A folosi teoria in discursul artistic este un lucru extrem de riscant

Am vazut recent cateva filme despre o expozitie proasta rau de tot facuta in 2007 si pe cale de a fi reluata si in 2008 despre legatura dintre discursul lui Brancusi si cel al lui Enstein. Imi vine in minte bancul cu iepurele care a sfidat lupul prezentand o disertatie despre cum iepurii omoara lupii, lucrare supervizata insa de urs (morala: nu conteaza ce scrii in teza de doctorat ci pe cine ai coordonator…)

Brancusi su Einstein insa sunt doua spirite profund diferite atat prin vocatia profesionala cat si prin atitudinea fata de lume, prin filozofie. Enstein reprezinta spiritul nondeterminismului si relativului in mod asumat iar Brancusi este un semifilosof innascut al universalului si determinismului valori 3evident preluate din inconstientul colectiv taranesc.. Primul se exprima si profesionist in domeniul conceptual iar celalalt Brancusi e mai intuitiv si mai putin cizelat teoretic.




Ca artist poti sa faci tot felul de asocieri si sa fortezi echivalente intre lucruri care sa conduca la un efort al mintii de a gasi universalul, comunul dintre ele. Atunci insa cand cauti amanunte si detalii pentru a-ti sustine ceea ce inca din start se intemeia numai si numai pe nevoia sufletului de exprimare astea seamana a avocatura. Imi vin in minte contorsionarile filosofice ale crestinismului medieval care tinea cu tot dinadinsul sa demonstreze matematic existenta lui Dumnezeu. Unii nu s-au potolit nici astazi iar artistul cu pricina e unul dintre ei.


Surprinzator este si faptul ca nu se pot gasi legaturi intime nu numai intre spiritul lui Brancusi si cel al lui Einstein dar nici intre arta lui Romeo Niram cu spiritul fiecaruia dintre ei luat separat. Formele abstracte ale lui Brancusi colate cu parti anatomice feminine rupte parca din Playboy... Come on! Cu talent se poate face ceva cu adevarat tare intre Brancusi si playboy insa nu e cazul aici.


Propozitii de genul „Pupila sferica (a ochiului- n. G.B.) contine ovalul original sustinut de eclipsa universului. Baza ei se regaseste in ecuatia lui Einstein” pare mai curand rupt de pe la OTV. Foarte greu sa gasesti similitudini intre realitatile foarte restranse, foarte limitate reprezentate de simbolurile matematice ale unor astfel de formule fizice si niste forme si concepte extrem de generale cum sunt cele de cerc, oval sau univers. Evident ca fizica nu a reusit sa isi regleze excesele metafizice si sa bata campii in afara posibilitatii de experimentare empirica si, pana la urma de verificare si rezistenta la testul falsificabilitatii care intareste epistemologic o teorie. Insa daca la asta venim cu „steaua lui David” cu mandale si alte de genul asta deja facem alchimie. Ma mir ca nu zice nimic si despre „Acceleratorul de particule” si legatura lui cu Brancusi prin Einstein !

Sa nu uitam ca inclusiv Brancusi facea apel ca arta lui sa nu fie interpretata astrologic si agnostic si sa fie inteleasa pur si simplu ca „bucurie curata”. Fireste ca se poate vedea inclusiv la el o oscilare intre o viziune carteziana, simbolica asupra artei si una minimalista.

”Revolutia SPATIALA a inceput iar ARTA nu e straina de asta.„ Ce gogomanie! Daca stii sa o ironizezi poti sa faci ceva misto din asta. Insa asa ceva nici OTV-ul nu-si permite prea des! Soarele, planetele, spatiul distorsionat, dificultatile in masurarea si monitorizarea timpului... o Doamne!

Plina de ochi, pretiozitati si alchimisme ermetice arta lui Romeo Niram mi se pare potrivita pentru a fi pusa in banci si marile corporatii. Ea e parca facuta pentru a intari parerea corporatismului dupa care restul lumii iti merita soarta de a fi servitoarea lui.

Tweet