Principiile artei teoretice 21. Arta mea si arta teoretica

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

In momentul in care mi-am structurat primele manifestari de Arta Teoretica cunostintele mele despre Conceptualism si teoriile estetice contemporane erau foarte reduse, limitate la cursul de un semestru facut in timpul facultatii ca student. Cand am lansat acest concept nu m-am gandit in nici un caz la Conceptualism si la vreo dorinta de a-l continua. Am lansat acest concept pentru ca am observat ca productivitatea si valoarea proiectelor mele artistice scadea drastic in momentul in care eram preocupat de anumite probleme teoretice. Astfel de „sincope teoretice” s-au intins pe perioade de cateva luni pana la cativa ani. Paradoxal, fiecare inceput de episod teoretic in activitatile mele coincidea cu o nemultumire profunda fata de activitatea mea artistica la acel moment. Am concluzionat ulterior de aici ca trebuie sa existe o Arta Teoretica ce imi absoarbe toata energia artei mele neteoretice facuta anterior. Si pur si simplu am lansat conceptul fara prea mari explicatii si lamuriri inclusiv pentru mine insumi. Acest argument, pe langa cel al existentei Artei Teoretice facuta de anumiti savanti de-a lungul istoriei, si pe langa cel al deductiei logice prezentata pe intreg parcursul acestei lucrari, constituie baza justificarii existentei unei astfel de arte. Chiar daca mult timp acest concept nu mi-a fost destul de clar, totusi am fost si sunt ferm convins de autenticitatea lui si il prezint mai departe cu cateva precizari.

Acest fapt se regaseste direct in arta prezentata atunci. Intre timp multe lucruri mi s-au clarificat. Mi-am dat ulterior seama ca, din cele cateva piese expuse de mine pe internet anterior sub titulatura de Arta Teoretica, doar „Art is every thing” respecta criteriile si poate fi pastrata aici si mai departe. Imaginea readymade a universului contine direct si concret in sine conceptul de „totalitate” despre care vorbeste textul. Desi cele mai multe lucrari ale mele nu sunt Arta Teoretica, totusi cea mai controversata si mai cunoscuta dintre ele, „Armata e gunoi”, este Arta Teoretica. Deoarece, pe langa faptul ca exprima o conceptie coerenta despre fenomenul general al armatei, are in continutul ei manifest un rezumat succint al teoriei exprimate in text, si anume acela ca armatele sfarsesc paradoxal prin a se intoarce impotriva poporului care le intretine. In aceeasi maniera, stencilul „Politica” contine in sine direct si lipsit de echivoc conceptia mea politica exprimata in lucrarea „Starpirea vampirilor” …

Din fericire, acest text m-a ajutat sa imi descopar prima lucrare teoretica pe care am facut-o fara sa imi dau seama de ea. Este figura „Trunchiului psihic”, un concept lansat de mine in anul 1998, prin care incercam sa rezolv problemele aparute in psihologia abisala odata cu cele doua mari topici ale psihologiei lui Freud, cele care apar in urma teoriei arhetipurilor lansata de Jung, dar si alte incercari de structurare a aparatului psihic asa cum au fost facute de O. Rank, Winnicott si altii. Intre timp, pe platforma mea artistica de pe internet http://gabrielbaldovin.blogspot.com/, lucrarile de Arta Teoretica au inceput sa devina mai ample si procesul acesta de dezvoltare si consolidare va continua. In incheierea acestui text, dupa cum am promis in introducere, voi prezenta primul manifest al Artei Teoretice asa cum l-am conceput eu in 2002.

Nu imi voi opri apetitul de a face o arta neteoretica atunci cand voi avea chef insa in acest moment simt ca asta e drumul meu si pe el voi merge. Abia astept sa vad ce va aduce viitorul.

Tweet

Principiile artei teoretice 20. Ce nu este arta teoretica dar pare sa fie

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

In 1966, artistul pop Robert Rauschenberg a colaborat cu inginerul Billy Klüver in incercarea de a gasi puncte comune intre arta si stiinta. Programul s-a numit E.A.T. (Experiment in Art and Technology). Rezultatul nu a fost o Arta Teoretica ci una la fel de ezoterica, deoarece nu teoriile erau cele cautate spre raspandirea in corpul comunitatii, ci posibilitatile noi de expresie ale noilor materiale pe care le ofera tehnologia, adica elementul moda si nu cel conceptual.

