bijuterie şi doar câţiva fac design vestimentar.
Pe aceeaşi linie, şi arhitectura ar putea fi cooptată aici, cu atât mai mult cu cât ea şi artele boeme au mers mii de ani în paralel. Unele discipline ale facultăţii de arte decorative şi design au mare legătură cu designul de interior, una din cele 3 mari facultăţi ale Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Cel mai clar exemplu este secţia de arte textile. Imprimeurile pentru draperii, lenjeria de pat, covoarele, tapiseriile şi altele, trebuie interconectate cu designul de interior. Legătura cu arhitectura se creează automat, aşa că existenţa unor cursuri de arhitectură de interior în cadrul UNA Bucureşti, deşi e specifică studiului în universitatea de arhitectură, este pe deplin justificată. În aceeaşi măsură, pentru studenţii de arhitectură ar fi bun un curs de arte textile.
Însă designul ambiental studiat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti cred că nu se justifică. După cum am amintit deja în secţiunea aceasta , Adrian Kunst predă designul ambiental în cadrul UNA. Însă această disciplină se predă deja odată şi bine la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism, aşa că îmi pare că nu mai e nevoie să fie reluată şi la UNA Bucureşti, în ciuda conotaţiilor numelui profesorului * (sic!). Mai curând celelalte centre universitare de artă din România ar trebui să coopteze câte un arhitect pentru a preda această disciplină în cadrul facultăţilor de profil, deoarece nu există altă facultate de arhitectură în România decât în Bucureşti. E chiar ironic ca arhitectura să se studieze în două instituţii de învăţământul superior în Bucureşti, şi niciodată în restul centrelor universitare, în condiţiile în care majoritatea liceelor de artă au şi secţie de arhitectură. De ce nu s-ar studia arhitectura şi la facultate, în aceste centre universitare?
În artă există o disciplină omoloagă designului ambiental, care se numeşte land - instalaţie , iar acest curs aşa ar trebui să se numească. Desigur, el ar trebui să fie predat de un artist cu preocupări în zona land, şi nu de un arhitect. Din păcate, în această decizie se resimte mentalitatea retrogradă din interiorul administraţiei UNA Bucureşti, care la 30 de ani din ieşirea din dictatură încă are probleme în a recunoaşte curentele artei discentrice , între care intră desigur şi land art. A confunda acest curent cu designul ambiental e amatorism.
În rest, celelalte forme de design, aşa cum le-am sintetizat eu aici , nu se pretează pentru studiul în învăţământul superior de artă. Marea majoritate a designerilor care fac celelalte forme de design, decât cele 3 menţionate mai sus, nu au nici un fel de conexiune cu arta. Asemenea studiilor de piaţă pentru imaginea produselor şi campaniile de promovare a lor, şi în acest caz designul se face de oameni adânc inseraţi în procesul de producţie. Pentru designul industrial, abia firmele mari îşi permit angajarea unor designeri care să se ocupe exclusiv cu asta. Lipsite de competiţie, companiile româneşti de dinainte de 1990 pur şi simplu au copiat forme occidentale. şi le-au îmbinat spre a deveni ceva cât de cât original. Au fost oameni angajaţi prin fabrici, care au avut un oarecare simţ pentru design, însă care n-au fost băgaţi în seamă de către factorii de decizie.
De aceea cred că în învăţământul superior de artă nu trebuie aduşi oameni doar cu experienţă de fabrică pentru a preda design industrial sau alte forme de design, pe lângă cele 3 menţionate mai sus. În această secţiune am scris despre cazul Porumb Camelia Luminiţa de la Oradea, cu doctorat în iluminarea sălilor de expoziţie, aşadar fără legătură cu designul în general. Nu atât de suspect, dar destul de dubios şi el, este şi cazul Jeni Pralea, care predă „Proiectarea produsului industrial” la „Departamentul 7: Design, Modă-Design vestimentar, Arte textile-Design textil, Pedagogia artelor plastice şi decorative” de la „Universitatea Naţională De Arte „George Enescu” din Iaşi. Mi-a fost imposibil să-i găsesc CV-ul, însă aflăm din contul său de Facebook , că a studiat „Inginerie Industrială la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iaşi.
Cred că ne trebuie o serioasă dezbatere dacă un absolvent de arte va ajunge vreodată efectiv să proiecteze produs industrial, şi dacă o astfel de materie are legătură cu designul. În condiţiile în care industria românească chiar a fost pusă pe butuci, perspectiva aceasta este cu atât mai puţin probabilă. Dincolo de asta, trebuie făcut un sondaj de opinie printre absolvenţii de acolo, dacă acest curs le-a folosit cuiva, şi dacă măcar un absolvent a făcut realmente design industrial ulterior. Din ce văd eu acum, astfel de cursuri par irosire a timpului studenţilor.
Decât o disciplină precum „Proiectarea produsului industrial”, pentru care activarea temporară în fabricile româneşti nu constituie expertiză, aceşti oameni ar preda mai bine un curs de istoria designului, cu descrierea efectivă a modului în care designerul industrial colaborează cu inginerii pentru realizarea produsului final. Poate că Jeni Pralea face asta la curs, dar denumirea nu descrie deloc acest lucru, iar acest curs e de negăsit pe undeva, aşa că nu mă pot pronunţa. Faptul că aceşti oameni nu au studii de artă nu e un impediment pentru a preda designul în învăţământul superior de artă. Legăturile există, doar că trebuie cumva făcute mai profesionist. Nu văd nici un motiv pentru ca Jeni Pralea la Iaşi sau Porumb Camelia Luminiţa la Oradea, şi alţii în aceeaşi situaţie, să nu pună mâna şi să încropească o istorie universală a designului, începând de la jumătatea secolului al XVIII-lea, pentru a fi predat la facultăţile de artă. Informaţiile există în mediul online, ele doar trebuie sistematizate. Faptul că o astfel de monografie n-a fost făcută până acum, arată rutina specifică mediului universitar, în general, în care corpul didactic se complace „tacticos”.
*Din păcate, în mediul online, acolo unde designul trebuie să se manifeste foarte vizibil, numele Adrian Kunst e mai cunoscut prin terapeutul cu acelaşi nume decât prin profesorul de la UNA …
0 comentarii:
Post a Comment