"Elements of Life" un pic cam prea pompos...

După cum am anunţat într-unul din articolele mele anterioare pe acest blog, am ajuns sâmbătă la show-ul lui DJ Tiesto de la Sala polivalentă. Deşi a mai fost de vreo câteva ori prin România sala a fost cu adevărat plină ochi, mai plină decât anul trecut la Armin Van Buuren. Eu m-am dus în special pentru Adaggio 4 Strings pe care o consider o masterpiece a muzicii de club. Din păcate niciuna din piesele playate nu s-a ridicat la nivelul ei deşi întreg genul are câteva bucăţi care se apropie destul de mult. Însă conţinutul filosofic care vine dintr-o educaţie tradiţională a autorului de facto al piesei nu cred ca îl mai au DJ-ii şi muzicienii contemporani de succes. Nu consider că e rău însă întreg show-ul a avut în adaggio numitorul comun. Rezonanţa filosofică încă prinde la public şi Tiesto e (mai) cunoscut (decât alţi DJ-i) tocmai pentru această piesă. Filosofarea întregului show mi s-a părut forţată însă. E clar că Tiesto are afinitate filosofică mai mult decât cei din breaslă însă muzica lui e încă departe de a fi o filosofie pe note. Sound-ul de club este o sinteză a tehnologismului, o transmisie în direct din interiorul unui motor cu reacţie sau din interiorul unui mecanism de ultimă generaţie cu respectarea măsurilor muzicale. Din acest motiv recurgerea la filosofia presocratică a elementelor primordiale (apă, foc, pământ) şi încercarea de a face o legătură între sound şi teoretizarea acestora mi s-a părut artificială.

Visualurile mi s-au părut de multe ori nepotrivite cu soundul, mai precis în partea cu dansatorii de balet filmaţi şi redaţi brut, neprelucrat. Am văzut visualuri mai faine la un concert Kyle Minogue… Păcat e că s-au şi repetat. Există atâţia oameni care fac visuals şi care puteau să îşi expună munca la astfel de eveniment decât să repeţi nişte filme care se potrivesc mai curând cu muzica clasică. Pentru că suntem la partea de „vizuale” am remarcat negativ că show-ul a început cu o gafă de imagine. Un android modelat 3 D care semăna oarecum cu Tiesto. Îşi mai punea căştile, şi le scotea mai făcea nişte acrobaţii, sărea peste pupitru ca Jet Lee în plină formă etc. Mă mir că nu l-a prezentat drept superman autorul. Sau spiderman cum aruncă cu plasa. Ar fi fost bine pentru că multe din scenele acelea din film sunt de fapt modelate şi randate. Modelu’ în cauză parea mai curând nişte baloane asignate la bones. Proporţiile erau eronate la cel mai diletant mod posibil. Braţul era mai mare ca antebraţul, umerii abia dacă depăşeau grosimea capului în timp ce Tiesto e destul de lat în umeri… Fireşte, poţi să faci ce proporţii vrei, poţi să îl faci pe Tiesto din prăjini însă nu te chinui să-l faci real dacă nu ştii ceva desen că îţi iese o aberaţie. Skinuirea mai avea nevoie de nişte dummies… Sunt o grămadă de puşti care lucrează 3D modele şi sigur erau destui gameri prin sală obişnuiţi cu personaje bine modelate şi cu animaţii bine făcute. Ce părere să îşi facă ei văzând o astfel de gogomănie care nici măcar textură bitmap nu avea pe ea? La acest nivel eu zic că este inadmisibil să te prezinţi cu aşa ceva.

Din 4 ore la care am asistat lumea a sărit realmente în aer cam la 10 -15 % din timp. Acest procent a foste ajutat de elemente care nu au legătură directă cu muzica de genul efectele speciale de lumini, lasere, artificii şi aducerea pe scenă a unor voci life au şi ele. Mă tot întreb de ce nu scurtează DJ-ii show-ul în aşa fel încât să ajungă la maximum 2 ore în care publicul efectiv să fie ţinut în transă. Cred că selecţia ar trebui făcută mai restrâns de vreme ce înşişi cunoscătorii genului reacţionau doar din când în când. Nu ştiu dacă cineva implicat şi în alte activităţi decât distracţia este dispus să piardă o noapte întreagă pentru un astfel de show. Eu nu. Am aşteptat Adaggio şi am plecat imediat ce m-am mai răcorit. E adevărat că piesa a produs instantaneu delirul în sală şi momentul a fost cireaşa de pe tort. E bine că a fost playată pe la mijlocul show-ului şi am putut pleca acasă. Mi-aduc aminte că la Djuma Sound System a trebui să aştept toată noaptea pentru a asculta cumva “pe viu” piesa "Les Djinns" care oricum nu a fost playată totuşi în varianta de radio...

Ce ultimă obiecţie mai am volumul prea mare al sunetului. Parcă a fost mai “decent” ca la Armin Van Buuren unde efectiv am simţit că mi s-au încurcat timpanele între ele. Dar cred ca data viitoare voi veni cu vată în urechi… Cred că se pierde foarte mult din percepţia muzicii dacă dai sonorul la maxim. Eu ştiu că astfel se produc efecte paramuzicale de genul vibraţiilor craniene care au scop terapeutic real aşa cum are de exemplu şocul electroconvulsivant. Ţipătul se află şi el to prin aceeaşi brand. Fireşte că dacă la asta adăugăm şi nişte substanţe psihoafective se obţine un tacâm complet specific culturii urbane contemporane. N-am nimic împotrivă însă eu vreau să ascult muzica şi să îi percep fluctuaţiile fine şi sper ca vata băgată în urechi să mai stopeze sunetele tăioase care mă împiedică să le detectez.

Per total eu zic că show-ul a meritat să fie văzut.

Tweet

AVION cu Wingbeats

Cei care nu au fost la OCS vineri 30 decembrie au avut ce pierde. Am văzut nişte filme foarte faine.
Arta video are un oarecare recul în ultimii ani din cauza faptului că tot mai mulţi oameni stau cam mult în faţa monitorului. Fie că lucrează cu monitorul, fie că se joacă sau pur şi simplu navighează de plăcere pe net oamenii nu mai au răbdare cu video-urile.
Am observat că răzuirile vinilului făcute încă acum 15 – 20 de ani de către DJ-i a fost adoptate şi în film şi au devenit „de-ale casei”. Jocul cu derularea înainte şi înapoi se împleteşte cu sunetul care îşi păstrează vitalitatea şi metrica experimentelor de la pupitru al DJ-ilor. M-am întrebat dacă nu cumva autorul se pricepe şi la acest domeniu lucrând direct cu canalul de sunet iar cel de imagine doar urmează direcţia sunetului sau întâi se face sunetul de către un DJ- profesionist şi apoi se ajustează şi filmul prin corelarea celor două canale de sunet. Oricum rezultatul este cu adevărat remarcabil şi are priză la publicul din afara artei video profesioniste. Mai toate filmele lăsau să se vadă amprenta prelucrării filmului. Fie că se foloseşte viteza mărită a rulării, fie că se jonglează cu derulările faţă-spate toate acestea sunt parte ale programelor profesionale de editare film.

Toate au fost faine (eventual mai puţin cel cu notele şi cu păunul) însă unul mi-a plăcut în mod special deoarece am găsit în el şi o rezonanţă tradiţională. A fost făcut de Thomas Newton iar tema este cea a păsărilor. Simbol al libertăţii păsările au fost filmate în zbor, izolate cu măşti speciale şi puse apoi pe alt layer în alt film. Autorul a suprapus acest zbor peste tot felul de graniţe şi obstacole care împart cerul în două ca sârme sau chiar stâlpi. În momentul în care păsările ajung în dreptul acestor obstacole o mică luminiţă asemănătoare unui scurtcircuit apare, fireşte pusă pe un alt layer şi un sunet vesel specific jucăriilor se aude odată cu acest virtual contact. Sunetul variază în înălţime în funcţie de locul în care pasărea atinge obstacolul în aşa fel încât, venind în stol sunetele devin melodii aleatorii asemenea clopoţelelor agitate de vânt.