Arta Teoretica nu inseamna colajul unor idei stiintifice sau realitati experimentale ale domeniului cercetarii in scopul crearii unei lumi suprarealiste, mistice sau SF. Arta Teoretica este un simplu rezumat al unei teorii mai vaste pe care nu o distorsioneaza ci doar o simplifica pentru a fi mai bine inteleasa si integrata in mintea omului de rand. Arta Teoretica face exact drumul opus al artei traditionale care tinde sa complice si sa distorsioneze o realitate in asa fel incat sa fie favorabila unei clase sociale si nefavorabila alteia, de obicei clasa robilor. Cu adevarat interesant este faptul ca nu este necesar ca un artist sa accepte aceste principii pentru a face Arta Teoretica, dupa cum nici savantii care au facut-o involuntar nu si-au dat seama de asta. Am aratat mai sus ca Arta Teoretica s-a facut deja in istoria artei si s-a afirmat ca atare; daca acesti artisti acceptau principiile mai sus enuntate probabil ca le spuneau ei direct fara sa le mai enunt eu… Insa, in momentul in care iti faci un sistem teoretic despre societate si arta in general, in momentul in care judeci cultura dupa acest sistem conceptual si incerci sa iti manifesti aceasta atitudine, inclusiv in arta pe care o faci, atunci arta pe care o faci poate fi una esentialmente teoretica fara sa iti dai seama. Daca conceptia ta, indiferent cat de extravaganta, se regaseste direct si concret, (fara refaceri ezoterice) in productia artistica, atunci arta pe care o faci este Arta Teoretica.

Dimpotriva, refacerea unor teorii ale filosofiei clasice sau ale religiei, prin care transpare aceasta nevoie specifica societatii traditionale de a inrobi o alta comunitate/clasa sociala, asa cum s-a intamplat in societatea totalitarista in care s-a dezvoltat invatamantul romanesc in special, nu poate fi numit Arta Teoretica macar pentru acest motiv. Scopul acestor teorii este el insusi din start opus celui de explicitare a spiritului catre mase. Oricat de bine ar fi explicitate respectivele teorii de catre aceste manifestari artistice (desi ele folosesc tot simbolurile si ambiguitatile pentru a fi exprimate), totusi scopul lor este de la inceput ratat. Ele sunt esentialmente menite sa ii mentina omului de rand starea de rob si nu sa ii dezvolte capacitatile si libertatile, asa cum se intampla intr-o societate civilizata. „Inaltele culmi de progres” despre care vorbea propaganda totalitarista era doar o simpla poveste de adormit copiii caci realitatea era cu totul alta. Numai faptul ca aprobi acest sistem, ca il promovezi sau ca nu ai curaj sa ii recunosti putreziciunea te face in afara spiritului artei teoretice, in afara spiritului civilizatiei. Pe langa asta, nu trebuie uitat ca „ Conceptualismul” cu aviz de la Securitate, asa cum s-a facut in „elita” pedagogica din Romania, nu este decat un academism steril, cu idei traditionale, fie neinteresante pentru spirtul contemporan, fie batatorite si asimilate de comunitate cu mult inainte de afirmarea sa.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 19. Arta teoretica privita retrospectiv in istoria artei

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Recunoasterea faptului ca o idee poate fi interesanta in sine, asa acum s-a intamplat cu conceptualistii, in special Kosuth sau LeWitt, reprezinta un anumit nivel social de intelegere a artei. In lucrarea sa teoretica „Arte colonial contemporáneo”, Luis Camnitzer numeste obiectul „ready-made” ca „pachet in care introducem idei” [package (in which) to communicate ideas]. La fel ca si obiectele lumii, si ideile sunt multe si nu neaparat toate sunt foarte interesante din punct de vedere artistic. Putem accepta ca toate sunt arta, dar, in aceeasi masura, putem accepta ca unele sunt mai valoroase decat altele, respectiv in masura in care produc in noi anumite reactii spirituale.

Din punctul meu de vedere, lucrarea lui Joseph Kosuth „Art as idea, as idea”, care consta in definirea luata din dictionar a cuvantului „meaning” (semnificatie), este Arta Teoretica in intregul sens al conceptului folosit de mine. Singura obiectie la adresa lucrarii lui Kosuth este aceea ca teoria astfel relevata nu are nimic experimental, inovator, din punct de vedere stiintific in ea. Practic, definirea cuvantului „meaning” a fost deja infiltrata in spiritul colectiv al comunitatii. De aceea, aceasta lucrare poate fi inclusa in forma comuna a artei teoretice, dupa cum am precizat mai sus. Evident, ea contine si date ezoterice, ironice relativ la faptul ca publicul nu cunoaste insusi sensul cuvantului „meaning” cu care pretinde ca intelege arta. Insa acestea deja pot fi plasate in zona continutului latent al respectivei lucrari. Oricum, dupa cum am spus, infiltrarea de continuturi ezoterice in discursul artei teoretice nu ii diminueaza acesteia calitatea. In acest caz, invitatia concreta la reflectie pur stiintifica doar asupra cuvantului „meaning” este suficienta pentru a o declara Arta Teoretica in intregul sau.

Cunoscuta afirmatie a lui Beuys,scrisa cu pensula pe hartie, este Arta Teoretica autentica de tema inovatoare. Beuys pur si simplu a prezentat o teorie noua despre arta in aceasta scurta afirmatie, cu maxima claritate si precizie. Cu cateva cuvinte, el pare sa fi acoperit o intreaga teorie si asta este insasi esenta artei teoretice. Desi el este mai curand un conceptualist, totusi cateva dintre proiectele lui au trecut granita catre Arta Teoretica, iar acesta este cel mai cunoscut dintre ele.

