Sunt ferm convins ca Barladeanu e impins mult in fata. Explozia lui din ultima vreme are in spate mult, mult PR. Cumva acest lucru este chiar justificat tinand cont de discriminarile pe care un om de genul lui le-a suportat din partea sistemului. Faptul ca nu a avut studii a fost un handicap insa a avut si un revers pozitiv pentru el. Barladeanu a avut imensa sansa de a se fi trezit deodata cazut in loteria profilului marelui artist. Ignorat si chiar usor absent fata de un public mai mult sau mai putin snob, cu episoade de exces de consum de alcool el devine ulterior emblema pentru o stare de fapt. Barladeanu mi se pare un fenomen monden, un circ iar agitatia din jurul lui e similara cu agitatia din jurul elefantului care picteaza sau a robotilor care joaca fotbal. Iata ce poate face un boschetar! Iata ce e de fapt cultura insasi!
Ca sa fii un artist mare iti trebuie un principe/rege/dictator mare care sa te ocroteasca, o catedrala mare pe care sa o decorezi sau un grup social care sa se impotriveasca acestora. Tu ca artist devii astfel o emblema pentru aceste forte sociale ascunse la fel cum este vedeta sportiva pentru suporteri. La drept vorbind, tinand cont de marginalitatea specifica culturii romane, asa ceva nu prea exista. Asa ca din start are un handicap de evaluare. Dar astazi granitele nu mai sunt atat de stramte. Eu nu stiu sigur daca Barladeanu este sau nu un artist mare pentru ca maretia artistului nu depinde doar de artistul in sine ci si de publicul care investeste continuturi psihice proiective in el. asa ca nu ma pot pune in pielea publicului sa stiu ce gandeste.
Consider totusi ca talentul lui Barladeanu este mult peste medie insa ramane totusi departe de a fi unul genial. Cel putin din ceea ce a facut pana acum. Nici un artist genial de pana acum nu a fost atat de „incult” fata de productiile contemporane ale semenilor. Van Gogh sau Miro au facut ulterior studii in cariera lor si niciodata nu le-au asimilat destul la fel cum probabil ca nici Barladeanu nu va putea fi vreodata un virtuoz al desenului. Dar au stiut exact ce se intampla cu colegii lor de generatie sau macar cu unii dintre ei. Poate si asta e o prejudecata tipica artei insa dupa aceleasi criterii ale artei el nu este un artist genial. Poate arta viitorului il va atesta astfel. Dar cine stie exact cum va fii arta viitorului!?
In fotografia alaturi de Angelina Jolie el arata a artist pop de lumea a treia. Un Andy Warhol ar fi avut fie o reactie de ironie fie de profetica (dar totusi superioara) acceptare a statutului ei de superstar umflat cu pompa consumersimului. Barladeanu a avut atitudinea umila a intretinutului, a marginalului care primeste vizita starului in numele UNICEF. Cred ca asta e popul specific romanesc. Un pop lipsit de fond asa cum in buna parte cultura romaneasca este.
In momentul acesta cred ca principalul rol al artei este acela al deconstructivitatii, al dezmembrarii falselor mituri create de civilizatia corporatista dar si cea clasica deopotriva, al artei care exceleaza in forma dar careia ii lipseste spiritul. E posibil sa ma insel dar pentru mine artistul genial contemporan nu este doar un simplu manufacturier de imagini si forme asa cum a fost pana mai ieri. Nu pot sa accept asta in inflatia perisabila de imagine de astazi. Artistul genial contemporan schimba mentalitati ci nu doar simple gusturi care au ramas prizonierele unor realitati sociale de mult apuse.
