07-09-2009
Am intrat in pavilionul Emiratelor Arabe Unite de la Venetia cuprins de o mare curiozitate. Titlul "It s not you it’s me" (e din cauza mea nu a ta) parea foarte promitator. Vedeam deja rezistenta culturala araba in fata imperialismului corporatist occidental, vedeam curajul unor oameni care au nervul de a-si afirma autonomia culturala fata de expansionismul metastazic al consumismului. "It s not you it’s me" mi se parea o legitima aparare in fata acestui neocolonialism. A-ti afirma refuzul tehnologiei si al civilizatiei cu mijloacele acesteia, asa cum e insasi bienala, mi s-a parut un lucru foarte interesant.
Dar n-a fost sa fie. Emiratele Arabe Unite sunt o combinatie ciudata de capitalism si traditionalism care nu avea cum sa nu se vada in spatiul lor expozitional. Dupa cativa pasi in interiorul pavilionului ma trezesc cu o macheta a unor viitoare institutii culturale ce ar urma sa fie facute. Constructiile pareau la fel de grandioase ca si acelea ce au fost ridicate de-a lungul timpului in acest spatiu. Culmea dezamagirii a constituit-o un fel de conferinta de presa regizata, sustinuta de doi asanumiti artisti, probabil două figuri locale, barbat si femeie ce pareau de fapt niste actori de gen Hollywood, cu alura araba. Niste exemplare umane foarte reusite. Am putut admira varianta araba a Angelinei Jolie, frumoasa, frumoasa. Bun. O singura problema insa; conferinta era vopsita in performance art.
Iata ca dupa ce mentalitatile birocratoide au contestat si inca contesta dreptul unor manifestari de gen performance art si happening de a se numi arta, acum s-a ajuns la polul opus. Probabil ca astfel de schimbari radicale de atitudine au logica lor atunci cand e vorba de niste bani la mijloc. Asa ca, mai nou, aceste mentalitati sunt aproape de a numi deja arta toate actiunile autoritatilor in lumina unor expresii si maxime rostite si repetate (cum altfel decat) mecanic de artisti locali consacrati. O fi spus el Beuys ca oricine e artist (de unde se poate spune ca orice e arta), insa daca vad si in sala de expozitie aceleasi lucruri pe care le vad si la stiri si in reclame, atunci fac ce fac si cu televizorul. Il opresc. Nu zic ca discursul politic, reclamele si productiile Hollywood (cam acelasi lucru in principiu) nu ar putea deveni arta in contextul extinderii limitelor artei ce s-a produs in ultimul secol. Doar ca, sa zicem, ca eu m-am saturat de arta asta ca impresionistii de academisti, ok?
Pe de alta parte, intr-o astfel de noua extindere a limitelor artei, ma indoiesc ca ea ar putea fi facuta tocmai de EAU in situatia in care nu doar disputa cu acceptarea performance-art ca arta nu e favorabila spiritului bienalei dar nici macar institutiile culturale nu functioneaza deoarece nu exista. Iar artistii de acest gen sunt aproape inexistenti acolo. Mai stiu eu pe unii care se laudau ca au trecut direct de la feudalism la socialism ca Superman, fara sa mai treaca prin capitalism, dar, de fapt, ei ramasesera ca mentalitate tot in feudalism.
Sa nu mi se serveasca o posibila ironie atat de fina incat nici aplaudacii prezenti (oare si ei regizati ?) la eveniment nu au sesizat-o! Conferinta de presa simulata a luat-o pe cararea argumentelor serioase, apeland la latura filosofico-antropologica a audeintei si mai putin la cea artistica. Numai ca argumentele si dezbaterea sunt doar haina spiritului contemporan.
Cred ca cel mai departe de acest spirit si de cel al artei contemporane in general a fost sintagma "His Highness", referindu-se la conducatorul lor de acolo. Arta contemporana nu prea are limite si limitari, insa cred ca are un numitor comun in ceea ce nu face. Nu idolatrizeaza politicienii, regii si liderii de orice fel. Daca folosesti formula „His Highness", referindu-te la un politician, intr-un cadru de arta contemporana, trebuie sa dai si-un part sau ceva pe post de omagiu ironic. In caz contrar, faci arta clasica. Nu ai nevoie, in acest caz, de Bienala de la Venetia ci doar de niste piramide, palate, resedinte, parade militare, omagii etc. Indiferent cate galaxii ar avea hotelurile din EAU si cate masini luxoase si capital ar fi acolo, mentalitatea inca nu e occidentala.
Hilara rau de tot mi s-a parut si replica specifica unor politicieni mincinosi „facem demersuri pentru imbunatatirea…" Serios? Parca si vad niste feministe arabe cu voal… Probabil ca, daca as fi participat la o astfel de conferinta de presa, as fi avut si eu o intrebare de genul: „Cam cat de naivi ne credeti?" sau, pur si simplu, m-as fi ridicat fluierand o melodie si as fi plecat la urmatorul pavilion. E usor sa faci arta contemporana. Si pentru un copil e usor sa se joace. Dar e foarte greu de facut daca nu (mai) esti copil, indiferent de cate eforturi vei face.
Analizat psihologic, "It’s not you it’s me" se dovedeste de fapt a fi mai putin o legitima respingere a culturii occidentale, asa cum ma asteptam, cat o ambivalenta scuza de nealiniere fata de ea, insa careia i-a ramas scopul comercial. "It’s not you it’s me", din discursul celor doi, mi s-a parut a fi de fapt, in primul rand, o plecaciune sterila si neempatica a valetului de la hotel luxos in fata turistului. E un fel de a spune "noi deschidem un pavilion Bienala de la Venetia, ne comportam occidental, numai veniti in EAU ca turisti, ca vrem sa ne imbogatim si mai mult. Am venit din periferie dar suntem gata sa ne emancipam, uite ne-am pus si costume, ne-am luat limuzine, ne primiti? Hai ca uite cat de bine am invatat sa facem afaceri!"