Adăugare 2021: Lucrarea “An Artist Who Cannot Network Is No Artist” făcută în 2018 de cuplul Anca Benera and & Arnold Estefan se înscrie în artă teoretică, deoarece acest mesaj este unul coerent din punct de vedere ştiinţific şi care concentrează conceptualist o teorie despre artă.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 18. Arta teoretica si relatia cu obiectul

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Dupa ce si-a insusit faptul ca arta devine din ce in ce mai conceptuala incepand de la Renastere incoace, o parte din Conceptualism si-a definit demersul printr-o radicala despartire de obiect. Dar renuntarea totala la obiect, asa cum si-a propus el, este imposibila pentru ca revelatia conceptualista este posterioara contactului cu obiectul. In prima faza obiectul de arta este un readymade, o instalatie sau un obiect oarecare, in care intr-adevar sunt impachetate idei. Insa acestea se disting abia mai tarziu, iar primul contact al publicului cu opera de arta conceptualista se face tot mijlocita de obiect. Digerarea ulterioara si curiozitatea fata de orice fel de informatie din culisele obiectului de arta este o realitate devenita din ce in ce mai pregnanta in zilele noastre. Odata ce o moda, un stil, devine un fenomen al culturii de masa, publicul incepe sa fie interesat foarte mult de bucataria interna a autorului, de ideile si stilul sau de viata. Aceste detalii apar astfel atat revistele de scandal cat si cele de specialitate. Pentru mine, obiectul de arta teoretica este momeala prin care aduc publicul in fata textului folosit in special pentru a-i starni curiozitatea fata de acel text.

In aceeasi masura demersurile conceptualiste nu au putut renunta total la obiect, ci doar l-au marginalizat, l-au ironizat sau l-au presupus undeva in referinta. Insa obiectul concret al Conceptualismului este tocmai cheia atentiei publicului asupra textului infiltrat in el. Uneori textul devine el insusi un ansamblu obiectual de semne, prin deformarea literelor cuvantului sau a randurilor sale. Primul caz este al Graffiti-uli, iar cel de-al doilea este foarte bine ilustrat de lucrarea „Cuadro escrito” a conceptualistului Leon Ferrari.

Literatura sau muzica au pus probleme in plus. Asadar Conceptualismul s-a trezit in fata unei dileme majore: daca renunta total la obiect atunci risca sa devina literatura prin excelenta. Literatura este prin definitie o arta conceptuala deoarece nu foloseste obiectul, ci reprezentarile mentale ale acestuia, cuvintele. Orice cuvant, in masura in care este subiect gramatical, presupune un ansamblu de termen si concept. De aceea, indiferent de gradul de profunzime filosofica, teoretica in general, a conceptelor folosite. literatura este o arta eminamente conceptuala.

Asa s-a intamplat cu unele experimente ale japonezului Nomura Hitoshi care pe data de 6 iulie 1970 a facut niste minirapoarte relativ la mediul urban proxim, observat din cabinele telefonice alese la intamplare. Textul fiecarui astfel de miniraport reflecta viata banala a orasului, si abia daca acopera o pagina. Exprimarea este uneori infantila, fapt ce da o nota de bizar. In acest caz, diferentierea de literatura experimentala este foarte greu de facut. In orice caz, inclusiv literatura nu poate renunta total la obiect. Culoarea si textura hartiei, imaginea copertei, mirosul cartii, toate acestea sunt elemente cu care psihicul cititorului asociaza sensurile cuvintelor scrise acolo. Suportul cuvintelor, fie el ecran, fie el hartie, fie glasul omenesc sau altceva, constituie obiectul insusi de care Conceptualismul nu se poate lipsi in nici un caz.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 17. Stiinta ramasa in constiinta comunitatii ca arta

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Este o prejudecata ideea ca creierul omului de stiinta ar fi impermeabil pentru produsul artistic si pentru geneza lui. Este adevarat ca savantul de obicei are o alura ermetica, de om izolat, incapabil sa se implice in treburile concrete ale comunitatii si imun la viata culturala. O astfel de imagine i-a redus sansele de a fi si artist, de a deveni un lider de opinie sau un punct de reper pentru comunitate. Insa au existat si savanti luati ca model si imitati de conationalii lor inca din timpul vietii. De aceea ei au fost si artisti intr-o doza mai mare sau mai mica.

Artistii si comunitatea artistica l-au dispretuit pe savant si pentru ca el este modelul pe care politicianul il da ca exemplu omului de rand. Savantul e docil, discret, nu deranjeaza si are rezultate spectaculoase, care sunt rodul unei munci de o viata. Politicianul ii face apoi statuie si il da ca exemplu pentru toti de urmat, in asa fel incat el sa isi mentina dominatia si sa se asocieze cu autoritatea si valoarea lui. Artistii au mirosit ca e ceva in neregula cu asta si i-au dispretuit savantului atat munca cat si statutul, in aceeasi masura in care l-au dispretuit si pe politician.

