Simfonia orasului, simfonia memoriei, simfonia eternei reintoarceri

Iata ce am vazut duminica seara la MNAC:



A fost facut de Walter Ruttmann in 1929.
Am pus aici prima parte, restul in numar de 3 pot fi vazute mergand direct la adresa asta si ales din stanga:
http://www.youtube.com/watch?v=5ej84nN1WcE
Diferenta fata varianta vazuta la MNAC consta in coloana sonora facuta de Sillyconductor cu ritmuri de minimal industrial cu aroma de muzica de cabaret. Cea originala pare ca s-a pierdut asa ca filmul pare un remake.

Am avut doua tipuri de trairi. Mai intai o adevarata teleportare in acele vremuri. Am simtit cum arhetipurile mostenite de la bunicii mei explodeaza pur si simplu in mine. Am sentimentul asta cateodata cand dau de cultura interbelica. Cine stie cate vise s-au cristalizat atunci in sufletul lor!

Filmul nu prezenta povesti ci doar imagini luate pur si simplu impersonal de pe strada, din cazinouri din viata de zi cu zi a Belinului anilor 1920. Detalii cu adevarat delicioase. Mi-au venit in minte filmele de la Hollywood care mutileaza baroc detaliile facand abuz de ele. In acest film am vazut detalii reale si adevarate.

Dincolo de asta se poate vedea ca filmul rupe anumite secvente ale vietii reale si pare ca le da aspect de loop de visuals. Picioarele balerinelor de la cabaret, tramvaieie si trenurile trcand unul pe langa altul, usile de la hotel toate prezinta realitatea industriala care pare rece, mecanica, transpersonala. A vedea nu doar cu imagini interbelice puse in visuals ci a vedea visualuri concepute atunci e ceva inedit. M-a dus cu gandul la puterea acestui om de anticipare a artei video si a imaginilor in miscare proiectate de cativa ani in cluburi. In primul moment am ramas un pic uluit. Dar totusi din 1929 in Germania abstractionismul isi traia apogeul. In fond arta video/visualurile fie prezinta un abstractionism in miscare, fie imagini in miscare realiste carora . Pana la urma arta s-a cam terminat odata cu abstractionismul. Adica cumva cam cu ce ea a inceput in preistorie. De la abstractionism arta a beneficiat doar de cateva inovatii tehnologice (pe care le-a asimilat ). Ce s-a schimbat cu adevarat este conceptia despre arta care s-a democratizat si ea si astfel granitele ei au devenit mai largi.

Vazand filmul am avut un sentiment de sublim matematic cum zice Kant. Lumea aia atat de reala si de vie nu mai exista. Parea o lume eterna, oamenii traiau clipa si nimic nu anunta crackul economic ce va conduce ulterior la dezastrul celui de-al doilea razboi. Acea lume parea atat de aproape de realitatea de azi si totusi atat de departe! Masinile s-au retopit si probabil ca zac azi prin capace de canal, ceasuri sau componente de computere. Copiii aceia care se jucau e posibil sa fi disparut si ei. Adultii in mod sigur. Femeile vesle de la cazino probabil ca sunt doar calcar ce zace pe sub pamant. Leul care se infrupta dintr-o bucata de carne probabil ca a fost printre primii care au urmat soarta obiectului sau de interes. Obloanele ondulate ale vechilor pravalii mai pot fi vazute prin centrele istorice cum e Lipsacaniul. Dar si alea probabil ca sunt pline de graffiti deja.

Tweet