"Dezlegare" la crima la "Galeria Noua"

Articol publicat pe listele de arta contemporana nettime.ro in 11 Decembrie 2006

Galeria Noua are o expozitie remarcabila: Bigert & Bergstrom - Last Supper / Last Word. Un video_performance centrat in jurul unui aparent film documentar. In principiu filmul prezinta interviuri sau referinte cu/la oameni executati pe drept sau nedrept, condamnati la moarte sau oameni salvati in ultima clipa de la executie dupa ce s-a constatat ca nu sunt vinovati, sau cu cei implicati in acest ultim act.

Filmul insa nu trebuie vazut ca un documentar gen "Discovery". Ar putea sa ruleze foarte bine acolo dar scopul sau este altul. Autorii au depus eforturi de a-i da forma de Discovery dar nu acesta este rezultatul. Discovery ar fi fost interesat nu de ultima masa, care ar fi un subiect periferic eventual tratat in cateva minute, ci de povestea detinutilor, relatia cu gardienii, procedurile, dezbaterile publice pe marginea subiectului condamnarii la moarte etc. Autorii nu sunt interesati de aceasta parte si nu conduc discut ia catre aceste directii. Reporterul aproape ca nu exista. Nu pune intrebari din afara sistemului, nu cauta audienta si spectaculozitatea, nu este presat de rating ci incearca sa intre in natura simpla a sistemului. Nucleul legilor, zona cu aplicabilitate maxima, tensiunea sociala maxima, condamnarea la moarte se dovedeste a avea o liniste compromitatoare. Directorul penitenciarului are o voce si o figura de Mos Craciun, gardianul vorbeste liber despre munca lui cu un soi de plictis; modul in care isi alege cuvintele arata un interes mai mare fata de reporter si, prin urmare, un inters reflexiv, narcisic. Asemenea prostituatei care vorbeste cu lejeritate ametitoare despre lucrurile pentru care puteai fi ars pe rug in urma cu cateva sute de ani (si care dau frisoane macar din acest motiv) condamnatul la moarte si calaul vorbesc despre situatia lor in mod detasat si impersonal intr-o dezumanizare apocaliptica. Cei intervievati vorbesc sing uri despre ele usori pusi in dificultate asteptand parca intrebarile reporterului. Aceste cunostinte vin deja singure, un intreg lantz de evenimente se creaza in mintea spectatorului urmarind filmul. Discovery este batut de imaginatia fiecaruia.

Ultima supa este apogeul absurditatii. Practic sistemul ii ofera ceea ce el insusi isi doreste; o masa imbelusgata, high class, aristocratica. Lipsa de sens a acestei ultime si copioase mese se suprapune peste lipsa de sens a insusi actului criminal. Statistic, delicventa extrema nu se face din motive de supravietuire. Pentru furturi din magazine si alte gainarii pe care delicventii minori le fac in scopul traiului de azi pe maine exista inchisoarea pe perioada limitata; sistemul chiar se arata binevoitor fata de nevoile semenului sau, ii ofera asistenta, il primeste in casa lui, in institutia lui de baza--inchisoarea. Marile crime se comit nu pentru ca faptasul ar avea nevoie de un p umn de orez ca sa nu moara de foame, ci pentru ca el vrea sa se identifice cu marii proprietari, cu reperele financiare ale sistemului, pentru acumulare de averi, de bunuri care sa-l ridice pe criminal, sa-l afirme in high society. Pana si sadicul ucigas comite omorurile din influenta nevoii de putere absoluta asupra victimei, lucru care nu este o conditie a supravietuirii sale. Aceasta iluzorie nevoie de accensiune este un raspuns in fata spiritului progresist.

Cinic este faptul ca celui ce urmeaza sa fie executat i se ofera o masa dupa pofta inimii. Este un joc al picicii cu soarecele. Ucigasul comite crima sa tocmai in virtutea atingerii acelui stadiu social de high class iar legiuitorul ii permite o bucatica din acest paradis. Dar un paradis pe care nu il poti savura deoarece el nu va ajunge niciodata la destinatie. Mancarurile fine dorite ca urmare a succesului crimei nu il va innobila pe ucigas in aceasta ultima masa ci il vor ucide. Ele l-au ispitit sa comita crima ele danseaza prin fata lui ca fata morgana in aceasta ultima masa.

