CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI
Acest text continuă de aici
Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă
4.4.10.5.3.3. Cei mai importanţi designeri din învăţământul universitar de artă românesc
Majoritatea instituţiilor de învăţământ superior de artă din România au reuşit să atragă câţiva oameni care au astfel de experienţă de piaţă în cele 3 forme de design despre care am spus în secţiunea anterioară că ase află în legătură cu arta. Există câţiva astfel de profesori asociaţi cooptaţi în corpul profesoral, din postura de designeri cu experienţă, după cum urmează mai departe.
Designul vestimentar
La Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti există două cazuri care au într-adevăr legătură cu designul vestimentar, aşa cum l-am descris eu în capitolul 3 din acest text . Venera Arapu este cadru didactic la secţia textile din cadrul UNA Bucureşti, şi are activitate concretă de piaţă, cu web-site profesional, ce are bază de date ce facilitează vânzarea online . La Facultatea de Arte şi Design de la Universitatea de Vest din Timişoara este Cristina Lazăr , şi ea în aceeaşi situaţie. La Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, un bun designer vestimentar este Lucian Broscăţean , însă e încă la început, web-site-ul său se află în construcţie , şi nu are o firmă cu activitate în Registrul Comerţului, ci e înregistrat ca persoană fizică autorizată .
La Facultatea de Arte din Oradea face design vestimentar Olimpia Urdea , cu experienţă în confecţii, însă la un nivel mai redus. Se cam simte faptul că are formare în perioada comunistă şi nu are pregătire artistică, ci mai mult tehnologică. Aşa ceva nu e puţin lucru pentru un designer, deoarece foarte mulţi designeri s-au format astfel. Însă partea proastă e că experienţa în cauză nu vine tocmai din piaţa capitalistă, ci din cea comunistă, care nu prea avea concurenţă. Dacă ne uităm pe site-ul său linkat mai sus, nu vedem facilitate de e-shopping iar engine-ul site-ului foloseşte platforma wordpress, fără bază de date care permite comerţ online. De asemenea, numele său nu e legat concret de producţia unei firme active astăzi, ceea ce o arată ca pe un designer mai curând retras, cel mai probabil care nu a făcut faţă concurenţei. Designul vestimentar e ceva mai mult decât tehnica croitoriei, nu e nevoie de studii superioare pentru a face asta. Dar, pentru cineva pasionat de design vestimentar, o ingineră precum Olimpia Urdea poate da anumite informaţii importante din procesul de producţie, aşa că partea bună e că ea poate fi un imbold pentru o activitate ulterioară de designer .
Tot la Oradea design vestimentar face şi Amalia Judea , însă şi ea tot la un nivel mai scăzut decât în primele două cazuri de mai sus, multe proiecte rămânând în stadiul de schiţă . Compania sa „Amalia Judea Art & Fashion” nu are web-site şi nu figurează în registrul comerţului.
Un alt profesor de la UNA Bucureşti care se apropie de a fi designer vestimentar, dar asta mai curând ca hobby decât ca experienţă de piaţă, este Gheorghe Preda, personalitate mutidiscipliniară, cu experienţă în regie, televiziune, modă şi documentar, după cum arată referinţa Imdb . Pe lângă designul vestimentar, el predă şi film, dar nu pot să deduc din orarul afişat pe site dacă la arte decorative sau la Foto Video. Universitatea Naţională de Arte a făcut foarte bine că l-a cooptat în corpul profesoral, însă cred că expertiza sa e încă insuficient folosită. Aceasta, la fel ca şi a altor cadre didactice de la „Facultatea de Arte Decorative şi Design”, trebuie cumva folosită şi la Foto Video, pentru a evita pe viitor pentru studenţi experienţa pe care eu am păţit-o cu această secţie pe care eu am descris-o în această secţiune . Şi iată cum, iarăşi revenim la nevoia de spargere a graniţelor dintre cele două facultăţi şi secţii, pentru ca studenţii să acumuleze cât mai multe informaţii!
În ceea ce priveşte designul de bijuterie, am găsit un cadru didactic în învăţământul superior de artă din România, cu experienţă de piaţă şi alură de designer, respectiv Carla Szabo de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Acest fapt se poate vedea uşor în web-site-ul profesional , specific designerilor, cu bază de date ce permite comerţul online.
Designul grafic
Şi în acest domeniu, cel mai bun centru universitar din România este Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, pentru că în capitală au sediul cele mai multe firme de profil. Din fericire administraţia UNA Bucureşti a adus şi la această disciplină câţiva oameni valoroşi, cu experienţă de piaţă.
Cel mai competent dintre ei pe zona de publicitate este Iosif Oprescu, care, după experienţă la începutul anilor 2000 cu companii importante de publicitate, ulterior şi-a fondat propria firmă în 2006. Altul este Matei Arnăutu, angajat la firma primului, şi care în plus are şi alte proiecte de design grafic realizate cu anumite companii autohtone .
Un alt cadru didactic valoros din zona artelor aplicate este scenograful Cristian Niculescu (a nu se confunda cu jurnalistul cu acelaşi nume) a cărui referinţă pe IMDB spune destule despre priceperea sa în lucrul direct cu piaţa, cu piscul în a fi Art Director pentru filmul „Cold Mountain”. Un alt profesor care se pricepe la procesarea computerizată a imaginii este regizorul şi producătorul Alexandru Solomon . Iată că aceşti oameni pot să anuleze astăzi experienţa mea neplăcută pe care am amintit-o cu secţia Foto-Video, şi să le dea un imbold studenţilor care în mod invariabil vor lucra în design în majoritatea lor, după absolvire.
