In mod normal un astfel de megaeveniment ar avea nevoie de cateva luni intregi de contacte directe pentru a fi digerat cum trebuie. Adica trebuie vizitat si revizitat. Eu n-am reusit decat o prima intrevedere cu explonatele, si chiar sunt cateva pavilioane care mi-au scapat (programul bienalei e pana la 6 pm). Chiar si la o singura vedere tot mi-a luat 2 zile. Pe langa bienala propriuzisa, mai exista si cateva evenimente colaterale, foarte interesante si ele, pe care trebuie sa le cauti prin labirintul venetian. Si asta iti poate lua alte cateva zile. Eu n-am avut decat o saptamana la dispozitie si nici timp ulterior pentru a cauta pe net texte si informatii despre ce am vazut. Asa ca o sa-mi spun si eu parerea la nivel de astfel de prima vedere.
Mi-au placut f. multe lucruri, depre care probabil ca as fi putut scrie mai pe larg daca nu le-as fi vazut adunate toate deodata, ci le-as fi vazut individual si cu timp de asimilare intre ele. Oricum, nu pot sa fac o retrospectiva, asta e un blog (personal) totusi.
Mai intai treb'e spus ca am ramas imun la manifestarile conceptualiste. N-am rtetinut nici un text si nu mai imi aduc aminte daca am vazut vreunul. Nici macar "vederile" de promovare a lucrarii cu textul curatorilor nu l-am citit. Adevarul este ca, intr-un asemenea megaeveniment, conceptualismul se vede f. greu. N-ai timp sa rumegi si cauti obiectul/imaginea/filmul cu mura-n-gura. Cred ca am s-o las si eu p-asta cu conceptualismul si arta teoretica si am sa ma intorc la constructia de obiect artistic clasic.
Ma bucur ca Bruce Nauman a castigat la bienala.
Lucrarea lui a fost una dintre preferatele mele, atat ca tema cat si ca realizare artistica.
A reusit sa surprinda modul in care societatea actuala ameninta sa se anihileze si sa se distruga pe sine, si cum infesteaza comunitatile externe nonoccidentale cu intruziunea sa colonialista sub motivul emanciparii lor, modul in care inteligenta devine letala .
Refuzul inteligentei si incetarea blamarii prostiei cred ca e principalul reper al spiritului contemporan.
Totusi, nu lucrarea lui mi-a placut f. mult. Cel mai mult mi-a placut stadionul lui Alexei Kallima din pavilionul Rusiei. Cred ca surprinde, chiar si la nivel f. indirect, relatia dintre politic si sport, dintre nimicul pe care factorul politic il transforma in valoare prin manipulare si propaganda. Videoinstalatia in cauza refacea drumul in sens invers: de la circul electoralosportiv la liniste subita. Mi s-a parut o foarte penetranta invitatie la reflectie.
Instalatia lui Andrei Molodkin, cu kitschul cu "Victoria din Samothrace", alimentata cu un lichid inchis ce aduce a sange, mi s-a parut si ea geniala. Din ideea de kitsch ca degradare a autenticului, deducem degradarea ideei de succes, de victorie, de corporatie, decaderea spiritului epic si epopeic clasic, si inlocuirea acestor valori cu anticolonialismul contemporan .
Nu toata lumea a apreciat Rusia, am intalnit si reactii de dezaprobare. Si mie mi s-a parut ca motociclistul din perete e o prostie. Insa cred ca Rusia a arat bine anul asta. "Danger musem", cu pictura de Dubossarsky, din sectiunea evenimentelor colaterale mi-a placut si ea. Am pictat si eu asa pana de curand, mi se pare depasit modul ala de abordare a lucrurilor, dar totusi mi-a placut pentru ca am trecut si eu prin el.
Mi-au mai placut f mult oglinzile sparte ale lui Michelangelo Pistoletto.
M-am gandit la superstitia cu oglinda sparta (7 ani de ghinion) si la destinul artei alternative ca arta damnata. Acum imi vine in minte cantecul cu "iubesc pisica neagra" :). Ghinionul e o constanta a artistului, eu m-am obisnuit cu el, am inceput sa-l simt ca o parte din mine si il iubesc ca pe mine insumi :). Asa ca mi-am facut poze voluptoase in fiecare din oglinzile lui Pistoletto.
Intersant a fost si Pavilionul Nordic. Mi-a placut instalatia danezilor Elmgreen & Dragset.
Multa lume a apreciat instalatia asta si ma mir ca n-a luat marele premiu.
Ideile care iti vin dupa ce vezi inecatul in piscina sunt diverse si amuzante. Jocul asta al ironiei cu tragedia ma prinde f. mult pe mine.
