Manelosspirit uber alles
Dedicatie pentru Apollinaire...
Babac contra MNAC sau protestul de la ora 5 de la galeria Galateca
|
Textul acesta a fost publicat pe data de 30 iunie 2005 pe lista de discutii Incepem
Linkuri catre texte scrise de autorii expozitiei:
La Galeria Galateca are loc un ciudat eveniment. O expozitie care se vrea a fi un protest la adresa Muzeului National de Arta Contemporana. Ce surprinde, din primul moment, este faptul ca expozantii sunt debutanti in ale protestului, dupa ce au tacut chitic zeci de ani la adapostul regimului. Dar nu-i nimic, niciodata nu-i tarziu. Problema e ca miroase a un alt tip de protest, a unul care deplange „pangarirea” unor monumente reprezentative pentru epoci apuse de mai mult sau de mai putin recent.
Intre obiectele expuse si textele de protest ale autorilor nu exista vreo legatura clara si directa. Parca expozitia a fost facuta in criza de timp. Sau poate autorii nu mai sunt in stare sa mai lucreze ceva si sa-si coroboreze demersul teoretic cu cel practic. In cladirea noua si digitalizata de la BCU, cu aerconditionat, cu monitoare pe cristale lichide, cu acces pe baza de card, in fine, intr-o atmosfera de film recent cu James Bond, expozitia pare mai curand una de fosile preistorice. Oricum ar fi fost puse lucrarile, tot se simte o atmosfera de parca acolo cineva a uitat sa faca putina curatenie. Sharpul tehnologiei de ultima generatie discorda cu griul obosit si imbufnitzat al epocilor (totusi) apuse...
Protestul teoretic mi se pare mai interesant si de aceea am sa "zabovesc" mai mult asupra lui. Mi-au artas atentia 4 expozanti. Primii doi sunt M. Gherasim si S.Dumitrescu, altul este P. Susara si, in final, A.Chira. Fara indoiala ca MNAC are probleme, si e normal sa fie asa pt. o institutie vie, care reactioneaza la mesajelevenite din exterior. Ar fi imposibil ca ea sa functioeze ideal intr-o societate plina de bube. Dar trebuie sa fim atenti din partea cui vin aceste critici. Pentru ca de ermetism nu cred ca poate fi acuzata.
Sorin Dumitrescu si Marin Gherasim nu protesteaza neaprat impotriva MNAC, ci a civilizatiei contemporane in general. Primul o face din perspectiva religioasa celalalt, vecin, din cea metafizicalista. Atitudinea lor nu este gresita in sine, ci este gresita pentru ca judeca cu valorile civilizatiilor de tip clasic pe cele de tip contemporan. Sunt doua sisteme de valoricare nu functioneaza in afara graniteler lor.
Arta metafizica este ceva care oricand va rezona in perceperea mea. Insa sunt doua posibilitati de a o face; fie adaptezi vechea metafizica la civilizatia contemporana, fie folosesti mijloacele traditionale dar revolutionezi metafizica. Gherasim foloseste o varianta antica a metafizicii, si de aceea cade in erori. Reprosul artei MNAC, cum ca ar fi „ex nihilo”, se vede de la o posta ca este unul la adresa artei contemporane in general. Formula latina „Ex nihilo fit nihil” avea cu totul alt sens decat cel folosit de el pentru a respinge MNAC; ea descinde din filosofia presocraticilor, si din cea aristoteliciana. Dupa acestea, lumea are un principiu existent inaintea existentei propriuzise a ei. Daca lumea provine din neant sau nu, asta nu numai ca mintea noastra nu poate raspunde, dar ea nu poate nici macar sa puna corect premisele problemei lumii si a universului. Asta a aratat-o Kant, analizand logica functionarii mintii, inca din secolul XVIII. Dupa el nu s-a mai facut metafizica la fel ca pana atunci, fiind inlocuita de fenomenologie, hermeneutica si existentialism.
Insa a ridica inductiv la generalizare o constanta a simtului comun, ceea ce produce un prim viciu ideatic, pentru ca apoi a cobori deductiv intr-o zona sensibil diferita de locul de unde se plecase, pare un fel decorupere a unui fisier prin conversie repetata in diferite formate. Originea acestei obiectii vine din experienta didactica, respectiv din faptul ca studentii se documenteaza, sau care cauta mai mult timp o rezolvare a temei. Celui care nu s-a implicat in rezolvarea temei i se aduce acest argument „Ex nihilo...”, care se traduce prin: „Nu ai investit nimic in lucrarea ta si nu ai nimerit nimic”. Din pacate, o astfel de formulare, alaturi de alte cateva, au devenit, in peisajul invatamantului de arta bucurestean, pastile astenice ale unui jargon cu pretentii teoretice subtile. Adevarul este ca, dupa cum discursul publicitar distorsioneaza maxime filosofice pentru ale folosi in dinamica comerciala, la fel s-a intamplat si in acest caz pentru cea pedagogica. As spune chiar ca, desi par diametral opuse, cele doua au mai multe similitudini.