In "It’s not you it’s me" se simte nesiguranta provincialului care vine prima data in oras si nu vrea sa supere pe nimeni. El atesta un complex de inferioritate in fata culturii de propaganda mass-media occidentale, simtindu-se cu musca pe caciula pentru lipsa unui cadru social specific artei contemporane. Dar, dincolo de asta, o superioritate ciudata, rigida si paradoxala apare de unde nu te astepti. Astfel de replici sunt spuse in cazul despartirilor. Cel care foloseste o astfel de expresie isi asuma vina esecului dar cere clementa, empatie sau un resentiment cat mai mic din partea celuilalt. Dar expresia se foloseste de obicei in situatia in care celalalt sufera si cere explicatii din cauza esecului relatiei. Asadar, din atitudinea prezentata de cei doi actori (sau ce-or fi), se pare că situatia exclusului oedipian este usor proiectata in cultura occidentala. In mod inconstient "It’s not you it’s me" devine astfel o consolare fata de „parasirea" culturii occidentale contemporane, o ambivalenta mana intinsa de pe pozitia celui care a avut de ales o varianta mai buna. Iata cum, pe de alta parte, se simte si un orgoliu la fel de provincial cu tenta originar colonialist-clasica, care aproape ca isi manifesta deschis dispretul pentru „arta degenerata" occidentala.
Urmatorul schimb de replici mi se pare pur si simplu mirobolant: ziaristul: "Deci suntem de acord ca nu putem cadea de acord"; diva: "Nu. Suntem de acord sa mai incercam si in 2011". Mama, cum a avut ea ultimul cuvant de parca o zeita a dat nastere unei noi lumi! Cum a facut ea pace si a vazut punctele comune intre cele doua culturi si nu diferentele dintre ele asa cum fac pragmaticii si razboinicii occidentali! Aproape ca uiti ca, de fapt, respectivul conflict de idei a fost imaginat tot de ea! O astfel de replica seamana cu : 1. „Nu ma mai contrazice atata!"; 2. „Dar nu te contrazic deloc!" O astfel de replica e menita parca sa incheie „conferinta de presa" imediat cu o revelatie! Ati vazut cum initialul complex de inferioritate s-a zbarlit amenintator cu un complex de superioritate? Incep deja sa ma simt vinovat nu numai ca nu apreciez pavilionul EAU dar (lucru la care nici nu ma asteptam) si pentru ca nu venerez o astfel de metafizica consolare.
Sentimentul pe care l-am avut in relatia cu pavilionul EAU a fost acela de necomunicare si, evident, de nesinceritate. In discursul prezentat acolo fie m-am simtit lingusit fie tratat de sus de un traditional complex de superioritate cultural care se manifesta impropriu intr-un spatiu care devine pe zi ce trece mai netraditional asa cum e Bienala de la Venetia.
EAU este probabil cea mai bogata si cea mai occidentala tara araba. Nu stiu daca in viitor un astfel de experiment social va fi unul fericit si va duce la ceva autentic. In momentul acesta EAU este o tranzitie bizara oarecum ca Romania unde vechile reflexe sunt amestecate cu comportamentele occidentale emancipate. Rezultatul este un kitsch ciudat de autentic. Un Borat , un Gigi Becali care coboara din limuzina sa mulga oile, sau sampania fara alcool deschisa de castigatorul marelui premiu al Bahrain (tara unde alcoolul e interzis) la Formula 1, sunt exemple amuzante si uneori dramatice ale unei astfel de tranzitii.
Nu stiu daca pe blogul acesta se cuvin niste sfaturi dar simt nevoia sa zic si eu vreo 2: mai, eu ca occidental nu tin ca tu, omule oriental, sa te schimbi. Dar daca ma vrei la tine in tara trebuie sa accepti si faptul ca s-ar putea sa ma imbat crita si sa cant pe strazi. Nu poti sa imi iei doar banii! Hotaraste-te daca esti in largul tau in bienala mea! Daca nu esti in largul tau, atunci nimeni nu te obliga sa ramai si sa ai pavilion. Nu e o rusine sa n-ai pavilion la Venetia. Chiar vreau sa ramai in cultura ta iar eu sa te admir de la distanta. Daca tu ai o problema cu modul in care sunt eu in casa mea, de ce nu pleci pur si simplu? Nu vreau sa stai drepti in fata mea si, la fel, nu vreau nici ca dupa aceea sa-mi demonstrezi cat de cel mai mare filosof esti tu cu intelepciunea ta. Sunt deja satul eu de a mea. E adevarat ca propaganda corporatista occidentala pare de nestavilit si tu nu ii poti face fata singur. Insa va trebui sa faci si tu ceva sa iti pastrezi autenticitatea. Fii tu insuti si nu incerca sa pari occidental daca nu esti! Pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, iti va veni lehamite de stilul meu de viata si vei vrea sa te razbuni pe mine cum ca te-as fi ademenit in neautenticitatea corporatista!
PS.
Situatia EAU nu e unica. Intreaga arta se afla fata de societate in aceeasi situatie in care pavilionul EAU se afla fata de cultura occidentala contemporana. Voi publica pe blogul „Baldovin concept” un articol intitulat „Bienala de la Venetia sub lupa pavilioanului EAU" menit sa analizeze fenomenul artei in general pornind de la acest „accident" cu pavilionul EAU.
0 comentarii:
Post a Comment