Reintoarcerea la copilarie a facut mereu obiectul artei. De data asta prin jocul anilor 1980 pana prin 2000, Tuberman&Cornete, cand shooterele au smuls copiii din realitate si i-a dus in cea virtuala a computerului si consolelor. Proiectul a fost curatoriat de Cosmin Costinas iar aici se gaseste statement-ul lui.
Am participat activ la el , inclusiv cu un text ulterior care suna astfel:
"Cred ca aparitia cetatzeanului turmentat si a politistilor au fost lucruri de bun augur. Acestia din urma trebuie felicitati pt. efortul de a intelege ce facem. Cred ca au inteles ca "e de bine" ca nu contondam pe nimeni si nu ne-au facut probleme. Poate ca si camera, cum zice Vlad, i-a facut sa fie intelegatori. Am observat chiar si o usoara tendinta de a ne accepta argumentele, prin remarci de genul "se vede ca sunteti oameni cu cap" sau "de ce u protestati la guvern?" dar logica lor se scurtcircuita si reveneau la stadiul "pai voi avetzi 25 sau 7 ani?" sau "Ce-avetzi in cap mai oameni buni?" Raspunsurile noastre erau atipice pt. ei. Unul dintre noi radea altul incerca sa explice cu argumente metafizico-axiologice, altul fotografia; efectiv s-au buimacit si nu stiau daca sa ne faca "morala" sau sau sa raspunda la mesajul nostru. Cred ca undeva copilul din ei a reactionat, la fel si demersul nostru. Puteau oricand sa ne dea amenda pt. deranjarea linistii publice sau vatamare corporala, si, de ce nu, pt. depozitarea gunoaielor (cornetele) in spatii nepermise.
Partea trista este "cetatzeanul turmentat". El arata cat de retardat este acest segment din popor. Absolut nici un efort de a intelege. Absolut nici un efort de recuperare a unei comori interioare insetimabile. Imi pare foarte rau ca, preocupat cu gasirea unor argumente ad-hoc si cu nimerirea "adversarilor", nu am retzinut exact formulele lui. aveau o plasticitatea cu totul speciala, replici la incercarile mele de a-l convinge ba ca e o actiune organizata, ba ca vine televiziunea, ba ca in apartamentul diavolului e o fundatie. Era clar ca omul dorea si el sa se joace, sa isi impuna propriul sau pattern, dar pur si simplu nu putea mai mult de atat. Copilaria lui probabil ca e incuiata intr-una din pivnitzele oarbe ale sufletului. Imposibil sa nu fi tras si el vreodata cu prashtia, cu arcul, chiar sa ni fi aruncat cu pietrele, dar cine stie ce amintiri ale constiintei incarcate i se asociaza cu aceasta perioada? Ce demoni i-am trezit prin acest recurs la infantilism?"
Il repostez retroactiv pe acest blog, intrucat el a aparut dupa consumarea evenimentului. Mai multe fotografii si text pot fi gasite aici:
