Clasificarea complexă a liniilor. Anexa combinaţiilor terţiare de linii

|



CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA IMAGOLOGIEI


Acest text face parte dintr-o lucrare teoretică mai amplă

2.3.3.2. Clasificarea complexă a liniilor. Anexa combinaţiilor terţiare de linii



Tabelul din secţiunea anterioară este o variantă la îndemână pentru cele mai importante tipuri de linii, dar nu descrie absolut toate tipurile existente. De exemplu unele tipuri de linii se pot recombina între ele, precum cele radiale-frânte cu cele punctate. Tabelul simplu nu arată posibilitatea de recombinare şi a doua sau chiar a treia şi a patra între linii. Varianta simplă a acestui tabel, aşa cum l-am expus în secţiunea anterioară, e optimă pentru lucrul la clasă cu elevii de liceu. Am experimentat direct cu clasele terminale obţinerea unor lucrări foarte bune din cerinţa adresată elevilor de a utiliza toate liniile în distribuţie egală pe suprafaţă, într-o temă precum peisajul citadin sau natural. La clasele mai mici se poate reduce spectrul cerinţei la o coloană sau un rând, sau un grup oarecare.

Aşadar tabelul combinărilor secundare de linii este unul util pentru munca la clasă. Dar dacă vrem să facem o clasificare completă a liniilor, atunci e uşor de văzut că acest tabel nu cuprinde toate combinaţiile posibile, chit că variantele reieşite sînt foarte asemănătoare, după cum vedem mai jos. Dar, de dragul cartografierii şi enumerării lor complete, în spiritul ştiinţei care trebuie să persiste în teoria imaginii, noi trebuie să oferim şi o variantă completă de clasificare, indiferent cât de inutilă ar fi aceasta în procesul pedagogic. La clasă aşa ceva mai mult ne poate încurca, deoarece fiecare nouă combinaţie de linii aduce diferenţe minime faţă de cea vecină. În lucrul concret la clasă, elevii realizează involuntar variante vecine, cu mâna liberă. În evaluarea pedagogică ele trebuie „rotunjite” şi evaluate ca aceeaşi gen. Pentru studenţi am putea să fim ceva mai exigenţi la facultăţile de arhitectură sau la cursurile de perspectivă/axonometrie/teoria imaginii de la facultăţile de arte plastice încât să le cerem o lucrare cu variante complexe de linii. Asta nu va însemna că ei ar face lucrări mai bune, ci poate fi doar un test practic că au înţeles principiul combinării lor. Aşadar asta e mai important, şi de asta am revenit cu această secţiune, scrisă la 3 ani după ce am terminat studiul pe această temă în cartea de faţă.

Însă dacă mergem mai departe cu acest principiu al diviziunii vom avea categorie- gen - specie - sub-specie, adică exact diviziunea culorilor primare-secundare-terţiare etc. Observăm că tabelul simplu are neajunsul de a nu oferi şi liniile terţiare. Acestea sunt variantele de combinaţii între liniile secundare (obţinute din amestecul a două categorii) cu o a treia categorie. De exemplu, în el nu există combinarea liniilor de constanţă cu cele de număr, aliniate pe primul rând. Ce vedem în el este doar o combinaţie între liniile netede cu cele multiple sau cu cele de constanţă. Desigur, rezultatul este o variantă foarte asemănătoare cu cele deja date, care, după cum am menţionat mai sus, poate încurca pe elevii de liceu sau şcoală generală. Dar, repet, dacă vrem să facem o clasificare ştiinţifică completă, trebuie să alcătuim o anexă la acest tabel în care să fie incluse şi acestea.



Observăm două noi tipuri de linii prin amestecul liniilor multiple cu cele modulate şi punctate. Se poate vedea că pentru a optimiza maxim spaţiul şi a mări pictogramele reprezentative pentru liniile terţiare, am exclus subcategoria aleatorii din liniile multiple şi cea neregulată din cea modulată. În primul caz liniile similare uşor descentrate pot rezulta în cele aleatorii, aşa că asemănarea e destul de mare. La fel se poate spune şi despre celălalt caz, unde forma neregulată a liniilor modulate este destul de asemănătoare cu cea regulată, fiind ceva mai spontan realizată.

Anexa combinaţiilor terţiare de linii este necesară pentru a descrie tipurile de linii existente într-un portret al unei personalităţi existente pe o bancnotă, după cum vedem în imaginea de mai jos. Observăm în această imagine o recombinare între cele două amestecuri de linii terţiare cu cealaltă categorie cu care ele nu s-au combinat: cele multiple + modulate se pot recombina cu cele multiple, iar rezultatul sînt liniile cuaternare. Cu amestecul culorilor se poate merge la infinit, însă de aici încolo nu mai există posibilitatea de o altă recombinare de linii deoarece nu mai există o altă categorie care să nu fi intrat deja în compoziţia celor cuaternare. Abia acum putem spune că am epuizat clasificarea liniilor, şi că nu mai e nimic de adăugat. Dacă unui elev de liceu îi place să facă modularea liniilor progresive de rotaţie şi tranziţie şi punctarea lor, şi nu se rezumă la folosirea lor plată precum o vedem în tabel, atunci trebuie să venim întâmpinarea sa şi cu acoperirea teoretică a acestor linii.



O imagine mai detaliată poate fi văzută mai jos.



Cu această anexă, fiecare din genurile, speciile sau sub-speciile prezentate în acest tabel cuprinde toate tipurile de linii existente, fără să fie nevoie să le enumerăm ore în şir. Acum că ştim ce e linia putem să trecem la analiza formei.





