A folosi teoria in discursul artistic este un lucru extrem de riscant

|


Am vazut recent cateva filme despre o expozitie proasta rau de tot facuta in 2007 si pe cale de a fi reluata si in 2008 despre legatura dintre discursul lui Brancusi si cel al lui Enstein. Imi vine in minte bancul cu iepurele care a sfidat lupul prezentand o disertatie despre cum iepurii omoara lupii, lucrare supervizata insa de urs (morala: nu conteaza ce scrii in teza de doctorat ci pe cine ai coordonator…)

Brancusi su Einstein insa sunt doua spirite profund diferite atat prin vocatia profesionala cat si prin atitudinea fata de lume, prin filozofie. Enstein reprezinta spiritul nondeterminismului si relativului in mod asumat iar Brancusi este un semifilosof innascut al universalului si determinismului valori 3evident preluate din inconstientul colectiv taranesc.. Primul se exprima si profesionist in domeniul conceptual iar celalalt Brancusi e mai intuitiv si mai putin cizelat teoretic.




Ca artist poti sa faci tot felul de asocieri si sa fortezi echivalente intre lucruri care sa conduca la un efort al mintii de a gasi universalul, comunul dintre ele. Atunci insa cand cauti amanunte si detalii pentru a-ti sustine ceea ce inca din start se intemeia numai si numai pe nevoia sufletului de exprimare astea seamana a avocatura. Imi vin in minte contorsionarile filosofice ale crestinismului medieval care tinea cu tot dinadinsul sa demonstreze matematic existenta lui Dumnezeu. Unii nu s-au potolit nici astazi iar artistul cu pricina e unul dintre ei.


Surprinzator este si faptul ca nu se pot gasi legaturi intime nu numai intre spiritul lui Brancusi si cel al lui Einstein dar nici intre arta lui Romeo Niram cu spiritul fiecaruia dintre ei luat separat. Formele abstracte ale lui Brancusi colate cu parti anatomice feminine rupte parca din Playboy... Come on! Cu talent se poate face ceva cu adevarat tare intre Brancusi si playboy insa nu e cazul aici.


Propozitii de genul „Pupila sferica (a ochiului- n. G.B.) contine ovalul original sustinut de eclipsa universului. Baza ei se regaseste in ecuatia lui Einstein” pare mai curand rupt de pe la OTV. Foarte greu sa gasesti similitudini intre realitatile foarte restranse, foarte limitate reprezentate de simbolurile matematice ale unor astfel de formule fizice si niste forme si concepte extrem de generale cum sunt cele de cerc, oval sau univers. Evident ca fizica nu a reusit sa isi regleze excesele metafizice si sa bata campii in afara posibilitatii de experimentare empirica si, pana la urma de verificare si rezistenta la testul falsificabilitatii care intareste epistemologic o teorie. Insa daca la asta venim cu „steaua lui David” cu mandale si alte de genul asta deja facem alchimie. Ma mir ca nu zice nimic si despre „Acceleratorul de particule” si legatura lui cu Brancusi prin Einstein !

Sa nu uitam ca inclusiv Brancusi facea apel ca arta lui sa nu fie interpretata astrologic si agnostic si sa fie inteleasa pur si simplu ca „bucurie curata”. Fireste ca se poate vedea inclusiv la el o oscilare intre o viziune carteziana, simbolica asupra artei si una minimalista.

”Revolutia SPATIALA a inceput iar ARTA nu e straina de asta.„ Ce gogomanie! Daca stii sa o ironizezi poti sa faci ceva misto din asta. Insa asa ceva nici OTV-ul nu-si permite prea des! Soarele, planetele, spatiul distorsionat, dificultatile in masurarea si monitorizarea timpului... o Doamne!

Plina de ochi, pretiozitati si alchimisme ermetice arta lui Romeo Niram mi se pare potrivita pentru a fi pusa in banci si marile corporatii. Ea e parca facuta pentru a intari parerea corporatismului dupa care restul lumii iti merita soarta de a fi servitoarea lui.

9 comentarii:

Mestecalito said...

Mhheh, anytime!

baldovin said...