Rezultatul a ieşit absolut minunat şi emoţionant. Deşi par să se ciocnească iremediabil cele două trasee ale păsărilor şi ale obstacolelor ajung parcă să danseze şi să se accepte reciproc într-o continuare a vieţii şi a spiritului regenerării. Acea flamă îmi aducea aminte de păsările curentate de sârmele de electricitate. De data aceasta ele reuşesc să treacă mai departe în jocul timpului într-un dans fatalist al destructurării lente. Filmul ăsta m-a făcut să mă gândesc la copilărie şi la moarte în acelaşi timp, la faptul că spectacolul trebuie să continuie, la faptul că nu se poate absolutiza caracterul negativ al civilizaţiei la fel cum nu se poate absolutiza aroma edenică a spiritului primitiv.

Libertatea zborului naiv şi infantil al acelor păsări se loveste de cartezianismul rece şi sec al deciziilor anancaste ale civilizaţiei. Faptul că însuşi cerul cel lăsat de Dumnezeu liber şi a ajuns să fie parcelat de tehnologie şi civilizaţie pare deprimant. Într-o astfel de muzică aleatorie şi jucăuşă la un moment dat se aude un sunet de clopot de mormântare. E un avion (coincidenta nefericita de nume cu titlul proiectului).

Un astfel de film este umilinţa tuturor documentarelor pe care le-am văzut despre conflictul dintre inocenţă şi tehnologie. Felicitări celor implicaţi în proiectul AVION.

Wingbeats (Excerpt)

Add to My Profile More Videos

Tweet

"Dezlegare" la crima la "Galeria Noua"

Articol publicat pe listele de arta contemporana nettime.ro in 11 Decembrie 2006

Galeria Noua are o expozitie remarcabila: Bigert & Bergstrom - Last Supper / Last Word. Un video_performance centrat in jurul unui aparent film documentar. In principiu filmul prezinta interviuri sau referinte cu/la oameni executati pe drept sau nedrept, condamnati la moarte sau oameni salvati in ultima clipa de la executie dupa ce s-a constatat ca nu sunt vinovati, sau cu cei implicati in acest ultim act.

Filmul insa nu trebuie vazut ca un documentar gen "Discovery". Ar putea sa ruleze foarte bine acolo dar scopul sau este altul. Autorii au depus eforturi de a-i da forma de Discovery dar nu acesta este rezultatul. Discovery ar fi fost interesat nu de ultima masa, care ar fi un subiect periferic eventual tratat in cateva minute, ci de povestea detinutilor, relatia cu gardienii, procedurile, dezbaterile publice pe marginea subiectului condamnarii la moarte etc. Autorii nu sunt interesati de aceasta parte si nu conduc discut ia catre aceste directii. Reporterul aproape ca nu exista. Nu pune intrebari din afara sistemului, nu cauta audienta si spectaculozitatea, nu este presat de rating ci incearca sa intre in natura simpla a sistemului. Nucleul legilor, zona cu aplicabilitate maxima, tensiunea sociala maxima, condamnarea la moarte se dovedeste a avea o liniste compromitatoare. Directorul penitenciarului are o voce si o figura de Mos Craciun, gardianul vorbeste liber despre munca lui cu un soi de plictis; modul in care isi alege cuvintele arata un interes mai mare fata de reporter si, prin urmare, un inters reflexiv, narcisic. Asemenea prostituatei care vorbeste cu lejeritate ametitoare despre lucrurile pentru care puteai fi ars pe rug in urma cu cateva sute de ani (si care dau frisoane macar din acest motiv) condamnatul la moarte si calaul vorbesc despre situatia lor in mod detasat si impersonal intr-o dezumanizare apocaliptica. Cei intervievati vorbesc sing uri despre ele usori pusi in dificultate asteptand parca intrebarile reporterului. Aceste cunostinte vin deja singure, un intreg lantz de evenimente se creaza in mintea spectatorului urmarind filmul. Discovery este batut de imaginatia fiecaruia.

Ultima supa este apogeul absurditatii. Practic sistemul ii ofera ceea ce el insusi isi doreste; o masa imbelusgata, high class, aristocratica. Lipsa de sens a acestei ultime si copioase mese se suprapune peste lipsa de sens a insusi actului criminal. Statistic, delicventa extrema nu se face din motive de supravietuire. Pentru furturi din magazine si alte gainarii pe care delicventii minori le fac in scopul traiului de azi pe maine exista inchisoarea pe perioada limitata; sistemul chiar se arata binevoitor fata de nevoile semenului sau, ii ofera asistenta, il primeste in casa lui, in institutia lui de baza--inchisoarea. Marile crime se comit nu pentru ca faptasul ar avea nevoie de un p umn de orez ca sa nu moara de foame, ci pentru ca el vrea sa se identifice cu marii proprietari, cu reperele financiare ale sistemului, pentru acumulare de averi, de bunuri care sa-l ridice pe criminal, sa-l afirme in high society. Pana si sadicul ucigas comite omorurile din influenta nevoii de putere absoluta asupra victimei, lucru care nu este o conditie a supravietuirii sale. Aceasta iluzorie nevoie de accensiune este un raspuns in fata spiritului progresist.

Cinic este faptul ca celui ce urmeaza sa fie executat i se ofera o masa dupa pofta inimii. Este un joc al picicii cu soarecele. Ucigasul comite crima sa tocmai in virtutea atingerii acelui stadiu social de high class iar legiuitorul ii permite o bucatica din acest paradis. Dar un paradis pe care nu il poti savura deoarece el nu va ajunge niciodata la destinatie. Mancarurile fine dorite ca urmare a succesului crimei nu il va innobila pe ucigas in aceasta ultima masa ci il vor ucide. Ele l-au ispitit sa comita crima ele danseaza prin fata lui ca fata morgana in aceasta ultima masa.

Subiectul este extrem de incitant si forteaza spectatorului intrebari. Cum se face ca sistemul corecteaza cu ucidere tocmai alte ucideri? Lumea civilizata este un teren de vanatoare: unchiul Sam il vaneaza slowly si sistematic pe ucigas; ucigasul isi vaneaza victima; politia il vaneaza pe ucigas; justitia il condamna la moarte si-l vaneaza de tot; intreg sistemul arata o ultima clementa fata de condamnat si ii ucide (tot fara nici un scop) un pui pentru ultima masa. Ceea ce frapeaza este faptul ca nu se mai stie cine e victima; cel care este executat, calaul care se comporta ca o piesa de schimb, fara pareri personale, legiuitorul care decide uciderea ucigasului, sau puiul care este victima ucigasului ucigasului. In intreaga disputa despre legalitatea sau nu a pedepsei cu moartea, despre certitudinea sau nu relativ la fa pta condamnatului principala victima pare intr-adevar, puiul, ultima masa. In acest conflict dintre idei, in aceasta tema de film gen Hollywood in care cauti un good si un bad guy filmul te obliga sa te intrebi ce vina are puilul. Traim in civilizatie where the killings never stop.

Ultima dorinta este un gest de scuza si de impacare a calaului cu victima sa. Antropologia culturala prezinta cazuri de primitivi care venereaza si implora dusmanii ucisi reprezentati prin capetele, lucrurile personale sau altceva specific acestora. Psihanaliza a gasit in astfel de actiuni teama originara de razbunare din partea acestor victime iar ritualul de induplecare si impacare cu ele este o compulsie de reparatie.

Filmul este asemenea unui pistol care da startul la crima. Calmul si politetea cu care ne ucidem reciproc ia nuanta camusiana. Fara regrete si fara intrebari metafizice asteptam cu o arma la colt semenul de care avem atata nevoie. Viata este intr-adevar frumoasa. Merita traita. Nu va sinucideti! Join society...

La un moment dat apare pentru cateva secunde o butelie din care iese un furtun terminat cu un arzator aprins chaiar sub ea, putandu-se anticipa explozia finala. Sa fie acesta semnalul de start sau de end?

Tweet

DARWIN’S NIGHTMARE SAU SAUPER'S NIGHTMARE ?

Am vazut luni la Centrul Ceh documentarul "Darwin's Nightmare" de Hubert Sauper despre proasta influenta a civilizatiei asupra spatiilor inocente.
Ideea centrala a documentarului a exprimat-o un ukrainian, pilot intr-unul dintre avioanele care aduceau arme si plecau cu peste: "copiii din Europa primesc struguri din Africa iar cei din Africa primesc arme din Europa". La final te intrebi de ce e nevoie de intregul balast de imagini de peste100 de minute pentru o idee atat de simpla. Poate ca trebuiau facute mai multe documentare. Unul cu saracia/prostitutia din Africa, altul cu SIDA altul cu dezastru lacului Victoria si altul cu alimentarea cu arme a conflictelor africane. Asa cum a fost prezentat mi-a dat impresia de work in progress, de material adunat care urmeaza sa fie montat. N-am vazut amanunte despre aceasta catastrofa a lacului, n-am vazut interviuri cu specialistii n-am vazut studii despre continutul apei. A fost doar o imagine de cateva secunde cu o apa tulbure pe care o puteam lua si eu de pe undeva. Deplangerea faptului ca unele specii din cele native au disparut ca urmare a introducerii bibanului e la fel cum ai deplange iarba de pe pajiste pentru faptul ca vacile o mananca. Fireste ca pentru vegetarieni poate ca iarba ar fi fost mai importanta insa unii prefera friptura. Pana la urma acel peste este recoltat si el din acel lac si vandut la fel ca si celelalte specii. Ca sa iesi din saracie trebuie sa faci schimb cu comunitatile. Trebuie sa vinzi ceva. Altfel daca te astepti ca Europa sa vina cu ajutoare si sa scoata din saracie Africa doar prin acestea e putin cam nerealist. Cu toate ca ajutoare au venit si vor veni. Supraproductia europeana zboara spre Africa pentru a nu da peste cap preturile. Despre astea documentarul nu spune nimic.
Eu zic ca datorita interventiilor civilizatiei occidentale populatia Africii mai curand a crescut decat s-a decimat in ciuda genocidelor ce au avut loc. Si de data aceasta chiar nu s-au aratat beneficiile pe care occidentul le-a adus Africii. Am vazut hoteluri simple cu privlisti absolut fabuloase construite pe piloni de lemn la cativa metri deasupra de sol de unde se putea observa spectacolul incredibil al vietii salbatice africane. Turistii aduc bani fara sa devitalizeze de resurse acest spatiu. Cred ca asupra Africii este proiectata artificial discrepanta dintre bogati si saraci asa cum o resimt europenii. Ideea darwinismului ca supravietuire a celui puternic si care permite accentuarea diferentelor dintre bogati si saraci nu isi gaseste cel mai bun exemplu aici. Saracia si foametea sunt repere ale civilizatiilor primitive. Nu e nimic anormal. Acestea devin anormale in societatile civilizate. A le deplange si a incerca sa le rezolvi prin implementarea artificiala a proceselor occidentale de productie este o utopie si poate fi asemanat cu interventia in lumea salbatica in favoarea pradatului si in defavoarea pradatorului. Acestea sunt legile junglei care nu trebuie sa sperie pe nimeni. Nu civilizatia occidentala a dus la asta caci asa a fost de la inceput. Rau este intr-adevar ca se exporta arme moderne acolo unde comunitatile ar trebui sa se lupte cu cele traditionale mai putin letale.
Autorul pare cumva nehotarat daca sa faca niste cadre cu lumina clarobscura de gen Hollywood sau sa redea dramatismul unei realitati a saraciei din Africa. Dincolo de expresivitatea clarobscurului hollywodian exista unele secvente foarte interesante. Imi vine in minte reuiunea unor lideri care discutau intr-un stil corporatist despre peste si valorificarea lui in timp ce afara un copil infirm tzopaia in carje. De aceea filmul pare ca merge in zigzag cu multe elemente auxiliare care in final par sa nu aiba legatura intre ele.
Insa tipul asta de saracie este conditia primitivului. Saracia e ceva de admirat si nu de deplans. Fireste ca e de deplans incapacitatea unei lumi primitive de a se debarasa de gunoaiele pe care cea postindustriala le lasa in urma. Insa nu se poate spune ca Africa ar fi ajuns groapa de gunoi iar secventele filmate acolo sunt cazuri exceptionale. Pentru redarea acestei anomalii nu e nevoie sa mergi in Africa. Filmarea unei gropi de gunoi e de ajuns.
Un cadru cu sloganul "life is good" al lui Coca Cola menit cumva sa ateste teoria corporatismului care calca in picioare inocenta este fortat. Chiar nu i se poate imputa nimic celor de la Coca Cola in acest caz. Este posibil ca acele reclame sa fie aduse din EU si SUA de manelistii lor la fel cum ai nostri au adus mercedesurile.
Africa e un teritoriu auster, resursele naturale sunt destul de putine si poate tocmai asta este marele sau avantaj deoarece omul preistoric s-a grabit sa plece in Europa si sa lase in pace fauna sa evolueze cat de cat normal. Civilizatia clasica cu toata distinctia ei a nimicit fauna acolo unde a ajuns iar ultimele ispravi colonialiste atesta acest lucru. Decimarea populatiei de bizoni si sacali in America e doar ceea ce s-a consemnat. Sa ne gandim doar la cate animale exista in spatiile orientale care ar putea foarte bine exista si in Europa dar nu exista. E foarte probabil ca "civilizatia" sa le fi decimat. Aglomeratia de pietre in care omul s-a claustrat isi are astazi reculul in fanatismul ecologist. Din fericire el poate aduce lucruri bune pentru mediu iar Africa are de castigat.
Unori pozitiile etice adoptate par sa se contrazica intre ele. De exemplu imaginea introducrii bibanului ca pe o catastrofa ecologica in lacul Victoria deoarece acesta ar fi distrus restul speciilor e in neconcordanta cu deplangerea saraciei africanilor care se vede la orice pas in acest documentar. Din pacate civilizatia pe care autorul o deplange prin punctarea saraciei datorata lipsei ei nu se poate aduce decat prin bruscarea ecosistemelor si asa foarte fragile in aceasta zona. E foarte greu sa alegi intre fermierii care vor mai mult pamant si animalele care au mostenit acest pamant din generatie in generatie si al caror numar e in continua scadere. Turistii care vin sa vada viata salbatica pot fi solutia deoarece lasa bani populatiei infometate si protejeaza si mediul prin interesul lor asupra acestuia.
Tema pare un pic cam dificila pentru realizatori care, la fel ca si pilotii sun platiti pentru ceea ce fac fara sa se implice prea mult si sa se intereseze care e procesul. Se vede ca ei si-au luat banii la sfarsit de luna de la televiziunea la care lucreaza si sunt dispusi sa protesteze daca banii nu vin. Cam atata pot. In Africa situatia e mai complicata. Nu poti aplica aceeasi moneda, realitatea e alta. Titlul mi se pare de la inceput aiurea. Situatia din Africa nu e datorata lumii occidentale care ar fi organismul mai puternic care ar elimina pe cel slab, lumea africana. Lumea slabatica si cea primitiva are ororile ei de neconceput pentru civilizatul inchis intre zidurile metropolei dar si lucrurile mirifice care il seduc. Pentru a arata nedreptatile lumii si legea junglei in societatea contemporana nu era nevoie nici de Darwin's Nightmare si nici de mers in Africa. Sunt sigur ca societatea occidentala da suficiente indicii. Iti trebuie un pic de inspiratie sa le gasesti.

Tweet

Mafi ella enta

In sfarsit am pus mana pe ea :



Poti s-o asculti pana crapi pur si simplu...
Prelucrare dupa originala insa e altceva. Piesa originala parca nu are nimic special. Meritul este al celor care au vazut ceva special in ea si au dus-o in aceasta zona. Se mai simt inflexiunile soundului arabesc insa a devenit altceva. Ceva in care imi regasesc adolescenta si in care vreau sa ma intorc.

Asidua mea militare pentru separarea spatiilor culturale, pentru claritate etica si strategica, pentru coerenta politica isi are originea intr-un suflet dualist el insusi (orientalo-occidental). Fireste ca si viceversa e valabila. Iata cum intransigenta mea fata de lucrurile societatii actuale isi are periplul prin nemultumirea mea fata de mine insumi si fata de ambivalenta mea emotionala originara...

O piesa ca asta ma poate impaca pentru cateva minute cu lumea.

Tweet

Arta contemporana protesteaza impotriva vechilor practici trase din epoca realismului socialist

Cititi aici mesajul de protest.

In urma articolui publicat aici de domnul Eugen Radescu fata de acest protest ii raspund astfel:

Spuneti ca banii sunt problema supararii artistilor tineri. Ok. Cred ca aveti dreptate. Insa vi se pare normal ca acesti bani pe care MCC ii ofera sa ajunga la niste fosile ca Chira & Co. Nu sunt ei destul de bine infipti in ruinele vechiului sistem care se prelungeste in politica si institutiile actuale printre care si MCC? Oare nu e mai bine ca acesti bani sa mearga catre cei tineri?

Diferenta intre "oamenii ministrului" din MCC si angajatii MNAC este ca acestia din urma au se ocupa cu fenomenul artei contemporane, au adus in Romania niste evenimente remarcabile in timp ce primii fie sunt inscrisi in partidul de guvernare fie fac parte din PR-ul extins al al acestuia. Si stim si noi care sunt criteriile de promovare in lumea politicii... Poate nu e MNAC cel mai transparent in materie de promovare a "resurselor umane" insa ceea ce se intampla in sistemul politic este mult prea sub orice comparatie...

Sau, ca sa fiu mai clar, daca "a urma cursurile Academiei de Arta din Bucuresti - pe banda rulanta" nu te face "specialist” decat un biet critic de arta imbatranit in birocratia romaneasca", te fac oare mai specialist cursurile de informator securist cu care majoritatea oficialilor culturali s-au cocotzat in locuri caldutze? Oare aderarea postrevolutionara la francmasecurie asa cum se poate vedea in tot ceea ce inseamna oficial in Romania te face mai specialist? Hai sa vedem care dintre cei dintre cele 2 tabere au rezonanta internationala, hai sa le vedem pedegree-ul si sa se faca o comisie cu cei mai buni din ambele institutii!

Nu imi dau seama ce vreti sa spuneti cu "cateva personaje zguduite de excese histrionice. personajele doareau sa iasa din anonimat altfel decat prin ceea ce fac. si atunci s-au apucat sa faca stenciluri prin Bucuresti" . Nu imi aduc aminte sa fi fost o explozie de stenciluri pe tema referendum-ului tocmai pentru ca spiritul urban la care faceti referire indirecta nu prea se angajeaza in (pseudo)lupte politice de genul celor de atunci cu indivizi care atunci se scuipau de mama focului si cum se curteaza flirtos. La momentul acela am oferit o replica d-lui Razvan Ion fata de interpretarea politicianista a stencilului lui Gorzo "Plec in 5 minute". Puteti sa o (re)vedeti aici. Il aduc pe Gorzo in discutie deoarece stiu ca el a avut singurul stencil cu "tema" referendumului (desi, la oprivire mai atenta ati intelege ca tema este mult mai larga decat cea in cauza). Mai stiti dvs. verunul? Eu nu imi aduc aminte sa fi aparut vreun alt stencil in acea perioada pe aceasta tema. Abia la o saptamana dupa acel schimb de replici eu am pus pe Tariceanu tocmai pentru a-i mai indulci tonul domnului Razvan Ion. Dupa cum vedeti cel pus de mine s-a intamplat sa fie in favoarea celor care au votat NU. (Insa, repet, tema este mult mai larga decat cea a luarii unei pozitii favorabila fata de vreuna dintre partile angrenate in restilgul politic).

In orice caz aprecierea dvs. cum ca "personajele doareau sa iasa din anonimat altfel decat prin ceea ce fac" este cu totul lipsita de sens in cazul lui Gorzo deoarece el este cel mai cunoscut artist tanar de la noi iar stencil a facut by default. Pot insa vedea o viziune diferita fatza de colegul dvs. prin faptul ca acceptati ca unii ca Gorzo "s-au apucat sa faca stenciluri" pentru ca "doareau sa iasa din anonimat" in timp ce dansul i;l acuza ca e agent PSD. Daca va referiti la mine pot spune ca si eu am facut stencil inainte de episodul cu "Plec-Vin" iar faptul ca al meu a fost anti Tariceanu ar trebui sa va
Daca considerati ca artistul este diferit de personajele "zguduite de excese histrionice" si ca daca este rusine pentru un el in a se zbate "sa iasa din anonimat" (pentru ca in descrirerea pe care o faceti ma regasesc in mod direct) atunci va recomand cu ambitie sa va ocupati mai mult de functia de "politolog (specializat in relativism moral si etica politica)" si mai putin de cea de "curator si teoretician".

Tweet

DJ Tiesto la Sala Polivalenta.

DJ Tiesto va sustine un nou concert in Romania de data asta la Sala Polivalenta. Initial data concertului fusese pe 11 noiembrie dar s-a reprogramat pe 1 decembrie.

Chiar daca cel mai mare merit pentru "Adagio for Strings" il are americanul Samuel Barber totusi faptul ca o astfel de muzica (pe care ar fi putut-o semna foarte bine un Frédéric Chopin, de exemplu) traieste si astazi i se datoreaza lui DJ Tiesto. Impacarea cu traditia poate fi o realitate si nu doar un program teoretic artificial. Puseele romantice ingramadite prin cotloanele sufletului de catre spiritul critic pot fi scoase in oras. Nu putem lipsi de acolo

Tweet

Cu Undergroundu' pe Mainstream

Nu stiu daca sunt cel mai in masura sa vorbesc despre arta urbana. Pentru mine ea e un mediu de exprimare teoretica. Poate tocmai pozitionarea mea la limita respectabilitatii culturale si cea a culturii underground m-a dus in aceasta ipostaza:

Tweet

Chemical Brothers revine

Cu preturi mai mari decat cele de la ultimul concert Prodigy si cu o audientza mai mare Chemical Brothers le ia din nou fatza dupa ce la mijlocul anilor '90 fusesera devansati de acestia. Asta-vara Prodigy nu au strans atata lume la Coke Live Music Festival . Faptul ca muzica lor nu a mai adus elemente noi decat in mica masura se resimte in timp ce cea a celor de la Chemical Brothers s-a adaptat ragnetului. I-am preferat pe Prodigy si sper sa revina la fel ca si vechii lor prieteni si rivali.

Ce se mai poate observa este faptul ca vechiul Breack Dance al anilor '80 a revenit in zona electro dupa ce a fost uitat la inceputul anilor '90 iar spre sfarsitul lor a luat forma acrobatica.

Tweet

Baldovin in 5 minute

Inca de acum cateva luni a inceput sa ajunga pe la urechile mele un zvon de neinteles dupa care eu mi-as fi pus pe site-ul personal stencilul lui Gorzo "vin in 5 minute" cum ca ar fi al meu. Initial m-a iritat. Am invitat pe toata lumea sa-mi consulte site-ul si sa se convinga singura...
Recent cineva mi-a atras atentia si, cu ocazia asta, si fisa...
Nu e vorba de siteul meu situat pe strada: lycos
numarul: http://www.members.lycos.co.uk/gabald
ci de blogul (public) de pe strada gmail.com pe care eu fac anumite comentarii despre evenimentele artistice publicat si pe nettime.ro

Dar chiar si asa se poate vedea cu ochiul nud cum cele doua stenciluri simetrice "Vin-Plec" sunt puse unul sub altul la inceputul articolului in timp ce al meu este pus cumintel la locul lui jos in pagina inclusiv cu precizarea c-asta ia-l meu. Asta e ! Mi-am facut obiceiul de a semna cate un comentariu aruncat pe nu stiu ce forum cu cate o imagine (care-l si intrece).
Oricum, se pare ca initial zvonul a pornit de la remarca faptului ca am intraznit sa-mi asociez propriile imagini cu cele ale amicului Gorzo ceea ce pentru unii poate parea defaimator. Apoi la capatul celalalt al telefonului fara fir a ajuns ideea nu ca eu am pus stencilul meu langa al lui Gorzo ci chair ca ash fi luat pe ale lui Gorzo si le-ash fi pus la mine in site. Vechea rutina a rocadelor intre constructele psihice…
Daca initial m-a iritat incet incet am inceput sa iu de bun acest zvon. Valoarea artei nu este data numai de artistul care introiecteaza in ea continuturile artistice ci si de publicul care isi proiecteaza si el propriile dejectii spirituale acolo. Uneori intre cele doua containere nici nu exista prea multa asemanare... Apoi persoanele care m-au pus la curent cu acest zvon si care au contribuit mai mult sau mai putin in intarirea lor m-ar onora sa-mi fie public... Daca publicul meu (fara care eu nu sunt nimic) crede ca eu mi-am insusit stencilul lui Gorzo voi incerca sa excelez in aceasta directie. Asa ca anunt oficial ca incepand din data de astazi eu sunt autorul stencilului "Plec/Vin in 5 minute" pentru a nu mai ramane nici un fel de confuzie.