Din nefericire, izolarea sociala a savantului i-a intrerupt posibilitatea de a face arta din munca lui si de a o exprima ca atare. Simplificarea si particularizarea ideilor sale generale a cazut pe umerii artistilor propriuzisi, care le-au preluat si le-au transformat in curent artistic.

Cu toate astea, influenta teoriilor asupra artei sunt aproape unanim recunoscute. E normal sa fie asa pentru ca arta emerge din mentalitatea artistului iar mentalitatea sa se cristalizeaza printr-o sinteza experientelor proprii cu diferitele teorii care ii ajung pe la urechi. Conceptia heliocentrica a lui Copernic se regaseste in antropocentrismul Renasterii. Teoria conurilor si bastonaselor a fost decisiva pentru pointilism, psihanaliza freudiana a fost decisiva pentru Suprarealism.

Expresii stiintifice celebre de genul „E pur si move” sau „iarna nu-i ca vara” (Sic!), desenul lui Arhimede pe nisip inainte sa fie ucis, desenele anatomice (avangardiste) si tehnologice ale lui Leonardo, sau marul lui Newton, toate acestea sunt opere de Arta Teoretica bine cristalizate in constiinta umanitatii, si cu ecou evident inclusiv in randul criteriilor artei traditionale. Daca acestor lucruri li s-ar demonstra autenticitatea si ar fi prezente la licitatie, atunci si factorul financiar ar completa acest spectru. Aceste obiecte aflate in nucleul teoriilor in cauza ar putea ajunge sa valoreze milioane de dolari, si astfel s-ar identifica total cu obiectele de arta recunoscute ca atare. Iata ca, desi termenul (la fel ca si conceptul) de „ Arta Teoretica” nu a fost folosit in mod expres asa cum l-am descris eu aici, totusi Arta Teoretica s-a facut cu mult inainte de a o face si eu si de a o recunoaste ca atare.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 16. Arta teoretica este apogeul factorului conceptual in arta

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Cel mai important atribut al Artei Teoretice este iesirea statutului ei din spectrul artei clasice, traditionale de supraetichetare a unei clase sociale in defavoarea alteia (moda) sau de documentare amanuntita relativ la anumite evenimente (jurnalism). Ceea ce conteaza este perceptia unei anumite teorii mai mult sau mai putin originale, insa aproape insuficient asimilata de comunitate. In acest fel arta isi recunoaste dependenta fata de stiinta. Rolul ei este acela de simplificare pentru a fi inteleasa si de nonelite. Nu conteaza valoarea de adevar a respectivei teorii, eventual ea poate fi si falsa. Insa, pentru a fi teoretica este nevoie sa foloseasca coerenta discursului si conceptele direct in continutul manifest. Iar pentru a fi arta este nevoie sa fie simplificata, redusa, prezentata esential in asa fel incat sa fie inteleasa si de omul de rand. Daca nu le foloseste pe acestea atunci discursul artistic este unul de tip moda si nu unul preponderent conceptual. Iar rezultatul nu poate fi numit Arta Teoretica, cel putin nu asa cum o definesc eu.

Principala actiune a artei teoretice este aceea a decodificarii constructelor sociale specifice curentelor clasice si postclasice, a demitizarii analitice a acestora. Caracterul metaaxiologic ii este unul absolut necesar indiferent ce optiune, ce paradigma si ce perspectiva teoretica este abordata. Orice astfel de drum este unul demitologizant fata de constructia metafizicalista a institutiei artei asa cum este ea facuta in societatea traditionala. Din acest punct de vedere Arta Teoretica continua demersul Conceptualismului. Caracterul deconstructiv, sceptic si refractar al unei valori metafizice, transcendente materialului artistic este criteriul decisiv pentru Arta Teoretica. Rolul acestei deconstructii pentru arta este acelasi pe care psihanaliza il are pentru nevroza.

Arta Teoretica este sinonima cu evitarea elementelor ezoterice, de completare personala a publicului in cadrul continutului sau manifest. Acest lucru se realizeaza in spiritul artei moderne in general, deoarece presiunile din partea autoritatilor asupra artistilor au slabit in ultimele secole, si astfel artistul nu mai are nevoie sa isi deghizeze discursul in formule ezoterice.

Se poate pune intrebarea la ce bun o Arta Teoretica daca insusi discursul conceptual amanuntit este o dezvoltare, o formalizare logicista a unei intuitii anterioare, care poate din strat fi incadrata in elementul moda datorita noutatii sale. Insa asta e arta; ea complica in acest fel lucrurile de dragul infrumusetarii lor. Pe aceasta filiera s-ar putea pune intrebarea de ce ar mai fi nevoie de o arta in general. Raspunsul nu e usor de dat. Dar putem improviza: pentru ca avem nevoie de ea pur si simplu.
vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 15. De la conceptualism la arta teoretica

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Dupa cum spuneam inca din introducere, Arta Teoretica este acel Conceptualism al carui text atinge coerenta stiintifica. Diferenta principala intre Conceptualism si Arta Teoretica este exact aceea dintre concept si teorie. Conceptul este sinteza maxima a unei teorii. Insa, daca nu este pus in relatie cu alte concepte, atunci el nu poate forma o teorie. Daca Conceptualismul doar isi pune intrebari despre arta in sine, Arta Teoretica merge mai departe si ofera si raspunsuri. De aceea Conceptualismul este mai lapidar si mai ermetic. Dimpotriva, Arta Teoretica presupune o explicitare a conceptului pe intelesul tuturor si cat mai concis posibil. Arta Teoretica nu face apel la intuitii, nu cauta interpretari auxiliare si proiective din partea publicului relativ la continutul ei manifest ci prezinta concis o teorie.