Anytime la ce man? :) La multumitul meu pentru postul de pe blogul tau de adineauri sau la faptul ca ANYTIME e riscant sa folosesti teoria in arta cum zice blogu' meu. Eu mizez pe prima varianta pt. ca stiu ca n-ai invatat engleza in fabrica si stiai ca corect ar fi fost cuvantul "always". Daca totusi te referi la a doua varianta oricum si eu am cateodata astfel de dubii fata de proiectul meu de arta teoretica...

Ion Popa said...

Domnule Baldovin,

Am urmarit cu greu, dar pana la capat, argumentatia dvs. Dificila si riscanta. Mai riscanta poate decat sugestia pe care o insinuati a propos de intranzivitatea “discursurilor” lui Brancusi si Einstein. Daca stam bine sa ne gandim, nici unul nici altul un poseda “discurs”, in sensul teoretic sau hermeneutizant al termenului. O simpla privire, cat de cat interesata, asupra artei moderne si post-moderne din estul Europei, ne arata cu prisosinta accesul fácil la teorie sau teoretizare, depinde de cat de amanuntit doriti sa sondam terminología. In fine, ca “vocatie profesionala”, fireste ca cei doi mari vorbesc limbaje diferite. Unul a fost profesor iar celalalt nimic mai mult decat un free-lancer. Daca ne referim la “atitudinea fata de lume”, atunci eu unul nu prea stiu la ce m-as putea referi atunci cand folosesc o asemenea sintagma despre altcineva, pentru simplul motiv poate, ca nici unul dintre noi nu avem acces la atitudinea cuiva despre lume.
Dar iata o noutate pentru dvs. : Einstein un este un non-determinist ci, filosofic, un spinozist total subsumat determinismului pre-kantian, baconian mai exact. Totusi, ce este un “semifilosof”? Personal cred ca este un soi de jignire la adresa lui Brancusi, dar un vreau sa intru in detaliile unui asemenea tip de polémica. Ca artist, este cred de datoria ta, sa poti sa faci asocieri pe care un toti sa le cultive. Valorizarile pe care imaginatia le da anumitor realitati sunt categoric diferite la un artist si la un om supus simtului común. Fata de virtualitatea teorética pe care un creator o da operei sale, in calitate de critic sau de simplu privitor, eu nu am decat o participare redusa. Asta se petrece pur si simplu prin natura operei de arta, care este difícil accesibila in lipsa unor criterii clare. In alta ordine de idei, daca veti putea, domnule Baldovin, sa imi dati un singur nume de filosof crestin medieval care a incercat sa “demonstreze matematic existenta lui Dumnezeu”, eu ma voi declara iremediabil incult. Dar am inteles ca folositi aceasta comparatie pentru a-l declara pe artistul in cauza drept inoportun. Am vazut si eu nudurile alaturate lui Brancusi, dar nici un mi-a trecut prin cap ca ara vea ceva in común cu Playboy.
Prin conjunctura teorética pe care o prezinta, fizica, la nivel macro sau micro, un se poate dispensa de metafizica. Cititi va rog cu atentie orice carte de popularizare a fizicii teoretice. Verificabilitatea unei teorii este sustenabila doar daca epistemología implicata este una de ordin minimal. Cu alte cuvinte, verificabilitatea insasi, asa cum a prezentat-o Karl Popper, este in sine un principiu teoretic prin excelenta, neverificabil ca atare. Viziune “carteziana” la Brancusi? Care? Unde? Cum? Marturisesc inocent ca tot ce mi-a ramas neclar din articol a fost chiar ultima propozitie. Ce ati vrut oare sa exprimati? Din tot restul am inteles ca ignoranta poate avea puteri destructive daca are influenta. Din fericire, un vad cum ar putea sa aiba orice fel de influenta un articol ca al dvs., scris grabit si nedocumentat.

baldovin said...

Nu prea am inteles unde bateti. Totusi am raspuns obiectiilor dvs. in masura in care le-am gasit relevante pentru articolul meu. Celor carora nu le-am putut gasi asa ceva nu le-am raspuns.

Poate ca Einstein nu are discurs hermeneutic dar asta nu inseamna ca nu are discurs teoretic. Nu tot ce e teoretic trebuie sa fie si hermeneutic. E suficient sa foloseasca concepte, adica notiuni mai abstracte, mai generale decat cele r,pitice. Iar fizica lui Einstein este prin excelenta o fizica teoretica.

Sunt foarte de acord cu faptul ca programul teoretic a fost capital pentru arta secolului XX si chiar eu insumi am dezvoltat conceptul de arta teoretica.