Tweet

Verita Veritasaga

Ca de obicei, un amalgam de citate si asocieri expresive de cuvinte getloaded.ro ne anuta aparitia primului videoclip Veritasaga.

Tweet

BLOG ACTION DAY 2007

La sugestia lui Matei am postat si eu, chiar daca cu o zi intarziere ceva ce am facut acum cativa ani in materie de ecologie.

Am fost si voi ramane un ecologist chiar daca am scris impotriva lui Al Gore ( sunt mai mare aparlamentarist decat ecologist).

Intreaga actiune aici.

Tweet

De unde incepe si unde se termina "Coridorul din casa poporului" a lui Santiago Sierra

(Articol publicat pe netime.ro la data de 16 Oct 2005)


Miezul noptii. Ploaie de sfarsit de toamna rece si persistenta, fiind gata sa mai astepte o saptamana pana cand sa fie sigura ca a udat pe toata lumea. La intrarea in MNAC asteptau cam 80-100 de oameni. Umbrlele se buluceau unele intr-altele stropind rautacios umerii stapanilor umbrelelor rivale. Se intra doar cate o singura persoana direct de la punctul de control printr-un tunel colorat (sau tapetat, nu-mi dau seama) cu negru. Totusi nu era intuneric ci o lumina semichioara. Organizatorii au avut prezenta de spirit sa nu lase pe cineva absolut singur in acest tunel. Ceilalti se puteu vedea in fata la cativa metri. De asemenea fiecare era intrebat inainte sa fie lasat sa intre daca sufera de claustrofobie, fapt cu adevarat important. Un posibil atac de panica din partea unui claustrofob putea sa degenereze intr-o ambuscada. Asta pentru ca in interiorul tunelului erai flancat de doua siruri de femei care cerseau despartite de maxim 1 m pe fiecare rand. Poate ca nu ar fi tre buit sa li s e dea la toate sa repete acelasi text "Imi dati si mie un ban?" ci sa le lase pe ele sa improvizeze ceva de dragul diversitatii.
Unele erau somere poate, aflate la varste inaintate, altele erau machiate elegant pregatite poate pentru figuratie in vreun film de unde sa fie remarcate pentru o viitoare cariera. Se putea vedea dezamagire pe fata lor. Unele taceau si eyitau sa te priveasca in ochi desi probabli ca li se explicase clar ce aveau sa faca. Probabil ca banii primiti pentru acest rol li se pareau prea putini pentru aceasta umilinta, insa nu puteau nici sa renunte la ei. se putea citi dezamagirea pe chipul lor. Altele incercau sa treaca "cu umor" peste situatie. "Imi dai si mie geaca ta?" am auzit la un moment dat. Altele deja se gandeau deja la altceva. Am vazut acel tip de lumina palida cazand pe un obraz de fetiscana si prelungind pe ochii ei verzi sau albastri o umbra clarobscura. Am acut pentru moment impresia ca vad o prostituata din secolul al XVIII-lea langa un felinar. Cea mai mare part e a tunelului era constituita din scari pe care le urcai pana pe la etajul 4, dupa care le coborai si te trezeai deja afara, la vreo 10 m de locul din care ai plecat. Nu s-ar putea spune ca ai vazut muzeu, sau vreo sala anume. Ai urcat scarile lui Sisif si te-ai trezit tot jos. ai putea sa o iei de la capat.
Cand am plecat de acasa nu incepuse sa ploua. Cand s-a pus ploaia mi s-a parut ciudat ca actiunea sa se desfasoare la o astfel de ora tarzie. Plus de asta am ajuns si cu o ora mai devreme. A trebuit sa asteptam afara (insa doar putin multumita Ruxandrei Balaci care ne-a luat sus sa ne incalzim putin).
Pe moment nu mi-a picat bine aceasta penitenta dar rolul ei era clar. Fara indoiala ca oamenii puteau astepta in sala de la parter. Insa artistul a dorit acest tip de identificare cu cersetorii, care erau ei asezati inauntru intr-o inversare de roluri, facand din public un outsider, un homeless. Cui nu i-a venit ideea sa se opreasca intre acele femei si sa cerseasca asemenea lor? Cel putin d in cauza oboselii datorate urcarii scarilor la miezul noptii. Sia acest moment a fost bine ales pentru acest tip de rasturnare a valorilor, oboseala putand fi aliatul inducerii starii dorite de artist. Nu am mai asteptat eventualele discutii si am plecat sa ma odihnesc. Cand am ajuns in fata usii am observat ca nu mai am cheile. Le lasasem pe detectorul de metale de la intrare. Recunosc ca am regretat inca odata ca n-am ramas la filmul cu Banderas de pe HBO. Lucru nefast deoarece taximetristul mi-a citit disperarea si disponibilitatea...Dupa mult timp de somn fara vise, in noaptea asta a m visat ca proprietarul imi marise chiria, si, in cele din urma ma daduse si afara. Un cosmar pentru mine...


http://www.santiago-sierra.com

Tweet

Common Playground la CND




Am fost la Common Playground la CND. Dintre cei trei Ripo mi-a placut cel mai mult. Da impresia ca stie meserie. Formatiunea lui este de designer si asta se vede inclusiv in tagurile sale. In fapt se poate spune ca majoritatea dintre cei ce fac graffiti ca il face ca pe un hobby chiar daca recent el pare sa fi renuntat la un astfel de job de graphic designer. Apropierea dintre graphic design si arta urbana este inscrisa intr-un fenomen mai larg prin care societatea devine atenta la directii culturale alternative si isi apropriaza rezultatele unor astfel de individualisti care initial ii intorc spatele. Practic elementele de cultura a strazii sunt adoptate mai mult sau mai putin artificial de advertising in incercarea acestuia de a scapa de fata corporatista si a se apropia de cumparatori.

Este foarte intersant modul in care semnele rezultate ca urmare a desenului extrem de rapid al tagului sunt apoi adoptate in varianta de stencil. Liniile libere dar sigure si regulate amintesc de path-urile Bezier din grafica vectoriala. Legatura cu designul este asadar certa. In anii 70-80 graffiti-ul era in curtea meatalului si punkului. Formele erau agresive. Aveau forma de arme (in special albe). Curbele din tagurile lui Ripo urmeaza tendinta designului de a renunta la agresivitatea si fermitatea liniilor designului din anii 70 catre ceva mai domestic. Graffiti-ul se indulceste si el si devine un mod de viata al strazii.

Tweet

Manelosspirit uber alles

Dedicatie pentru Apollinaire...

Tweet

Babac contra MNAC sau protestul de la ora 5 de la galeria Galateca

Textul acesta a fost publicat pe data de 30 iunie 2005 pe lista de discutii Incepem

Linkuri catre texte scrise de autorii expozitiei:

http://www.nettime.org/Lists-Archives/nettime-ro-0503/msg00078.html

http://www.mail-archive.com/protest-ro@yahoogroups.com/msg02304.html

La Galeria Galateca are loc un ciudat eveniment. O expozitie care se vrea a fi un protest la adresa Muzeului National de Arta Contemporana. Ce surprinde, din primul moment, este faptul ca expozantii sunt debutanti in ale protestului, dupa ce au tacut chitic zeci de ani la adapostul regimului. Dar nu-i nimic, niciodata nu-i tarziu. Problema e ca miroase a un alt tip de protest, a unul care deplange „pangarirea” unor monumente reprezentative pentru epoci apuse de mai mult sau de mai putin recent.