Arta Teoretica nu are nevoie de explicatii suplimentare pentru a reface panorama unei povesti, a unui subiect de tip jurnalistic. Explicatiile auxiliare au rol de specializare, de explicitare si nu de ajustare de sens a continutului manifest asa cum apare in arta traditionala. De exemplu, atunci cand contemplam tabloul „Scoala din Atena” al lui Rafael e nevoie de explicatii suplimentare, nu doar pentru a intelege amanuntele tabloului, ci insusi sensul sau. Din faptul ca personajul Platon ridica degetul aratator catre cer, noi nu deducem ca Platon a sustinut teoria idealista a formelor pure, perfecte si imuabile, aflate deasupra lucrurilor concrete, dar si la originea acestora. Abia dupa ce aflam aceste detalii putem spune ca gestul personajului lui Rafael pare o semnificatie teoretica. Insa tabloul in cauza nu este o Arta Teoretica ci una ezoterica.

Iata ca diferenta intre Conceptualism si Arta Teoretica rezida si in acest grad de ezoteric de care Conceptualismul nu se poate desparti. Arta Teoretica nu este o "arta stiintifica" pentru ca nu adevarul teoriilor este cel ce intereseaza ci originalitatea, noutatea si posibilitatea lor de a imagina o lume diferita sau noua fata de cea banala, concreta.

Arta Teoretica isi are nucleul in insasi conceptia generala despre arta, in estetica, in masura in care prin acest termen se intelege ansamblul teoriilor despre arta in general, si nu doar despre arta traditionala. Din acest motiv Arta Teoretica incearca o abreactie asupra nevoii omului de a consuma arta in general, si asupra conceptiilor sale despre arta in particular. Arta Teoretica este o estetica particularizanta si popularizanta.
Arta Teoretica poate avea tematica comuna sau inovatoare. Tematica comuna presupune folosirea unei teorii larg acceptata de comunitate, si este specifica lui Kosuth atunci cand a expus definitii. Tematica inovatoare presupune teorii noi si a fost facuta mai mult sau mai putin asumat in special de savantii care le-au si descoperit.

Criteriile artei teoretice sunt urmatoarele:

• - inexistenta unor continuturi ezoterice in continutul manifest al obiectului prezentat;
• - textul prezentat este un simplu rezumat al unei teorii mai generale oarecare, chiar daca obiectul prezentat poate avea conotatii ezoterice ;
• - folosirea figurilor clasice de stil sunt facute doare pentru intelegerea teoriei si nu pentru evidentierea expresivitatii acestora.;
• - lipsa unei atitudini ermetice fata de lume si societate specifice culturii traditionale.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 14. Conceptualismul si progresia conceptuala in istoria artei

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Din modul in care arta a evoluat se poate observa ca conceptul, datele stiintifice isi fac loc progresiv incepand din negura istoriei pana in zilele noastre. Asta se intampla deoarece civilizatia evolueaza catre o mentalitate stiintifica, pragmatica in detrimentul celei religioase care reprezinta o anumita etapa in istoria civilizatiei. Evident ca intre cele doua fenomene spirituale nu se pot face demarcatii radicale; religia si stiinta au elemente comune insa diferenta dintre ele este aceeasi ca aceea dintre automobilul arhaic si masinile de Formula 1. Iata de ce in zilele noastre cultura este din ce in ce mai teoretica (sau pragmatica – vezi cazul fenomenului de advertising) chiar si atunci cand face apologia copilariei, edenului si intoarcerii la fericirea simpla a spiritului primitiv.

La sfarsitul secolului al 18-lea Immanuel Kant publica „Critica ratiunii pure”, lucrare care avea sa schimbe din temelii modul de intelegere a lumii prin analiza nu atat a lumii cat a puterii mintii de a o intelege. Pornind de la scepticismul lui David Hume relativ la justificarea cauzalitatii Kant a pus bazele atat a fenomenologiei cat si a analizei limbajului si a filosofiei analitice in general. Kant a facut o rocada metodologica refuzand sa acorde mintii omenesti forta magicista traditionala de a intelege natura personala si intrinseca a lucrurilor. El a acceptat doar faptul ca mintea omeneasca este aceea care proiecteaza modele cognitive in realitate pe care apoi le intelege conform. Cele mai importante curentele din psihologie accepta astazi acest lucru iar gestaltismul a facut din asta nucleul sau central.

