Nu m-a interesat prea mult Art Safari pana acum, desi la eveniment au luat parte artisti respectabili. Da’ anu’ asta ajunsai si eu. Conceptul evenimentului mi s-a parut din start lipsit de coerenta si consistenta datorita salatei de artisti si stiluri care au fost ingramadite ca intr-un muzeu de provincie. Si acum am avut acelasi sentiment de taraba de lux. Cred ca organizatorii evenimentului vor sa il reinventeze pe Adrian Ghenie in varianta romaneasca, incercandu-si ambitia cu succesul casei de licitatii Christie. Si, pe langa Ghenie au sarit cu tot arsenalul de pictori aflati in dotare, sa vedem cam la cat e evaluat pe o piata libera. Nu prea le-a reusit pentru ca aici nu-s aceiasi colectionari si nici acelasi potential financiar ca acolo. Asa ca Safari-ul de arta de acum 5 ani s-a cam transformat intr-un soi de seductie de salon in care se strang milionarii. Ma rog, oamenii vor sa scoata un ban cinstit din pretul biletelor si au reusit sa tintuiasca un public mai mult sau mai putin snob care sa fie gadilat cu aroganta culturii. Si au reusit. Nu-i putin lucru, arta cam la asta se reduce in general. Problema e a mea care vreau cam altceva de la arta, in ciuda acestei mosteniri.
Numa’ ca cuciu, milionari. Ciuciu combinatii. Organizatorii nu s-au mai obosit sa puna vreun pret pe lucrari. Asa ca ciuciu si Safari. Decat un pret minor, in acord cu criza, mai bine inestimabile si fara pret…Dar a ramas seductia. Si de aici se mai pot strange ceva bani de-o samanta… Acum chiar sunt malitios, probabil din invidie. Din banii stransi pe bilete ei castiga mai mult decat vand adevaratii galeristi, care mai vand din cand in cand adevarata arta contemporana. E 50 lei intrarea, adica aproximativ 5 % dintr-un salariu minim pe economie. Daca ne uitam la cei 25 € de la intrarea pentru 2 zile la Bienala de la Venetia, as zice ca afacerea e adevarata talharie. Si daca Bienala o vezi in 2 zile, artistii cu adevarati importanti de la Art Safari ii cam vezi asa in 5-10 minute. Ce-i drept, pentru aia cu tendinte conceptualiste poti pierde o viata in fata lor fara sa pricepi nimic. Dar asta e o alta chestiune. Majoritatea snobililor au venit pentru colectia impresionistilor de la BCR. Curat ghinion… Sa dai 50 de lei la un targ de arta ca sa vezi poza din manualul de istorie in marime naturala … Dar ce sa mai vorbim! Atat costa o juma’ de sedinta de psihanaliza care te readuce in copilarie.
S-ar putea ca intalnirea cu anumite lucrari sa valoreze mult mai mult de 50 de lei. Merita cu adevarat vazuti artisti precum susnumitul Adrian Artistul de Aur (iarta-ma, Adi, nu te-am intalnit, dar te-am vazut in niste filme si te respect, doar ca imi mai scapa si mie cate-o rautate. Nvidia csf…) si Ion Tuculescu, sau Ion Grigorescu, Constantin Brancusi, Florin Mitroi, Stefan Bertalan, Constantin Flondor, Roman Cotosman, Vlad Nanca, Horia Bernea, Mircea Cantor, Paul Neagu:
fotografie de nwradu, eu n-amptut sa fac in aglomeratia aia
sau , nu in ultimul rand, Dan Mihalteanu. Si altii care nu-mi vin acum in minte. Dan Mihalteanu e un adevarat maestru al unor griuri colorate nobile si vii cu care se impaturesc consistente conceptualiste. Adorabil.
Dar uite ca, asa rautacios cum sunt, eu unul tot n-am vrut sa dau cei 50 de lei pe intrare. As fi dat doar daca n-ar fi fost amestecati cu impresionistii…
Ar fi bine totusi daca ar exista un adevarat respect pentru arta si pictura in special. Din dorinta de a atrage neinitiatii organizatorii au tinut cu tot dinadinsul sa faca un fel de vitrina; un geam urias in afara separa dar si il seduce pe neplatitorul de bilet de afara sa devina platitor dar cult... Unii o iau ca inovatie. La naiba: cine-a mai vazut muzeu/anuala cu vitrina?! Numai ca pozitia a fost de asa natura incat in cea mai mare parte a zilei cam batea soarele in lucrari. Pentru cei nefamiliarizati cu pictura, soarele e nociv pentru pasta de culoare. Mai exact, o decoloreaza. Timp de cateva saptamani asta se simte. Noroc ca frontal era un Horia Pastina, care lucreaza oricum cu griuri colorate. Da’ in lateral e si un Tuculescu … Care, in amatorismul lui genial, nu prea a tinut cont de regulile prepararii materialelor de lucru, asa ca s-au cam chinuit ceva restauratorii sa tina pasta lui pe suport. Iata acum, colegii lui in materie de tehnica expozitionala il expun chiar la soare. Pe langa Tuculescu, si minunatii artisti din Prolog pusi la prajit. Uneori intreg universul conspira sa te distruga…
Foto Ciprian Isac