Sunt de acord ca Einstein este un determinist in conceptiile sale filosofice. Insa consecintele ce se desprind din teoria relativitatii sau din geometriile noneuclidiene sau din disciplinele care au renuntat la baza mecanicista asupra lumii sunt profund nondeterministe. Este paradoxal insa un astfel de dualism se poate gasi la multti artisti sau oameni de stiinta.
Oricum lumea nu il tine minte pe Einstein ca pe un filosof ci ca un pe un fizician; inclusiv maximele salefilosofice sunt interpretate prin ochelarii teoriei relativitatii si fizicii in general.
Nu cred ca i-am jignit nici pe Einstein nici pe Brancusi pentru faptul ca nu ii consider filosofi ci doar semifilosofi; niciunul nu a creat sisteme filosofice ci doar arta respectiv teorie fizica. E altceva decat filosofie.

Nu cred ca e nevoie sa va dau nume de filosofi medievali care au incercat sa “demonstreze matematic existenta lui Dumnezeu”. Eu stiu ca logica se apropie foarte mult de matematica. Iar filosofia medievala a produs inflatie de logica in incercarea de demonstrare a existentei lui D-zeu. Asa a aprut faimoasa filosofie scolastica si de acolo vine si cuvantul "scolastic" care inseamna ceva rupt de realitate, ceva inutilizabiul , abstract cu care este insasi matematica este poreclita in zilele noastre.

Nu il declar inoportun pe Romeo Niram. Arta nu trebuie judecata dupa criteriul oportunitatii. Mie insa mi se pare atat de prost ce face acolo incat ma cuprinde un sentiment de jena...

Coincidenta face ca insele celebrele coordonate carteziene sa se asemene cu formele abstractionismului cu care a cochetat si Barncusi. Dar nu la acest aspect m-am referit atunci cand am vorbit de cartezianismul lui ci la hermeneutica transcendentala a abstractionismului. Spre deosebire de minimalism care refuza orice fel de interpretare transcedentalista a discursului artistic, abstractionismul se dorea a fi un fel de esenta a chintesentei ca sa zic asa. Abstractionistii filosofau si aveau pretentia ca arta lor este o metafizica aplicata. Descartes avea practic aceeasi idee despre adevar: adevarul vine cumva de la D-zeu iar falsitatea ar fi expresia imperfectiunii mintii omenesti neimprimata cu divinitate. "Viziunea carteziana" cu care ii caracterizam un pol de oscilatie la Brancusi este un epitet.

Anonymous said...

Domnule Baldovin,

Revin dupa ceva timp, nu cu intentia de a starni o polémica ce poate nu si-ar avea sensul. Imi doresc ca lucrurile sa se desfasoare cu cea mai cordiala bunavointa posibila. Ceea ce vreau sa spun este nimic altceva decat faptul ca am detectat si la dvs. si la Niram (pe care nu-l cunosc personal), acelasi fond teoretic. Ceea ce dvs. intentionati sa faceti prin interventiile in spatiul public, stencil, grafitti ori alte procedee ale artei contemporane, este sinonim cu ceea ce propune Niram. La o cu total alta scara, fireste. Dar cantitatea care primeaza in fata calitatii, face diferente intre ceea ce propuneti dvs. si ceea ce deja a implinit Niram, printr-o tehnica “clásica”. Incercam din rasputeri sa fim in trendul dictat de MoMa sau Tate Gallery ori alti taste-makeri din lumea zisa “buna” a artei de astazi. Ceea ce ramane insa din tóate aceste efemeritati mostenitoare ale defunctei arte conceptuale din anii 60-70, nu este nimic altceva decat o constiinta alterata a ceea ce ar trebui sa fie arta teorética. Niram provoaca, se vede treaba, iar dvs. nu sunteti dator sa intelegeti, cu atat mai putin sa interpretati ceea ce va scapa totusi. Dar observ numaidecat o situatie paradoxala: desi se conformeaza cu exactitate in propriul dvs. proiect de a intelege arta, il dispretuiti pe acest artist si poate si pe altii. De ce? Este adevarat, recunosc, ca ii vine greu unuia care deja practica arta in vreuna dintre formele ei, sa aiba si abilitatea de a face o critica, fie si constructiva. Cu tóate astea, un as putea s ama astept la prea multa intuitie critica de la cineva care isi canalizeaza fortele in incercarea de a crea ceva. Asta in cazul in care chiar conceptele de creator si creatie mai au vreo valabilitate pentru cei care in afara unei actiuni continue daramatoare si fara exceptie distructive, sunt dispusi sa arunce condamnari de ordin estetic asupra altor artisti. Care, culmea,fac parte din aceleasi coordonate.
Este ca si cum eu, ca doctor, ma apuc sa operez pacienti perfect sanatosi dupa care ma apuc sa spun ca de fapt cei care isi vad cu modestie si competenta de meseria lor de chirurgi.
Am sesizat ironia cu toata acea mixtura de termeni filosofici, realmente foarte greu de priceput.