A trecut ceva timp pana cand artistii sa reia o astfel de idee mai mult sau mai putin constient si declarat si sa faca din ea o tema centrala desi un Leonardo spunea mai mult sau mai putin evaziv ca arta este o „cosa mentale”. Conceptualismul este momentul unui astfel de curaj revolutionar de metainterogatie pe care arta si-o face statutului sau insasi la fel cum in filozofie acest lucru se facuse inca de pe timpul lui Kant. Tematica elementului conceptual este interogatia despre arta si estetica in general si a fost inaugurata de catre Marcel Duchamp odata cu expunerea de obiecte „readymade”.

Se stia si inainte de conceptualism ca obiectul de arta nu are valoare in sine si ca doar mintea omeneasca este cea care il investeste proiectiv cu o astfel de valoare insa nu s-a spus acest lucru direct in produsul artistic. Evident ca acest lucru se putea face doar cu spargerea traditiei inclusiv a statutului colectionarului de arta care este legat mai mult sau mai putin de traditia insasi. Mitologia artei traditionale, elitismul ei sunt doar investitii mistice ale autoritatilor religioase si politice. Scopul unei astfel de mutatii culturale se datoreaza fie imbunatatirii vointei spiritelor sau zeitatilor pentru cazul societatii primitive fie mentinerii dominantei si stapanirii asupra robilor prin cultura si educatie specific societatii clasice.

Dadaismul a intuit o astfel de perspectiva si a dat drumul manifestarilor de tip antiarta tocmai datorita simtirii unei astfel de perspective sociale ipocrite a artei traditionale. Antiarta dadaismului inseamna intoarcerea radicala impotriva unui astfel de statut social al artei. Insa, dupa cum voi arata mai jos, dadaismul nu a avut curajul si puterea sa mearga mai departe si sa si explice publicului scepticismul sau. Abia conceptualismul a avut acest curaj de a spune deschis si simplu ca valoarea artei nu tine de obiect ci de ceea ce se investeste in el. Un astfel de demers este in masura sa submineze insasi institutia artei si insusi statutul social al artistului. Daca obiectul este lipsit de valoare si daca doar ideile impachetate in el conteaza atunci arta nu isi justifica statutul mistic pe care statul i-l confera. Ea este libera si gratis la fel cum insele ideile sunt. Conceptualistii si-au asumat acest risc care la prima vedere le submineaza propriul statut social. Joseh Beuys a primit mustrari din partea conducerii universitatii unde preda tocmai pentru credinta sa cu radacini in vechiul dadaism dupa care fiecare om este artist. O astfel de idee submina inclusiv statutul invatamantului de arta pe langa statutul social al artei in genere.

Prin manifestarile sale specifice conceptualismul nu a facut insa pasul catre o explicitare concreta a acestui fenomen si l-a pastrat intr-un soi de secret ezoteric cu accente ironice si mizantrope specific artei traditionale iar ceea ce s-a numit postmodernism a preluat aceasta latura. Evident ca omul de rand nu intelegea si nu intelege nimic din manifestarile antiarta ale dadaistilor insa inclusiv omul de rand ia o pozitie antiarta astazi in aceeasi masura in momentul in care nu mai merge la concerte, nu mai merge la cinema, stinge televizorul si nu viziteaza muzeul. Iata ca diferentierile elitiste incep sa se pulverizeze la o analiza mai amanuntita.

Tipul acesta de continut cultural nu mai foloseste aluzia si intuitia, nu mai foloseste „sublimarea” si spunerea a ceea ce este inadecvat si interzis de catre cultura oficiala ci vorbeste direct si fara ocolisuri despre orice tema. Omul traditional nu isi poate permite tipul acesta de libertate deoarece autoritatile l-ar pedepsi sever. Nici conceptualismul nu s-a putut elibera total de aluzie si echivoc in continutul sau manifest si acesta este cazul cel mai clar. Dimpotriva, arta teoretica spune adevaruri inca insuficient digerate de organizarea sociala si provoaca spasme convulsive sistemului inca neadaptat nivelului spiritual al omului contemporan si ramas tributar organizarii traditionale.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 13. Arta contemporana reflecta spiritul contemporan. Nu exista o moarte a artei

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

Artei contemporane i s-au reprosat lipsa de excelenta, facilitatea si usurinta in ceea ce face in ideea ca oricine ar putea face ceva similar. Daca cineva isi doreste cu tot dinadinsul o stratificare ermetica a oamenilor in asa fel incat artistul ar trebui sa faca ceva ce nimeni n mai poate face atunci nu are decat sa isi mentina o astfel de idee mitologica despre arta. Cineva poate face in continuare arta traditionala si poate munci ani de zile pentru a termina o lucrare pe care un aparat de fotografiat o poate face intr-o zi. Vitezele de peste 60 km/h erau foarte rar atinse in trecut insa astazi oricine poate circula cu astfel de viteze cu ajutorul vehiculelor. Dar se poate si alerga, e decizia fiecaruia.