Ca barfa, am auzit ca tipul a avut si un ceas scump la mana, dar i l-au furat :) .
(Ps. Inainte sa ajungem noi...)
Ia uite si ceva ce are legatura cu ultimele mele productii artistice! ;). E vorba despre viata marchizului de Sade.
Pavilionul Serbiei mi s-a parut puternic . Au expus cantitati industriale prelucrate de par uman semifabricat, luat de la frizeriile unei tari intregi. Nu stiu daca chiar din Serbia. Au reusit sa surprinda spiritul contemporan cu omul vazut ca o marfa, odata cu degradarea moralei clasice si explozia corporatismului (cinic) contemporan. M-am gandit din nou la superstitiile populare privind parul tuns, la ascunderea lui in gradina de frica unor eventuale vraji. Primitivii folosesc parul pentru vrajile negative facute dusmanului, pentru a-l imobiliza. Fetisurile lor arata ca niste papusi bizare. Scalparea e deja o practica primitiva f. cunoscuta. Expunerea de cantitati industriale de par ale omului contemporan m-a dus cu gandul la 2 lucruri diferite si chiar contradictorii. Unul ar fi paseismul, sentimentul pierderii autenticitatii infantile si a credintei primitive, odata ce omul contempran devine adult. Nu mai conteaza spiritele din acel par, ci doar faptul ca el poate fi folosit ca izolare a tevilor pe timp de iarna, de exemplu. Cel de-al doilea ar fi o idee paranoida, dupa care sistemul social ar folosi acel par pentru a-si imobiliza sclavii, la fel ca primitivii cu dusmanii lor. Imi place foarte tare tematica primitivismului supravietuitor in societatea "civilizata".
Pavilionul Romaniei mi s-a parut ok. Trecerea dintr-o camera in alta, incaperi si culoare inguste, iar pe deasupra o gradina cu zarzavat la mansarda, e un portret interesant pt. Romania. Filmele mi s-au parut insipide, insa. Cel cu chilienii a fost f. lung. Eu l-am vazut pe tot, insa n-am vazut pe nimeni sa stea mai mult de 10 minute, cat am stat eu. Am dubii si fata de alegerea temei. Nu stiu daca Bienala e un Eurovizion, unde fiecare vorbeste despre tara lui. Cred ca ar fi fost mai bine venita o tema mai generala decat o invitatie subtila (si chiar inconstienta) la turism .
Pavilionul Ungariei mi s-a parut foarte promitator la intrare, cu tweningul intre portretele lui Rembrandt. Din pacate, pavilionul se rupe fata de o posibila retrospectie a istoriei artei, si o da in propaganda antinazista (ce oricand poate fi interpretata ca propaganda procapitalista). Evident, oricand trebuie sa existe timp pentru deplangerea victimelor nazistilor, dar asta e o alta tema. E adevarat ca destul de multe pavilioane au discontinuitati de genul asta (fapt inernet atunci cand expun mai multi artisti), insa pretentia de legatura prin portret asa cum apare la pavilionul unguresc, pornind de la portretele lui Rembrandt si ajungand la portretele subiectilor folositi cinic de nazisti pentru experimentele lor, mi se pare fortata. Si chiar o jignire la adresa acelor victime. Cred ca s-a cazut intr-un derizoriu de proasta factura si s-a facut din genocid un fapt divers, procedandu-se astfel.
Pavilionul Italiei mi s-a parut cam invechit. Si un pic cam mare (!!!) . Se cam ajunge pana la futurism (Marinetti), care deja a ajuns paseism...
Cu toate astea am gasit un film foarte frumos aici. In special muzica.
Poate ca, pentru a contracara usoara imbatranire in pavilionul Italiei, am gasit folosirea tehnicilor avansate de simulare 3D a realitatii
(cunoscatorii stie !!!)
apoi, tot la italieni, prin prezenta unui anumit tip de fotografie care se foloseste in special in publicitate.
Designul a mai fost de gasit in bienala si la chileanul Ivan Navarro, printr-un joc al spatiilor prin care poti face un trompe l'oeil contemporan foarte necesar intr-un bar, de exemplu, cu care poti sa-i faci pe clienti sa se simta mai putin presati de lipsa de spatiu.
Ca dezamagire, si chiar revolta, mentionez Pavilionul Emiratelor Arabe Unite, care au dat cu mucii in fasole de la prima prezentare, incercand sa fie si fudule. Dar despre asta voi face un articol separat pe care il voi publica ori aici ori pe "baldovin concept". Depinde de modul in care voi dezvolta tema: ori catre o metareflectie asupra artei in general, ori catre reflectie asupra subiectului artei ca produs social. Voi vedea.
Actualizare: A aparut tot pe aceasta platforma.