Revenind la sensul originar al maximei, este clar cael nu poate fi folosit in argument. Toate lucrurile experientei posibile nu sunt ex nihilo, toate au cauze. A le gasi e ceva mai greu... Arta de la MNAC are cauze obiective, atat la nivelul obiectului, cat si la nivelul „softului” instalat. Ea nu este o generatie spontanee, iar lergatura si conditionarea ei fata de arta traditionalista exista inextricabil.
In ceea ce-l priveste pe S. Dumitrescu, el se scarpina sociologic la urechea opusa pentru ca, la final, sa conchida intr-un singur cuvant: „icoana” (cu uppercases). Fireste ca o replica punct cu punct la un astfel de text ar fi tot o astfel de scarpinare, de aceea ma rezum la a spune ca artistul este acela care schimba ceva, este cel care isi impune propriile teorii si propriul stil de viata, fara sa se prostitueze in fata unor modele gata fabricate, batatorite si chiar fosilizate, precum metafizica antica sau bizantinismiul poleit cu modernitate.
Apoi, daca totusi alegi sa faci o arta bazata pevalorile ascetismului religios sau filosofic, de ce nu esti consecvent pana la capat? De ce nu te retragi intr-o manastire sau in munti? Scapi de tumultul deranjator al vietii contemporane. Ce vrei de fapt? Sa ne-ntoarcem cu totii la Evul Mediu? A esuat odata. Gata!
Susara are momente cand pare un sprijinitor al artei contemporane, insa omul nu s-a decis. Astept cu nerabdare sa vad ce se mai intampla. Textul sau consta in cateva puncte impotriva MNAC, care sunt irelevante. Un teoretician cred ca ar fi trebuit sa foloseasca niste principii (generale) in dinamica argumentarii si nu simpla retorica. Singura astfel de tentativa de generalizare este o presupusa imposibilitate de existenta a unui muzeu de arta contemporana. Argumentul seamana cu cel al lui „ex nihilo”. Nu poate sa existe dar exista...
Mai departe se desprinde in aceste obiectii faptul ca muzeul nu poate functiona pentru ca sunt tensiuni intre Mihai Oroveanu si Ruxandra Balaci, ca aceasta din urma nu stie nimic de arta contemporana, etc. Asta nu e argument. Pare o declaratie spusa „la nervi”.
L-am pastrat pentru final pe regele Soare, qui est Ra (colegii si-aduc aminte de ce... ) . Acest Chira este un caz mai special. Cunosc cativa oameni care au plecat de la el din grupa, dupa marlanii incredibile. Din fericire, eu nu am avut contact cu el dacat la diploma. Omul are mari regrete pentru ca nu s-a facut militar sau politician, mai degraba dupa ce a esuat ca inginer. Are o nevoie patologica de a decide ca un geniu, vrea sa puna la punct in mod eroic pe cineva, de parca ar poza pentru o statuie ecvestra. Nu vrea sa-l surprinda paparazzi jos de pe cal! Un Napoleon al artei romanesti! Se comporta de parca ar detine adevarul absolut, alaturi de criteriile artei scapate din cutia Pandorei.
Textul sau este realmente penibil. Un amestec carpit de filosofie carteziana, marcaureliana in varianta rudimentara, si sintagme de genul „victoria fortelor binelui”, „competenta axiologica complexa” „generalii artei” „criterii ale artei”.
Chira aduce impotriva MNAC reprosul cum ca ar duce o politica lipsita de „criterii ale artei”. Reprosul este menit aaduce in prim plan viceversa, respectiv ca el ar avea aceste criterii. Trebuie observat ca el nu vorbestedespre anumite parti ale artei, (clasica, primitiva, contemporana), ci vorbeste despre arta ca totalitate. El pretinde ca ar detine piatra filosofala a artei. Dar totusi pierde din vedere ca criteriile sunt numitori comuni ai unor clase de obiecte, iar aceste clase se stabilesc dupa ce obiectele respective sunt epuizate teoretic, adica dupa ce se cunosc indeajuns relativ la gradul de generalizare al acestor clase, in care ele sunt incluse. Dar daca arta este un fenomen psihic prin excelenta; a pretinde ca cunosti total cel mai complicat mecanism din lumea proxima, intr-atat incat sa oferi criterii exclusiviste pentru clasificarea produselor sale - sufletul omenesc- , este o aberatie.