Astazi arta a ajuns sa decupeze colturi de realitate si sa le expuna intr-un spatiu destinat desfasurarii sale pur si simplu. Andy Warhol a declarat la un moment dat ca ar putea vinde orice cu titlu de arta si intr-adevar orice poate deveni arta daca artistul propune un mod de receptare diferit al acelui obiect devenit arta doar prin interventia lui. Fireste ca afirmatia lui contine o doza de ironie la adresa snobilor artei, o nota de dezamagire fata de sentimentul mortii artei si a valorii sale si a pierderii acestei valori odata cu moartea artei clasice care i-a supralicitat pana la basm valoarea. Insa pe langa asta afirmatia lui contine si un adevar inca incomplet digerat insa foarte probabil. Artistul poate decide valoarea de arta sau nonarta unui obiect la fel cum regele vindeca bolile printr-un gest placebo simplu de atingere a celui bolnav. Aici nu este doar ironia lipsei de luciditate a celui "bolnav", sugestionabilitatea lui ci si suprapunerea gestului sau peste alte gesturi create anterior. La fel cum o reprezentare este sustinuta cognitiv de un background, de o experienta, de un "gestalt" in acelasi fel prin produsul ulterior al artistului transpar produsele sale anterioare. Daca Warhol ne vinde o coaja de portocala in acea coaja de portocala vedem si portretul lui Elvis si al lui Marlyn dar si supa Campbell.

Teoria mortii artei atesta o nostalgie speciala fata de trecut si arta specifica lui. Multi se asteapta de la arta contemporana sa fie la fel de uimitoare si de magistrala ca si arta traditionala. Insa aceasta din urma este investita atat cu acea alura edenala a trecutului cat si cu o doza de religios traditional. Acestea ambele lipsesc artei contemporane in primul rand pentru ca nu a trecut suficient timp pentru ca voalul edenal sa se aseze pe opera de arta iar apoi ca religiozitatea spiritului contemporan este ea insasi la o cota mult mai scazuta fata de cea in care vechile legende ale artei s-au sedimentat cultural. Insa arta nu va muri niciodata atata timp cat omul va avea in sufletul sau straturile unei mentalitati primitive si infantile cu care sa judece magicist realitatea. Daca intr-un viitor ce tine mai mult de filmele SF decat de datele concrete de astazi se va inventa o alta posibilitate de reproducere in asa fel incat sa nu mai existe copilarie si o gandire infantila sau o memorie dezamorsanta genealogic atunci se poate spune ca arta va muri. Pana atunci arta va continua iar teoriile despre moartea artei vor ramane doar fite.

vezi articolul ulterior

Tweet

Principiile artei teoretice 12. Spiritul uman refuza ingineria mecanica a tehnologizarii artei traditionale

vezi articolul precedent

citeste textul de la inceput

 12. Consumismul ca „reintoarcere” la arta traditionala

Atunci cand elementul moda consta in principal in remodare, in revenire, sau repetitie manierista a unor forme artistice consacrate, avem de a face cu cultura consumista. Principalul reper al culturii consumiste este evident publicul larg, ca public neprofesionist si insuficient culturalizat in arta. Acest public nu a asimilat istoria culturii fie din lipsa de educatie, fie din lipsa de timp, fiind in mare parte ocupat cu obtinerea celor necesare pentru traiul zilnic.

Termenul „consumism” dat acestui gen de cultura este foarte nimerit deoarece productiile culturale comerciale seamana cu niste alimente care au efect pe termen scurt, prin nutrientii de care organismul are nevoie. In aceleasi fel si aceste productii sunt „consumate” momentan, dupa care altele le iau locul si ajung sa fie uitate. Nu toate productiile culturale consumiste ajung sa fie uitate. Sunt unele care vor rezista timpului. Dar majoritatea lor vor avea o astfel de soarta. Spre deosebire de cultura consumista, sunt putine operele de arta ale culturii mari care inca incanta desi ele pot sa nu mai inspire pe contemporani.

Desi traieste in contemporaneitate, acest gen de public este mai curand configurat dupa cultura clasica, traditionala. Stilul sau de viata atesta o cultura traditionala, iar reperele culturii traditionale se cristalizeaza in sufletul sau in urma experientei sociale de fiecare zi. Profilul unui astfel de consumator este cel al urmasului sclavului clasic. Desi a primit anumite drepturi fata de stramosii sai (dreptul de schimbare a stapanului prin demisie, sau remunerarea proportionala cu dificultatea jobului prestat), totusi el a ramas un sclav, devenind sclav modern. Desi este inconjurat de bunuri, produse si alimente, care in trecut erau specifice claselor superioare, publicul culturii de masa are o viata psihica foarte asemanatoare cu cea a stramosilor sclavi.