Intre obiectele expuse si textele de protest ale autorilor nu exista vreo legatura clara si directa. Parca expozitia a fost facuta in criza de timp. Sau poate autorii nu mai sunt in stare sa mai lucreze ceva si sa-si coroboreze demersul teoretic cu cel practic. In cladirea noua si digitalizata de la BCU, cu aerconditionat, cu monitoare pe cristale lichide, cu acces pe baza de card, in fine, intr-o atmosfera de film recent cu James Bond, expozitia pare mai curand una de fosile preistorice. Oricum ar fi fost puse lucrarile, tot se simte o atmosfera de parca acolo cineva a uitat sa faca putina curatenie. Sharpul tehnologiei de ultima generatie discorda cu griul obosit si imbufnitzat al epocilor (totusi) apuse...

Protestul teoretic mi se pare mai interesant si de aceea am sa "zabovesc" mai mult asupra lui. Mi-au artas atentia 4 expozanti. Primii doi sunt M. Gherasim si S.Dumitrescu, altul este P. Susara si, in final, A.Chira. Fara indoiala ca MNAC are probleme, si e normal sa fie asa pt. o institutie vie, care reactioneaza la mesajelevenite din exterior. Ar fi imposibil ca ea sa functioeze ideal intr-o societate plina de bube. Dar trebuie sa fim atenti din partea cui vin aceste critici. Pentru ca de ermetism nu cred ca poate fi acuzata.

Sorin Dumitrescu si Marin Gherasim nu protesteaza neaprat impotriva MNAC, ci a civilizatiei contemporane in general. Primul o face din perspectiva religioasa celalalt, vecin, din cea metafizicalista. Atitudinea lor nu este gresita in sine, ci este gresita pentru ca judeca cu valorile civilizatiilor de tip clasic pe cele de tip contemporan. Sunt doua sisteme de valoricare nu functioneaza in afara graniteler lor.

Arta metafizica este ceva care oricand va rezona in perceperea mea. Insa sunt doua posibilitati de a o face; fie adaptezi vechea metafizica la civilizatia contemporana, fie folosesti mijloacele traditionale dar revolutionezi metafizica. Gherasim foloseste o varianta antica a metafizicii, si de aceea cade in erori. Reprosul artei MNAC, cum ca ar fi „ex nihilo”, se vede de la o posta ca este unul la adresa artei contemporane in general. Formula latina „Ex nihilo fit nihil” avea cu totul alt sens decat cel folosit de el pentru a respinge MNAC; ea descinde din filosofia presocraticilor, si din cea aristoteliciana. Dupa acestea, lumea are un principiu existent inaintea existentei propriuzise a ei. Daca lumea provine din neant sau nu, asta nu numai ca mintea noastra nu poate raspunde, dar ea nu poate nici macar sa puna corect premisele problemei lumii si a universului. Asta a aratat-o Kant, analizand logica functionarii mintii, inca din secolul XVIII. Dupa el nu s-a mai facut metafizica la fel ca pana atunci, fiind inlocuita de fenomenologie, hermeneutica si existentialism.

Insa a ridica inductiv la generalizare o constanta a simtului comun, ceea ce produce un prim viciu ideatic, pentru ca apoi a cobori deductiv intr-o zona sensibil diferita de locul de unde se plecase, pare un fel decorupere a unui fisier prin conversie repetata in diferite formate. Originea acestei obiectii vine din experienta didactica, respectiv din faptul ca studentii se documenteaza, sau care cauta mai mult timp o rezolvare a temei. Celui care nu s-a implicat in rezolvarea temei i se aduce acest argument „Ex nihilo...”, care se traduce prin: „Nu ai investit nimic in lucrarea ta si nu ai nimerit nimic”. Din pacate, o astfel de formulare, alaturi de alte cateva, au devenit, in peisajul invatamantului de arta bucurestean, pastile astenice ale unui jargon cu pretentii teoretice subtile. Adevarul este ca, dupa cum discursul publicitar distorsioneaza maxime filosofice pentru ale folosi in dinamica comerciala, la fel s-a intamplat si in acest caz pentru cea pedagogica. As spune chiar ca, desi par diametral opuse, cele doua au mai multe similitudini.

Revenind la sensul originar al maximei, este clar cael nu poate fi folosit in argument. Toate lucrurile experientei posibile nu sunt ex nihilo, toate au cauze. A le gasi e ceva mai greu... Arta de la MNAC are cauze obiective, atat la nivelul obiectului, cat si la nivelul „softului” instalat. Ea nu este o generatie spontanee, iar lergatura si conditionarea ei fata de arta traditionalista exista inextricabil.

In ceea ce-l priveste pe S. Dumitrescu, el se scarpina sociologic la urechea opusa pentru ca, la final, sa conchida intr-un singur cuvant: „icoana” (cu uppercases). Fireste ca o replica punct cu punct la un astfel de text ar fi tot o astfel de scarpinare, de aceea ma rezum la a spune ca artistul este acela care schimba ceva, este cel care isi impune propriile teorii si propriul stil de viata, fara sa se prostitueze in fata unor modele gata fabricate, batatorite si chiar fosilizate, precum metafizica antica sau bizantinismiul poleit cu modernitate.

Apoi, daca totusi alegi sa faci o arta bazata pevalorile ascetismului religios sau filosofic, de ce nu esti consecvent pana la capat? De ce nu te retragi intr-o manastire sau in munti? Scapi de tumultul deranjator al vietii contemporane. Ce vrei de fapt? Sa ne-ntoarcem cu totii la Evul Mediu? A esuat odata. Gata!

Susara are momente cand pare un sprijinitor al artei contemporane, insa omul nu s-a decis. Astept cu nerabdare sa vad ce se mai intampla. Textul sau consta in cateva puncte impotriva MNAC, care sunt irelevante. Un teoretician cred ca ar fi trebuit sa foloseasca niste principii (generale) in dinamica argumentarii si nu simpla retorica. Singura astfel de tentativa de generalizare este o presupusa imposibilitate de existenta a unui muzeu de arta contemporana. Argumentul seamana cu cel al lui „ex nihilo”. Nu poate sa existe dar exista...

Mai departe se desprinde in aceste obiectii faptul ca muzeul nu poate functiona pentru ca sunt tensiuni intre Mihai Oroveanu si Ruxandra Balaci, ca aceasta din urma nu stie nimic de arta contemporana, etc. Asta nu e argument. Pare o declaratie spusa „la nervi”.

L-am pastrat pentru final pe regele Soare, qui est Ra (colegii si-aduc aminte de ce... ) . Acest Chira este un caz mai special. Cunosc cativa oameni care au plecat de la el din grupa, dupa marlanii incredibile. Din fericire, eu nu am avut contact cu el dacat la diploma. Omul are mari regrete pentru ca nu s-a facut militar sau politician, mai degraba dupa ce a esuat ca inginer. Are o nevoie patologica de a decide ca un geniu, vrea sa puna la punct in mod eroic pe cineva, de parca ar poza pentru o statuie ecvestra. Nu vrea sa-l surprinda paparazzi jos de pe cal! Un Napoleon al artei romanesti! Se comporta de parca ar detine adevarul absolut, alaturi de criteriile artei scapate din cutia Pandorei.

Textul sau este realmente penibil. Un amestec carpit de filosofie carteziana, marcaureliana in varianta rudimentara, si sintagme de genul „victoria fortelor binelui”, „competenta axiologica complexa” „generalii artei” „criterii ale artei”.

Chira aduce impotriva MNAC reprosul cum ca ar duce o politica lipsita de „criterii ale artei”. Reprosul este menit aaduce in prim plan viceversa, respectiv ca el ar avea aceste criterii. Trebuie observat ca el nu vorbestedespre anumite parti ale artei, (clasica, primitiva, contemporana), ci vorbeste despre arta ca totalitate. El pretinde ca ar detine piatra filosofala a artei. Dar totusi pierde din vedere ca criteriile sunt numitori comuni ai unor clase de obiecte, iar aceste clase se stabilesc dupa ce obiectele respective sunt epuizate teoretic, adica dupa ce se cunosc indeajuns relativ la gradul de generalizare al acestor clase, in care ele sunt incluse. Dar daca arta este un fenomen psihic prin excelenta; a pretinde ca cunosti total cel mai complicat mecanism din lumea proxima, intr-atat incat sa oferi criterii exclusiviste pentru clasificarea produselor sale - sufletul omenesc- , este o aberatie.

