"Elements of Life" un pic cam prea pompos...

După cum am anunţat într-unul din articolele mele anterioare pe acest blog, am ajuns sâmbătă la show-ul lui DJ Tiesto de la Sala polivalentă. Deşi a mai fost de vreo câteva ori prin România sala a fost cu adevărat plină ochi, mai plină decât anul trecut la Armin Van Buuren. Eu m-am dus în special pentru Adaggio 4 Strings pe care o consider o masterpiece a muzicii de club. Din păcate niciuna din piesele playate nu s-a ridicat la nivelul ei deşi întreg genul are câteva bucăţi care se apropie destul de mult. Însă conţinutul filosofic care vine dintr-o educaţie tradiţională a autorului de facto al piesei nu cred ca îl mai au DJ-ii şi muzicienii contemporani de succes. Nu consider că e rău însă întreg show-ul a avut în adaggio numitorul comun. Rezonanţa filosofică încă prinde la public şi Tiesto e (mai) cunoscut (decât alţi DJ-i) tocmai pentru această piesă. Filosofarea întregului show mi s-a părut forţată însă. E clar că Tiesto are afinitate filosofică mai mult decât cei din breaslă însă muzica lui e încă departe de a fi o filosofie pe note. Sound-ul de club este o sinteză a tehnologismului, o transmisie în direct din interiorul unui motor cu reacţie sau din interiorul unui mecanism de ultimă generaţie cu respectarea măsurilor muzicale. Din acest motiv recurgerea la filosofia presocratică a elementelor primordiale (apă, foc, pământ) şi încercarea de a face o legătură între sound şi teoretizarea acestora mi s-a părut artificială.

Visualurile mi s-au părut de multe ori nepotrivite cu soundul, mai precis în partea cu dansatorii de balet filmaţi şi redaţi brut, neprelucrat. Am văzut visualuri mai faine la un concert Kyle Minogue… Păcat e că s-au şi repetat. Există atâţia oameni care fac visuals şi care puteau să îşi expună munca la astfel de eveniment decât să repeţi nişte filme care se potrivesc mai curând cu muzica clasică. Pentru că suntem la partea de „vizuale” am remarcat negativ că show-ul a început cu o gafă de imagine. Un android modelat 3 D care semăna oarecum cu Tiesto. Îşi mai punea căştile, şi le scotea mai făcea nişte acrobaţii, sărea peste pupitru ca Jet Lee în plină formă etc. Mă mir că nu l-a prezentat drept superman autorul. Sau spiderman cum aruncă cu plasa. Ar fi fost bine pentru că multe din scenele acelea din film sunt de fapt modelate şi randate. Modelu’ în cauză parea mai curând nişte baloane asignate la bones. Proporţiile erau eronate la cel mai diletant mod posibil. Braţul era mai mare ca antebraţul, umerii abia dacă depăşeau grosimea capului în timp ce Tiesto e destul de lat în umeri… Fireşte, poţi să faci ce proporţii vrei, poţi să îl faci pe Tiesto din prăjini însă nu te chinui să-l faci real dacă nu ştii ceva desen că îţi iese o aberaţie. Skinuirea mai avea nevoie de nişte dummies… Sunt o grămadă de puşti care lucrează 3D modele şi sigur erau destui gameri prin sală obişnuiţi cu personaje bine modelate şi cu animaţii bine făcute. Ce părere să îşi facă ei văzând o astfel de gogomănie care nici măcar textură bitmap nu avea pe ea? La acest nivel eu zic că este inadmisibil să te prezinţi cu aşa ceva.

Din 4 ore la care am asistat lumea a sărit realmente în aer cam la 10 -15 % din timp. Acest procent a foste ajutat de elemente care nu au legătură directă cu muzica de genul efectele speciale de lumini, lasere, artificii şi aducerea pe scenă a unor voci life au şi ele. Mă tot întreb de ce nu scurtează DJ-ii show-ul în aşa fel încât să ajungă la maximum 2 ore în care publicul efectiv să fie ţinut în transă. Cred că selecţia ar trebui făcută mai restrâns de vreme ce înşişi cunoscătorii genului reacţionau doar din când în când. Nu ştiu dacă cineva implicat şi în alte activităţi decât distracţia este dispus să piardă o noapte întreagă pentru un astfel de show. Eu nu. Am aşteptat Adaggio şi am plecat imediat ce m-am mai răcorit. E adevărat că piesa a produs instantaneu delirul în sală şi momentul a fost cireaşa de pe tort. E bine că a fost playată pe la mijlocul show-ului şi am putut pleca acasă. Mi-aduc aminte că la Djuma Sound System a trebui să aştept toată noaptea pentru a asculta cumva “pe viu” piesa "Les Djinns" care oricum nu a fost playată totuşi în varianta de radio...