Lucrarile lui Barladeanu nu au acea scanteie tipica geniului daca asa ceva exista cu adevarat. Raman la parerea ca sunt banale. Dar oricum asta nu inseamna ca ar fi proaste sau neimportante atata timp cat o multime de artisti au renuntat la „genialitate” si originalitate in favoarea focalizarii atentiei fata de o simplitate pierduta. Pe de alta parte chiar daca artist genial ar mai fi o sintagma contemporana viabila tot nu as putea ca productia sa sa se restranga doar la imagine, doar la forma. Pentru arta de pana acum parca da dovada de prea multa natura, prea multa naivitate si prea putina aperceptie artistica. El nu stia si nu stie nici azi mai nimic despre istoria artei.
Intrebarea „Sa ma lamuresc… ce e pop-artul?” este realmente induiosatoare. Omul asta e un Henry Rousseau de secol 21 al Romaniei. Ca in bancul cu Romania aflata la 100 de ani in urma. Intrebarea lui ma trimite cu gandul la ceea ce i-a spus intre 4 ochi lui Picasso: „ Amandoi suntem cei mai buni pictori actuali: eu in arta moderna si tu in arta egipteana…”.
Nu-mi iese din cap imaginea cu el stand pe acea saltea abandonata la ghena si exclamand „mi s-a urcat celebritatea la cap”. Sau, mai tarziu in film un dialog cu o locatara:
„– am auzit ca esti celebru
– da, mai car doua tomberoane si gata…”
Dar tipul acesta de naivitate totala mi se pare foarte interesant. Avem de a face cu o ciudata joaca cu ideatia paranoida si tot la fel de neconstient Barladeanu ajunge paradoxal sa fie profilul tipic al artistului marginal prin esenta dar dominat de fantasme egocentrice. Dincolo de acest profil universal al marginalului cred intr-adevar ca el poate constitui profilul national, romanesc al artistului pop.
Asa ca pe de alta parte nu as vrea sa cad in gogomaniile unui fost profesor de-al meu din facultate care doar pentru faptul ca nu subscriam la ideile lui pseudo de toate felurile ma acuza ca nu constientizez ceea ce pictez si ca doar natura lucreaza in mine. Primele lucrari ale diferitilor artisti oricand ar putea fi vandute la licitatie si recunoscute ca arta desi nici ei probabil ca nu cunosteau mai nimic despre istoria artei. Iata cel mai parsiv mod de a demola pe cineva in ciuda meritelor: il acuzi ca nu e stapanul propriilor sale rezultate. Sute de ani artistii au recunoscut ca sunt doar niste instrumente ale divinitatii si iata ca vine un tembel ca asta care are pretentia ca revolutioneaza arta sa te desfiinteze. Asa ca ma intreb: daca de fapt toate teoriile noastre despre arta pe care le „constientizam” sunt de fapt niste fenomene secundare si niste erori?
Am stat mult si m-am gandit la omul asta. Am stat si in preajma lui si l-am observat cu atentie. In ciuda unor stangacii inerente el degaja un anumit soi de calm, ceva special. Ca ne place sau nu, ca se suprapune peste conceptiile noastre despre institutii sau nu, Ion Barladeanu este totusi un artist. Un artist interesant si un om interesant. Dincolo de artist Barladeanu e un personaj. Eu am fost si inca sunt foarte circumspect fata de Barladeanu. Si astazi cred ca lucrarile din expozitia lui au fost un pic neinspirat alese in sensul ca nu reflecta ceea ce cred eu ca e important la el: viata lui, povestea lui. Poate ca tocmai asta il face artist, un artist al vietii. Atractia fata de cultura si memorarea diferitelor date culturale il face totusi un artist tipic.
Ceea ce este remarcabil la acest om este vocatia artistica needucata care a reusit prin sine insusi sa faca ceva mai mult decat mondenarie. Asta se vede de la distanta. Chiar si un micron de ironie adaugat la constructele oficiale dezvoltate de presa atesta prezenta de spirit care refuza falsul si inautenticul. Un test major, mult mai sever decat experientele traumatice pe care le-a avut pana acum este gestionarea succesului. Daca va ramane la fel de „critic” fata de sistem asta ar fi certificatul unui artist mare intr-adevar . Daca va deveni o simpla parte din el atunci din pacate este doar o strategie abandonata de PR.