baldovin said...

Imi cer scuze daca am fost prea ironic. Nu mi-am dorit neaparat acest lucru. Am obisnuit in trecut sa dau replici ironice oponentilor mei in idei insa am renuntat de mult la aceast procedeu cu adevarat distrugator al comunicarii. Probabil ca nu mi-a disparut total obiceiul desi incerc sa il evit pe cat pot. Trebuie sa va reamintesc insa ca si commentul dvs. a fost la limita publicabilitatii in sensul jignirii aduse mie. De obicei, asa cum anunt in fiecare casuta de comment, sterg mesajele jignitoare. Or dvs. ma cam faceati ignorant la sfarsitul celuilalt comment. Probabil ca asta m-a facut sa fiu un pic ironic.

S-ar putea sa aveti dreptate fata de arta teoretica. In fond inca de la inceputul secolului arta se tot numeste decadenta. E cert ca isi pierde treptat consistenta la fel ca si religia sau filosofia. Dar asta e spiritul vremii. Pe de alta parte am gasit eu insumi arta teoretica facuta fie paralel cu ce am incercat eu, fie cu mult inainte de a incerca eu incat pentru mine propiectul asta incepe sa isi pierda din apetenta. Deocamdata insa arta teoretica e singura in care mai cred cat de cat. Oricum, inclusiv arta preimpresionista are aceasi soarta. Doar cativa Razvan Theodoresti din intreaga lume se specializeaza in ea si cred in ea la fel cum se credea in trecut. Apoi ei fac tot felul de documentare comandate de televiziuni nespecializate in arta la care se uita telespectatorii de telenovele. E jenant...

Nu sunt de acord cu dvs. ca Niram ar face arta teoretica. Cel putin nu asa cum o definesc eu. Arta lui nu este un rezumat maximal al teoriei, ceva care sa contina esenta teoriei la care se refera. in arta lui nu se regasesc deloc principiile teoriei relativitatii (prin care este cunoscut Einstein) sau alte teorii ale lui in mod direct clar si simplu. Lipsa de echivoc a descrierii si chiar popularizarea nu se regasesc in arta lui Niram ci mai curand alchimie si mistere medievale. Arta teoretica e foarte simpla si calara. Usor de inteles . Cel putin fata de subiectul ales. Ea este o arta teoretizanta sau arta a teoriilor dar nu este ceea ce am numit eu arta teoretica.

Sa stiti ca nu ii dispretuiesc pe cei care fac arta teoretica. N-am apucat sa scriu pe acest blog un comment despre asta teoretica facuta de altcineva insa am de gand sa fac cat de curand deoarece in revista Vector tocmai am gasit un astfel de articol care se potriveste exact peste ceea ce am definit eu. Nu este Matei in tara pentru a-i cere detalii insa cum va veni am sa il intreb si am sa scriu despre asta. Pe de alta parte puteti vedea in "principiile artei teoretice" (exista link catre ea in meniul din stanga bloguluiu) cea mai recenta lucrare teoretica a mea o analiza sumara atat a conceptualismului (din care arta teoretica se trage) cat si a insesi artei teoretice facuta inainte de mine de altii. Va veti convinge de admiratia si respectul meu pentru acesti artisi.

Ion Popa said...