Subiectul este extrem de incitant si forteaza spectatorului intrebari. Cum se face ca sistemul corecteaza cu ucidere tocmai alte ucideri? Lumea civilizata este un teren de vanatoare: unchiul Sam il vaneaza slowly si sistematic pe ucigas; ucigasul isi vaneaza victima; politia il vaneaza pe ucigas; justitia il condamna la moarte si-l vaneaza de tot; intreg sistemul arata o ultima clementa fata de condamnat si ii ucide (tot fara nici un scop) un pui pentru ultima masa. Ceea ce frapeaza este faptul ca nu se mai stie cine e victima; cel care este executat, calaul care se comporta ca o piesa de schimb, fara pareri personale, legiuitorul care decide uciderea ucigasului, sau puiul care este victima ucigasului ucigasului. In intreaga disputa despre legalitatea sau nu a pedepsei cu moartea, despre certitudinea sau nu relativ la fa pta condamnatului principala victima pare intr-adevar, puiul, ultima masa. In acest conflict dintre idei, in aceasta tema de film gen Hollywood in care cauti un good si un bad guy filmul te obliga sa te intrebi ce vina are puilul. Traim in civilizatie where the killings never stop.

Ultima dorinta este un gest de scuza si de impacare a calaului cu victima sa. Antropologia culturala prezinta cazuri de primitivi care venereaza si implora dusmanii ucisi reprezentati prin capetele, lucrurile personale sau altceva specific acestora. Psihanaliza a gasit in astfel de actiuni teama originara de razbunare din partea acestor victime iar ritualul de induplecare si impacare cu ele este o compulsie de reparatie.

Filmul este asemenea unui pistol care da startul la crima. Calmul si politetea cu care ne ucidem reciproc ia nuanta camusiana. Fara regrete si fara intrebari metafizice asteptam cu o arma la colt semenul de care avem atata nevoie. Viata este intr-adevar frumoasa. Merita traita. Nu va sinucideti! Join society...

La un moment dat apare pentru cateva secunde o butelie din care iese un furtun terminat cu un arzator aprins chaiar sub ea, putandu-se anticipa explozia finala. Sa fie acesta semnalul de start sau de end?

Tweet

DARWIN’S NIGHTMARE SAU SAUPER'S NIGHTMARE ?

