"Elements of Life" un pic cam prea pompos...

După cum am anunţat într-unul din articolele mele anterioare pe acest blog, am ajuns sâmbătă la show-ul lui DJ Tiesto de la Sala polivalentă. Deşi a mai fost de vreo câteva ori prin România sala a fost cu adevărat plină ochi, mai plină decât anul trecut la Armin Van Buuren. Eu m-am dus în special pentru Adaggio 4 Strings pe care o consider o masterpiece a muzicii de club. Din păcate niciuna din piesele playate nu s-a ridicat la nivelul ei deşi întreg genul are câteva bucăţi care se apropie destul de mult. Însă conţinutul filosofic care vine dintr-o educaţie tradiţională a autorului de facto al piesei nu cred ca îl mai au DJ-ii şi muzicienii contemporani de succes. Nu consider că e rău însă întreg show-ul a avut în adaggio numitorul comun. Rezonanţa filosofică încă prinde la public şi Tiesto e (mai) cunoscut (decât alţi DJ-i) tocmai pentru această piesă. Filosofarea întregului show mi s-a părut forţată însă. E clar că Tiesto are afinitate filosofică mai mult decât cei din breaslă însă muzica lui e încă departe de a fi o filosofie pe note. Sound-ul de club este o sinteză a tehnologismului, o transmisie în direct din interiorul unui motor cu reacţie sau din interiorul unui mecanism de ultimă generaţie cu respectarea măsurilor muzicale. Din acest motiv recurgerea la filosofia presocratică a elementelor primordiale (apă, foc, pământ) şi încercarea de a face o legătură între sound şi teoretizarea acestora mi s-a părut artificială.

Visualurile mi s-au părut de multe ori nepotrivite cu soundul, mai precis în partea cu dansatorii de balet filmaţi şi redaţi brut, neprelucrat. Am văzut visualuri mai faine la un concert Kyle Minogue… Păcat e că s-au şi repetat. Există atâţia oameni care fac visuals şi care puteau să îşi expună munca la astfel de eveniment decât să repeţi nişte filme care se potrivesc mai curând cu muzica clasică. Pentru că suntem la partea de „vizuale” am remarcat negativ că show-ul a început cu o gafă de imagine. Un android modelat 3 D care semăna oarecum cu Tiesto. Îşi mai punea căştile, şi le scotea mai făcea nişte acrobaţii, sărea peste pupitru ca Jet Lee în plină formă etc. Mă mir că nu l-a prezentat drept superman autorul. Sau spiderman cum aruncă cu plasa. Ar fi fost bine pentru că multe din scenele acelea din film sunt de fapt modelate şi randate. Modelu’ în cauză parea mai curând nişte baloane asignate la bones. Proporţiile erau eronate la cel mai diletant mod posibil. Braţul era mai mare ca antebraţul, umerii abia dacă depăşeau grosimea capului în timp ce Tiesto e destul de lat în umeri… Fireşte, poţi să faci ce proporţii vrei, poţi să îl faci pe Tiesto din prăjini însă nu te chinui să-l faci real dacă nu ştii ceva desen că îţi iese o aberaţie. Skinuirea mai avea nevoie de nişte dummies… Sunt o grămadă de puşti care lucrează 3D modele şi sigur erau destui gameri prin sală obişnuiţi cu personaje bine modelate şi cu animaţii bine făcute. Ce părere să îşi facă ei văzând o astfel de gogomănie care nici măcar textură bitmap nu avea pe ea? La acest nivel eu zic că este inadmisibil să te prezinţi cu aşa ceva.

Din 4 ore la care am asistat lumea a sărit realmente în aer cam la 10 -15 % din timp. Acest procent a foste ajutat de elemente care nu au legătură directă cu muzica de genul efectele speciale de lumini, lasere, artificii şi aducerea pe scenă a unor voci life au şi ele. Mă tot întreb de ce nu scurtează DJ-ii show-ul în aşa fel încât să ajungă la maximum 2 ore în care publicul efectiv să fie ţinut în transă. Cred că selecţia ar trebui făcută mai restrâns de vreme ce înşişi cunoscătorii genului reacţionau doar din când în când. Nu ştiu dacă cineva implicat şi în alte activităţi decât distracţia este dispus să piardă o noapte întreagă pentru un astfel de show. Eu nu. Am aşteptat Adaggio şi am plecat imediat ce m-am mai răcorit. E adevărat că piesa a produs instantaneu delirul în sală şi momentul a fost cireaşa de pe tort. E bine că a fost playată pe la mijlocul show-ului şi am putut pleca acasă. Mi-aduc aminte că la Djuma Sound System a trebui să aştept toată noaptea pentru a asculta cumva “pe viu” piesa "Les Djinns" care oricum nu a fost playată totuşi în varianta de radio...

Ce ultimă obiecţie mai am volumul prea mare al sunetului. Parcă a fost mai “decent” ca la Armin Van Buuren unde efectiv am simţit că mi s-au încurcat timpanele între ele. Dar cred ca data viitoare voi veni cu vată în urechi… Cred că se pierde foarte mult din percepţia muzicii dacă dai sonorul la maxim. Eu ştiu că astfel se produc efecte paramuzicale de genul vibraţiilor craniene care au scop terapeutic real aşa cum are de exemplu şocul electroconvulsivant. Ţipătul se află şi el to prin aceeaşi brand. Fireşte că dacă la asta adăugăm şi nişte substanţe psihoafective se obţine un tacâm complet specific culturii urbane contemporane. N-am nimic împotrivă însă eu vreau să ascult muzica şi să îi percep fluctuaţiile fine şi sper ca vata băgată în urechi să mai stopeze sunetele tăioase care mă împiedică să le detectez.

Per total eu zic că show-ul a meritat să fie văzut.

Tweet