Mai trebuie artat ca arta nu are valoare perena. Perceptia artei se modifica odata cu modificarea societatii. Rejudecarea ei se face indiferent de ce spun muzeele. Valoarea, la fel ca si comunicarea, presupune trei actori: obiectul evaluat, ofertantul care detine obiectul, si clientul, cel care cere obiectul. Pe ce justificare se poate suprapozitiona Chira in intreaga masa de cerere a obiectului de arta pentru a-i oferi valoarea si criteriile artei? Dar fireste, uitasem, suntem la ora de cartezianism de balta, si nu se accepta ca valoarea sa fie rezultanta dintre cerere si oferta.
Un loc special in analiza mea il are „competenta axiologica complexa”. Un filosof nu ar intelege ce vrea sa spuna Chira; anume, conform cu cele spuse mai sus, el ar fi competent in stabilirea valorii operelor. Nici macar medievalii nu si-au permis sa faca o stiinta despre evaluarea operei de arta. Chira a dat nou sens axiologiei. A auzit el ca axiologia serefera la valoare, si a si trantit un sughitz conceptual cu criterii ale sale. Ce nu stie el, este ca in axiologie arta este doar una dintre valori, fiind o valoare in sine, relativa la alte valori; deci ea este tratata general printr-un proces de aplicare la realitate a anumitor principii generale. Axiologia nu se ocupa cu evaluarea lucrurilor particulare, a operelor de arta, in acest caz. Conceptul de valoare din axiologie nu esteacelasi cu cel din arta. Valoarea din axiologie corespunde mai curand unui cadru etic si juridic, si nu unuia psiholodinamic, ca acela din arta. Unul serefera la comunitate si apoi la individ, iar celalat la individ si apoi la comunitate. Prin generalitatea sa, el este presupus universal, aplicandu-se fiecarui individ, in timp ce valoarea artistica nu este universala, se adreseaza initial idividului, care poate, sau NU, sa reactioneze la ea. Generalizarea valorii la nivel de comunitate nu se face prin universal, ci prin asociere colectiva a indivizilor. (Vezi raporturile logice dintre notiuni!). Draga Chira, esti varza tatuco.
Dar eu stiu care este problema lui Chira. Lui ii este frica de incertitudini. Eroismul lui este unul al filosofului/artistului de curte. Omul pune stampile, scrie dosare, procese verbale. El are o teama tipic functionareasca de nesiguranta, pe care o contracareaza in rigiditate. De fapt insasi aroganta sa totalitarista nu este decat contracararea unui complex de inferioritate a provincialului incapabil sa se updateze la oras. Asta nu este neaparat ceva de detestat, insa devine o problema atunci cand solutiile personale de cicratizare a dezradacinarii devin program educational national.
La sfarsit e toata savoarea. Parca ar fi in arena cu un taur caruia ii aplica lovitura de gratie. Concentrarea e maxima. Auziti: “Muzeu nu e, National nu e, Arta nu e”. Fiti atenti la modul pedagogist salbatic in care se declara criteriu indubitabil al artei si valorii. Magister dixtit. Vad o urma de prm-ism in reprosul nationalitatii MNAC. Pot simti un iz de nostalgie fata de vremuri de catva timp apuse. Ce-i thathae, ti-e frica de concurenta? Ti-e teama ca ti-a plecat publicul catre telenovele si nu-ti mai cumpara picturicile? Tatuca Chira, cre’c-ai incurcat textul; era vorba de MNAC si nu de MNA. Replica asta era de acum 50 de ani. Sau poate ca, intr-un puseu de anamneza, ti-ai dat seama ca ai fi chiar ultimul om de pe pamant care sa decline contemporaneitatea muzeului. pentru simpul motiv ca esti mort de mult. Cat despre faptul ca nu ar fi muzeu, aici ai dreptate. Sunt sigur ca stii mai bine ce este un muzeu. Dar - vezi tu ! -, muzeu nu este doar cel al figurilor impaiate. Ca, - vezi cum e !- , noi astia, tradatorii de spirit national, avem cam multe pe cap in preocuparile noastre internationaliste, si nu ne permitem sa inventam un alt termen, doar asa pentru ca sa-ti creem tie iluzia ca lumea si limba ar fi incheiate. Dar sa stii ca exista muze pe acolo, le-am vazut eu! Dar, ma rog, poate ca asta te intereseaza mai putin, tinand cont ca te tot lauzi cu "ex nihilo"...
Subscribe to:
Posts (Atom)