Tot la UNA Bucureşti predă şi Radu Manelici , un grafician designer care are experienţă cu tipografia. Din păcate, niciuna dintre instituţiile de învăţământ superior de artă (deci nici Universitatea Naţională de Arte Bucureşti) nu are tipografie, pe care studenţii să înveţe cum se lucrează. Una dintre disciplinele pe care le predă, „Design Tipografic”, pe lângă faptul că este cam incorect denumit, nu poate fi aplicat concret pe un dispozitiv de tipărire, ceea ce este absurd. Imposibilitatea de a practica ce se învaţă teoretic seamănă cu o şcoală de pilotaj de curse fără maşini… Experienţă cu designul CMYK are şi Corina Gabriela Duma, după cum poate fi văzut în contul său de Facebook .
Am arătat în această secţiune că secţiile de grafică din învăţământul superior au profesori buni, cu condiţia să facă cu adevărat grafică şi nu pictură, chiar dacă uneori graniţa dintre ele e greu de stabilit . Însă calitatea de profesor de grafică nu trebuie în niciun caz echivalată cu cea de design grafic. Cele două discipline comportă diferenţa dintre artă şi design: grafica e artă, iar designul grafic e design.
Un caz remarcabil, care contrazice această regulă, este Carla Duschka, (din păcate doar) cadru didactic asociat la secţia grafică UNA Bucureşti. Carla Duschka face parte dintr-un trend post-digital, manifest în mai multe domenii digitale, precum cultura electronică. Proiectul său „Grafică fără computer”, este un demers de grafic design non-digital, care a atras atenţia la nivel internaţional. Alături de Ciprian Isac, ea este membră a proiectului „Atelierul de Grafică” , care frizează conversiunea designului către arta contemporană, după modelul Andy Warhol şi Roy Lichtenstein în SUA. Alături de cei deja menţionaţi, şi ea este omul potrivit pentru a preda procesarea computerizată a imaginii la UNA Bucureşti.
La Cluj predau doi graficieni designeri buni, respectiv Iuliu Duma , cu deschidere spre web-design şi design tridimensional, şi Florin Florea . La „Universitatea Naţională De Arte „George Enescu” din Iaşi, Mihai Albu are ceva experienţă în design grafic, deşi se vede că e mult mai bun pe tehnica tradiţională a graficii.
La Facultatea de Arte şi Design Universitatea de Vest din Timişoara predă cel mai bun ilustrator de fantasy (concept artist) dintre toate cadrele didactice ale învăţământului superior, Sergiu Zegrean . Probabil că desenează cam încet, asta l-a făcut să nu lucreze la o firmă mare de jocuri video sau story boarding. Eniko Szucs e foarte bună la ilustraţie de carte pentru copii .
Aceştia sunt profesorii cu adevărat competenţi pentru a preda designul . La fel ca şi în cazul artelor boeme, ei reprezintă undeva la 10 % din corpul profesoral în general. Nu are nici un rost să-i menţionez pe toţi, după cum nu a avut vreun rost să-i menţionez şi pe cei de la artele boeme care ocupă impropriu postul de profesor în învăţământul universitar de artă. E de înţeles faptul că o înşirare de nume pe 5-6 pagini ar rupe coerenţa acestui text, riscând să îl transforme într-un registru. Spre deosebire de aceştia, cei din zona designului pot ajuta pe studenţii care în mod inerent nu au experienţă în design, cu diferite informaţii despre ce poate face un program sau altul.
O problemă e aceea unii dintre cei descrişi în secţiunea anterioară nu au ore concrete în orarul instituţiei, acolo unde orarul este public. Iar atunci când e public, nu e precizat numele profesorului în dreptul cursului. Astfel se întemeiază bănuiala că aceşti oameni cu experienţă în realitate nu prea iau contact cu studenţii, ceea ce e o problemă. Alţii sunt patroni de companii, şi văd lucrurile oarecum diferit decât a majorităţii viitorilor designeri, care studiază designul într-o instituţie de învăţământ superior de artă. Acest fapt distorsionează cumva percepţia individuală asupra acestei cariere, după cum o să arăt un pic mai jos.
Observăm că sunt centre universitare care n-au cu ce să se mândrească din acest punct de vedere. Dar există atât în Bucureşti cât şi în provincie destui oameni cu experienţă în design grafic, care au absolvit facultate de specialitate, au şi modulul pedagogic făcut, dar s-au retras din activitate la un moment dat. Aşa că administraţia facultăţilor ar trebui să îi caute şi să îi aducă la catedră. De exemplu, graficianul designer Mihai Mănescu ( a nu se confunda cu graficianul Mihail Mănescu, născut în Bucureşti 1943), s-a născut în Cluj, unde a absolvit Universitatea de Artă şi Design şi trăieşte acum în Timişoara . Atât Clujul cât şi Timişoara îl pot coopta în corpul profesoral, măcar ca asociat, deşi ambele centre au câţiva designeri graficieni buni deja cooptaţi în corpul profesoral. Şi ca el sunt mulţi. Administraţia acestor instituţii trebuie doar să dea anunţuri timp de o perioadă mai lungă în mass-media locală, şi să angajeze graficieni designeri experimentaţi, în centrele în care aceştia nu există.
0 comentarii:
Post a Comment