Ceea ce mi se pare mie interesant la Barladeanu nu e colajul lui mai mult sau mai putin ironic. Orice consumator de mondenitate are destule pusee ironice la adresa minciunilor subtile care stau la baza metanaratiunilor implementate de neotemplele mass-media. Tocmai de aceea mondenitatile au un mare grad de fenomen paparazzi in ele care deconstruiesc ele insele aceste mituri comerciale provizorii. Nici eventualele sale exercitii de compozitie nu le consider remarcabile. Compozitia e in principal un exercitiu al artei abstracte ceea ce nu prea face el. Nu se poate spune ca ar stapani compozitia specifica artei abstracte. Cele cateva exercitii compozitionale care pot fi vazute in lucrarile lui sunt deja preluate de la fotograful anonim al revistelor din care sunt decupate. Iar ca sa faci compozitie in arta figurativa iti trebuie mult mai multa cultura vizuala decat are el.
Cert cu adevarat este ca omul Barladeanu este dovada vie a scolii anacronice din Romania. Scoala romaneasca a fost incapabila sa ii descopere si sa il ajute sa isi dezvolte talentul, repet, un talent mult peste medie. La fel ca si in cazul lui Costel Busuioc si Ion Barladeanu este dovada clara a ineficientei scolii romanesti. Daca nu ai bani sa te duci la scoala sau sa faci lectii particulare, daca parintii sunt nevoiasi atunci ai toate sansele sa ajungi in mizerie sau, cel putin sa nu poti sa-ti valorifici talentul pentru ca oamenii care ar fi trebuit sa fac acest lucru nu au fost promovati. Altii au ajuns artisti cu diplome doar pentru ca s-au investit in ei lectii particulare cu palnia si le-au asimilat papagaliceste si acum sunt patroni de cazinouri sau de en-gross-uri. Asta inseamna ineficienta unui sistem care mimeaza civilizatia.
Cand ii observi viata nu poti sa nu te gandesti la toti fariseii artei cocotati pe functii inalte si care au inghitit pe nerumegate tone de informatie culturala din care nu s-a ales nimic. Au ramas niste obezi culturali. Omul asta aprins din zbor esentialul chiar si in doza redusa in care poate supravietui selectiei facute de presa. Sunt altii care au studiat biblioteci alese si nu au retinut cat a retinut el din reviste. Aici cred ca e puterea lui.
Ceea ce e cu totul remarcabil la acest om este „destinul” libertatii asumate. Tot felul de papagali repeta cu obstinatie cum lumea in care traim e libera si ca fiecare e liber sa faca ce vrea. Nu e deloc asa. Libertatea costa. Barladeanu e exemplul cel mai tipic al modului in care sistemul transforma omul simplu si naiv dintr-un spatiu inocent intr-un homeless urban! Ma doare drept in 3 litere despre vorbele goale cum ca trebuie sa oferi ceva la schimb ca sa primesti beneficiile civilizatiei. Omul a avut acea scanteie umana naiva, a avut talent si destula inteligenta si totusi sistemul l-a batjocorit astfel. Chiar cu incapatanarea si capacitatea lui de a rezista presiunilor sistemului tot nu a putut scapa de acest destin absolut malefic. Chiar si statuile pe care sistemul i le face acum sunt niste reparatii ieftine venite din partea mentalitatii de casta. Daca intr-adevar nu va stii ce sa faca cu celebritatea atunci destinul lui va fi pus pe seama unei erori de judecata de-a lui Dan Popescu. Dar daca intr-adevar va confirma aceasta celebritate si se va dovedi un artist genial toata lumea va ramane cu impresia cum ca comunismul e rau iar capitalismul si democratia sunt bune. Iata de fapt insusi sensul artei!