Mai trebuie artat ca arta nu are valoare perena. Perceptia artei se modifica odata cu modificarea societatii. Rejudecarea ei se face indiferent de ce spun muzeele. Valoarea, la fel ca si comunicarea, presupune trei actori: obiectul evaluat, ofertantul care detine obiectul, si clientul, cel care cere obiectul. Pe ce justificare se poate suprapozitiona Chira in intreaga masa de cerere a obiectului de arta pentru a-i oferi valoarea si criteriile artei? Dar fireste, uitasem, suntem la ora de cartezianism de balta, si nu se accepta ca valoarea sa fie rezultanta dintre cerere si oferta.

Un loc special in analiza mea il are „competenta axiologica complexa”. Un filosof nu ar intelege ce vrea sa spuna Chira; anume, conform cu cele spuse mai sus, el ar fi competent in stabilirea valorii operelor. Nici macar medievalii nu si-au permis sa faca o stiinta despre evaluarea operei de arta. Chira a dat nou sens axiologiei. A auzit el ca axiologia serefera la valoare, si a si trantit un sughitz conceptual cu criterii ale sale. Ce nu stie el, este ca in axiologie arta este doar una dintre valori, fiind o valoare in sine, relativa la alte valori; deci ea este tratata general printr-un proces de aplicare la realitate a anumitor principii generale. Axiologia nu se ocupa cu evaluarea lucrurilor particulare, a operelor de arta, in acest caz. Conceptul de valoare din axiologie nu esteacelasi cu cel din arta. Valoarea din axiologie corespunde mai curand unui cadru etic si juridic, si nu unuia psiholodinamic, ca acela din arta. Unul serefera la comunitate si apoi la individ, iar celalat la individ si apoi la comunitate. Prin generalitatea sa, el este presupus universal, aplicandu-se fiecarui individ, in timp ce valoarea artistica nu este universala, se adreseaza initial idividului, care poate, sau NU, sa reactioneze la ea. Generalizarea valorii la nivel de comunitate nu se face prin universal, ci prin asociere colectiva a indivizilor. (Vezi raporturile logice dintre notiuni!). Draga Chira, esti varza tatuco.

Dar eu stiu care este problema lui Chira. Lui ii este frica de incertitudini. Eroismul lui este unul al filosofului/artistului de curte. Omul pune stampile, scrie dosare, procese verbale. El are o teama tipic functionareasca de nesiguranta, pe care o contracareaza in rigiditate. De fapt insasi aroganta sa totalitarista nu este decat contracararea unui complex de inferioritate a provincialului incapabil sa se updateze la oras. Asta nu este neaparat ceva de detestat, insa devine o problema atunci cand solutiile personale de cicratizare a dezradacinarii devin program educational national.

La sfarsit e toata savoarea. Parca ar fi in arena cu un taur caruia ii aplica lovitura de gratie. Concentrarea e maxima. Auziti: “Muzeu nu e, National nu e, Arta nu e”. Fiti atenti la modul pedagogist salbatic in care se declara criteriu indubitabil al artei si valorii. Magister dixtit. Vad o urma de prm-ism in reprosul nationalitatii MNAC. Pot simti un iz de nostalgie fata de vremuri de catva timp apuse. Ce-i thathae, ti-e frica de concurenta? Ti-e teama ca ti-a plecat publicul catre telenovele si nu-ti mai cumpara picturicile? Tatuca Chira, cre’c-ai incurcat textul; era vorba de MNAC si nu de MNA. Replica asta era de acum 50 de ani. Sau poate ca, intr-un puseu de anamneza, ti-ai dat seama ca ai fi chiar ultimul om de pe pamant care sa decline contemporaneitatea muzeului. pentru simpul motiv ca esti mort de mult. Cat despre faptul ca nu ar fi muzeu, aici ai dreptate. Sunt sigur ca stii mai bine ce este un muzeu. Dar - vezi tu ! -, muzeu nu este doar cel al figurilor impaiate. Ca, - vezi cum e !- , noi astia, tradatorii de spirit national, avem cam multe pe cap in preocuparile noastre internationaliste, si nu ne permitem sa inventam un alt termen, doar asa pentru ca sa-ti creem tie iluzia ca lumea si limba ar fi incheiate. Dar sa stii ca exista muze pe acolo, le-am vazut eu! Dar, ma rog, poate ca asta te intereseaza mai putin, tinand cont ca te tot lauzi cu "ex nihilo"...

Tweet

Gorzo atacat pentru stencil...

Iata ce scrie cineva despre setncilul lui Gorzo "Plec in 5 minute" replica la mai vechiul "Vin in 5 minute" :

"am vazut ca gorzo (scuzati cagofonia) il ataca pe traian basescu intr-un mod invechit, prin stencil. nu ma refer la mediul artistic utilizat (desi e vechi rau si ala, nu ca m-ar mira) ci la metoda securista a deturnarii atentiei de la subiect. el a plasat stenciluri cu "plec in cinci minute" si chipul presedintelui. ne mira ca atacul este simliar cu cel al psd-ului? nu ne mira. expunem la mnac, fief al psd-ului, constructie a psd-ului si deci atacam pe cei care nu adora psd-ul.sint insa mihnit ca un artist se poate manifesta asa. daca ataca esenta subiectului era perfect. puteam polemiza linistiti.nu ca as avea pretentii prea mari.
razvan ion care voteaza NU"

Raspund:
Si ma rog care ar fi modul in care un artist TREBUIE sa se manifeste?
Exista o retzeta de supunere a artei/artistului fata de politica? Eu stiam ca s-a abolit chestia asta... A spune ca acel stencil ar fi prost pentru ideile politice sustinute in el este la fel cum a-i reprosa unui artist ca are ca tema diavolul si arta lui ar fi proasta pentru ca tema ar fi de neacceptat. Imi cer scuze dar asta e mentalitatea lui Becali despre cultura...

Fireste ca aveti argumente sa votati "nu" la fel cum altii au mai multe argumente sa nu voteze deloc si sa nu se implice decat negativ.

Acum ca un artist refuza sa aleaga raul cel mai mic si sa "gaseasca solutii" de compromis pe care le adopta provizoriu intreaga comunitate asta e treaba lui. Il putem pune la zid ca nu are un mod de viata si gandire ca a majoritatii?

Cred ca va inselati atunci cand credeti ca ar fi vreo legatura intre prietenia lui cu MNAC si acel stencil. Daca credeti ca el ar raspunde unei comenzi din afara inseamna ca nu il cunoasteti. Cu atat mai putin cu cat asta ar veni de la PSD

Ps. Familia lui a fost victima securitatii si a modului in care baietii operau inainte. Plus de asta ata cat este el interesat de politica, are idei mai curand de dreapa. Hai sa o lasam mai moale cu acuzarea cum ca el ar avea metode securiste...

Stencilul meu:

Tweet

Cercul vicios al paranoiei la Muzeul de Arta

Sambata 24 martie 2007 Alexandra Croitoru si Stefan Tiron au facut la Muzeul de Arta din Bucuresti o actiune geniala numita RAPORT PRELIMINAR asupra implicarii Romaniei in proiecte secrete de fabricarea armelor psihotronice de distrugere in masa . Pornind de la ideile unui paranoic, pe care l-au si invitat la actiune, ei le-au dat aura stiintifica prezentandu-le intr-un soi de conferinta. Actiunea a fost anuntata pompos, cei doi prezentandu-se drept secretar stiintific si doctor. Cadrul prezentarii a semanat foarte tare cu prezentarea unei descoperiri stiintifice cu o sala respectabila in care exista mobilier vechi (fapt ce sporea aura de autoritate determinista a mesajului), cu microfon, cu retroproiector si spicuirea dintr-o fictiva editie publicta. Prezenta presei si ideile comunicate intr-o atmosfera de sobrietate stiintifica au contribuit la completarea acestui cadru.