Revolta

|










Am făcut încă din 2008 aproximativ 60 % din această piesă, sub numele de „Trance refugee”. În acel moment versurile m-au dus invariabil şi către refugiul către transa indusă de substanţele psihoactive la care mulţi recurg. Dar pista aceasta trebuia scoasă. Pentru mine folosirea drogurilor e o falsă soluţie, care seamănă mai mult a sinucidere. De aceea am amânat finalizarea ei până acum, am scos orice fel de aluzie către droguri din versuri şi i-am schimbat titlul în aşa fel încât se rezumă exclusiv la revolta împotriva sistemului politic, după cum se vede:

Revoltă
(Refugiu în transa)

Trăim în aşa lume
Dependentă de război;
Plăcere pentru unii,
Tragedie pentru noi.

Le place'n vânătoare.
Le place suferinţa.
Cu armele letale
Împart în jur credinţă.

Au subminat alarma
La Pearl Harbor, Hawaii,
Să pârjolească lumea
În război, criminalii.

Turnurile World Trade Center
Singuri şi le-au demolat
Ca să ia la ofertă
Petrolul din Irak.


Aud schilozii'n luptă
Ce ţipă după mame.
Războaiele 'i-ajută
Pe alţii să-i înhame.

Sistemul i-un ospăţ
Cu monştrii şi canalii.
Lumea 'i-un vast spital
Ce repară hamalii.

Uitaţi-vă cum zac
Murind nefericiţii,
Şi cum i-au supt călăii
Încă din timpul vieţii!

In bolile lor crunte
Văd banchete şi baluri,
Văd politicieni ciocnind
Şampania care curge'n valuri

Refren

Au făcut din ţara noastră
Teren de prostituţie.
Au ucis copiii'n casă
Şi i-au spus revoluţie.

Uniunea Europeană
Şi cu statul de drept
Vor materie umană
Sub un mincinos pretext.

Că vor să ne'libereze,
Că vor să ne ridice,
Dar vor să ne-alinieze
Ca pe piese de popice.

Au zis că ne fac boieri
Din simpli muncitori;
Ne-au facut gunoieri,
Curve şi cerşetori.


Câinii lui Rockefeller
Răpesc copiii'n parc,
Răpesc femei pe stradă
Ca lupii într-un ţarc.

Le place la suplicii.
Mânuiesc escrocherii.
Şefii din instituţii
Au rude'n SRI.

Halal democraţie!
Halal umanitate!
Ne'nfundăm în beţie.
Plătim cu libertate.

Vor sa ne vadă-n lanţuri
Şi fără apărare,
Să ne târâm pe jos
Cerându-le 'ndurare.

Refren





Nu trebuia

|




Mersi, pentru flori! Dar nu trebuia...







Ubi est homo?

|


Ecce homo! Ubi est homo?
Adica un fel de uite omu' , nu e omu'...







World of spies

|




I started this song’s refrain in 2016 and finished it entirely this month.





For more info about Pearl Harbor social engineering truth check here:
For the truth about 9/11 check David Ray Griffin book „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11”, after which this documentary was made



Lyrics:

1-st verse

In December 7-th 1941,
Right after the dawn,
George spotted planes coming to Hawaii
At the Opana radar site.

He picked up the phone and called a spy,
Lieutenant Kermit Tyler,
Who answered back to him a big fat lie:
That those planes were American.

It happened with a Japanese submarine,
Then the auto-sabotage on the Arizona ship.
And then was Clarck Field, in the Philippines.
And then the biggest war world ever seen.

2-nd verse

In September 11-th 2001,
Just right after 9,
The building 7 also collapsed down
Although untouched by none.

No other plane was allowed to fly
To extinguish that damn fire.
They simply left those people die
And another war to start.

Because the wars make richmen smile,
As terror makes victims work harder.
Their spies instill it to make you buy.
They just don't care if people die.

Reff I don't wanna live in the world of Spies
I don't wanna tell genocidal lies
I don't wanna live if I have to lie
I don't wanna kill, 'cause that means to die.

I don't wanna live in the world of Spies
I don't wanna work for industry of wars
I don't wanna live if I have to lie
I don't wanna kill, I don't wanna die.

I don't wanna live in the world of Spies
I don't wanna tell guvermental lies
I don't wanna live if I have to lie
I don't wanna kill, I don't wanna die.

I don't wanna live in the world of Spies
I don't wanna stay in the homeless town
I don't wanna work for industry of wars
I don't wanna tell genocidal lies.

If you want more details about the Pearl Harbor auto-sabotage go to my online book “The automatistic society manifesto” (not translated yet in English but Google translate will do the job). For more details about September 11 2001 go check David Ray Griffin’s book “The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration” or the documentary made after it .





The capitalism seduces first, but kills later

|


F…k capitalism (or communism) ! I want the automatist society







Stop cerşetoriei! Nu vota!

|


Acum 4 ani ne spuneau să stăm în casă. Hai să-i ascultăm în ziua alegerilor!







Securit ̶a̶t̶e̶ ̶y

|


Cică în 1989 a fost o revoluţie. S-a schimbat SecuRItate în Securita̶t̶e̶ ̶y



Vedeţi în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” ce este o revoluţie , sau o variantă scurtă în vlogul «Rezumat la documentarul „Eroii au murit” si la cartea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei”» !





CAPITALISM

|


The alternative to capitalism is not communism, but the automatist society .







CI ne A trasinnoi

|


CIneAtrasînnoi
încinşpedouăjdoi







DicTORTURE or CapitaLIESm?

|




For sure is better lied than tortured. But how about being lied as you are tortured?