Sclavul modern nu mai este amenintat cu moartea pentru a servi pe stapani, ci ademenit cu capcane consumiste spre a semna contracte si a servi pe cei privilegiati. La fel ca si stramosii sai, si sclavul modern, caruia i se spune pompos si mincinos „muncitor liber”, simte nevoia de evadare din prezent intr-o lume mai buna, prin dragoste ideala sau prin credinta unei vieti vesnice fericite, atinse fie dupa moarte, dupa modelul religiilor traditionale, fie chiar in timpul vietii, dupa modelul mai nou al asanumitului „vis american”. Acesta promite fericirea si izbanda in schimbul obedientei fata de mentalitatea corporatista si de aliniere intr-o ierarhie a comenzilor. Asemanarea intre propaganda „visului american” si promisiunea pe care soldatul roman o primea in antichitate de a deveni cetatean liber la Roma, dupa incheierea stagiului militar, este absolut uimitoare.

La fel ca si sclavul clasic, si cel modern isi venereaza si isi si uraste in acelasi timp stapanii si idolii. In epoca moderna acestia nu se mai reduc la figurile religioase si politice ca in trecut, ci au devenit actori, sportivi, muzicieni etc. Insa principala diferenta a culturii de masa de astazi fata de cea traditionala a secolelor trecute este permisivitatea sporita. Cultura de masa in general nu se oboseste sa adopte obiceiuri ale claselor superioare, si atunci cand o face devine, evident, kitsch. Autenticitatea ei ramane insa prezentare a vietii claselor inferioare, ticurile lor verbale, rutina zilnica datorata dozei de libertate in plus pe care sclavul modern o are fata de cel clasic. In trecut clasele de jos aveau mult mai multe restrictii in exprimarea propriilor ganduri si a propriului stil de viata, imitand invariabil kitschos moravurile claselor superioare. Cultura consumista contemporana nu a scapat nici ea de riscul kitschului. De fapt consumismul insusi s-a cristalizat incepand de la cultura kitsch care s-a profesionalizat in timp. Sunt foarte multe productii consumiste care uneori trec inapoi in zona kitschului, incercand sa imite cultura claselor superioare. Predispozitia la kitsch a culturii consumiste este data de dispretul de sine a sclavului modern (ca public principal al culturii consumiste) ce urmeaza dispretului de sine a celui clasic pe care il mosteneste. Nevoia de evadare intr-o alta lume si disponibilitatea de a se prezenta ca membru al unei astfel lumi (superioare) implica acest tip de lipsa de autenticitate specifica kitschului.

Desi are numeroase continuturi specifice elementului moda in ea, cultura consumista se centreaza pe elementul jurnalistic. Povestea spusa sugestiv sau povestea inedita este ceea ce atrage publicul intr-o lume noua, diferita de a sa. Dupa cum am sustinut intr-o alta lucrare, asanumitul postmodernism este in buna parte a sa o obiectivare teoretica a disponibilitatii unor artisti de a face ceva afaceri din revinderea unor inovatii culturale mai vechi pe care publicul le-a uitat sau nu le-a cunoscut. Reintoarcerea la traditie, cu care se lauda acest presupus postmodernism, este de multe ori impotenta de a o depasi.

Dar cultura consumista nu se rezuma doar la asta. Ea este o afacere in toata regula care functioneaza dupa regulile unei industrii. Ea este un adevarat produs comercial, iar publicul plateste pentru el. Cultura consumista este o afacere extrem de profitabila, fiind un adevarat basm pentru mentalitatea naiva a muncitorului sclav, in care se proiecteaza. Frustrarea statutului de sclav, frustrarea fata de minciunile gogonate ale statului de drept si ale drepturilor omului sunt carpite la nivel subliminal cu acest gen de povesti de adormit copiii, create cu multa atentie in agentiile de productie consumista. Ele transforma frustrarea, si oboseala de seara a sclavului, in optimismul si entuziasmul sau de dimineata. In urma acestui entuziasm, cu care el isi face treaba zilnica, clasele privilegiate prospera.

Chiar daca nu face reclama directa vreunui produs, cultura consumista pastreaza sus moralul muncitorului si il motiveaza pentru o noua zi de munca. Daca armata ameninta sclavul clasic sa munceasca si sa fie profitabil, iata ca astazi sclavul modern este „motivat” de noua armata de vedete sa serveasca sistemul. De aceea, pe langa profitabilitatea vanzarilor directe, pe parcursul anumitor filme fabricate la Hollywood, pot fi vazute produse carora li se face reclama, dar si mesaje politice cu continut nepopular. Prin intermediul atentiei scazute a spectatorului fascinat, aceste mesaje ajung sa se intipareasca subliminal in mintea muncitorului consumator odata cu consumul productiei consumiste. Cultura consumista a reusit sa spele imaginea claselor privilegiate pentru crima sclavagista. Ea a reusit astfel sa inchida gura religiei, care a recunoscut din cele mai vechi timpuri ca sclavagismul clasic este un pacat, inlocuind astfel armatele clasice de recrutare si fortare a sclavului sa serveasca. Sclavul modern nu mai e fortat sa devina sclav, ci vine singur la recrutare, „nesilit de nimeni”. Scapand de vina sclavagismului clasic, neoliberalismul contemporan plateste bani grei in plus celor angrenati in productiile consumiste. Iata de ce cultura consumista este o industrie foarte profitabila, una dintre cele mai profitabile.

vezi articolul ulterior

Tweet