Discursul insa a respectat toate datele unei ideatii paranoice de forma persecutorie asa cum se pot vedea cateodata pe OTV. Elemente de influentare, manipulare si distrugere a mintii, forte electromagnetice si tot felul de unde, mecanisme capabile de distrugere in masa au fost relevate "sistematic" de "probe concludente". Fireste ca aceste presupuse probe nu erau decat niste fotografii ale unor constructii abandonate, antene, stalpi, betoane pe post de contraforti pentru stabilizarea terenului muntos si alte astfel de elemente artificiale care nu lasau sa se intrevada ca ar fi buncare secrete, inchisori subterane si laboratoare de mutilare a victimelor. Desi la inceput fiecare dintre noi dorea sa afle cu mare curiozitate ce au sa ne comunice autorii, in scurt timp toti am inceput sa radem de concluziile false pe care ei le trageau cu nonsalanta din aceste fotografii. Si noi si ei stiam ca disertatia lor este o joaca si ca nu cred realmente in ce spun. Sau, cel putin, asta c redeam noi...

Nu stiu sigur daca autorii si-au propus o reactie din partea celui care era inca anonim intre noi (si probabil singurul care traia la cote inalte disertatia) sau ea a fost o intamplare fericita. Eu as paria insa pentru prima varianta pentru ca astfel actiunea capta sensuri speciale pe care stiu ca si Alexndra si Stefan le au in posesie. Oricum, aceasta reactie a existat. La un moment dat barbatul s-a ridicat de pe scaun si ne-a mustrat pentru lipsa noastra de respect fata de discursul lor. Prezenta paranoicului adica a unui centru ideatic (cu rol principal, desi pasiv aici) a fost cheia reusitei actiunii. Practic Acest om este in masura sa salveze individualitatea situatiei. Ea este scopul suprem al artei, legitimarea sa. Fara Acest paranoic actiunea nu ar fi insemnat nimic. Ideatia paranoica de persecutie difera de la individ la individ. Fara Aceasta ideatie, fara Aceasta tema Individul nostru nu s-ar fi regasit in discurs si nu ar fi raspuns presiunii situatiei. Prin urmare nu s-ar fi plasat pe un soclu social strecurat cu mare finete de cei doi pentru observatia noastra. El este ingerul si demonul situatiei. El este clovnul si regele. El este Omul in totalitatea lui pozitiva si negativa. Cineva venit din afara gandirii artistice contemporne poate lua aceasta actiune drept o batjocura ieftina la adresa acestui nefericit. In ceea ce ma priveste vad in ea cea mai vie expresie a unei viziuni umaniste asupra psihiatriei, o viziune iesita nu din nevoia autorita tilor de putere si limitare a omu lui care ii serveste, ci din umanismul plasmuit in sanul libertatii si respectului fata de ea.

Cireasa de pe tort a perversitatii sociale a respectivei actiuni a fost un telefon primit de doamna secretar stiintific chiar in timpul conferintei. In mod cert acest telefon a venit coform unui scenariu care este in masura sa dea un sens anume actiunii. In acel moment realitatea s-a spart sub presiunea unor resorturi conspirationiste diabolice care lasau sa se intrevada ca par sa ameninte integritatea morala a autorilor. Ei pareau pentru moment sa se concentreze doar pe noul element introdus in scena, adica mesajul venit de la "cineva de sus" care parea sa fie unul de amenintare. Cei doi s-au scuzat in graba si nesiguranta (care contrasta fata de atitudienea sigura, calma si autoritara avuta pana atunci) lasand sa se inteleaga ca ceva teribil s-a intamplat. Astfel cei 2 artisti au parasit incaperea. O astfel de reactie te poate pune intr-o stare extrem de agitata. Practic noi, audienta, ne-am trezit fata in fata cu omul care se considera si el, asemenea celor 2 "fugari", persecutat de o instanta statala superioara. Omul putea deveni gresiv intr-o secunda. A parasit si el imediat dupa ei si el sala de conferinta. I-am putut citi dezgustul pe fata relativ la lipsa noastra de ingrijorare pentru cei doi. Acesta intamplare a fost unul dintre scenariile posibile. Omul putea deveni violent si putea lovi pe cineva. Sunt foarte multe cazurile in care paranoicii devin violenti fata de cei care dau impresia ca ii batjocoresc pentru ideile lor.

Dincolo de aceasta imaginati-va reactia paranoicului nostru la vederea domnului profesor doctor Tiron intr-o alta ipostaza decat cea a unui cercetator pasionat pana la autism de munca sa! Ce idei ii pot navali in minte acestui om in momentul in care savantul este vazut cum danseaza pe muzica electronica pana la epuizare!!!! O intreaga teorie conspirativa demna de serialele de genul "Dosarele X" sau, mai nou, "The 4400" se poate declansa in mintea acestui om. Din acest punct de vedere respectiv actiune poate fi interpretata prin prisma unei nostalgii abstracte la adresa unei reale mutilari pe care "fortele obscure" le pot produce savantului pentru a-l transforma intr-un "gura-casca" ce umbla prin nu stiu ce cluburi...

O astfel de actiune are rezonante conceptualiste in stare sa impleteasca foarte ciudat realitatea personajului principal si fictiunea din care fiecare dintre noi faceam parte. Cei doi autori au mizat foarte mult pe reactia noastra de dezaprobare, fie directa fie prin ras inevitabil la acest discurs teoretic dezarticulat. O astfel de reactie a permis tocmai mustrarea primita din partea autorului acestor idei vazandu-se "paresecutat" in lipsa noastra de a le lua in serios. Tocmai o astfel de fericita "intamplare" a fost menita sa scoata in evidenta sensul conceptualist al actiunii. Rasul nostru pe care il savuram superior a incetat deodata sa mai f ie rasul nostru si a devenit ceva serios. Ideile pot lua forme nebanuite. Daca toti suntem in situatia lui? Oare subiectivismul cognitiv kantian nu ne taie orice fel de pretentie de cunoastre absoluta si universala a realitatii? Daca cumva altii rad de noi in aceeasi maniera pentru pretentia noastra de cuoastere exacta a realitatii in timp ce noi radem de un altul "mai slab" ca noi dar care pretinde la fel ca noi ca detine "adevarul"? Nu cumva rasul nostru este slabiciunea celui aflat cu musca pe caciula?

Experimentele psihologice au aratat ca stresul conduce la intarirea comportamentului paranoic. Traume psihice severe (de genul atacurilor teroriste sau accidentelor de circulatie) pot induce comportament paranoid psihotic (asanumitele psihoze reactive tranzitorii). In situatia stresului cotidian al fiecaruia dintre noi un anumit grad de simptome paranoice le avem indiferent de mistocareala cu care suntem inclinati sa tratam pe cel care bate campii astfel. Se stie foarte bine ca pentru a te integra i ntr-o firma trebuie sa dezvolti comportamente opuse celor paranoice cum ar fi capul plecat, zambetul la comanda sau serviabilitatea. Astfel de cerinte pe care fiecare dintre noi le acceptam in mod ipocrit mai mult sau mai putin combinate cu stresul inerent acestui stil de viata ne face pe majoritatea niste potential paranoici. De aceea cred ca seriozitatea celor doi artisti fata de jovialitatea noastra nu este doar o interpretare a unui rol ci o invitatie spre analiza... Pentru m ine o astfel de actiune cantareste cat 10 Matrix. Pe langa factorul artistic cineva ar putea interpreta in actiunea celor 2 artisti si o ironie la adresa teoriilor conspirationiste. Cu toate astea tocmai atitudinea subversiva si refuzul de a accepta "simtul comun" este nucleul mentalitatii artistice prin excelenta. O astfel de ironie nu face decat sa afirme o atitudine antiimanenta a artei fata de ea insasi. Trebuie sa ne punem intrebarea daca nu cumva chiar suntem "programati" de catre educatia primita de la autoritati sa luam l a misto mentalitatea paranoica pentru a-i submina valabilitatea stiintifica pentru ca politicienii si autoritatile statului sa se protejeze de o eventuala revolta a celor ce pot sa creada in discursul paranoicului !!!!!!!!!!!

http://www.members.lycos.co.uk/gabald/acte/Starpirea_vampirilor.htm

Tweet