Ce ultimă obiecţie mai am volumul prea mare al sunetului. Parcă a fost mai “decent” ca la Armin Van Buuren unde efectiv am simţit că mi s-au încurcat timpanele între ele. Dar cred ca data viitoare voi veni cu vată în urechi… Cred că se pierde foarte mult din percepţia muzicii dacă dai sonorul la maxim. Eu ştiu că astfel se produc efecte paramuzicale de genul vibraţiilor craniene care au scop terapeutic real aşa cum are de exemplu şocul electroconvulsivant. Ţipătul se află şi el to prin aceeaşi brand. Fireşte că dacă la asta adăugăm şi nişte substanţe psihoafective se obţine un tacâm complet specific culturii urbane contemporane. N-am nimic împotrivă însă eu vreau să ascult muzica şi să îi percep fluctuaţiile fine şi sper ca vata băgată în urechi să mai stopeze sunetele tăioase care mă împiedică să le detectez.

Per total eu zic că show-ul a meritat să fie văzut.

Tweet

AVION cu Wingbeats

Cei care nu au fost la OCS vineri 30 decembrie au avut ce pierde. Am văzut nişte filme foarte faine.
Arta video are un oarecare recul în ultimii ani din cauza faptului că tot mai mulţi oameni stau cam mult în faţa monitorului. Fie că lucrează cu monitorul, fie că se joacă sau pur şi simplu navighează de plăcere pe net oamenii nu mai au răbdare cu video-urile.
Am observat că răzuirile vinilului făcute încă acum 15 – 20 de ani de către DJ-i a fost adoptate şi în film şi au devenit „de-ale casei”. Jocul cu derularea înainte şi înapoi se împleteşte cu sunetul care îşi păstrează vitalitatea şi metrica experimentelor de la pupitru al DJ-ilor. M-am întrebat dacă nu cumva autorul se pricepe şi la acest domeniu lucrând direct cu canalul de sunet iar cel de imagine doar urmează direcţia sunetului sau întâi se face sunetul de către un DJ- profesionist şi apoi se ajustează şi filmul prin corelarea celor două canale de sunet. Oricum rezultatul este cu adevărat remarcabil şi are priză la publicul din afara artei video profesioniste. Mai toate filmele lăsau să se vadă amprenta prelucrării filmului. Fie că se foloseşte viteza mărită a rulării, fie că se jonglează cu derulările faţă-spate toate acestea sunt parte ale programelor profesionale de editare film.

Toate au fost faine (eventual mai puţin cel cu notele şi cu păunul) însă unul mi-a plăcut în mod special deoarece am găsit în el şi o rezonanţă tradiţională. A fost făcut de Thomas Newton iar tema este cea a păsărilor. Simbol al libertăţii păsările au fost filmate în zbor, izolate cu măşti speciale şi puse apoi pe alt layer în alt film. Autorul a suprapus acest zbor peste tot felul de graniţe şi obstacole care împart cerul în două ca sârme sau chiar stâlpi. În momentul în care păsările ajung în dreptul acestor obstacole o mică luminiţă asemănătoare unui scurtcircuit apare, fireşte pusă pe un alt layer şi un sunet vesel specific jucăriilor se aude odată cu acest virtual contact. Sunetul variază în înălţime în funcţie de locul în care pasărea atinge obstacolul în aşa fel încât, venind în stol sunetele devin melodii aleatorii asemenea clopoţelelor agitate de vânt.

Rezultatul a ieşit absolut minunat şi emoţionant. Deşi par să se ciocnească iremediabil cele două trasee ale păsărilor şi ale obstacolelor ajung parcă să danseze şi să se accepte reciproc într-o continuare a vieţii şi a spiritului regenerării. Acea flamă îmi aducea aminte de păsările curentate de sârmele de electricitate. De data aceasta ele reuşesc să treacă mai departe în jocul timpului într-un dans fatalist al destructurării lente. Filmul ăsta m-a făcut să mă gândesc la copilărie şi la moarte în acelaşi timp, la faptul că spectacolul trebuie să continuie, la faptul că nu se poate absolutiza caracterul negativ al civilizaţiei la fel cum nu se poate absolutiza aroma edenică a spiritului primitiv.

Libertatea zborului naiv şi infantil al acelor păsări se loveste de cartezianismul rece şi sec al deciziilor anancaste ale civilizaţiei. Faptul că însuşi cerul cel lăsat de Dumnezeu liber şi a ajuns să fie parcelat de tehnologie şi civilizaţie pare deprimant. Într-o astfel de muzică aleatorie şi jucăuşă la un moment dat se aude un sunet de clopot de mormântare. E un avion (coincidenta nefericita de nume cu titlul proiectului).

Un astfel de film este umilinţa tuturor documentarelor pe care le-am văzut despre conflictul dintre inocenţă şi tehnologie. Felicitări celor implicaţi în proiectul AVION.

Wingbeats (Excerpt)

Add to My Profile More Videos

Tweet