Sunt totusi pe deplin convins de faptul ca ii respectati pe ceilalti artisti, poate doar si pentru faptul ca respectul acordat este reflexia respectului primit. Arta isi pierde consistenta? Nimic mai adevarat. Desigur ca aceasta substantialitate este definitorie pentru orice forma sau opera de arta. Dar se pare ca a ne obisnui cu sublimarea ei a devenit manifestul postmodern al miscarii artistice actuale. Nu cred ca ar fi ceva grav. Dar stiti cum se spune, nu se poate distruge ceva fara a pune altceva in loc. Daca admitem ca perioada clasica e desueta, si ca tehnica si ca subiect, iar perioada contemporana, cea a abstractionismului in general, e deja defuncta, atunci ceea ce ne ramane se poate traduce in doua feluri:ori folosim metode noi, ori facem o retroversiune catre metodologia tehnicilor clasice de arta. Se inventeaza mereu forme cu totul noi de exprimare, din pacate cu totul de neacceptat pentru ca fac in permanenta apel la scandal. Nu ca ar fi ceva rau in sine, dar acest tip de a crea scandal ramane doar o modalitate de a epata. Arta sau orice principiu estetic sunt abolite,in numele a ...nimic.Pe de alta parte, a reveni la tehnica zisa clasica, poate parea anacronic.Insa trebuie, cred, sa fim realisti si sa recunoastem ca o tehnica deja consacrata cu un adaos de teorie, de idee, care poate da substanta unor principii clare, este de preferat. De aceea, il prefer oricand pe unul ca Niram unuia ca Gorzo, de pilda. Pentru simplul motiv ca Gorzo nu imi pare stabilit in vreo tehnica, cu atat mai putin in vreo teorie. Altul, in sens contrar, este cazul lui Niram

baldovin said...

Evident ca e nevoie sa punem ceva in loc la ceva distrus. Insa asta nu inseamna ca acel ceva trebuie sa fie identic cu primul. De multe ori lucrul care inlocuieste pe altul se desebeste mult de acesta.

Sa stiti ca arta contemporana foloseste foarte putin abstractionismul. De fapt chiar mi-e greu sa identific un artist contemporan autentic care il foloseste. Poate doar anumite visualuri care il folosesc in varianta de motion picture. Altfel abstractionismul pare si el imbatranit, facut de profesorii de la diferite scoli/universitati, la fel de rutinati si ei.

Vechile principii estetice sunt abolite in numele desuetului si inflatiei axiologice. Eu castig cea mai mare parte a banilor din 3D si stiu ca exista o armata imensa de modelatori care fac obiecte mai "realiste" decat cele reale, fara greseala, exacte. Ei doar copiaza retetele artistilor clasici fara sa isi puna o clipa intrebarea ce este arta, ce face ea, care e rolul ei in comunitate. Desi deseneaza/sculpteaza dumnezeieste astfel de "artisti" sunt niste muncitori. Niste producatori de obiecte pe banda rulanta.
Lumea e plina de obiecte si de designeri care creaza zilnic obiecte "revolutionare". Revolutiile au devenit obositoare si plicticoase. Arta insa a trebuit sa mearga dincolo de obiect catre OMUL artist. Pana la urma asta e ceea ce conteaza si ceea ce e valoros in insasi arta clasica: omul din spatele obiectului de arta. Valoarea obiectului e secundara omului. De aceea particularitatea obiectului clasic de arta este marturia artistului OM care a fcreat-o. Altfel arta devine industrie. Adica ceva lipsit de memorie si investire spirituala. Chiar daca e efemera uneori arta contemporana nu doar ca si-a pastrat luciditatea de odinioare dar a devenit mult, cu mult mai lucida si mai intima cu OMUL.


Aveti tot dreptul sa nu va placa un artist sau altul. Dar nu cred ca nu va place Gorzo pentru tehnica sau teorie. De fapt el nu jongleaza prea mult cu teoria, o ia mai mult intuitiv. Oricum, e mult mai mult formalist decat conceptualist. Insa Niram e departe a avea o tehnica proprie iar teoria este doar subiect al artei sale in nici un caz obiect. Adica o preia mot-a-mot fara sa o incorporeze in discurs. Daca nu va place e pentru ca nu va place si gata.

parafaragaramus said...

Putin, mult prea putin a facut Niram cu aceasta incercare.
Faza cu nudurile la stanga si la dreapta unei sculpturi de Brancusi, chiar nu am inteles-o. Adica, mizeria sta deoparte, sau se pregateste sa ocupe spatiul?
Nu vad nicio relatie intre cei doi, in afara faptului ca au fost niste baieti chiar destepti. Oricum, prea destepti pentru Niram.