Am vazut luni la Centrul Ceh documentarul "Darwin's Nightmare" de Hubert Sauper despre proasta influenta a civilizatiei asupra spatiilor inocente.
Ideea centrala a documentarului a exprimat-o un ukrainian, pilot intr-unul dintre avioanele care aduceau arme si plecau cu peste: "copiii din Europa primesc struguri din Africa iar cei din Africa primesc arme din Europa". La final te intrebi de ce e nevoie de intregul balast de imagini de peste100 de minute pentru o idee atat de simpla. Poate ca trebuiau facute mai multe documentare. Unul cu saracia/prostitutia din Africa, altul cu SIDA altul cu dezastru lacului Victoria si altul cu alimentarea cu arme a conflictelor africane. Asa cum a fost prezentat mi-a dat impresia de work in progress, de material adunat care urmeaza sa fie montat. N-am vazut amanunte despre aceasta catastrofa a lacului, n-am vazut interviuri cu specialistii n-am vazut studii despre continutul apei. A fost doar o imagine de cateva secunde cu o apa tulbure pe care o puteam lua si eu de pe undeva. Deplangerea faptului ca unele specii din cele native au disparut ca urmare a introducerii bibanului e la fel cum ai deplange iarba de pe pajiste pentru faptul ca vacile o mananca. Fireste ca pentru vegetarieni poate ca iarba ar fi fost mai importanta insa unii prefera friptura. Pana la urma acel peste este recoltat si el din acel lac si vandut la fel ca si celelalte specii. Ca sa iesi din saracie trebuie sa faci schimb cu comunitatile. Trebuie sa vinzi ceva. Altfel daca te astepti ca Europa sa vina cu ajutoare si sa scoata din saracie Africa doar prin acestea e putin cam nerealist. Cu toate ca ajutoare au venit si vor veni. Supraproductia europeana zboara spre Africa pentru a nu da peste cap preturile. Despre astea documentarul nu spune nimic.
Eu zic ca datorita interventiilor civilizatiei occidentale populatia Africii mai curand a crescut decat s-a decimat in ciuda genocidelor ce au avut loc. Si de data aceasta chiar nu s-au aratat beneficiile pe care occidentul le-a adus Africii. Am vazut hoteluri simple cu privlisti absolut fabuloase construite pe piloni de lemn la cativa metri deasupra de sol de unde se putea observa spectacolul incredibil al vietii salbatice africane. Turistii aduc bani fara sa devitalizeze de resurse acest spatiu. Cred ca asupra Africii este proiectata artificial discrepanta dintre bogati si saraci asa cum o resimt europenii. Ideea darwinismului ca supravietuire a celui puternic si care permite accentuarea diferentelor dintre bogati si saraci nu isi gaseste cel mai bun exemplu aici. Saracia si foametea sunt repere ale civilizatiilor primitive. Nu e nimic anormal. Acestea devin anormale in societatile civilizate. A le deplange si a incerca sa le rezolvi prin implementarea artificiala a proceselor occidentale de productie este o utopie si poate fi asemanat cu interventia in lumea salbatica in favoarea pradatului si in defavoarea pradatorului. Acestea sunt legile junglei care nu trebuie sa sperie pe nimeni. Nu civilizatia occidentala a dus la asta caci asa a fost de la inceput. Rau este intr-adevar ca se exporta arme moderne acolo unde comunitatile ar trebui sa se lupte cu cele traditionale mai putin letale.
Autorul pare cumva nehotarat daca sa faca niste cadre cu lumina clarobscura de gen Hollywood sau sa redea dramatismul unei realitati a saraciei din Africa. Dincolo de expresivitatea clarobscurului hollywodian exista unele secvente foarte interesante. Imi vine in minte reuiunea unor lideri care discutau intr-un stil corporatist despre peste si valorificarea lui in timp ce afara un copil infirm tzopaia in carje. De aceea filmul pare ca merge in zigzag cu multe elemente auxiliare care in final par sa nu aiba legatura intre ele.
Insa tipul asta de saracie este conditia primitivului. Saracia e ceva de admirat si nu de deplans. Fireste ca e de deplans incapacitatea unei lumi primitive de a se debarasa de gunoaiele pe care cea postindustriala le lasa in urma. Insa nu se poate spune ca Africa ar fi ajuns groapa de gunoi iar secventele filmate acolo sunt cazuri exceptionale. Pentru redarea acestei anomalii nu e nevoie sa mergi in Africa. Filmarea unei gropi de gunoi e de ajuns.
Un cadru cu sloganul "life is good" al lui Coca Cola menit cumva sa ateste teoria corporatismului care calca in picioare inocenta este fortat. Chiar nu i se poate imputa nimic celor de la Coca Cola in acest caz. Este posibil ca acele reclame sa fie aduse din EU si SUA de manelistii lor la fel cum ai nostri au adus mercedesurile.
Africa e un teritoriu auster, resursele naturale sunt destul de putine si poate tocmai asta este marele sau avantaj deoarece omul preistoric s-a grabit sa plece in Europa si sa lase in pace fauna sa evolueze cat de cat normal. Civilizatia clasica cu toata distinctia ei a nimicit fauna acolo unde a ajuns iar ultimele ispravi colonialiste atesta acest lucru. Decimarea populatiei de bizoni si sacali in America e doar ceea ce s-a consemnat. Sa ne gandim doar la cate animale exista in spatiile orientale care ar putea foarte bine exista si in Europa dar nu exista. E foarte probabil ca "civilizatia" sa le fi decimat. Aglomeratia de pietre in care omul s-a claustrat isi are astazi reculul in fanatismul ecologist. Din fericire el poate aduce lucruri bune pentru mediu iar Africa are de castigat.
Unori pozitiile etice adoptate par sa se contrazica intre ele. De exemplu imaginea introducrii bibanului ca pe o catastrofa ecologica in lacul Victoria deoarece acesta ar fi distrus restul speciilor e in neconcordanta cu deplangerea saraciei africanilor care se vede la orice pas in acest documentar. Din pacate civilizatia pe care autorul o deplange prin punctarea saraciei datorata lipsei ei nu se poate aduce decat prin bruscarea ecosistemelor si asa foarte fragile in aceasta zona. E foarte greu sa alegi intre fermierii care vor mai mult pamant si animalele care au mostenit acest pamant din generatie in generatie si al caror numar e in continua scadere. Turistii care vin sa vada viata salbatica pot fi solutia deoarece lasa bani populatiei infometate si protejeaza si mediul prin interesul lor asupra acestuia.
Tema pare un pic cam dificila pentru realizatori care, la fel ca si pilotii sun platiti pentru ceea ce fac fara sa se implice prea mult si sa se intereseze care e procesul. Se vede ca ei si-au luat banii la sfarsit de luna de la televiziunea la care lucreaza si sunt dispusi sa protesteze daca banii nu vin. Cam atata pot. In Africa situatia e mai complicata. Nu poti aplica aceeasi moneda, realitatea e alta. Titlul mi se pare de la inceput aiurea. Situatia din Africa nu e datorata lumii occidentale care ar fi organismul mai puternic care ar elimina pe cel slab, lumea africana. Lumea slabatica si cea primitiva are ororile ei de neconceput pentru civilizatul inchis intre zidurile metropolei dar si lucrurile mirifice care il seduc. Pentru a arata nedreptatile lumii si legea junglei in societatea contemporana nu era nevoie nici de Darwin's Nightmare si nici de mers in Africa. Sunt sigur ca societatea occidentala da suficiente indicii. Iti trebuie un pic de inspiratie sa le gasesti.

Tweet

Mafi ella enta

In sfarsit am pus mana pe ea :



Poti s-o asculti pana crapi pur si simplu...
Prelucrare dupa originala insa e altceva. Piesa originala parca nu are nimic special. Meritul este al celor care au vazut ceva special in ea si au dus-o in aceasta zona. Se mai simt inflexiunile soundului arabesc insa a devenit altceva. Ceva in care imi regasesc adolescenta si in care vreau sa ma intorc.

Asidua mea militare pentru separarea spatiilor culturale, pentru claritate etica si strategica, pentru coerenta politica isi are originea intr-un suflet dualist el insusi (orientalo-occidental). Fireste ca si viceversa e valabila. Iata cum intransigenta mea fata de lucrurile societatii actuale isi are periplul prin nemultumirea mea fata de mine insumi si fata de ambivalenta mea emotionala originara...

O piesa ca asta ma poate impaca pentru cateva minute cu lumea.

Tweet

Arta contemporana protesteaza impotriva vechilor practici trase din epoca realismului socialist

Cititi aici mesajul de protest.

In urma articolui publicat aici de domnul Eugen Radescu fata de acest protest ii raspund astfel:

Spuneti ca banii sunt problema supararii artistilor tineri. Ok. Cred ca aveti dreptate. Insa vi se pare normal ca acesti bani pe care MCC ii ofera sa ajunga la niste fosile ca Chira & Co. Nu sunt ei destul de bine infipti in ruinele vechiului sistem care se prelungeste in politica si institutiile actuale printre care si MCC? Oare nu e mai bine ca acesti bani sa mearga catre cei tineri?

Diferenta intre "oamenii ministrului" din MCC si angajatii MNAC este ca acestia din urma au se ocupa cu fenomenul artei contemporane, au adus in Romania niste evenimente remarcabile in timp ce primii fie sunt inscrisi in partidul de guvernare fie fac parte din PR-ul extins al al acestuia. Si stim si noi care sunt criteriile de promovare in lumea politicii... Poate nu e MNAC cel mai transparent in materie de promovare a "resurselor umane" insa ceea ce se intampla in sistemul politic este mult prea sub orice comparatie...

Sau, ca sa fiu mai clar, daca "a urma cursurile Academiei de Arta din Bucuresti - pe banda rulanta" nu te face "specialist” decat un biet critic de arta imbatranit in birocratia romaneasca", te fac oare mai specialist cursurile de informator securist cu care majoritatea oficialilor culturali s-au cocotzat in locuri caldutze? Oare aderarea postrevolutionara la francmasecurie asa cum se poate vedea in tot ceea ce inseamna oficial in Romania te face mai specialist? Hai sa vedem care dintre cei dintre cele 2 tabere au rezonanta internationala, hai sa le vedem pedegree-ul si sa se faca o comisie cu cei mai buni din ambele institutii!

Nu imi dau seama ce vreti sa spuneti cu "cateva personaje zguduite de excese histrionice. personajele doareau sa iasa din anonimat altfel decat prin ceea ce fac. si atunci s-au apucat sa faca stenciluri prin Bucuresti" . Nu imi aduc aminte sa fi fost o explozie de stenciluri pe tema referendum-ului tocmai pentru ca spiritul urban la care faceti referire indirecta nu prea se angajeaza in (pseudo)lupte politice de genul celor de atunci cu indivizi care atunci se scuipau de mama focului si cum se curteaza flirtos. La momentul acela am oferit o replica d-lui Razvan Ion fata de interpretarea politicianista a stencilului lui Gorzo "Plec in 5 minute". Puteti sa o (re)vedeti aici. Il aduc pe Gorzo in discutie deoarece stiu ca el a avut singurul stencil cu "tema" referendumului (desi, la oprivire mai atenta ati intelege ca tema este mult mai larga decat cea in cauza). Mai stiti dvs. verunul? Eu nu imi aduc aminte sa fi aparut vreun alt stencil in acea perioada pe aceasta tema. Abia la o saptamana dupa acel schimb de replici eu am pus pe Tariceanu tocmai pentru a-i mai indulci tonul domnului Razvan Ion. Dupa cum vedeti cel pus de mine s-a intamplat sa fie in favoarea celor care au votat NU. (Insa, repet, tema este mult mai larga decat cea a luarii unei pozitii favorabila fata de vreuna dintre partile angrenate in restilgul politic).

In orice caz aprecierea dvs. cum ca "personajele doareau sa iasa din anonimat altfel decat prin ceea ce fac" este cu totul lipsita de sens in cazul lui Gorzo deoarece el este cel mai cunoscut artist tanar de la noi iar stencil a facut by default. Pot insa vedea o viziune diferita fatza de colegul dvs. prin faptul ca acceptati ca unii ca Gorzo "s-au apucat sa faca stenciluri" pentru ca "doareau sa iasa din anonimat" in timp ce dansul i;l acuza ca e agent PSD. Daca va referiti la mine pot spune ca si eu am facut stencil inainte de episodul cu "Plec-Vin" iar faptul ca al meu a fost anti Tariceanu ar trebui sa va
Daca considerati ca artistul este diferit de personajele "zguduite de excese histrionice" si ca daca este rusine pentru un el in a se zbate "sa iasa din anonimat" (pentru ca in descrirerea pe care o faceti ma regasesc in mod direct) atunci va recomand cu ambitie sa va ocupati mai mult de functia de "politolog (specializat in relativism moral si etica politica)" si mai putin de cea de "curator si teoretician".

Tweet

DJ Tiesto la Sala Polivalenta.

DJ Tiesto va sustine un nou concert in Romania de data asta la Sala Polivalenta. Initial data concertului fusese pe 11 noiembrie dar s-a reprogramat pe 1 decembrie.

Chiar daca cel mai mare merit pentru "Adagio for Strings" il are americanul Samuel Barber totusi faptul ca o astfel de muzica (pe care ar fi putut-o semna foarte bine un Frédéric Chopin, de exemplu) traieste si astazi i se datoreaza lui DJ Tiesto. Impacarea cu traditia poate fi o realitate si nu doar un program teoretic artificial. Puseele romantice ingramadite prin cotloanele sufletului de catre spiritul critic pot fi scoase in oras. Nu putem lipsi de acolo

Tweet